FILIALA JUDEȚULUI DOLJ ,,MIHAI VITEAZUL" CRAIOVA, A LANSAT ÎN DATA DE 10.05.2022 NUMĂRUL 2 AL REVISTEI ,,REZERVA OȘTIRII DOLJENE" LA SALA DE CONFERINȚE A HOTELULUI MILITAR ÎN PREZENȚA MEMBRILOR FILIALEI!
REVISTĂ DE INFORMARE ȘI EDUCAȚIE PATRIOTICĂ
A A.N.C.M.R.R.
FILIALA JUDEȚULUI DOLJ
„MIHAI VITEAZUL”
Membrii fondatori:
Gl mr (r)
prof univdrPâlșoiu Ion, glbg (r) Băluță Dumitru, glbg (r) Duican Dorin, col (r) Cojocaru Ștefan, col (r)
Pârvu Petre, col (r) Zănescu Constantin, col (r) Popa Marian, col (r) Mogoș
Ion, col (r) medic Cheiță Nicolae,col (r) Ion Mihai, lt col (r) Ene Constantin,
mr (r) Pârvu Nuța, mr (r) BărbuceanuVergică, lt av (r) Dinului Gheorghe,
slt av (r) Munteanu Jean.
Colegiul de redacție
Director: glmr (r) drPâlșoiu
Ion;
Redactor șef: gl bg (r) Băluță Dumitru;
Redactor: gl bg (r) Duican
Dorin;
Secretar de redacție: mr (r) Pârvu Nuța.
Autori:
Gl mr (r) dr Pâlșoiu Ion, gl bg (r) Băluță Dumitru, gl bg (r) Duican
Dorinel, col (r) Pârvu Petre, col (r) Ținc Alexandru, col (r) Ion Mihai, lt col
(r) Florigoanță Ilie, cpt cdor Vaida Ion Gheorghe, lt (r) prof Vasile
Titu-Titi, lt (r) Barbu Jane, prof Gherghe
Otilia, Bonescu Doina.
Revistă tipărită la Editura Sitech, Craiova, Aleea
Teatrului, nr. 2, tel. 0251 414 003
ISSN 2810
- 5451
CUPRINS
MARI UNITĂȚI ȘI
UNITĂȚI MILITARE - DIVIZIA 2 INFANTERIE......................................................................................... 3
Gl
mr (r) prof univ dr Ion PÂLȘOIU
REGIMENTUL 46 TRANSMISIUNI............................................................................................................................................ 13
Col (r) Alexandru ȚINC
SĂ NE AMINTIM DE …..„SCORPIONII ROȘII”...................................................................................................................... 20
Lt col (r) Ilie Florigoanță
MARI PERSONALITĂȚI ISTORICE - NICOLAE TITULESCU - 140 DE ANI
DE LA NAȘTEREAMARELUI DIPLOMAT ROMÂN.......................................................................................................................................................................................................... 25
Gl bg (r)Dumitru BĂLUȚĂ
ȘTEFAN ODOBLEJA - DIVERSITATE ȘI UNITATE ÎN CIBERNETICĂ............................................................................ 34
Gl bg (r)Dorinel DUICAN
GENERALUL PETRE GIGURTU - UN SIMBOL AL INDEPENDENȚEI NAȚIONALE..................................................... 39
Gl bg (r) Dumitru BĂLUȚĂ
EVENIMENTE ISTORICE - HORA UNIRIINU S-A MAI JUCAT ANUL ACESTA
LA CRAIOVA................................... 45
Lt (r) prof.Titi-Titu VASILE
JUDEȚUL DOLJ, BAZĂ MILITARĂ A ARMATEI ROMÂNEÎN RĂZBOIUL DE
INDEPENDENȚĂ 1877 - 1878........ 48
Prof. Otilia GHERGHE
26 IUNIE - ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL............................................................................................................................ 56
Redacția
CURIERUL LITERAR - ZEUL NOSTRU ÎNTRE ZEI.............................................................................................................. 62
Doina BONESCU
MIHAI EMINESCU - PATRIOT ȘI LUPTĂTOR PENTRU DREPTATE SOCIALĂ............................................................ 63
Slt (r) Jane BARBU
GHIDUL REZERVISTULUI - ORDINUL M 163/11 AUGUST 2021PRIVITOR LA
BILETELE DE TRATAMENTȘI RECUPERARE.......................................................................................................................................................................................................... 65
Col. (r)Petre PÂRVU
TOASTURI CAZONE - „STRICT
AUTENTIC”........................................................................................................................ 70
Col (r) Ion MIHAI
MIȘULE O FĂCUȘI DE OAIE..................................................................................................................................................... 72
de (după) Gheorghe BRĂESCU
MATRIMONIALE - REMEMBER................................................................................................................................................ 74
Gl fl aer (r)
ION CRĂCIUNESCU
În atenția
colaboratorilor noștri:
Revista „Rezerva Oștirii Doljene” primește
pentru publicare articole, evocări, documente, despre activitatea Filialei Județului
Dolj și a Subfilialei Plenița. Materialele vor fi prezentate pe suport
electronic (Times New Roman-14). Redacția își rezervă dreptul de a publica
materialele în funcție de necesități și nu reține pe cele care nu se încadrează
în tematica revistei.
MARI UNITĂȚI ȘI UNITĂȚI MILITARE
DIVIZIA 2 INFANTERIE
Marea Unitate din Craiova,
participantă la Primul Război Mondial
I.
În
august 1916 pregătirile politico-diplomatice și militare în vederea declanșării
războiului de eliberare națională și întregire statală erau finalizate.
Consiliul de
Coroană din 14 august 1916a
hotărât intrarea României în război de partea Antantei, la 27 august1916.
Gl mr (r) prof. univ. dr. Ion PÂLȘOIU |
În momentul declarării mobilizării se înființau patru
armate: Armata 1, Armata 2, Armata 3 și
Armata 4 - de Nord, prin transformarea Corpurilor de Armată existente.
Forțele angajate au fost
următoarele: 576 408 militari în unitățile combatante, din care 420.324 pe
frontul din Transilvania (Armatele 1, 2 și de Nord), 145.430 militari pe
frontul de sud (Armata 3) și 51.165 militari (Corpul 5 Armată și
artileria grea) rezerva la dispoziția Marelui Cartier General. Acestora li se adăugau alți
257.193 de militari în partea sedentară. Sediul Marelui
Cartier General la Periș.
Planul
de campanie pentru anul 1916, „Ipoteza Z” definea obiectivul politic major al
războiului ca fiind „realizarea idealului nostru național, adică întregirea
neamului, prin eliberarea teritoriilor locuite de români, care se găsesc astăzi
înglobate în monarhia austro‑ungară”.
Planul
prevedea desfășurarea de către Armata
Românei de operații militare pe două fronturi astfel: o ofensivă strategică în
Transilvania, pe frontul de nord și nord-vest, contra Austro-Ungarieiși defensiva strategică pe frontul de
sud, în cazul unei acțiuni a Bulgariei,
aliată Puterilor Centrale.
Pe
frontul din Transilvania acțiunile militare ofensive urmau să se desfășoare în
trei etape și erau prevăzute să dureze 30 de zile de la începerea mobilizării,
moment în care forțele române trebuiau să atingă aliniamentul Ciucea-Caransebeș.
La
27 august 1916 România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. La rândul
lor, Germaniași Turcia declară război României
pe 28, respectiv 30 august. Pe 31 august Bulgaria atacă România fără
declarație de război, care va fi făcută abia pe 1 septembrie 1916.
OPERAȚIILE
ARMATEI ROMÂNE ÎN CAMPANIA ANULUI 1916
Campania
anului 1916 a cuprins patru operații militare de nivel strategic, fiecare
dintre acestea incluzând un număr de mari bătălii:
-Operația ofensivă în Transilvania;
-Operația de apărare pe frontul de sud
(incluzând operația de la Flămânda);
-Operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați;
-Operația de apărare a Munteniei (incluzând operația de apărare a Bucureștiului).
1.
Operația ofensivă strategică în
Transilvania s-a
desfășurat:27 august- 26
septembrie1916.
Marele
Cartier General Român a destinat un
număr de 3 Armate (A 1 – gl Ioan Culcer,
A 2 – gl Alexandru Averescu și A 4 de Nord – gl Constantin Prezan) cu un
efectiv total de circa 420.000 de militari, reprezentând aproape 80% din
efectivele Armatei de Operații. Obiectivul acestora era de „a înainta în Transilvania și Banat, cu
scopul eliberării teritoriul locuit de români...”
La declararea războiului, în seara zilei de 27 august1916, cele trei Armate române au trecut la ofensivă simultan „deschizând” trecătorile
din Munții Carpați, în scopul
de a permite afluirea și desfășurarea trupelor mobilizate. Operațiile inițiale
au fost încununate de succes, obligând forțele austro-ungare la o retragere
generalizată. Operațiile au fost oprite temporar la 10 septembrie 1916, ca
urmare a deciziei de executare a operației de
la Flămânda. În urma insuccesului acesteia și a sosirii pe frontul
din Transilvania a patru divizii germane, la 26 septembrie1916 s-a luat decizia de oprire a ofensivei și trecerea la
apărarea strategică pe aliniamentul Munților Carpați.
2. Operația de apărare pe frontul de
sud
Planul
de campanie prevedea ca pe frontul de sud Armata României să ducă o operație
defensivă strategică. Forțele Armatei 3, comandant gl Mihail Aslan,
asigurau acoperirea frontierei sudice de
la Calafat la Marea
Neagrăurmând,
după sosirea Corpului 47 Armată rus, să
desfășoare o operație ofensivă limitată în vederea scurtării frontului pe
aliniamentul: Rusciuc - Șumla - Varna. Obiectivul acestor două operații
era acela de a asigura libertatea de acțiune a forțelor principale ale Armatei
României care operau în Transilvania.
Operația
de la Flămânda
La 15 septembrie1916, regele convoacă la PerișConsiliul
de Război, la care participă primul ministru, locțiitorul
șefului Marelui Cartier General – generalul Dumitru Iliescu -și
comandanții de armate, generalii: Ioan
Culcer, Alexandru Averescu și Constantin
Prezan.
S-au conturat două concepții, una susținută de generalul Prezan, care cerea
continuarea planului inițial și a ofensivei din Transilvania, și cea de-a doua,
susținută de generalul Averescu, care prevedea oprirea ofensivei în
Transilvania și desfășurarea unei ofensive la sud de Dunăre.
Operația de la Flămânda s-a desfășurat între 23 septembrie – 6 octombrie1916la propunerea generalului Alexandru Averescu. Planul inițial
prevăzând trecerea la sud de Dunărea a unui număr de 6 divizii și executarea unui atac
convergent cu acestea și trupele din Dobrogea, în vederea respingerii forțelor bulgaro-germane.
După
construirea podului la Flămânda și trecerea la sud
de Dunăre a două divizii pe data de 1
octombrie1916, operația a fost oprită în ziua următoare, din cauza ruperii podului și
a inundării sectorului de trecere în urma unor ploi torențiale. Trupele au fost
retrase la nord de Dunăre pe 3 și 4
octombrie1916.
3. Operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați
Comandamentul
român a modificat planul inițial de campanie, pentru executarea manevrei de la
Flămânda, pe Frontul de Sud și a hotărât să renunțe temporar la ofensiva către
vest pentru eliberarea Transilvaniei și a trecut la executarea operației de
apărare a trecătorilor Carpaților în următorul dispozitiv:
-Armata
4 - de Nord, între Vatra Dornei și valea Cașinului.
-Armata
2 română, între valea Cașinului și Muntele Strâmtu.
-Armata
1 română, comandant glIoan
Dragalina,începând cu 25 octombrie 1916, între Muntele Strâmtu și Hinova pe
Dunăre.
Operația de
apărare a trecătorilor din Munții Carpați s-a desfășurat în perioada septembrie-noiembrie 1916 și
a avut drept scop oprirea ofensivei inamicului pe frontul din Transilvania, menținerea
și consolidarea unui aliniament pe Carpații Orientali și Meridionali,
dobândirea inițiativei strategice în vederea reluării acțiunilor eliberatoare.
4.
Operația de apărare a teritoriului Munteniei
Forțele
româno-ruse, circa 150.000 de oameni, au fost conduse de generalul Constantin
Prezan, în
timp ce forțele Puterilor Centrale, circa 250.000 de oameni, sub comanda
generalilor August von Mackensenși Erich von Falkenhayn.
După
înfrângerea pe care au suferit-o la 16 octombrie 1916 pe Jiu în fața trupelor
române, germanii s-au reorganizat pentru reluarea ofensivei. Au constituit o
grupare de forțe, sub comanda glKühne, din: D 11 și 301 Bavareze, 41 Prusacă,
109, 115 Infanterie și 6 și 7 Cavalerie, care atacau din Oltenia și o grupare de forțe germane, bulgare și turce
care atacau din sudul Dunării.
Bătălia
pentru București”, 30
noiembrie - 3
decembrie1916, a
avut ca obiectiv oprirea ofensivei forțelor Puterilor Centrale în Muntenia și
prevenirea capturării capitalei, București. Inamicul a reușit să dea peste cap
apărarea trupelor române.
După 4 luni și jumătate, la sfârșitul
anului 1916, România pierduse mai mult de două treimi din teritoriul
statului român, respectiv Oltenia, Muntenia și Dobrogea, cu o suprafață de
100.000 kilometri pătrați și o populație de aproape 3,5 milioane locuitori.
Situația României, redusă la teritoriul Moldovei dintre Carpați și Prut, devenise deosebit de critică. Conducerea statului
român a luat măsuri de concentrare a energiilor naționale pentru a pregăti
reluarea luptelor împotriva ocupanților și înfăptuirea idealului de întregire statală.
OPERAȚIILE
ARMATEI ROMÂNE ÎN CAMPANIA ANULUI1917
Conducerea
Marelui Cartier General a luat măsuri în iarna 1916/1917 pentru reorganizarea
armatei române și completarea cu personal, echipamente, cu tehnică, armament și
muniții. La refacerea oștirii au luat
parte și membrii Misiunii militare franceze,
condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, sosită în România la începutul
lunii octombrie 1916, la cererea guvernului român.
Comandamentul
Suprem al Frontului român, care includea totalitatea forțelor române și ruse
dislocate din Bucovina și până la Marea Neagră, a fost încredințat, după
negocieri interaliate, regelui Ferdinand I
al României.
Planul de campanie pentru anul 1917 a
fost întocmit de Marele Cartier General Român condus de generalul
Constantin Prezan. Planul de campanie prevedea: eliberarea teritoriilor ocupate
de Puterile Centrale și reîntregirea statală, urmărindu-se atingerea în etape succesive a următoarelor obiective: eliminarea forțelor
inamice din: Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei. În etapa
ulterioară prevedea eliberarea teritoriului național dintre Carpații
Meridionali și Dunăre. După îndeplinirea acestor obiective, armatele române
trebuiau să cucerească Carpații și să relanseze ofensiva de eliberare a
Transilvaniei.
Concepția generală a ofensivei aliate din vara anului 1917 prevedea
distrugerea grupării adverse care acționa în sectorul Focșani-Nămoloasa:
-Armata
9 rusă va desfășura acțiuni ofensive locale;
-Armata 2 română, comandant gl
Alex. Averescu, va acționa ofensiv până la Valea Putnei;
-Armata 4 rusă, va acționa ofensiv pentru nimicirea forțele
inamice dintre Carpații Orientali și Siret;
-Armata 1 română, comandant gl Constantin Cristescu va acționa ofensiv pe
direcția Focșani, Râmnicu Sărat;
-Armata 6 rusă, va respinge spre
Dunăre forțele germano-bulgaro-otomane din zona Brăila.
Operațiile
Armatei române din campania anului 1917
au cuprins:
Operația ofensivă de
la Mărăști (9-19 iulie), executată
de Armata 2 română, comandată de gl
Alexandru Averescu. Succesul obținut în această operație a avut o importanță strategică deosebită,
creând o breșă în dispozitivul de apărare al inamicului;
Operația de apărare
de la Mărășești (24 iulie-21 august), executată
de Armata 1, comandată de gl Constantin Cristescu. În ultima zi a operației a
căzut în luptă, în sectorul Muncelu, sublocotenentul
Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu. Bătălia de la Mărășești reprezintă
cea mai importantă acțiune militară executată de Armata română;
Operația de apărare de la Oituz desfășurată de Armata 2 română în două etape: 26 iulie - 5 august și 6-9
august, s-a încheiat cu o strălucită biruință a forțelor române.
Istoricele
izbânzi din vara anului 1917 de pe frontul român au stopat înaintarea forțelor
militare ale Puterilor Centrale la est de Carpați, armatele germane și
austro-ungare înregistrând pierderi mari pe frontul român. Kaiserul Wilhelm II,
comandantul trupelor coalizate, a ordonat, în septembrie 1917, trecerea la
apărare pe frontul: Carpați, Dunăre și Marea Neagră. Decizia luată arată
incapacitatea Puterilor Centrale de a zdrobi Armata română și de a scoate
România din război prin mijloace militare. Ieșirea Rusiei din război a creat un
dezechilibru evident între Antanta și Puterile Centrale și a pus România într-o
situație extrem de dificilă.
Armata
română, ce triumfase în bătăliile din vara anului 1917 rămânea singură, cu
frontul descoperit în fața unui inamic superior, decis să ocupe întregul spațiu
dintre Carpați, Prut și Dunăre.
Guvernul
I.C.Brătianu, în circumstanțele lipsei oricărui aliat, s-a văzut constrâns să
accepte încetarea vremelnică a acțiunilor militare și a decis armistițiul cu un
caracter pur militar, și nu politic. Armistițiul a fost semnat la Focșani la 26 noiembrie 1917
și prevedea ca trupele ruse și cele germane austro-ungare să înceteze
provizoriu ostilitățile. Armatele române, sub comanda generalului Prezan, care
fac parte din frontul român, încheie și ele această Convenție, rămânând însă pe
poziții.
Sfatul Țării din
Basarabia, de la Chișinău a votat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918.
Sub
presiunea amenințărilor Puterilor Centrale de
reluare a unor atacuri nimicitoare, România a fost constrânsă să semneze
tratatul cu Puterile Centrale, la București, în ziua de 24 aprilie 1918. Textul
tratatului conținea condiții drastice ce
duceau la mutilarea teritoriului României și la subordonarea economică și politică a acesteia față de Puterile
Centrale. Dobrogea și Munții Carpați treceau
sub stăpânire străină, iar României i se impunea plata de despăgubiri de
război extrem de grele.
Germania
a dictat României și drastice condiții militare: demobilizarea întregii armate și
revenirea ei la cadrul de pace; reducerea corespunzătoare a efectivelor și predarea armamentului și a munițiilor
disponibile.
În anul 1918, conducerea statului român,în condiții
deosebit de dificile - sub strictă supraveghere inamică, s-a străduit să
conserve cât mai mult din forța de apărare, și să pregătească oștirea pentru
reintrarea în acțiune într-un moment favorabil.
Marele
Stat Major a primit ordinul de a
elabora, documentele de campanie, în ipoteza declanșării de noi operații
împotriva Puterilor Centrale.
România a intrat din nou în război împotriva Puterilor
Centrale la 27 octombrie 1918. Guvernul
condus de generalul craiovean Constantin
Coandă a remis feldmareșalului Von Mackensen un ultimatum prin care era
avertizat că trupele de sub comanda sa trebuiau să evacueze teritoriul ocupat
în decurs de 24 ore; în caz contrar, guvernul român se vedea obligat să
folosească forța. Tot în 27 octombrie, regele Ferdinand I comunica președintelui
Franței că, România reia lupta pentru triumful cauzei naționale.
Regele
Ferdinand I a adresat un Ordin de Zi
către ostași, care conținea chemarea de a relua armele pentru a înfăptui „visul
nostru de atâtea veacuri: unirea tuturor românilor pentru care în anii
1916-1917 ați luptat cu atâta vitejie....”.
Au
fost mobilizate: Marele Cartier General, în fruntea căruia a revenit gl
Constantin Prezan; 3 comandamente de Corp de Armată (3,4 și 5); 11 Divizii
(6,7,8,9,10,13,14 Infanterie, 1 și 2 Vânători, 1 și 2 Cavalerie).
Odată
decretată mobilizarea, guvernul român a hotărât să treacă la degajarea
teritoriului național ocupat de inamic.
Marele
Cartier General , la data de 28 octombrie 1918,a emis ordin de operații: C 3 A
a primit ordinul să acționeze pentru eliberarea orașelor Galați și Brăila, iar
C 5 A, ordinul pentru eliberarea localităților Tulcea, Isaccea și Niculițel.
Marele Cartier General, la 5 noiembrie
1918 a emis ordin ca „trupele române să treacă munții și să intre cât mai
grabnic posibil în Transilvania la cererea Consiliului Național Român datorită
terorii exercitate de gărzile maghiare înTransilvania.Trecerea munților se face
după cererea fraților noștri și din
ordinul MS Regele. Scopul urmărit este să se asigure ordinea, liniștea,
viața și avutul locuitorilor. Pentru atingerea scopului arătat mai sus,
deocamdată vor trece munții numai Diviziile 7 Infanterie și 1 Vânători”, care
începând cu 10 noiembrie 1918 au trecut vechea frontieră în zonele Ghimeș-Palanca
și Prisăcani-Tulgheș.
Cabinetul ungar Karoly acceptase, silit
de împrejurări, condițiile de armistițiu avansate de generalul francez
Fr.d’Esperey, comandantul Armatei Aliate din Orient.
Consiliul Național Român
al Bucovinei de la Cernăuți, sub conducerea
lui Iancu Flondor, a proclamatUnirea Bucovinei
cu România, la 28 noiembrie
1918.
Consiliul
Național Român din Transilvania a organizat MareaAdunareNațională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918,
care a hotărât Unirea
TransilvanieicuRomânia, patria mamă.
Autoritățile de la Budapesta,
încălcând Convenția de armistițiu pe
care o semnaseră, nu numai că nu și-au redus armata, dar au și dislocat trupe în vecinătatea liniei de
demarcație, unde provocau conflicte.
Comandamentul forțelor aliate de la
Salonic și Consiliul Militar Interaliat de la Versailles a fost de acord cu
guvernul de la București ca trupele române să înainteze spre vest pe un nou
aliniament ce cuprindea localitățile Dej, Cluj, Turda, Alba Iulia.
Intensificarea prigoanei antiromânești
a determinat Marele Stat Major Român, în consens cu aliații, să hotărască
înaintarea pe un nou aliniament, marcat de localitățile Sighet, Baia Mare,
Zalău, Sebeșul Mare, Zam, Bucova.
Consiliul Militar Interaliat de la
Versailles a hotărât la 13 februarie 1919, trasarea liniei de demarcație și
constituirea unei zone neutre între
România și Ungaria.
Guvernul ungar
Karolyiși-a declinat răspunderea că „nu este în măsură să asigure executarea
hotărârii Conferinței de Pace.„ și a anunțat
printr-o proclamație că demisiona, „lăsând puterea în mâinile
proletariatului națiunii maghiare”. La 8 martie s-a proclamat Republica Ungară
a Sfaturilor și s-a constituit un
Consiliu revoluționar guvernamental condus de Bela Kun. Noul cabinet
maghiar, Bela Kun, a refuzat să dea curs
solicitărilor conținute în nota Conferinței de Pace și a decretat mobilizarea
generală, declarând că Ungaria se află în stare de război cu toate statele
vecine.
În
noaptea de 15/16 aprilie, 1919 după o intensă pregătire de artilerie, marile
unități ungare au trecut la agresiune împotriva României pe văile Someșului și Crișului Repede, înaintând pe direcțiile
Cicârlău-Dej, Zalău-Cluj și Ciucea-Cluj.
Riposta
română a fost promptă, trupele române sub comanda gl Gheorghe Mărdărescu au
trecut la contraofensivă chiar în dimineața zilei de 16 aprilie 1919 cu misiunea de a
respinge trupele atacatoare dincolo de munții Apuseni și a elibera provinciile
românești Crișana și Maramureș de sub ocupația ungară, au atins cursul
Tisei la 1 mai 1919, pe întreaga lungime
a frontului și au realizat joncțiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap, armata ungară retrăgându-se spre
vest.
O
nouă ofensiva a armatei ungare împotriva
României a început, prin surprindere, în zorii zilei de 20 iulie 1919, printr-o
puternică pregătire de artilerie. Guvernul român, în virtutea drepturilor sale
suverane, a hotărât să dea o replică decisivă forțelor agresoare. Comandamentul
Militar Român a organizat, după 4 zile, contraofensiva pe direcția generală
Budapesta. La 24 iulie 1919 s-a dat ordin gl Traian Moșoiu și gl Aristide Lecca
să acționeze ofensiv pe direcții convergente până la realizarea încercuirii forțelor
inamice.
Comandamentul Militar Ungar și-a dat seama de iminența
dezastrului și a ordonat retragerea la vest de Tisa.
Începând cu 27 iulie, forțele române
au forțat Tisa, reușind, până la 2 august, să scoată din luptă C1 A ungar, care
s-a predat la Czegled, beneficiind de promisiunea comandantului român că militarii care vor
depune armele nu vor fi făcuți prizonieri. O zi după aceasta, la 3 august 1919,
4 escadroane de Roșiori intrau în Budapesta, fiind urmate, la 4 august 1919, de
majoritatea forțelor române.
La încetarea definitivă a
ostilităților, partea română a emis o notificare oficială pentru un proiect de
convenție de armistițiu, la 14 august 1919. Comandamentul Militar Român a
adresat populației Budapestei o proclamație care preciza raporturile dintre
Armata română și populația ungară, garantând liniștea, avutul și viața cetățenilor,
aceștia fiind datori „să păstreze ordinea și să respecte legile țării, precum și
ordonanțele ce se vor da”.
Guvernul român, cu acordul
Consiliului Suprem Interaliat, a hotărât la 3 septembrie 1919, evacuarea forțelor militare române de pe teritoriul Ungariei.
Evacuarea s-a făcut în trei
etape: în prima etapă, de la 4 la 10 octombrie, s-a evacuat teritoriul ungar
situat la vest de Dunăre. În etapa a doua, de la 12 la 23 noiembrie, s-a evacuat orașul Budapesta
și întreg teritoriu până la Tisa. În etapa a treia, de la 24 februarie la 30
martie 1920, s-a evacuat teritoriul de
la est de Tisa până la linia stabilită de Conferința de Pace (linia
Clemenceau).
Ostașii
săi au străbătut un drum lung și glorios, dar presărat, din păcate, cu multe
jertfe. Eliberarea teritoriului național a însemnat redarea demnității noastre
ca stat suveran și independent.
II DIVIZIA 2 INFANTERIE, Marea Unitate din
Craiova,participantă activă la Primul Război Mondial
Divizia 2 Infanterie a fost înființată
pe 1 aprilie 1883, la Craiova, în baza
Legii nr.270/31 ianuarie 1883, ale cărei tradiții de luptă au fost preluate și
continuate de Brigada 2 Infanterie „Rovine”.
Datorită tăriei
armelor și a militarilor săi, Marea Unitate de Infanterie a fost scut și pavăză în calea
celor care au râvnit la acest pământ străbun,
înscriind numeroase pagini de glorie
în cartea de istorie a
neamului românesc.
Marea Unitate din Craiova a participat
la principalele evenimente din istoria poporului nostru, acționând cu eroism pentru apărarea țării, în luptele
din Primul și al Doilea Război Mondial.
La 01.04 1916 a fost numit la comanda
Diviziei 2 Infanterie generalul de brigadă Manolescu Constantin.
Încă din prima zi de mobilizare, 15.08 1916,
Divizia 2 Infanterie intră în compunerea Corpului
1 Armată (comandant gl Ioan
Popovici), subordonat Armatei 1 română
(comandant gl Ioan Culcer).
Divizia 2 Infanterie a primit misiunea să treacă la
apărare pentru acoperirea frontierei de vest și nord vest a Olteniei, pentru
consolidarea aliniamentului de apărare cuprins între Hațeg și Pasul Merișor,
pentru respingerea acțiunilor ofensive ale armatei ungare. La 24.08 1916,
divizia a fost înlocuită și regrupată în eșalonul 2 al Corpului 1Armată, la dispoziția Armatei 1română, pentru executarea altei misiuni.
Începând cu 1 septembrie 1916, Divizia 2 Infanterie s-a îmbarcat și
s-a deplasat pe calea ferată pe
itinerarul Târgu Jiu – Cernavodă, intrând în structura Armatei de Dobrogea. Imediat după debarcare, divizia a primit
misiunea să treacă la apărare în Dobrogea, în fâșia Dunăre – Satul Arabagi,
ducând lupte înverșunate defensive, în perioada 3 - 30 septembrie, pentru
oprirea trupelor germano-bulgare. Ulterior a participat la bătăliile din zona :
Rașova, Cobadin, Dealul Ciornei, Amzacea, Valul lui Traian, Măcin, în perioada
1 – 17 octombrie 1916.
Din cauza pierderilor însemnate, Armata de Dobrogea a stabilit prin
Ordinul nr. 313 din 17.10 1916, ca din
rămășițele Diviziei 2 și 5 Infanterie să se formeze o singură divizie cu
denumirea de Divizia 2/5 Infanterie,
comandantgl Alexandru Socec.
Divizia
2/5 Infanterie se regrupează și
se pune în marș începând cu 24.08 1916,
pe itinerarul: Măcin, Movila Miresii, Ianca, Perișoru, concentrându-se în
raionul localităților Ianca – Perișoru, unde își completează personalul,
armamentul și materialele, până la 1 noiembrie 1916.
La 24 noiembrie 1916, comandantul Armatei de Nord,
generalulConstantin Prezan a fost numit comandantul Grupului de Armate în zona
Argeș-Neajlov, în a cărui compunere intrau Armata 1 română, Forțele Grupului
Apărării Dunării și alte mari unități, printre care și Divizia 2/5 Infanterie,
cu misiunea de a executa „Operația de
apărare de la Argeș, Neajlov”. Operația , cunoscută în istorie ca „Bătălia Bucureștiului”, s-a desfășurat
pe un front de peste 150 km, adâncime aproape 200 km, timp de 8 zile, în perioada
25 noiembrie – 3 decembrie 1916. Bătălia de la Argeș, Neajlov a fost un moment
de maximă angajare a oștirii pentru apărarea capitalei, a câmpurilor petrolifere și a statalității României.
Divizia
2/5 Infanterie,în noaptea de 7/8
noiembrie 1916 a îmbarcat în gările Ianca, Făurei, Buzău și aînceput deplasarea
către Pitești, debarcând în zona Bascov,
Drăganu.
La 12 noiembrie 1916, Divizia 2/5 Infanteriea prim ordin de la Armata 1 să intre în luptă,
să asigure acțiunile Corpului 1
Armată, trecând la apărare pe aliniamentul Costești, Ungheni, Căldăraru.
Ulterior s-a regrupat în Rezerva Armatei
1, în zona Cornățel, Vulpești, Ioneștii
din Deal până la 16 noiembrie 1916.
La 18 noiembrie 1916, Divizia 2/5 Infanteriea primit ordin să atace de pe aliniamentul Moșteni,
Mereni pe direcția Drăgănești-Vlașca și să consolideze aliniamentul atins
pentru asigurarea intrării în luptă a Diviziilor 21 și 9/19 Infanterie. Divizia 2/5 Infanteriea fost angajată
concomitent de aproximativ patru divizii inamice: D 11 Bavareză, D 2 I Turcă, D
217 Infanterie și forțe din Divizia de Cavalerie Germană. Copleșită
de superioritatea adversarului și cu forțele epuizate după marșuri și lupte
neîntrerupte, divizia a cedat aliniamentul ocupat, la 20 noiembrie 1916 și a
început retragerea la est de Neajlov, spre Argeș.
Din cauza pierderilor foarte mari, Divizia 2/5 Infanterie a fost transformată în Brigada Mixtă 2/5 Infanterie, comandant, gl Constantin Petală.
Brigada s-a concentrat în localitatea Bragadiru, la 21 noiembrie,unde a primit
ordin să se deplaseze în zona Băneasa, Otopeni și să treacă la apărare în fâșia Oracol-Corbeanca, pentru apărarea
capitalei. În zadar însă! La 23 noiembrie 1916, capitala a fost ocupată de trupele lui Mackensen.
Brigada
Mixtă 2/5 Infanterie,la 14 decembrie 1916, a început calvarul retragerii în
Moldova. Trupele ce aparțineau de Divizia 2 Infanterie s-au dispus în zona
localității Bâra și ale Diviziei 5 Infanterie la Târgul Frumos. A urmat o
perioadă de completare, reorganizare, instruire și pregătire pentru luptă.
Divizia
2 Infanteriea continuat acțiunile de luptă în Moldova în zonele Ursoaia, Panciu,
Mărășești și Oituz, în perioada mai
– august 1917.
La 22 august 1917, Divizia
2 Infanterie, comandată degl Ioan Jitianu,dispusă în zona raionul localității
Tecuci, a primit ordin să înlocuiască D 13 Infanterie română și D 15 rusă, în fâșia
Valea Zăbranciorului – Chiceri- Pădurea Holbănești.
În perioada septembrie – noiembrie1917, Divizia 2 Infanterie, comandată degl
Ion Vlădescu, a dus lupte dârze de apărare pentru menținerea aliniamentelor
încredințate, în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
În urma revoluției din Rusia de la 25 octombrie/7
noiembrie 1917, structurile militare rusești s-au retras de pe frontul de
Răsărit și Rusia a propus armistițiu inamicului, situația militară a României
devenind dramatică, România fiind obligată să încheie armistițiu cu inamicul.
În consecință, Marele Cartier General a hotărât încetarea
acțiunilor militare pe front începând cu data de 22 noiembrie1917, ora 08.00.
***
De la înființare și până în prezent, Marea Unitate de Infanterie a cunoscut mai multe
organizări și titulaturi. În anul 1994 Divizia
2 Mecanizată „Mihai Viteazul” a devenit Brigada 26 Mecanizată, iar de la 1
iunie 1995 primește denumirea de Brigada 2 Mecanizată „Rovine”. Prin reorganizarea din 2002, primește
titulatura de Brigada 2 Infanterie Moto
„Rovine”.
Bogatele tradiții de luptă făurite de-a lungul anilor au o puternică rezonanță istorică
în inimile noastre. Ne înclinăm cu recunoștință în memoria celor căzuți
la datorie, faptele de vitejie și sacrificiul lor suprem sunt veșnic în
inimile și gândurile noastre, alături de o lumânare și o floare.
BIBLIOGRAFIE
SELECTIVĂ
1.Mareșal
Alexandru Averescu, Notițe de război 1916-1918, București, 1937;
2.Col.dr.Vasile
Alexandrescu, Lt.maj.Vladimir Zodian, Planuri de campanie ale beligeranților pe
frontul român în vara anului 1917,
Studii de istorie și teorie militară,
București, 1980;
3.Henri
Berthelot, Sur le front roumain en 1917 (I), la „Revue de France”, Paris, nr.16
din 15 august 1927;
4.Col.dr.Nicolae Ciobanu, Dumitru Preda, Bătălia de la
Mărășești, PAM nr.4/1987;
5.Col.Ion Cupșa, Armata română în campaniile din anii
1916-1917,București, 1967;
6.General G.A.Dabija, Armata română în războiul mondial
(1916-1918), 1936;
7.Octavian
Goga, Pagini din luptele ardelenilor pentru Unire, Chișinău, 1927;
8.Nicolae Iorga, „Războiul nostru în note zilnice,
vol.II, 1916-1917, Craiova, 1921;
9.Nicolae Iorga, Supt trei regi,
istorie a unei lupte pentru un ideal moral și național, București, 1932;
10.C.Kirițescu,
Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, 1924;
11.B.H.Lidellhart, History of
theFirst World War, London, 1970;
12.Gl.GheorgheMărdărescu,
Campania pentru dezrobirea Ardealului și ocuparea Basarabiei, București, 1921;
13.Mircea
Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac, la statul român unitar, București,
1983;
14.Ștefan
Pascu, Marea Adunare Națională de la
Alba Iulia, Cluj, 1968;
15.Ion Pâlșoiu, Ionel Turcin, Bujor Iovănel, Istoria
Diviziei 2 Infanterie, Craiova, 2008;
16.Vasile
Pârvan, Au căzut pentru libertate,
București, 1919;
17. Mircea
N.Popa, Primul război mondial,
1914-1918, București, 1979;
18.Gl. Ioan Sichitiu, Col. Alex. Ioanițoiu, Elemente de
strategie, București, 1936;
19.Cpt. Mircea Tomescu, Știință militară și Doctrină
românească, București, 1937;
20.Arh.
MApN, fond Marele Cartier General, dosar nr. 3, 17, 198, 796,1968.
REGIMENTUL 46 TRANSMISIUNI
O FILĂ DE ISTORIE ÎNTRE UNITĂȚILE
DE ELITĂ ALE CRAIOVEI
Odată
cu înființarea Comandamentului Armatei a
3-a în garnizoana Craiova, au apărut MU și U, unele de tradiție, altele
provenite din diferite anexe. Era perioada în care Oltenia se revingora, veneau
cadre militare cu familiile lor din
toată țara și ce viața militară mai era! Copiii oltenilor aveau serviciu și
Doamne câte cadre militare au apărut aici datorită acestui fenomen, câți
generali și colonei, ofițeri, maiștri militari și subofițeri au astăzi o pensie
și trăiesc cu nostalgia acelor vremuri!
În
baza Ordinului General al ministrului Apărării Naționale nr 008/02.04 1980 se
înființa Regimentul 46 Transmisiuni –
UM 01662 în garnizoana Craiova (cazarma 878, situată pe str. Vasile
Alecsandri nr 77-79), subordonat Comandamentului Armatei a 3-a, având misiunea de bază de a
asigura legăturile acestui comandament, cu toate MU și U din subordine, oriunde
s-ar afla.
Înființarea propriu-zisă s-a făcut anevoios, cu eforturi
enorme prin detașarea unor unități și subunități cu tehnica din dotare și
efectivele care o încadrau, fapt care a asigurat intrarea în funcțiune și
închegarea subunităților într-un timp relativ scurt. Astfel au fost detașate:
compania 9 Trs /R 45Trs din București, compania
Trs /R 74 Trs Târgu Mureș, 14 ofițeri, 5 maiștri militari, 9 subofițeri
care încadrau diferite autospeciale din
R 47 Trs Buzău și bineînțeles cu multe cadre din garnizoana Craiova.
Închegarea
unității s-a produs în perioada 02.04 -30.08 1980 și s-a încheiat prin desfășurarea primului
exercițiu tehnico-tactic de specialitate, desfășurat în zona localității Bucovăț,
raionul de ieșire la alarmă al comandamentului
Armatei a 3-a, coordonat de comandamentul Armatei a 3-a (șef Trs col
Andrița Teodor) și condus de comanda regimentului în frunte cu lt col Canciu
Ion, primul comandant al unității. În data de 01.11 1980 a avut loc deschiderea
primului ciclu de instrucție și din acel moment unitatea și-a început practic
formarea propriilor specialiști. A urmat înmânarea Drapelului de luptă de către
comandantul Armatei a 3-a, gl
mr Dumitru Roșu în ziua de 20.08 1981. Atunci
comandantul regimentului, colonel Canciu Ion a îngenuncheat în fața întregii
unități, sărutând sfântul drapel de luptă, simbol al onoarei credinței și demnității militare. Prin
Decretul Prezidențial nr. 132/20.06 1981 și în baza Ordinului MApN nr.10/21.07
1981 putem spune că această unitate militară
își capătă drepturile și obligațiile
militare consfințite de legile statului.
În
perioada ce a urmat, lucrurile s-au derulat în mod obișnuit ca și în celelalte
unități militare din acea perioadă de pace și liniște; conform planurilor
anuale de pregătire, ciclurile de instrucție începeau la 01.11 ale anului și
durau 11 luni, cu desfășurarea exercițiilor și aplicațiilor la diferite eșaloane
în scopul integrării subunităților și unităților militare.
Situația acestei cazărmi era însă într-o stare precară,
păstrând tradițiile R 26 Infanterie „Rovine” (unde se află și cel mai semnificativ
monument al său și unde au mai funcționat
ulterior și alte unități ale Diviziei 2 Mc: B 29 Trs/UM 01081, B Apr Tp/UM
01178, Sp L 1/UM 01059), care
după ce au fost redislocate, au lăsat în urma lor o situație greu de gestionat!
Așa că din unele relatări, la o alarmă dată de comandamentul Armatei a 3-a,
glmr Roșu Dumitru vizitând acele spații din cazarmă cu o Dacie 1300, nu a avut și
nici nu o fi dorit să coboare, datorită faptului că aproape toate spațiile erau
înnămolite (în afara unor mici platouri de adunare folosite de subunitățile
existente).
Ulterior,
această situație de fapt, a constituit un prilej de afirmare pentru toate
cadrele care au trecut prin această cazarmă
și fiecare a putut face ceva benefic pentru îmbunătățirea condițiilor de
trai din unitate .
În
toamna anului 1981, după absolvirea Academiei Militare, arma transmisiuni, am
fost repartizat (contra voinței mele), la Regimentul 46 Transmisiuni din Craiova, pentru că așa „cereau interesele
patriei”, pe funcția de comandant de batalion (deși eram doar locotenent
major), tot atunci au mai fost repartizați cpt Bărăgan Florea, (comandant
batalion Radio) și cpt Iordache Vasile (arma servicii).
Batalionul
4 Trs/R 46 Trs, nefiind încadrat cu efective am fost pus să mă ocup de Biroul
pregătire pentru luptă, al cărui șef era detașat la un curs de limba rusă.
Astfel
am ajuns într-o sală încăpătoare, dotată
cu 2 birouri și 2 scaune (unul fiind deja ocupat de plutonierul Cicea Ion,
subofițer de stat major care „știa tot”, el fiind singurul care putea
răspunde la orice întrebare), mi-am lăsat valiza într-un colț, el mi-a adus un pat de trupă echipat și mi-a spus că asta-i situația
pentru moment și odihnă, masa este la popotă) și deci totul era rezolvat.
Toate
aceste momente și manifestări mi-au rămas profund imprimate în memoria
afectivă, mi-au marcat evoluția și au determinat un atașament total față de
această unitate.
Dacă fac o mică analiză, că înainte de a intra la
Academia Militară, am fost comandant companieTrs a Brigăzii de Graniceri din
Oradea, care avea „tehnica specific” inclusiv 1pl Trs CLP (pentru liniile telefonice de frontieră),
vă dați seama, ce șoc am avut când am luat contact cu colosul de tehnică de
transmisiuni ce încadra Regimentul 46 Transmisiuni, de tip eșalon armată. Dar
am întâlnit aici oameni, cadre de conducere,
ofițeri, maiștri militari și subofițeri, devotați unității, profesioniști
în domeniul lor de activitate, unii cu mai multă experiență alții mai tineri,
dar cu entuziasm și astfel regimentul a crescut și a evoluat, iar eu odată cu
ei, până la nivelul cerințelor eșalonului
căruia îi asiguram nevoile de legătură. La acel moment, în statul de organizare
erau peste 15 funcții de ofițeri prevăzute cu AISM, care până la urmă au fost
încadrate toate.
Gradul de pregătirea personalului și dotarea cu tehnică
militară s-au îmbunătățit an de an. Regimentul a fost angrenat ulterior în aplicații de
comandament cu transmisiuni în diferite poligoane ale Armatei României. În
perioada 05-21.08 1982 s-a desfășurat o
mare aplicație în zona poligonului Cincu
„Oltul 82”, iar în ianuarie 1984 o altă aplicație în poligonul Știuca
(de lângă Lugoj), ambele activități fiind conduse de Comandamentul Armatei a
3-a cu participarea comandamentelor de MU și U din subordine.
Doresc
să mă opresc puțin la aplicația din poligonul Știuca, unde am fost mai implicat
privind organizarea și desfășurarea activităților, iar aceasta consider că a
fost una dintre cele mai mari desfășurări
de forțe și mijloace din partea Regimentului 46 Transmisiuni.
Acțiunea
a început prin îmbarcarea întregului efectiv al unității, cu toată tehnica din
statul aplicației în trenul militar
constituit special, cu vagoane pentru personal și de transport tehnică. Îmbarcarea s-a efectuat în
perioada 4-6 ianuarie 1984, la rampa militară din gara Craiova, unde
organele militare CF au coordonat
activitatea privind fixarea tehnicii, deplasarea pe CF, imobilizarea acesteia
pe vagoane executându-se cu sârmă și chituci din lemn realizați în unitate.
Pe
timpul deplasării în haltele mai mari a fost asigurată hrană caldă trupei, iar vagoanele pentru militar,
încălzite cu sobe pe lemne și totul a decurs în deplină ordine. Am debarcat
în gara Găvojdia (în apropiere de
Lugoj), acolo fiind o rampă accesibilă pentru debarcare, apoi ne-am
deplasat în poligonul Știuca, am executat recunoașterile în teren, stabilind
locurile de amplasament unde a început lucrul.
Eu am avut la această aplicație încadrarea ca șef stat major al regimentului,
(atunci cei în această funcție asigurau continuitatea în cazărmi și răspundeau
de mobilizare), iar ca mijloc de
dispunere a comenzii era destinată
o dubă improvizată în care stăteau toți decidenții: comandantul (col
Canciu Ion), statul major cu2 ofițeri și subofițerii de stat major. A fost o
iarnă cu un ger năprasnic (multe cadre din unitate dar și din comandamentul
Armatei a 3-a cred că-și aduc aminte de acele momente).
Pentru noi transmisioniștii, pe lângă vremea rea oferită de condițiile atmosferice, situația a fost amplificată de faptul ca această
aplicație a fost coordonată din
partea S M G de către
gllt Enciu Gheorghe (comandantul Trupelor de Transmisiuni), iar șeful Trs Armatei a 3-a, col Hoară Ion, dorea
să se prezinte cu un regiment capabil pentru îndeplinirea oricăror misiuni. În
aceste condiții, s-a implicat foarte mult în dispunerea mijloacelor din Centrul
de Transmisiuni , acestea fiind amplasate inițial în niște văgăuni mici și mascate cu plasele
din dotare, dar la prima vizită, acesta se declară nemulțumit și ordonă ca în
24 de ore să se treacă la săparea
manuală cu mijloacele din dotare (cazmale, răngi și lopețile mici din dotarea
militarilor) a locașurilor la dimensiunile normale pentru
toată tehnica. Astfel am trecut la încălzirea pământului înghețat arzând
toți spinii din zonă și am trecut la realizarea amplasamentelor pentru toate
cele 15-20 autospeciale din Centrul de Transmisiuni, s-au realizat legăturile
multiple pe diferite aliniamente unde s-au desfășurat exercițiile
demonstrative, reușind în final o mascare veridică în teren a tehnicii, astfel
că totul s-a terminat cu bine, iar participanții la această aplicație nu cred
că vor uita ușor eforturile depuse.
Începând
cu luna noiembrie 1984, comandantul unității a fost numit mr Săndulescu Valeriu
(fost ofițer 1 la șeful Trs. Armatei a 3-a, funcție în care era numit fostul comandant, col
Canciu Ion , iar în iulie 1987 se producea o nouă rocadă la comanda unității:
mrȘtefănescu Radu, fostul șef stat major al regimentului era numit comandantul
regimentului, iar lt col Săndulescu Valeriu
în funcția de ofițer 1 la șeful Trs
Armatei a 3-a (ulterior fiind numit șef al Trs Armatei a -3-a) .
În primăvara anului 1991 are loc o mare aplicație
tehnico-tactică condusă de Comandamentul Transmisiunilor, pe fondul unor mișcări
social –politice din vestul țării noastre, astfel că peste 15 mijloace din dotarea regimentului (care încadrau
un Centru de Trs de MU și autostații radioreleu), au fost dislocate în zona
Caransebeș, toate acestea fiind conectate la Sistemul Integrat Național
realizat de către Comandamentul Trs. A fost o perioadă grea, când funcționarea acestor mijloace a
fost asigurată de către efectivele unității, iar personalul (peste 50 de cadre militare) era detașat pentru câte o săptămână, situația
a durat câteva luni, dar efectivele angajate erau permanent în alertă, iar
acestea au făcut eforturi apreciabile
pentru menținerea operativă a acestor mijloace. Unitatea a funcționat în
această perioadă în condiții dificile, fiind împărțită în două, asigurând și
sarcinile de instruire și pregătire pe care le avea în cazarmă.
Pe
26.05 1992 prin ordinul MApN nr. MP 365,
comandantul unității, col Ștefănescu Radu este numit șef ulTrs Armatei a
3-a, iar maiorul Ținc Alexandru numit în funcția de comandant al acestei unități (din funcția de ofițer 1 la șef al Trs
Armatei a 3-a) și mrHaizman Dumitru a fost numit șef de stat major, cu care am
colaborat în toată perioadă de comandant.
Doresc
să fac o mică paranteză fără să fie luată cu titlu de laudă, (din 1994 am fost
avansat la gradul de locotenent colonel, iar în 1996 la gradul de colonel , aveam 43 de ani, însă toate gradele
militare le-am obținut înainte de termen , urmând toate cursurile de perfecționare
din cariera unui ofițer, până la Colegiul Superior de Stat Major, dar și
numirea pe funcții a fost graduală, parcurgând toate etapele de la funcția de
comandant pluton până la cea de
comandant de regiment. Din acest motiv că am comandat unitatea timp de 13 ani,
până în 2005 când am trecut în rezervă, mă simt atașat și solidar cu tot
personalul care a fost angajat sau și-a
desfășurat activitatea în această unitate.
În
toată perioada următoare, activitățile de instruire s-au desfășurat în mod
normal parcurgând etapele normale, semnificativ pentru Regimentul 46 Transmisiuni a fost că
începând cu data de 14.07 1995, în piața
„Mihai Viteazul” din Craiova a fost înmânat noul Drapel de Luptă
atribuindu-se și denumirea onorifică
„Frații Buzești” (Decretul Prezidențial nr. 201/03.07 1995 ).
Să nu
uităm o mare decizie a CSAT din iunie 1993, când se stabilește „Concepția de
organizare și realizare a Sistemului de Transmisiuni al Armatei Române” (STAR).
Începând din acest moment multe întreprinderi din țară au trecut la realizarea și
producerea de tehnică specifică autohtonă și astfel se asigură înzestrarea, cu tehnică de
transmisiuni românească a U și MU (aparatura de telefonie și cablu, stații
radio și radioreleu de capacitate mică și medie ).
Astfel
se trece la realizarea unui Centru de Transmisiuni tip Armata F-2000 și prima
unitate care urma să fie dotată cu această tehnică a fost Regimentul 46
Transmisiuni, situație care a impus un
mare efort al personalului de a-și însuși
noile principii de funcționare a acestei tehnici, care nu era încă introdusă
nici în cursurile de pregătire a cadrelor de specialitate .
Societatea
Comercială Electromagnetica SA și nu
numai aceasta au început și au produs
tehnica specifică de transmisiuni de la telefonul F-1600, la autospeciale de transmisiuni F-2000, de
diferite tipuri. Din acel moment s-a
trecut la un plan de pregătire și adaptare a personalului la noua tehnică.
Infuzia cu tehnică a fost mare, iar personalul unității a fost trimis la
diferite cursuri de specializare. Prin
eforturi mari de pregătire și
specializare am reușit să interconectăm
marea majoritate a acestor mijloace (un adevărat mastodont, care urma să
cuprindă peste 30 de autospeciale de mare complexitate), pe unele le-am deslușit
chiar cu participarea inginerilor care
le-au realizat.
Conform
noii concepții politico-militare a statului român de aderare la structurilor
NATO, începând cu prima scrisoare oficială de aderare a președintelui
Ion Iliescu adresată Secretarului general al NATO, începând cu toamna anului
1994 s-a derulat Programul Individual de Parteneriat România - NATO, care avea
să pună bazele de cooperare cu noua
alianță. Din acel moment se trecea la o nouă concepție de organizare și dotare
a Armatei române .
Astfel în anul
1996 datorită marilor transformări care
au avut loc în organizarea Armatei
române, (Comandamentul Armatei a 3-a se desființează ), Regimentul 46
Transmisiuni nu mai are „obiectul
muncii” în această zonă, ca și pentru o
mare majoritate de MU și U din Craiova, fiind astfel subordonat SMFT, fiind
chiar „pe picior de desființare” a unității. Dar datorită eforturilor făcute în acea
perioadă de către cadrele din conducerea
regimentului și a înțelegerii manifestată de structurilor militare
superioare, s-a reușit salvarea unitățiiși
păstrarea locurilor de muncă pentru
tot personalul.
În
această situație colonelul Matei Ion – șeful Secției Trs la SMFT, a intervenit și
propus ca unitatea să fie subordonată acestui eșalon, cu misiunea de a
instala Centru de Transmisiuni al SMFT
în situația dislocării într-un raion.
Comandamentul Transmisiunilor nu a putut oferi alte alternative de unități de profil, iar alte situații nu mai
erau la dispoziție (corpurile de Armată
nou înființate și-au preluat fostele unități de transmisiuni și astfel
Corpul 3 Armată și-a păstrat Batalionul 29 Trs), iar R 46 Transmisiuni a rămas
disponibil în Craiova.
Pentru a verifica capacitatea unității privind
îndeplinirea acestor noi misiuni, cu ocazia
unei aplicații strategice conduse de Comandamentul Transmisiunilor
„Zenit 97” se decide ca efectivele și cu
tehnica din dotare (conform cerințelor aplicației la acest eșalon ), să se
deplaseze pe roți pe ruta Craiova , Alexandria, București (tehnica auto era
precară, de la GAZ 66-ZIL, SR- DAC ) urmând să instaleze un Centru de
Transmisiuni Mobil în incinta SMFT. Gl lt Popescu Mihail, ne-a atras atenția să
nu deranjăm spațiile verzi din cazarmă, dar să asigurăm toate legăturile de comandă și control
(construirea liniilor telefonice și telegrafice prin copacii existenți și prin
clădiri, exterior și interior, în
toate birourile în care erau dispuse
organele de comandă, precum și interconectarea acestora la STAR cu MU și U care
participau la această aplicație).
Culmea
dispozițiilor, a constituit faptul că hrănirea
efectivelor și a personalului s-a asigurat cu forțe proprii (în incinta SMFT, din mijlocul capitalei să
hrănim efectivele din bucătăriile rulante, în cazarmă existând doar o popotă
pentru personalul propriu). Instalarea
mijloacelor de capacitate mare (R -404,
R- 140, R 118 și Autospecialele din
Centrul de Transmisiuni tip Armată, în curtea fostului SMT, corturile pentru
întregul personal de odihnă și deservire a hranei) toate acestea au constituit
o enigmă atunci. Centrul de Transmisiuni
astfel instalat a fost vizitat de toată conducerea SMFT, iar eforturile depuse au fost încununate de aprecieri din partea unor mari
comandanți, gl Popescu Mihail (șef al
SMFT, viitorul șef al SMG), gl Mureșan Mircea (șeful de Stat Major al SMFT,
viitorul comandant al UNAp), misiune prin care personalul unității și-a dovedit
încă odată pe deplin profesionalismul și
capacitatea de efort de care a fost capabil în momentele grele din activitatea
lor .
Doresc
să apreciez în toată această perioadă rolul pe care la avut Comandamentul
Transmisiunilor prin integrareaunităților de transmisiuni, indiferent de eșaloane, la aplicațiile tehnico-tactice organizate
periodic, care au condus la armonizarea pregătirii specialiștilor de
transmisiuni din arma noastră .
Pregătirea
și profesionalismul cadrelor din unitate
au fost probate și cu prilejul participării personalului din unitate, la diferite misiuni NATO,
chiar înainte de integrare. Aș
vrea să prezint doar câteva aspecte elocvente pentru această unitate, fără
a minimaliza rolul sau misiunile altor persoane, în fața cărora îmi cer anticipat scuzele de rigoare.
Prima
misiune a Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova, comandat de
lt col Pâlșoiu Ion în Angola a impus multe implicații majore și pentru
familiile acestui personal. Dacă militarii din trupele aliate vorbeau cu
familiile lor prin telefoane prin satelit, militarii români nu aveau această
posibilitate, datorită unei „slabe
înzestrări “. Legătura cu patria dragă
România era asigurată cu o stație radio R 140 (1,5 – 30 Mhz) putere de 1 Kw
care prin unda indirectă permitea transmiterea tuturor rapoartelor către eșaloanele
din țară.
Se
impunea însă atunci ca și militarii români, să beneficieze de aceleași condiții
în scopul creșterii moralului acestora și
a liniștii familiilor lor, prin asigurarea unei legături directe cu acele zone
îndepărtate. Regimentul 46 Transmisiuni era singura unitate din Craiova , care
dispunea de un mijloc compatibil, astfel că s-au primit dispoziții pentru
realizarea în cazarma 878, din strada Vasile Alecsandri, această legătură
telefonică atât de necesară.
Astfel, militarii români aflați în această misiune și
familiile acestora își amintesc cu drag de momentele când veneau la punctul de
control și de la un telefon F-1600 comunicau între ei. Toate acestea au
presupus multe eforturi, (o planificare pusă de comun acord, înștiințarea
familiilor, asigurarea unei legături de calitate etc.), această legătură fiind
evidențiată și de specialiștii din NATO, care au rămas surprinși, neavând cunoștință
de existența unor asemenea posibilități, (aceste mijloace din dotarea
Armatei române, nu mai existau în nomenclatoarele NATO, ca prin unda indirectă
să se poată realiza o legătură sigură,
pe care ei o asigurau doar prin
satelit). A fost o provocare la care
personalul unității a răspuns prezent și care i-a adus un prestigiu deosebit în
fața multor olteni.
A
urmat ulterior dotarea unităților
participante la misiunile NATO cu tehnica
specifică, compatibilă cu trupele aliate.
Transformările
făcute în Armata româna continuă
, apar noi unități se desființează altele și astfel se consideră că Regimentul
46 Transmisiuni din Craiova este „ prea departe” pentru a asigura toate nevoile de legături
mai ales la pace ale SMFT. Astfel prin
Ordinul MS 34/29.03 200, unitatea se transformă
în Baza 14 Instrucție Transmisiuni, subordonată Școlii de Aplicație de
Transmisiuni, Informatică și Război Electronic, cu sarcina de instruire și
pregătire centralizată a tuturor specialiștilor militari în termen.
Astfel această unitate este supusă
la o nouă încercare, în perioada 27-28.06 2001 a încorporat în 2 zile 1567 de
tineri recruți pentru o instruire de 4 luni. Eforturile au fost mari! Abia s-au
găsit paturi și ținută de echipare, au fost repuse în funcțiune pavilioanele
din cazarma Făcăi, ale fostul Liceu
Militar (cedat unei facultăți particulare), un pavilion din cazarma UM 01266,
au fost detașate cadre-instructori, dar slavă eforturilor depuse de întregul
personal totul a decurs normal. Situația a
continuat în același ritm și în octombrie 2001 s-au încorporat 890 de recruți, apoi în iulie 2002 -1084 de
tineri, în noiembrie 2002 – 1063 de militari au depus jurământul militar, ca
apoi în martie să fie încorporați -1135 militari, ulterior seriile de pregătire
au început să scadă ca număr.
În această situație începând cu luna august 2005, Baza 14 Instrucție
Transmisiuni se transformă în Batalionul Instrucție Transmisiuni, având
misiunea de pregătire și instruire a
viitorilor militari voluntari din Armata României .
Precizez că aceste noi unitățiși-au desfășurat
activitatea în cazarma 878 din str. Vasile Alecsandri, iar la comanda lor au
fost numiți col Haizman Dumitru și odată cu înființarea batalionului, lt col
Dincă Gheorghe. Aceste unități care au continuat tradițiile de luptă ale
Regimentului 46 Transmisiuni au înființat și un muzeu unde cadrele care și-au desfășurat activitatea în această
cazarmă își regăseau unele amintiri din activitatea lor.
Aici se încheie existența scurtă a regimentului, care a
durat doar 20 de ani, dar pentru multe cadre de transmisiuni ale armatei din acest
oraș a însemnat un mare pas, poate o mare realizare, multe au obținut funcții și
grade mari, dar acum sunt în rezervă sau retragere.Toți merită aprecieri și
considerații pentru ce au făcut în funcțiile pe care le-au îndeplinit în Regimentul 46 Transmisiuni.
Am aflat, că odată
cu înființarea în această cazarmă a Liceului Militar (foarte benefic pentru
zona noastră), tradițiile acestor unități care au funcționat în cazarma 878 din
str. Vasile Alecsandri ar fi fost transferate la Sibiu! Acolo să ne căutăm noi oare tradițiile, deși UM 01662 Craiova
există încă în aceeași cazarmă!?
Consider,
că și Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, trebuie să se
implice în reconstituirea tradițiilor de
luptă ale MU și U care au funcționat în
această zonă pentru a determina unitățile existente în prezent în aceleași cazărmi din Craiova (sau un alt muzeu al garnizoanei), să respecte tradițiile unităților
care au funcționat anterior în această zonă, altfel multe cadre din unitățile
desființate nu-și vor mai regăsi filele trecutului și vor fi dați uitării.
Atunci, CINE SĂ PREZINTE ȘI CUM O ISTORIE A UNEI ARMATE DIN ACEASTĂ
PERIOADĂ !? „ NOI UNDE NE VOM
REGĂSI TRECUTUL“?. Dacă noi cei prezenți,
cei care mai știm câte ceva din acest trecut nu facem nimic, atunci cine ?
SĂ NE AMINTIM DE …..„SCORPIONII ROȘII”
Parlamentul României a aprobat atunci participarea cu
personal și tehnică de luptă aparținând Ministerului Apărării Naționale, la ISAF1 , prin Hotărârea 38
din 21 decembrie 2001. În luna ianuarie a anului 2002, primii militari dislocați
în teatrul de operații au fost cei din Plutonul de Poliție Militară și din
Echipajul Aeronavei C-130 B Hercules, aflată în dotarea Forțelor Aeriene Române.
Aeronava
C – 130 Hercules
Partea română a continuat dislocarea
în luna februarie cu: stafful, detașamentul de informații militare, o echipă de
control trafic aerian și două echipe de reconstrucție a provinciilor (PRT).
Urmare a angajamentelor asumate, contribuția militară românească în cadrul
acestei operații a crescut în mod progresiv. Astfel, în luna iulie 2002 a fost
trimisă în Kandahar și prima unitate de infanterie a armatei noastre, Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab
„Scorpionii Roșii” din Craiova, sub comanda locotenentcolonelului Ciucă
Ionel Nicolae.
Lt col
Ciucă Nicolae împreună cu partenerul american la planificarea misiunii
Batalionul
a participat la operațiaEnduringFreedom,
în cadrul căreia a primit misiunea să asigure paza și securitatea Bazei Aeriene
din Kandahar. La această misiune am avut onoarea și responsabilitatea să
îndeplinesc funcția de șef de stat major al batalionului.
Toate
fazele operației au reprezentat reale provocări, atât pentru cei care eram
nemijlocit implicați, cât și pentru eșaloanele care au planificat sau au
participat la planificarea misiunii. După ampla operațiune de dislocare a
militarilor, tehnicii și resurselor logistice,
batalionul s-a instalat mai întâi într-o ,,tabără de tranzit” unde
pentru început, nisipul fin al Kandaharului omniprezent s-a dovedit a fi primul
nostru „inamic”. Apoi temperatura ridicată, lipsa unui suport logistic adecvat și
a unei ținute corespunzătoare condițiilor misiunii, au creat dificultăți majore efectivelor noastre la preluarea
misiunii de pază și securitate a aeroportului din Kandahar.
Pentru executarea misiunilor am avut la dispoziție
transportoarele amfibii blindate TAB-77 și TAB – 79, vehicule neblindate ARO – 243 și 244, precum și autocamioane și autospeciale pe șasiu
de DAC, din dotarea batalionului. Nimic din toate aceste greutăți nu au înfrânt
însă dorința Scorpionilor Roșii de
a-și onora Armata și Țara.
TAB
-79 pregătit pentru misiune
După ce a început
cu adevărat misiunea militarilor noștri în teatrul de război am realizat
cât de prețioasă ne-a fost pregătirea făcută în țară, precum și experiența
misiunilor anterioare. Minele antipersonal care se zăreau ieșind din nisip pe
fâșia de siguranță a perimetrului aeroportului, exploziile bombelor de
aruncător din apropierea zonei de campare, informările despre atacurile
elementelor talibane asupra patrulelor exterioare, confirmau existența
pericolelor care ne pândeau la tot pasul și dificultatea misiunii.
Relațiile
de subordonare, dar și de camaradenie cu structurile partenerilor americani din
cadrul Diviziilor 82 și 101Aeropurtate2, ședințele de planificare și
analiză a misiunilor cât și informările la care participa comanda batalionului,
împreună cu ofițerii de legătura și comandanții direct implicați în executarea
misiunilor, au condus la ridicarea nivelului de cunoaștere și instruire,
precum și de creștere a încrederii în nivelul de pregătire
a celor 405 scorpioni.
Am învățat atunci din mers cum să respectăm și să aplicăm
regulile din cadrul bazei Kandahar, cum să ne comportăm și să relaționăm cu
aliații, dar și cum să ne autogospodărim din ce în ce mai bine. În timpul
limitat care ne mai rămânea la dispoziție, încercam să comunicăm cu cei de
acasă folosind mijloacele puține avute la dispoziție.
Schimbarea
echipamentului individual cu o ținută adecvată condițiilor deșertice,
reorganizarea taberei în urma redislocării contingentului român, dar și
adaptările aduse mijloacelor de transport, au condus la creșterea încrederii în
capabilitățile și abilitățile batalionului de a-și îndeplini misiunile. Ieșirea
în afara bazei a sporit gradul de pericol, executarea misiunilor de patrulare
ne-au adus în realitatea teatrului de război și a confruntării directe cu
dificultățile reliefului, dar mai ales cu acțiunile ostile ale elementelor
talibane.
Pe măsura creșterii operativității tehnicii și
gradului de coeziune a subunităților, gama misiunilor s-a extins la executarea
patrulărilor de zi și noapte în zona noastră de responsabilitate. În aceste
condiții a fost posibilă planificarea și executarea unei misiuni de căutare,
pentru identificare a elementelor talibane ostile, în cadrul operațiunii
,,Pelendava” cu durata de 72 ore.
Pe 6
octombrie 2002, la 18 km depărtare de
baza Kandahar primul transportor blindat din cadrul patrulei destinată de
batalion, trecând peste o mină a făcut explozie, provocând rănirea a doi
militari români și avarierea părții frontale a blindatului. A fost primul
incident major în care au fost implicați „Scorpionii
roșii”și care ne-a făcut să înțelegem mai bine riscurile și pericolele la
care eram expuși.
Militarii
B 26 I Neagoe Basarab „Scorpionii Roșii”
Din
păcate în decursul timpului, pe teatrul de operații din Afganistan, „Scorpionii Roșii” au pierdut în Zabul
câțiva camarazi dragi, care au plătit cu viața pentru îndeplinirea misiunilor
primite. Ei sunt sublocotenenții p m : Constantin Laurențiu-Lixandru (05.05
2011), Marinescu Cătălin – Ionel (10.05 2011), Vulpoiu Claudiu-Constantin
(30.03 2014).
La
aceste pierderi suferite, se mai adaugăși cei trei artileriști, sublocotenenții
post mortem : Costea Marin, Buică Constantin și Antonie Viorel – Cristinel,
care și-au pierdut viața pe 23.11 2010 în Poligonul Cincu, pe când se pregăteau
pentru o nouă misiune în Afganistan.
În
cele aproape două decenii, peste 32.000 de militarii români din 37 de
contingente au fost rulați, în bazele militare deschise pe teatrul de operații
din Afganistan. Din păcate în acest timp au căzut la datorie 27 de militari
români aflați în misiuni pe diferite teatrele de operații, iar alți 200 au fost
răniți.
În toată această perioadă, militarii noștri
au făcut dovada pregătirii lor la standardele impuse de condițiile din zona acțiunilor
de luptă, atât pentru îndeplinirea misiunilor în teren, cât și la nivelul
structurilor de planificare și conducere integrate în comandamentele
constituite în acest scop. Nu vom uita desigur, sprijinul acordat de camarazii
rămași în unitățile din țară, care și-au continuat misiunea lor de bază, apărarea integrității
teritoriului nostru național, concomitent cu asigurarea sprijinului logistic și
asistenței necesare trupelor dislocate în teatrul de operații.
Misiunea
forțelor române în Afganistan va rămâne cu siguranță în manualele de
specialitate, dar și în cărțile noastre de istorie, drept cea mai lungă și mai complexăoperație
militară executată în afara teritoriului nostru național de după al Doilea
Război Mondial. Prezența forțelor române de menținere a păcii peteatrul de
operații din Afganistan s-a bucurat de respectul unanim al aliaților și
partenerilor noștri de coaliție, precum și al comunității internaționale.
Constatăm cu reală satisfacție că, rezerviștii
militari sunt mândri de modul exemplar în care camarazii lor activi și-au
dovedit profesionalismul, pentru a reprezenta cu cinste Armata română în teatrul
de operații în această perioadă de două decenii. În fine, să mai reamintim că din antichitate,
continuând apoi în Evul Mediu și până în zilele noastre, Afganistanul a atras
numeroase intervenții armate cu pretenția de restabilire a ordinii sociale. Toate marile puteri ajunse
aici de peste mări și țări, au lăsat în urmă după părăsirea teritoriului afgan,
o situație mult mai gravă decât cea pe care o găsiseră la venirea lor aici!
* * *
Note:
1.ForțaInternațională
pentru Asistențăși Securitate din Afganistan;
2.Divizia
82 Aeropurtată americană, cu dislocare permanentă la Tampa în Florida și
Divizia 101 Aeropurtată americană, ambele divizii intrate de mult în istorie
prin contribuția lor decisivă la Operația „Market Garden” din perioada 17-25 septembrie
1944 în timpul celui de – al Doilea Război Mondial.
MARI PERSONALITĂȚI ISTORICE
Motto
„Viața mea a fost o luptă continuă, în scopul
de
a croi pentru România un loc în viața lumii,
apărându-i
totodată interesele sale naționale”
Nicolae Titulescu
NICOLAE TITULESCU
140 DE ANI DE LA NAȘTEREA
MARELUIDIPLOMAT ROMÂN
Conștienți
de calitățile intelectuale excepționale ale fiului lor, părinții săi se hotărăsc să depună toate eforturile pentru a-i
asigura acestuia condiții optime pentruînvățătură. Prin urmare copilul își
începeșcoala la Pensionul „Jules Javet” din Craiova, iar examenele anuale le susținea la Școala
Primară „Obedeanu”.A urmat apoi cursurile Școlii Gimnaziale începând cu anul
1893 și ulterior pe cele ale prestigiosului Liceu„Carol I”din Craiova.
Tânărul Nicolae și-a petrecut
cea mai mare parte a copilăriei șidesigur vacanțele gimnaziale și liceale, în
localitatea Titulești (azi Nicolae Titulescu) din județul Olt, la moșia cumpărată de bunicul său Nicolae
Economu. La rândul lui tatălsăuavea să-i lasemai târziu moștenire
proprietatea, ca o alternativă de existență.
Casa Memorială„Nicolae Titulescu” |
În ianuarie 1905, sub îndrumarea profesorului
Charles Lyon-Caënlui Titulescu cu teza „Essai sur
unethéorie des droitséventuels” („Eseu
asupra dreptului de proprietate”), i s-a decernat titlul de Doctor în drept civil al aceleiași instituții de învățământ
superior, obținândși aprecierea cea mai înaltă: „magna cum laude”.
Titulescu a fost cu adevărat un
om devotat trup și suflet României. În pofida ostilității crescândecu care a
fost confruntatdin partea opozanților, precumși a izolării sale politice, el și-a
creat un adevărat univers de idei și acțiunea sa politică, a depășit de multe ori granițele țării
noastre.
În răstimp va fiinițiat în masonerie
și apoiatrasîn Loja masonică din Paris2. Concomitent își aprofundează cunoștințele de
limbi străine, pentru care avea o predispoziție nativă, ajungând să vorbească
la perfecție franceza, engleza, germanași italiana.La începutul anului 1905,
dupăcese întoarce în țară se înscrie în barou, apoi pe 23 martie 1905 este
numit profesor de drept civil al Universității din Iași, la catedra eminentului
jurist Dimitrie Alexandrescu.
În 1907 editează la Craiova ziarul „Țăranul”, în care susțineacu tărie cauza țăranilor români. O serie de aspecte publicate în jurnal, se vor regăsi ulteriorși în lucrarea „Problema responsabilității juridice a statului și a comunelor cu privire la ultimele răscoale țărănești”. Tot în anul 1907 revine în București, unde doi ani mai târziu intră în politică, iar în 1912 avea să câștige un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu devenind astfel deputat de Romanați. Primul lui discurs ținut în Parlament despre „Poziția României față de evenimentele din Balcani”, a avut un succes pe care Take Ionescu imediat l-a remarcat :
„Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat
la tribuna românească și acest talent este al nostru”. 3
Pe 29 aprilie 1907 avea să se căsătorească
cu Ecaterina Burcă, originară din Roșiorii
de Vede, fiica unui renumit proprietar din Tituleștii de Olt. Cei doi au format unul dintre cele mai cunoscute, ambițioase și
elegante cupluri ale începutului de secol XX din țară. Pe parcursul întregii
carierei sale politice, soția Caterina l-a
susținut din umbră cu delicatețe, dar și cu fermitate,fiind cel dintâi critic care
îi asculta discursurile devenite apoi celebre, autentice opere oratorice pe
care pasionații de istorie încă le mai studiază și astăzi în școli. Pe 13 aprilie 1909, Titulescu avea
să obținăși titlul de Docent al Facultății
de Drept din Iași, în urma unei hotărâri semnate de ministrul Educației,
Spiru Haret, apoi va fi transferat la catedra de drept civil a Universității
din București.
Pregătirea sa excepțională în domeniul
juridic îl va propulsa în mod firesc către un nou succes, devenind și un
renumit avocat, pe baza pledoariilor sale extrem de convingătoare susținute la
tribunalelor din țară, dar și din străinătate unde și-a etalat și talentul său
oratoric.
În anul
1909 intra în politică, ca membru al Partidului Conservator-Democrat condus de
Take Ionescu, unde s-a manifestat ca adept înfocat al promovării reformelor
sociale și economice. În remarcabilele sale discursuri, susținute atât din
calitateasa de deputat cât și din cea de avocat,a militat pentru ideea
corelării între dezvoltarea statului și evoluția evenimentelor sociale și
politice. Din punct de vedere al
sistemului electoral, Titulescu susținea cu tărie introducerea votului
universal, iar din perspectivă socială a pledat în repetate rânduri pentru împroprietărirea
țăranilor. În același timp el erașiapărătorul micilorproprietari, susținândacordareaunor
plăți compensatorii în raport cu pagubele pricinuite moșierilor în Răscoala din 1907.
Fiind consecvent și loial convingerilor
sale, Titulescu deveniseși un fervent susținător al românilor noștri ardeleni.
Discursul intitulat sugestiv, „Inima
României”, rostit la Ploiești în mai 1915, surprinde prin esența
convingerilor sale: „România nu poate fi
întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala
care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața. …Ardealul e
românime în restriște, e întărirea care depărtează vrăjmașul, e viața care
cheamă viața…Ne trebuie Ardealul. Nu putem fără el”.
În anul 1917 Titulescu este numit ministru de Finanțe în guvernul Averescu,
pledând pentru reforma fiscală cu caracter național în toate provinciile românești,
prin repartizarea sarcinilor financiare după principiile echității și creșterii
impozitelor directe, rămânând astfel unul din cei mai tineri miniștri de finanțe
din istoria României.
În vara anului 1918 pleacă la Paris, unde
activează ca membru al „Consiliului Național
Român”,înființat împreună cu mari personalități române, precum Take
Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille. Scopul organizației era
acela de a propaga în rândurile opiniei publice internaționale, dreptul poporului
român la unitatea națională, consiliul
fiind recunoscut la acea vreme de către toate guvernele puterilor aliate, ca
organ plenipotențiar al națiunii române.
Remarcabilele eforturi ale patrioților
români au fost încununate la1 Decembrie 1918,
când se va formaRomânia Mare. La
temelia acestui edificiu, alături de regele Ferdinand I, regina Maria, Ion I C
Brătianu, Iuliu Maniu, stă la loc de cinste și numele craioveanului nostruNicolae Titulescu.
Între timp primește prima sa misiune
diplomatică, fiind desemnat delegat la Conferința de Pace de la Parisși mediator de
pace după Primul Război Mondial.
Pe 4 iunie 1920,Ion Cantacuzino(ministru de Externe fără portofoliu)4șiNicolae Titulescu(fost ministru de
Externe)au semnat din partea delegației române Tratatul de la Trianon, care avea să consfințească pe vecie din
punct de vedere juridic, Unirea Transilvaniei cu Țara. Tocul cu care marele nostru
diplomat a semnat actul istoric de la Trianon, îl regăsim astăzi expus la loc
de cinste în Muzeul Olteniei din Craiova.
Delegația română în timpul consultării documentelorTratatului
de la Trianon
Și
tot din anul 1920, Titulescu devine delegat permanent la sesiunile Adunării
Societății Națiunilor,înființată în urma Conferinței de Pace din 25 ianuarie
1919, precursoare a Organizației Națiunilor Unite din zilele noastre.
De
altfel, diplomatul român a fost delegatși la lucrările majorității sesiunilor
Consiliului Ligii Națiunilor, poziție pe care a ocupat-o până în 1936.
Începând cu anul 1922,
Titulescu se va dedicat rup și suflet problemelor fundamentale ale politicii noastre
externe, din calitatea sa de diplomat și
ministru de externe.
A
fost numit apoi ministru extraordinarși
plenipotențiar al României la Londra (1921 – 1927 și 1928 – 1932), devenind
punctul de referință al politicii externe a României. Titulescu a militat permanent
pentru punerea în practică și respectarea prevederilor tratatelor de pace, iar
cu prilejul conferinței anglo-sovietice din 1924și-a exprimat cu claritate opțiunea
pentru reglementarea relațiilor cu Uniunea Sovietică. A călătorit foarte mult
în străinătate, mai ales la Paris și Roma, unde a luat contact cu cele mai
importante personalități politice europene. La Praga și Belgrad a făcut
posibile înțelegerile dintre statele sud-est europene.
Trebuie să mai subliniem neapărat că, în
discursul lui Titulescu, talentul oratoric era înnobilat de stăpânirea perfectă
a noțiunilor și conceptelor cu care opera în discursurile sale, fapt ce a determinat
auditoriul să îl asculte de fiecare dată cu maxim interes, făcându-ldeosebit de
apreciat în toate forurile internaționale.Titulescu s-a dovedit de asemenea un
vizionaral evenimentelor, cu un spiritanticipativ de excepție, aducând în discuție
idei care, peste ani aveau să confirme
pe deplin predictibilitatea spuselor sale.Titulescu s-a făcut remarcat și
prin iubirea față de țara sa natală, perspectivă prin care a judecat și propus
soluții viabile pentru depășirea unor evenimente importante, care priveau
interesele românești pe plan mondial.
În anul 1926, la
Capșa, în fața unui suc de portocale, Nicolae Titulescu se confesa lui Octavian
Goga: ,,Pe Brâncuși n-am reușit să-l descifrez. Cinstit o spun. Simt că este
ceva neobișnuit în sculptura lui, dar nu am ajuns să-i înțeleg limbajul... Și
în fața lumii occidentale care îl ridică în slavă, eu, dublul lui compatriot,
fac pe papagalul! E inadmisibil. Va trebui să învăț problema acesta: să învăț
vocabularul creației lui, să știu ce vrea, să înțeleg drumul pe care a mers, să
pot vorbi despre el cu propriile mele cuvinte!”.5
La numai doi ani de la această discuție,
în 1928 aflat la Paris, Nicolae
Titulescu l-a invitat pe Constantin Brâncuși la un dejun în compania diplomaților
Alexandru Stănescu și Vintilă Russu-Șirianu. Cei doi au discutat preț de câteva
ore, timp în care Titulescu a încercat să descifreze câte ceva din tainele creației
„Meșterului Manole”.
După adoptarea Pactului Kellogg-Briand din 27 august 1928, privind scoaterea
războiului în afara legii, Titulescu a militat pentru semnarea acestuia și de
către România , fapt care s-a petrecut pe 4 septembrie 1928.
Marele nostrudiplomat a lansat idei deosebit de
originale, atât din poziția de ministru de externe al României, cât și din cea
de președinte al Ligii Națiunilor, idei care se refereau la colaborarea
efectivă a popoarelor pe plan economic și politic prin acorduri biși
multilaterale. Titulescu a promovat cu fermitate principiul indivizibilității
păcii prin coalizarea tuturor țărilor care aderau la un scop unic,
solidarizarea împotriva oricărui act de agresiune, condamnarea oricărei
politici revanșarde, toate fiind concretizate în reglementări internaționale ca
modalitate de menținerea păcii. Titulescu era și adeptul înțelegerilor
regionale, fiind unul din ctitorii Micii Antante și a Înțelegerii Balcanice,
însă se opunea ideilor privind crearea unor structuri suprastatale. El a avut
curajul să spună lucrurilor pe nume, mai ales la Liga Națiunilor, în privința
primejdiei fasciste și hitleriste, reprezentată în Europa de regimurile lui
Mussolini și Hitler, sau de ideile Partidului Comunist Român.
În anii 1927-1928 și 1932-1936,
Titulescu a fost numit în funcția de ministru
al afacerilor externe, contribuind la dezvoltarea relațiilor cu țările
vecine, dar și cu țările Americii Latine, materializate prin deschiderea a
numeroase legații, prima fiind cea de la Rio de Janeiro în anul 1928, ulterior în Argentina, Chile, Mexic, Peru și
Uruguay.
În toamna anului 1930 este ales Președinte al Societății Națiunilor, cu mare majoritate de voturi,
iar în anul următor a fost ales pentru a doua oară în această funcție, caz unic
până în acel moment. În anul 1931 a fost însărcinat cu formarea guvernului,
însă soluțiile sale nefiind bine primiteîși depune mandatul și se întoarce la
Londra, apoi devine din nou ministru de externe, postură în care activează până pe29 august 1936, când
va fi demis de către forțele ostile, care nu agreau politica sa de pace și
apropiere de toate țările vecine.
În anul 1932 la Conferința internațională a dezarmării,
desfășurată în condițiile pericolului fascismului și al extinderii războiului
în Europa, Titulescu surprindea prin susținerea propunerii, făcută de ministrul
sovietic de externe Litvinov, pentru definirea agresorului, care se finalizează
prin semnarea actului la Londra, în iulie 1933. În mai 1934, în baza unei înțelegeri
între Titulescu și Litvinov, este recunoscută suveranitatea României, urmată de
semnarea la 9 iunie 1934, a actului de reluare a relațiilor diplomatice, care
fuseseră întrerupte pe 31 decembrie 1917. În același timp tratatul mai prevedea
accesul trupelor sovietice pe teritoriul României, pentru „a sprijini” Franța și
Cehoslovacia în situația că acestea ar fi atacate de Germania. Cel mai înverșunat opozant a lui Titulescu în
acea perioadă a fost, Mihail Sturdza membru marcant al Mișcării Legionare.Răspunzând
acuzele tot maivirulente venite din partea politicienilor vremii nemulțumiți de
politica externă promovată, Titulescu a replicat atunci:
„Dați-mi o politică internă bună și vă voi da o politică
externă și mai bună!”Dar cinesă-l înțeleagă?
Pe 16 mai 1935 se semnează pactul de asistență prin care
Uniunea Sovietică și Cehoslovacia se angajau să-și acorde ajutor reciproc în
cazul unei agresiuni, la care și România și-a dat adeziunea prin intermediul
lui Titulescu. În același an, realismul gândirii lui Titulescu și activitatea
sa prodigioasă în slujba păcii, au determinat Consiliul profesoral al Facultății
de Litere și Filosofie din Iași să adopte pe 7 februarie hotărârea de a-l
recomanda pe Nicolae Titulescu la Premiul Nobel pentru Pace pe anul 1935, cu
sprijinul altor personalități politice ale vremii. Din păcate însă, anumite
jocuri de culise au împiedicat concretizarea
acestei propuneri pentru diplomatul român de largă recunoaștere națională
și internațională. În anul 1935 Nicolae Titulescu devine membru titular al Academiei române, o postură de mare prestigiu, pe
care o merita cu prisosință.Titulescu a mai fost distins ulterior și cu titlul
de Doctor Honoris Causa al
Universităților din Atena și Bratislava. Anvergura personalității sale internaționale
l-a propulsat firesc, în funcția de președinte al Academiei Diplomatice Internaționale
și președinte de onoare al Comitetului Român al Conferinței Universale pentru Pace.
Ajuns la apogeul carierei sale, forțele de dreapta din țară
își întețesc atacurile la adresa lui Titulescu.Mai mult, la aceste acțiuni se
raliazăși Carol al II-lea, care le-a cerut lui Constantin Argetoianu (concitadin
al lui Titulescu) și Octavian Goga să-l îndepărteze din toate funcțiile
oficiale. Titulescu a fost criticat cu vehemență și de primul ministru –Gheorghe
Tătărescu, reproșându-i apropierea nepermisă față de Moscova și că nu îl
consulta cu privire laprincipalele probleme de politică externă ale României. Copleșit de atâtea acuze că s-ar fi apropiat
prea mult de Uniunea Sovietică și îngrijoratde avertismentele repetate la
adresa sa venite din parteadetractorilor săi, dar și a șefului
legionarilor-Horia Sima,Titulescuhotărăște în cele din urmă să ia calea
exilului. Ajunge mai întâi în Elveția, apoise stabilește la Cannes în Franța.Și dacă ar fi
rămas în țară, cine știe dacă n-ar fi avut aceeași soartă precum ce a
istoricului Nicolae Iorga.
Cariera diplomatului român s-a terminat în mod abrupt
aici, deși ea fusese circumscrisă permanent dragostei de țară, convingerilor
sale pacifiste și mai ales contracarării încercărilor revizioniste. Această
poziție fermăi-a atras din partea Germaniei și Ungariei numeroase amenințări la
viața sa. Înlăturarea brutală a lui Titulescu a dat la iveală încrengătura monstruoasă
a dușmanilor politicii sale externe, care se situau de fapt pe o poziție
contrară intereselor reale ale țării noastre. Va trăi pe bună dreptate în
continuare, cu sentimentul că traiectoria vieții lui politice și diplomatice a
fost abrupt întreruptă. Chiar și în aceste condiții el a continuat să primească
dovezi de simpatie atât din țară cât și din străinătate, însă
instalareadictaturii fasciste în România îl va trimite în cele din urmă în
uitare.
Participanții la Adunarea de Constituire a Micii Antante
Participanții la semnarea actului înființării „Mica
Antantă”!
Să mai
subliniem că, Titulescu a manifestat și anumite limite ideologice determinate
în special de condițiasa socială, de educația,
mediulși condițiile concrete ale epocii în care a trăit. Permanents-a
făcut însă remarcat prin modalitatea de abordare a numeroaselor probleme majore ale vieții politice românești în consens cu patriotismului său remarcabil,
al realismului și lucidității sale de excepție. El a izbutit astfel, prin
numeroase demersuri diplomatice să-și spună
părerea despre români în mod răspicat:
„Aflați de la mine că românii suportă toate
suferințele, dar tot eu vă spun că ei nu vor accepta niciodată nedreptatea.”
În
Testamentul său redactat pe 5 ianuarie 1940 la Saint Moritz în Elveția,
Titulescu preciza:„În ce mă privește, cum
m-am considerat totdeauna ca un soldat al teritoriilor alipite României între
1918 și 1920, doresc să fiu îngropat la Brașov, într-un loc ceva mai la o
parte. Prietenii mei din Ardeal vor ști să găsească un loc potrivit dorinței
mele. Take Ionescu sus la Sinaia și eu la picioarele lui, jos la Brașov, pentru
repausul etern, este felul cel mai convenabil și doresc ca locuitorii Brașovului
să accepte rugămintea mea.6“
A
continuat să trăiascăîn singurătate la Cannes, departe de țara pe care a
iubit-o și a reprezentat-o ani la rând cu demnitate și strălucire.Supraviețuind
la două atentate de asasinat,Titulescu se stingea din viață, după o lungă și
grea suferință, pe17 martie 1941 la Hotelul Carlton, fiind înmormântat pe 24
martie, în cimitirul bisericii ortodoxe ruse „Sfântul Mihail“ din același oraș.
În pofida dorințeisale testamentare, regimul politic al vremii nu a fost din
păcate de acord cu înhumareaîn țară.Și totuși, după mai bine de 50 de ani de la
trecerea la cele veșnice, pe 14 martie 1992, rămășițele pământești ale lui Nicolae Titulescu au fost
aduse în țară și reînhumare în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii
Brașovului, conform dorinței exprese a marelui nostru diplomat și om politic.
Mormântul lui
Nicolae Titulescu din Șcheii Brașovului
Ulterior,
au fost aduse de la Marsilia în țară și osemintele soției sale Ecaterina
Titulescu, acestea fiind depuse în același mormânt cu cele ale soțului, aflat în
incinta bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
Adulat
de majoritatea românilor, dar și contestat adeseacu vehemență de opozanții săi,
Nicolae Titulescu va rămâne pentru noi,
un titan al diplomației românești interbelice, de care suntem cu adevărat
mândri.
Numele
său înnobileazăși în zilele noastre numeroase sedii ale instituțiilor de învățământ,
cultură, administrative, etc. din București, Brașov, precumși din toată țara,
darși de dincolo de hotarele ei, întru aducere aminte a luiNicolae Titulescu*.
Astăzi prea multe personaje
politice anoste, de îndoielnică factură intelectuală și morală ni se perindă
prin fața ochilor, îndemnându-ne parcăsă nu uităm de valorile noastre autentic
românești.
Bibliografie:
1. Mihai Sorin Rădulescu, Genealogii, Editura
Albatros, București, 1999, pag 43;
2.
Ion M. Oprea, Nicolae Titulescu, Editura Științifică, București 1966, pag. 6;
3. Ion Grecescu, Nicolae
Titulescu, Editura Politică, București, 1980, pag 17-18;
4.
Ion Cantacuzino (1863- 1934) medic și microbiolog,
fondatorul Școlii românești de microbiologie și patologie, profesor universitar
și membru al Academiei române. Tot el a înființat în 1921 și Institutul de
Seruri și Vaccinuri, care purta numele renumitului om de știință;
5. Pro și contra Titulescu, Editura Enciclopedică, București, 2002 (note
biografice, adnotări, indice de George G. Potra), 481-482;
6. NicolaeTitulescu, Testament,
Saint Moritz-Eleveția, 1940.
*Notă:
Casa Memorială din
comuna Nicolae Titulescu, continuă să se afle din păcate, sub semnul nepăsării și
indolenței autorităților, care ar trebui să se ocupe de reabilitarea și
repunereaei în circuitul valorilor noastre naționale! Va fi oare anul 2022
ultimul termen de finalizare a presupuselor lucrări?
Motto
“Primul gând ce-l are Gândul
E gândirea s-o întâlnească”
ȘTEFAN ODOBLEJA
DIVERSITATE
ȘI UNITATE ÎN CIBERNETICĂ
Casa părintească și o fotografie de familie
Un profesor cu suflet mare, intuindu-i aptitudinile și perspectivele și
cunoscându-i situația materială, l-a îndemnat să dea examen la medicină militară, unde
va putea să obțină bursă, ceea ce a și făcut. Astfel, în perioada 1922-1928 a
urmat cursurile universitare la Facultatea de Medicină din București, ca
student bursier la Institutul Medico-Militar.
În anul 1928 își susținea teza de doctorat cu tema „Accidentele
de automobile”, lucrare elaborată la Institutul Medico-legalși obține
titlul de doctor în medicină și chirurgie prin prezentarea lucrării în fața unei
comisii prezidată de prof. dr.Mina
Minovici.
Ca medic militar, timp de 18 ani a îndeplinit atribuțiile funcției de medic de regiment, timp în care a
schimbat un număr semnificativ de unități și garnizoane militare, iar începând
cu primăvara anului 1935 a fost medic recrutor în județul Caraș.
În această perioadă elaborează mai multe studii de
specialitate pe care le publică în „Revista
sanitară” la care a fost colaborator, dar și în Buletinul
medico-terapeutic.
Prima sa carte, „La Phonoscopie, nouvellemethoded`explorationclinique”
(1935), a fost editată la Lugoj și plasează fonoscopia printre cele mai
eficiente metode de diagnosticare. Ulterior, lucrarea a fost tipărită și la
Paris fiind dedicată fratelui său mai mare Dumitru, care l-a îndemnat să urmeze medicina,
să scrie cărți și care a murit de tifos exantematic în anul 1917, în timpul
Primului Război Mondial. Lucrării i-a fost conferit „Premiul Medic General doctor Papiu Alexandru”, premiu
ce se acorda celei mai bune lucrări scrise de un medic militar.
În anul 1937 a participat la cel de-al
IX-lea Congres Internațional de Medicină și Farmacie Militară care a avut loc
la București, cu lucrarea „Demonstration de phonoscopie”,
primită cu mult interes de șeful delegației americane, doctor W.S. Bairbridge. Cu acest prilej a distribuit,
participanților la Congres, un prospect în limba franceză anunțând apariția
unei alte lucrări –„Psychologieconsonantiste”.
Coincidență sau nu, cei doi medici militari americani participanți la congres
(dr. W.S. Bainbridgeși dr. Rosenblueth), după anul 1940, au fost incluși în
echipa de cercetare a matematicianului american Norbert
Wiener - considerat azi părintele ciberneticii. Imediat după acest
congres, Odobleja hotărăște să treacă la tipărirea celor două volume anunțate.
“Prin lucrarea Psihologia
consonantistă, apărută în anul 1938, a făcut publică prima variantă a concepției
cibernetice generalizate și a demonstrat caracterul mulțiși interdisciplinar al
acesteia”.[1]
Ca și cum greutățile materiale
întâmpinate la începerea tipăririi lucrării n-ar fi
fost suficiente, fără niciun motiv a fost mutat la Lipcani județul Hotin, în
nordul Basarabiei. Toate explicațiile și stăruințele sale la forurile în drept
au fost zadarnice. Și totuși, la începutul anului 1939, cele douăvolume erau tipărite în limba franceză, și
aduse la cunoștință specialiștilor de pretutindeni prin cataloagele de cărți
ale Editurii Maloine din Paris, precum și prin cataloagele comune, unificate,
ale cărților publicate în Franța.
Noțiunea de fonoscopie a fost introdusă de Ștefan Odobleja, aceasta fiind dovada pentru care el are
întâietate și trebuie considerat ca fiind precursor al ecografiei,
metodă de diagnosticare ce are ca sinonime ultrasonografia și sonografia.
Odobleja a studiat sistematic și a experimentat modul în care sunetul își
modifică unele caracteristici când traversează organismul uman, putându-se
astfel, identifica atât forma cât și consistența diferitelor organe și procese.
Investigarea cu ultrasunete a fost folosită încă de atunci în inginerie și
domeniul militar, cu mult timp înaintea aplicării lor în domeniul medical.
După publicarea
celor două volume ale lucrării, din cauza caracterului pronunțat materialist al
operei sale științifice, după anul 1940, Ștefan Odobleja este pus în urmărire
atât de organele militare, cât și de agenții Siguranței, ba chiar este trecut
pe lista neagră de către simpatizanți ai mișcării legionare, fiind suspectat de
idei comuniste[2].
Printre preocupările importante s-a remarcat și dorința
sa aprinsă de a contribui la îmbunătățirea structurii și activității instituției
militare. În acest sens a publicat o serie de studii de specialitate în publicații
militare, abordând problematica definirii celor două noțiuni și a interdependenței
lor obiective. A analizat de asemenea raportul dintre cele două noțiuni și
rolul lor în procesul de selecție a cadrelor militare. Studiile sale de
psihologie militară au fost continuate până la izbucnirea războiului.
La 1 noiembrie 1941 este mutat de la Lipcani – Basarabia la Regimentul 36
Infanterie dislocat la Cernavodă. Ca medic al regimentului a acționat pentru
pregătirea medicilor de batalioane și pentru asigurarea bazei materiale de
campanie.
Unele momente apărute pe timpul operațiilor la care luat parte în Campania din Est l-au marcat, au născut
întrebări care l-au frământat, iar răspunsul la acestea au determinat un anumit
comportament.
Drumul până în țară, pe timpul retragerii de la Stalingrad și Cotul
Donului, a fost un calvar supraomenesc, dar cu toate acestea a găsit puterea de
a citi sau a scrie câte o disertație de psihologie, acesta fiind un mod de a
uita de grozăviile trăite.
Ziua de 23 august 1944 l-a găsit la București, unde a participat alături de
ceilalți ofițeri la întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste.
A fost numit medic șef al Ambulanței 37 Vânători de Munte de la Sibiu, iar
la sfârșitul războiului a fost mutat la Centrul de recuperare din garnizoana
Dej.
În primăvara anului 1945 a revenit în capitală având posibilitatea să-și
reia documentarea la secția de Psihologie și Logică a Bibliotecii Universității
din București. Aici a încercat să reînnoade legăturile cu personalități ale
lumii științifice, dar majoritatea l-au primit cu răceală sau chiar l-au
refuzat.
În condițiile date, la vârsta de 43 de ani, s-a împăcat cu ceea ce i s-a
oferit ca medic militar și s-a stabilit în garnizoana Dej unde, în primăvara
anului 1946 s-a și căsătorit cu o clujeancă cu care a avut 3 copii. În același
an solicită retragerea în cadrul
disponibilși mai apoi pensionarea
definitivă. Se retrage în satul natal - Valea Hoțului din
județul Mehedinți. Aici continuă să studieze, să scrie și să creeze, în
mijlocul naturii, zona de văi și dealuri oferindu-i condiții mirifice. Și totuși, timp de 30 de ani, numele lui
Odobleja nu mai apare în publicațiile de specialitate. Sunt anii în care acesta
este uimit de asemănarea izbitoare dintre lucrarea sa, „Psihologia consonantistăși Cibernetica”
lui N. Wiener. Supărarea omului de știință, frustrat de un mare merit, răzbate puternic din
versurile poemelor pe care le-a așternut pe hârtie.
”În probleme despre suflet și-n probleme de gândire / Introspecția, hulita,
dă puțin dardă simțire, / Pe când extrospecțiunea nu dă decât nălucire. / Văd o
floare, e-o simțiresigură, nu subiectivă/Văd că văd e tot simțire și-i la fel
de obiectivă.”…spuneaȘtefan Odobleja în „Introspectiv și extrospectiv”.
După ce s-a retras din armată a început
redactarea unei lucrări de mari proporții, „Logica rezonanței”,
dar pe care nu a reușit să o definitiveze.
Începând din anul
1972, când a citit autobiografia matematicianului Norbert
Wiener, Odobleja s-a
dedicat demonstrării ideii că originea ciberneticii se află în psihologie și că
„Cibernetica s-a născut în România în anul 1938”
oglindită în lucrarea sa PsychologieConsonantiste.
În acest sens, pentru a-și demonstra paternitatea, el a publicat o lucrare
specială în care a prezentat într-un mod magistral tema anunțată, lucrare care
a apărut chiar în anul morții sale –„Psihologia
consonantistăși cibernetica”.
La mijlocul verii anului 1978, Ștefan Odobleja a fost internat la Spitalul
Militar Central din București, fiind diagnosticat cu cancer la pancreas.Peste o
săptămână s-a întors la Drobeta Turnu Severin conștient de boala pe care o avea.
A decedat în data de 4 septembrie 1978. Înmormântarea
a avut loc pe data de 8 septembrie de Sfânta Maria Mică (sărbătoare creștină),
cu onoruri militare.
Prin activitatea științifică în domeniul
ciberneticii și-a atras ostilitatea regimului comunist, iar spre sfârșitul vieții
s-a aflat sub supravegherea organelor de securitate.
”Odată cu trecerea timpului ne-am dat seama tot mai mult de
valorile operei sale. După trecerea lui în neființă, în toamna lui 1978,
comentariile, în loc să scadă, s-au înmulțit. Poate și datorită faptului că,
sub toate aspectele, cibernetica este astăzi o prezență tot mai vie” spunea
Aristide Buhoiu (TVR), despre
interviul cu doctorul Odobleja realizat anul 1978 – înainte de a muri și care a
fost difuzat abia în anul 1982.[3]
Datorită contribuțiilor sale remarcabile, îndelung
ignorate și nerecunoscute, Ștefan Odobleja a fost ales post-mortem, la 13 noiembrie
1990, membru al Academiei române.
Potențialul științific românesc a cunoscut o creștere continuă prin
contribuția personalităților autohtone la știința mondială. Inteligența
tehnico-științifică românească a investigat încă din perioada de după Primul
Război Mondial aspectele cibernetice și a elaborat idei generale valoroase. “Dacă prestigiul oricărei
instituții este dat de calitatea celor care fac parte din ea, atunci acest
adevăr este valabil mai mult ca oriunde în cazul Academiei Române, care, de la
înființare și până în prezent, a numărat printre membrii ei ilustre personalități
ale științelor, literelor și artelor, între care: … Ștefan Odobleja,
descoperitorul ciberneticii“[4]
În anul 2010, savantul Ștefan Odobleja a fost reînhumat
în cimitirul ortodox „Sfântu Gheorghe”
din Drobeta Turnu Severin în zona rezervată eroilor neamului. S-a săvârșit un
act de dreptate, savantul fiind și unul dintre eroii celui de-al Doilea Război
Mondial, ca ofițer medic în Armata română. De renumele său ne amintesc astăzi
multe instituții de învățământ, cultură și științifice naționale și internaționale.
Spitalul Clinic de Urgență Militar din Craiova5și bineînțeles,
localitatea sa natală care astăzi îi poartă cu mândrie numele.
Notă:
[1]https://acad.ro/sectii/sectia14_informatica/sti/info_sectie.htm;
2Victor Săhleanu,Un dosar
care rămâne deschis: Șt. Odobleja, în
“Magazin”, anul XXIII, 20 octombrie 1979;
3Interviu transcris https://odobleja.ro/despre/obstacole-nedreptati;
4https://acad.ro/academia2002/acadrom/pag_ist_mem.htm;
5Un rol determinant în atribuirea numelui, prestigioasei
instituții medicalel-a avut col med (r) Nicolae Cheiță, fost comandant al
Spitalului Militar.
GENERALUL PETRE GIGURTU
UN SIMBOLAL INDEPENDENȚEI NAȚIONALE
Gl
bg (r) Dumitru BĂLUȚĂ
Generalul Petre Gigurtu s-a născut la Craiova pe 25 august 1846 , provenind dintr-un neam de
tătari, creștinați și împământeniți pe meleagurile noastre oltene. Aici și-a petrecut copilăria, a absolvit învățământul primar, gimnazial,
precum și o parte din cel liceal. A părăsit apoi orașul său natal și a ajuns la
Paris, unde și-a continuat studiile la Liceul „Louis le Grand”1,
în clasa de matematici speciale. După liceu îmbrățișează cu mult drag
cariera militară urmând cursurile la renumita „Școală Militară Specială de la Saint Cyr”, pe care a absolvit-o în
anul1868 cu gradul de sublocotenent. Își va continua apoi studiile militare la
„Academia Militară de Stat Major din
Paris”, pe care o va termina în anul 1873 cu rezultate foarte bune, prilej
cu care a fost avansat la gradul de locotenent.
S-a
căsătorit cu Olga2, soția cu care a avut împreună 7 copii. Ion Gigurtu, cel mai mic
dintre ei avea să devină prim-ministru al României în timpul domniei lui Carol al
II-lea. Se poate spune pe bună dreptate că, cel
din urmă copil a devenit în răstimp cel dintâi, grație aptitudinilor sale
intelectuale excepționale.
Olga, soția generalului, provenea și ea dintr-o familie
de intelectuali binecunoscută la vremea aceea, tatăl ei fiind Barbu Bălcescu, fratele mai
mic al lui Nicolae Bălcescu, iar mama, nepoata pictorului Theodor Aman.
Venise vremea Războiului de Independență din 1877-1878 și
tinerii noștri s-au înrolat de voie de nevoie
în armată, avântându-se în crâncene lupte pentru neatârnarea țării. Poporul român și-a mobilizat atunci circa 125
000 de oameni, din care aproximativ 66 000 au participat nemijlocit
la bătăliile pentru cucerirea independenței. Jumătate dintre combatanții români
au murit sau au fost răniți în timpul războiului. Și toate aceste sacrificii
pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă și nesupusă puterilor
străine, dar să recunoaștem și pentru o brazdă de pământ pe care autoritățile
vremii le-o promiseseră.
În
timpul Războiului de Independență îl
regăsim pe căpitanul Gigurtu Petre,
încadrat în statul major al Corpului 1 Armată,
mare unitate operativă cu sediul în Craiova, care avea în structura sa unități din toate județele Olteniei: Dolj, Mehedinți, Romanați, Gorj, Olt și
Vâlcea. Efectivele de luptători ale Corpului 1 Armată au luptat eroic în nordul
Bulgariei, împotriva turcilor. După
război, colonelul Petre Gigurtu a comandat Divizia 2 Infanterie. Pentru
competența sa profesională manifestată în exercitarea actului de comandă, avea
să fie avansat în anul 1902 la gradul de general de brigadă.
În anul 1907 pe când comanda Divizia 2 Infanterie,
subalternii generalului Petre Gigurtu au fost suspectați de exces de zel
în intervenția împotriva țăranilor răsculați, acesta
motivând însă că el transmisese de fapt ordinele așa cum le primise de la
comandantul Corpului 1 Armată!
Ulterior i s-a încredințat chiar lui comanda Corpului 1
Armată din Craiova, ocazie cu care a fost avansat la gradul de general de
divizie.
Veterani ai Războiului de Independență în
anul 1906
În cadrul acestei societăți
s-a plămădit proiectul realizării prin subscripție publică, a celui mai
reprezentativ monument comemorativ al
Războiului de Independență. Comitetul de inițiativă constituit în acest scop,
l-a desemnat președinte de onoare pe generalul Petre Gigurtu apoi pe 20
octombrie 1908 comitetul a hotărât ca lucrarea să fie încredințată sculptorului
Dimitrie Pavelescu-Dimo3. După ce proiectul a primit acceptul
regelui Carol I, în ianuarie 1909 la Castelul Peleș, pe 1 februarie s-a încheiat
contractul ridicării monumentului, între președintele Comitetului de inițiativă,
generalul Petre Gigurtu și sculptorul Dimitrie Pavelescu-Dimo. Prețul lucrării
se ridicaatunci la valoarea de 150 000 de lei. Multe personalități și instituții
ale vremii au susținut atunci financiar realizarea monumentului, care a fost turnat în bronz
la Florența, în fonderia4 P. Lippi din Pistoia, în perioada
1909-1912, fiind la vremea respectivă cel mai mare monument militar din țară.
După finalizare, grupul statuar a fost amplasat la intrarea în Parcul „Bibescu” (actualul Parc „Nicolae
Romanescu”).
Festivitatea dezvelirii monumentului a fost
stabilită pentru ziua de 21 mai 1913,
ora 14.30.În ziua inaugurării monumentului a
sosit de la Vaslui o delegație condusă de Constantin Țurcanu, alias Peneș Curcanul, eroul din poezia
„Sergentul” a lui Vasile Alecsandri. Veteranul Constantin Țurcanu împreună cu
membri delegației au depus o coroană de flori în numele societății vasluiene,„Nouă și cu sergentul zece”, în prezența reginei și a unei însemnatepărți din familia regală.
Despre Peneș Curcanul, venit special de
la Vaslui, rănit fiind în Războiul de Independență, s-a spus că ar fi fost
îngrijit chiar de Majestatea Sa Regina Elisabeta.
Ziua dezvelirii Monumentului Independenței-21 mai 2013 - a rămas cu adevărat o zi memorabilă, după cum
ne stă mărturie „Programul oficial”:
„-Sosirea
Majestății Sale Regina, a Alteței Sale Regale Principele Ferdinand, a Familiei
Princiare și a miniștrilor. Vor fi întâmpinați la gară de către autoritățile
militare și civile, de asemenea de către doamnele Craiovei. O companie a
Batalionului 5 Vânători va da onorul, cu drapelul și muzica Regimentului Doljiu
Nr.1;
-De la
gară cortegiul va merge la monument străbătând străzile: Carol I, Justiției,
Unireiși Bd. Anastasie Stolojan (azi Bd. Știrbei Vodă);
-P.S.
Sofronie Craioveanul, episcopul Râmnicului Noului Severin, va oficia serviciul
divin ce va preceda dezvelirea monumentului;
-Vor ține
discursuri generalul Gigurtu (care va citi și mesajul din partea regelui Carol
I, trimis cu acest prilej), primarul N.P. Guran și Principele Ferdinand;
-Vor
defila: școlile de fete, Școala Normală de Învățători, veteranii „Nouă și cu
sergentul zece” din Vaslui (fiind însoțiți de însuși Peneș Curcanul, pe numele
său real Constantin Țurcanu), veteranii din Moldova, veteranii Societății
„Smârdan” din Oltenia, corporațiile de meseriași, ofițerii din garnizoană (fără
trupe), trupa de detașamente venite din țară, elevii Gimnaziului Militar. La
sfârșit vor defila trupele din garnizoană, în următoarea ordine: Batalionul 5 Vânători,Regimentul Doljiu
nr.1, Regimentul 26 Rovine, Regimentul 1 Călărași, Regimentul 1 Artilerie, în
cap cu bateria a 4-a (cea care a tras primul foc de tun din Calafat asupra
Vidinului, la 15 mai 1877), Regimentul 9 Artilerie și Escadronul de tren;
-După terminarea festivităților Majestatea Sa-
Regina, Alteța Sa Regală -Principele Ferdinand și însoțitorii vor vizita parcul
Bibescu, apoi se vor înapoia la gară de unde, cu un tren special, se vor
înapoia în Capitală;
-Seara, de
la ora 8:30, mare iluminație. Circulația este interzisă până la 12.00 noaptea pe străzile Carol I, Justiției și
Unirei.”
La
inaugurarea monumentului, circa 20 000 de craioveni au asistat și au audiat cu lacrimi în ochi
citirea mesajului ministrului de Război Nicolae Filipescu4și
discursul generalului Gigurtu:
,,Sunt
tot atât de mișcat și de recunoscător, că monumentul care se dezvelește astăzi
în prezența iubitei mele soții – care a îngrijit cu atâta dragoste de tovarășii
mei de luptă – se datorește obolului tuturor, mari și mici, și inițiativei
acelora cari au luat parte la aceste falnice evenimente ce au fost încununate
prin întemeierea Regatului Român, adăugând că monumentul reprezintă ……..clipa
cea mai strălucită din istoria noastră.”6
Onoarea
primirii defilării i-a revenit atunci bravului generalde divizie (r) Petre Gigurtu!
Petre Gigurtu a fost cu adevărat o personalitate
remarcabilă a perioadei în care a trăit și și-a desfășurat activitate militară,
social și politică. Prin intermediul soției sale, el s-a înrudit cu unii din
cei mai influenți oameni ai vremii: Barbu Bălcescu, Nicolae Titulescu, Gheorghe
Băicoianu. El a fost ales și președintele Jockey-Clubului și membru de onoare
al Societății Muzicale române „ Hora”, fiind și autorul prefeței volumului „Studiu asupra luptei de jos a cavaleriei”,
scris de locotenentul Grigore Giormănianu.
În
calitatea sa de președinte al Asociației Veteranilor Războiului de Independență,
Petre Gigurtu a militat pentru colectarea banilor și a apelat la autoritățile
vremii întru cinstirea memoria eroilor căzuți la datorie, prin ridicarea la
Craiova a celui mai reprezentativ
monument al Independenței României.
Monumentul
Independenței din Craiova; de sculptorul D. PAVELESCU DIMO
Opera sculptorului Dimitrie Pavelescu-Dimo, grupul
statuar simboliza primele lovituri trase de tunurile române. Monumentul
Independenței de la Craiova a fost în fapt dedicat nu numai artileriștilor, ci și
tuturor eroilor români din Războiul de Independență.El a redat întâi de toate, evenimentul
din 15 mai 1877,
când domnitorul Carol
I, după ce inspectase bateriile de
la Calafat a
ordonat începerea tragerii asupra cetății Vidinului. La ora 19.30 s-a deschis
focul, începând cu tunul 1 din bateria a 4-a „Carol I”, apoi a urmat tunul 1 din bateria „Mircea” și
tunul 1 din bateria „Elisabeta”, toate bateriile erau din Regimentului 1
Artilerie.
Turcii
au ripostat după a doua lovitură și duelul de foc a durat circa o oră, timp în care
cinci obuze turcești au căzut în apropierea amplasamentelor bateriilor noastre.
După ce s-a tras prima lovitură asupra cetății Vidinului, domnitorul Carol I a
rostit: „Asta-i muzica ce-mi place!”,
expresie care a rămas de altfel, celebră.
Monumentul
realizat din bronz, avea o înălțime totală de 9,75 m așezat pe un soclu de
beton cu latura de 8,6 m, amintindu-ne de primele lovituri de tun executate de
artileria română, care prevesteau românilor, ivirea zorilor Independenței
noastre naționale. Grupul statuar înfățișa o secțiune din poziția de tragere a
bateriei „Carol I” de la Calafat și opt personaje, dintre care patru erau servanți la două tunuri, asistați
de comandantul bateriei a 6-a, căpitanul Zănescu; în plan secund maiorul Iacob Lahovary, șeful
operațiilor Marelui Cartier General,
împreună cu ministrul de Război, generalul Cernat, deasupra fiind așezată
statuia lui Carol I.
Generalul de diviziePetre
Gigurtu a trecut în rezervă în anul 1909,
lăsând în urma sa o carieră militară de excepție.
Apoi avea să se înscrie în Partidul Conservator, fiind
ales senator de Dolj în anul1918.
Generalul Petre Gigurtu devenise în acea perioadă, una din cele mai
cunoscute și mai de seamă personalități ale orașului Craiova. În calitatea sa
de președinte al comitetului de organizare pentru ridicarea monumentului
Independenței din Craiova a fost convins
că va lăsa aici un simbol național pentru eternitate. N-a fost să fie așa însă,
pentru că Monumentul Independenței de la Craiova,
dispus în vecinătatea intrării principale a Parcului „Nicolae Romanescu”, avea să fie din păcate demolat de autoritățile
comuniste în anul 1948.
Craiovenii au păstrat însă la Muzeul Olteniei, o machetă
a Monumentului Independenței. În amintirea existenței acestuia, pentru a marca 50 de ani de la demolarea grupului
statuar, Primăria Municipiului Craiova a emis în anul 1998 Medalia Comemorativă
„Monumentul Independenței”.7
La
doi ani după trecerea la cele veșnice a lui Petre Gigurtu, în iunie 1920,
generalul Aristide Razu, comandantul Corpului 1 Armată, îl pomenea pe marele
dispărut ca fiind ,,…ostașul prin a cărui
sârguință și dragoste de neam s-a ridicat la Craiova, cu obolul tuturor
românilor, Monumentul care simbolizează Independența, Patria, și în special
Armata, îi vor păstra o recunoscătoare amintire!’’
Note:
1. Tot
aici își făcuse studiile liceale și sergentul voluntar Gheorghe Donici, Erou al
Șarjei de la Robănești din 10 noiembrie 1916;
2. Scriitoare; a debutat în 1913 în primul număr al revistei „Ramuri” cu
povestirea „Câte au dispărut de
când mi-aduc aminte”,
pe care a semnat-o cu pseudonimul „Ileana”, apoi a publicat tot sub Permanent,
prozele: „O seară memorial”
(1913), „Mama Bălașa” (1913), „Tanti Sevastița” și „Mama
Zinca Verbiceanca” (1914); în anul 1927 scotea un volum de proză în care îl
elogia pe Nicolae Bălcescu;
3. S-a
născut pe 19 iulie 1870 la Calafat și a decedat pe 1 septembrie 1944;
4.
Topitorie, turnătorie;
5. „Lăudați fie inimoșii craioveni, care
au voit să preamărească prin trăinicia bronzului, clipa cea mai strălucitoare
din întreaga noastră istorie națională”;
6. DJDAN,
Fond Colecția Manuscrise, nr 163, f 3;
7. Realizată din tombac, cu diametrul
de 60 mm, medalia a fost executată la Monetăria Statului și a fost opera
gravorului Cristian Ciornei.
EVENIMENTE ISTORICE
HORA UNIRII
NU S-A MAI JUCAT ANUL ACESTA LA
CRAIOVA
Încercările disperate aleseparatiștilor,
sprijiniți de austrieci nu a avut însă nicio șansă în fața valului unionist
craiovean, care a înființat în primăvara anului 1857 Comitetul Unionist, în
frunte cu Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chițu, etc.
Programul Comitetului Unionist din
10 aprilie 1857, intitulat „Dorințele
românilor”, cuprindea între altele și o prevedere care stipula fără echivoc
că numai reprezentanții poporului pot hotărî soarta acestuia, solicitând ca românii
să fie reprezentați la tratativele Congresului de la Paris, chiar dacă nu
fuseseră combatanți ai războiului. După o încercare nereușită a lui Gheorghe
Chițu de înființare a unui organ de presă local cu titlu sugestiv „România”, pe
22 aprilie 1857 apărea la Craiova ziarul
„Oltul”, publicație care avea să devină în scurt timpo autentică tribună
unionistă.
Alegerile ad-hoc desfășurate în perioada 14 – 18
septembrie 1857 au fost încununatedeeforturile unioniștilor, avându-i promotori
pe pașoptiștii: Nicolae Cernătescă, Nicolae Pleșoianu, Grigore Lăceanu, dar și
pe reprezentantul „opincii clăcașe” Nicolae Mazilu din Moțăței, care înzestrat
cu înțelepciuneapopulară a primit girul tuturor celor care trăiau și simțeau
românește. În ziua de 9 noiembrie 1857, Adunarea ad-hoc a votat în unanimitate programul
de unirea Principatelor române. A fost
cel mai important prilej de exprimare a opțiunilor în favoarea unirii. Deputații
olteni, indiferent de
clasa ori pătura lor socială căreia îi aparțineau, au votat atunci fără rețineri
Programul Național.
Acesta a fost motivul principal pentru care în seara zilei la Craiova era mare
sărbătoare și entuziaștii locuitori și-au manifestat din plin bucuria votului,
încingândaici Hora Unirii.
Scena s-a desfășurat în timpul nopții în fața Școlii Centrale1,
prilej pentru pictorul Theodor Aman, martor al evenimentului, s-o surprindă și
să o imortalizeze pe pânză cu măiestria-i caracteristică, fericitul eveniment!
Privind cu atenție tabloul, observăm partea în stângă josși portretul
pictorului alături de membrii familiei sale, iar în partea dreaptă jos, distingemși semnătura autorului cu roșu,
datată: Th. Aman/ 1857.
Tabloul „Hora Unirii la Craiova”2 este opera pictorului
Theodor Aman, participant la ac manifeeastă stare din 9 octombrie 1857. Craiovenii s-au aflat atunci în mijlocul unei
sărbători emoționale fără precedent, care avea să fie urmată și de alte
manifestări menite să prevestească românilor actul Unirii Principatelor. Peste
5.000 de locuitori ai Craiovei (dintr-o populație de 25.000 de locuitori) s-au
prins în hora bucuriei și a speranței. „S-a
făcut unirea”, „A triumfat națiunea”, „Trăiască toți deputații”, erau
scandări care puteau fi auzite și apoi consemnate în ziarul local „Vocea
Oltului”:
„Pretutindeni se vedea în flăcările torțelor și luminilor ardoarea cea vie și
neporuncită de a străluci orele acestei zile pentru totdeauna memorabile. În
multe locuri se vedeau pancarte pe care se citea în litere colorate: „Viva România”, „Trăiască deputații”,
„Trăiască noul stat al României”. Mai cu deosebire strălucea în acea seară
sala cazinoului Minerva, edificiul Teatrului Național, pe al cărui frontispiciu
fâlfâia în cerul senin stindardul Moldovei și al Țării Românești, decorat cu
zimbrul și bourul. […] Peste 5 – 6 000 de
oameni din toate clasele societății se adunaseră la flacăra torțelor și în
sunetul muzicii scandând cu toții: „Ura!
Să trăiască Unirea! Să trăiască noua Românie!“.Steaguri decorate cu zimbrul și vulturul fâlfâiau pe
multe din clădirile emblematice din Cetatea Banilor: Cazinoul Minerva, Școala
Centrală, Teatrul Teodorini, Primăria, Spitalul Filantropia, precum și casele
boierești, hotelurile și bisericile, care completau tabloul edilitar
reprezentativ al Craiovei de la acea vreme.
La acestea se mai adăugau: casa Glogoveanu, pe locul actualului Tribunal
Județean, casa Bengescu pe locul Facultății de Agronomie, casa Zătreanu ceva
mai la vale, casa Otetelișenilor de lângă Biserica Sfântul Dumitru și casa
Argetoienilor din ValeaVlăicii. Cu acel
prilej, craioveanul Constantin Argetoianu consemna cu meticulozitatea-i
binecunoscută în memoriile sale: „Pentru cei de mâine, amintiri din vremea
celor de ieri”. În acest scop de o reală utilitate s-a dovedit a fi
propaganda unionistă, care s-a accentuat în special după războiul Crimeei din
perioada 1853-1856. La Craiova această temă a ținut câțiva ani prim-planul
dezbaterilor publice, în care se sublinia susținerea fără echivoc din partea
Franței, în speță din partea lui Napoleon al III-lea, menită să descurajeze
orice intervenție în forță împotriva principatelor, care altminteri riscau să-și
atragă eventuale represalii din partea Imperiului Otoman, Austriei, chiar și a
Angliei. Alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor
principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și pe 24 Ianuarie 1859 în Țara Românească a fost un pas important spre
calea înfăptuirii statului național unitar român. Alegerea domnitorului A I
Cuza avut un sprijin permanent în cetățenii Craiovei. Deși Poarta Otomană și Austria au
catalogat actul de la 24 Ianuarie ca fiind o încălcare a Convenției
de la Paris din1858, istoria avea să consemneze ulterior seria de reforme care
s-au dovedit fundamentale pentru viitorul țării: crearea primului parlament al
Principatelor Unite, adoptarea primei Constituții, secularizarea averilor
mănăstirești, reforma agrară, reforma învățământului, reforma în domeniul
militar, etc.
„Hora
Unirii Craiova” în fața clădirii vechi a Școlii Centrale (9 oct 1857)
Din această perspectivă, Hora Unirii la Craiova imortalizată în tabloul lui Theodor Aman, a
prefigurat cu peste un an și trei luni,mărețul act istoric al Unirii Principatelor române de la 24
Ianuarie 1859.
Versurile3și muzica4scrise
pentru Hora Unirii străbat până în
zilele noastre în inimile românilor de pretutindeni.
Actul Unirii Principatelor române avea să
constituiepremisa cuceririi Independenței noastre naționale de la 9 mai 1877.
Note:
1. Azi Colegiul Național
Carol I;
2. Tabloul se află depus la Muzeul Național de Artă al României din București;
3. Versurile au fost scrise de Vasile Alecsandri în 1855;
4.Muzica
îi aparține compozitorului Alexandru Flechtenmacher (n. 23.12 1823 la Iași), excelent
pedagog, compozitorși dirijor. La Craiova a fost în perioada 1853-1858, când a
dirijat cu precădere piese compuse de el. Este și autorul primei operete românești
– „Baba Hârca”.
JUDEȚUL DOLJ, BAZĂ MILITARĂ A ARMATEI
ROMÂNE
ÎN RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ 1877 -
1878
Prof.
Otilia GHERGHE
Agravarea
crizei orientale din Balcani, la sfârșitul anului 1876 a determinat guvernul de
la București să intensifice măsurile de întărire a capacității de apărare a țării
și pregătirea armatei spre a face față oricărei agresiuni venite din afară. La
24 septembrie 1876 s-a decretat
„concentrarea trupelor permanente cu rezervele lor și a trupelor teritoriale
pentru instrucție și manevre”.
Efectivul
total al Armatei române care urma să fie concentrată se ridica la 48.340 de
militari dispunând de 10.916 cai și 180 de tunuri, cu atelajele respective.
Paza frontierelor și serviciile de garnizoană erau asigurate de dorobanții și
călărașii cu schimbul, de pompieri și de membri ai gărzilor ostășești.
Ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu anunța la 25 septembrie, agenții
diplomatici ai României acreditați în diferite țări că „această concentrare
este cu atât mai îndreptățită în actualele împrejurări, cu cât trebuie să fim
gata pentru orice eventualitate”.
Ministerul
de Război hotărăște la 8 octombrie 1876 ca regimentele de linie și batalioanele
de vânători să se dispună preventiv în garnizoanele: Craiova, București, Galați
și Focșani. La Craiova au cantonat:
comandamentul Diviziei 1 Infanterie, împreună cu Regimentul6 de Linie. Divizia
1 Infanterie se afla sub comanda generalului de brigadă George Lupu și avea în
componența sa: Brigada 1 Infanterie, comandant colonel Otton Sachelarie,
Brigada 2 Infanterie, comandant locotenent-colonel Pavel Cernovodeanu,
Artileria, comandată de maiorul Ioan Carp, Detașamentul de Geniu și Ambulanța.
A
început o perioadă intensă de pregătire a trupelor ce urmau să fie folosite în
primul eșalon tactic și a celor destinate să le sprijine. S-a întărit controlul
navigației pe Dunăre, au fost fortificate sectoarele dunărene susceptibile a fi
forțate în cazul unui atac din sud: Calafat, Gruia, Bechet, Măgurele, Giurgiu,
Brăila.
S-au intensificat în același timp eforturile
diplomatice pentru a obține recunoașterea neutralității teritoriului românesc –
în condițiile în care Poarta tindea să considere România, alături de alte zone
din Peninsula Balcanică, Provincie turcească – fără sorți de izbândă în fața
Puterilor europene. Calea armelor rămânea singura modalitate pentru obținerea
independenței de stat a țării.
În acest context a avut loc cea de a treia
vizită pe care domnitorul Carol I a făcut-o la Craiova. Șeful statului a sosit
în oraș pentru a vedea starea de spirit a populației și pentru a verifica
stadiul de pregătire pentru luptă a unităților militare din componența Diviziei
1 Teritorială.
Inspecția a început cu batalioanele de
infanterie și regimentul de cavalerie. A urmat un exercițiu de luptă care a
durat două ore. În final, comandantul suprem a făcut „critica manevrei, observații
asupra instrucției trupelor și modul de a preda spre a se ajunge la rezultatele
dorite”.
Pregătirile de război ale României s-au
intensificat ca urmare a luptelor de eliberare ale popoarelor din sudul Dunării
și a atacului iminent al Porții asupra țării noastre. În aceste condiții sute
de refugiați bulgari, sârbi, macedoneni au fost nevoiți „a trece Dunărea din
cauza rezbelului serbo-turc”, ceea ce l-a determinat pe prefectul județului
Dolj Ion Titulescu, să solicite de la guvern ca primăriile „să poată da
ajutoare familiilor refugiate în județ”. În urma apelului lansat de prefectul
Doljului se creează „Comitetul de strângere a ofrandelor” pentru Armata română.
„Armata noastră, arăta Ion Titulescu, stă gata de a ne spăla umilințele
suferite și de a ne afirma în fața lumii că merită să fim un popor liber și
independent...va trebui să contribuim cu toții, cu ce vă stă în putință, spre a
îmbunătăți cât se va putea mai mult condițiile de trai ale armatei noastre”. Și
într-adevăr, Ion Titulescu nu s-a dezmințit, a făcut ca 19,9 % din totalul
rechizițiilor pe țară să fie date de județul Dolj.
La 22 iunie 1876, Corpul de Observație
comandat de colonelul Mihail Cristodulo Cerchez și-a început marșul spre Dunăre
cu misiunea de a supraveghea și fortifica granița în așteptarea confruntărilor
militare. Pregătirile de luptă ale armatei au continuat într-un ritm susținut
la sfârșitul anului 1876 și începutul anului 1877.
În toamna lui 1876, Craiova găzduia una din
cele mai mari aplicații militare de până atunci. Între 30 septembrie – 17
octombrie 1876, în orașși împrejurimi au fost mobilizate toate unitățile
militare din Oltenia. Aplicația militară a reprezentat o veritabilă repetiție
generală în perspectiva evenimentelor care urmau să vină. Pregătirile de luptă ale unităților din
Oltenia au avut ecou peste graniță, agentul diplomatic al Serbiei la București
semnalând, la 6/18 noiembrie 1876, faptul că Armata română continua să fie
mobilizată, Divizia 1 Teritorială din Craiova fiind inspectată de domnitor.
Până la 26 noiembrie /8 decembrie 1876
au mai fost create alte 8 regimente de dorobanți pe lângă cele 8
existente.
În contextul diplomatic și militar internațional
creat de derularea evenimentelor (la 3/15 ianuarie 1877 la Budapesta s-a semnat
o convenție secretă între Rusia și Austro-Ungaria prin care, asigurându-se de
neutralitatea monarhiei dualiste, Rusia avea mână liberă pentru războiul cu
Turcia), comandantul suprem al Armatei române a analizat, între acțiunile
posibile ale inamicului, varianta forțării Dunării în sectorul
Calafat.Concentrările masive de trupe turcești la Vidin și intenția acestora de a ataca România au obligat autoritățile
militare române să i-a măsuri pentru a respinge orice agresiune. Astfel,
Calafatul a fost transformat „în marele și inexpugnabilul contrafort al unităților
militare dislocate în Oltenia” având misiunea de a respinge orice atac venit
din sud împotriva graniței de sud-vest a țării. Până la sfârșitul lunii
ianuarie 1877, ofițerii și ostașii români au reușit, printr-un efort
extraordinar și în condiții climatice deosebit de grele, să construiască redanele,
redutele și amplasamentele pentru bateriile de artilerie: ”Carol”, ”Elisabeta”, „Mircea”, „Ștefan cel Mare” și
„Mihai Bravul”. Unitățile militare din cadrul Diviziei 1 Teritorială, comandată
de generalul George Lupu, șef de stat major colonel Emanoil Boteanu, Brigada
2 Infanterie, comandant Mihail
Cristodulo Cerchez, Brigada 1 Infanterie, comandant colonel Oton Sachelarie,
Brigada de Cavalerie , comandant Cernovodeanu Pavel, Artileria, comandant maior
P. Carp, serviciul de geniu și cel sanitar au finalizat ultimele pregătiri
înaintea declanșării luptei. Măsurile luate pentru consolidarea capacității
militare au sporit funcțiile militare ale Craiovei, care a devenit centrul de
comandă al trupelor dispuse în dreapta Oltului.
Datorită
situației politice și militare de la începutul anului 1877, luându-se în
considerare și criza survenită în relațiile dintre Rusia și Poartă și iminența
unui conflict armat între ele, guvernul român, la solicitarea Marelui Duce
Nicolae, decide semnarea convenției cu Rusia. La 4/16 aprilie 1877, s-a semnat
la București, de către Ministrul de
Externe Mihail Kogălniceanu și agentul diplomatic rus la București, Baronul
Dimitrie Stuart, Convenția ce reglementa tranzitul trupelor ruse prin țara
noastră, Rusia obligându-se „să respecte și să mențină integritatea României și
drepturile politice ale statului român așa cum rezultă din legile interioare și
tratatele existente”. Cheltuielile legate de trecerea trupelor urmau să fie
suportate de Rusia. Convenția a marcat un moment important pe calea afirmării
de sine stătătoare a statului român. În același timp a fost decretată, la 6
aprilie1877, mobilizarea armatei și a gărzii civice. Ministrul de Război ia o
serie de măsuri în vederea fortificării liniei Dunării, operațiunea desfășurându-se
în primele 11 zile ale lunii aprilie 1877 de către unitățile Diviziei 1
Teritorială Craiova, având avangarda la Calafat. Astfel, Regimentul 1
Dorobanți, comandat de colonelul Otton Sachelarie, și-a concentrat subunitățile
la Craiova, fiind gata să se deplaseze spre Dunăre, pentru a intra în dispozitiv
de luptă, iar maiorul Zamfir Ghiorghiu, comandantul Batalionului de Geniu a
preluat comanda lucrărilor de fortificații din zona Calafat. Pe 5 februarie
Batalionul 1 din Regimentul 4 Linie, de sub comanda colonelului Mihail Cerchez,
a părăsit cazarma Oota, în vederea deplasării în zona lucrărilor de fortificații
pe granița de sud. În prezența a sute de craioveni, pe 11 aprilie 1877, 800 de
ofițeri și ostași ai Regimentului 1 Dorobanți, au părăsit și ei orașul
îndreptându-se spre Calafat. Generalul Dimitrie Haralambie este numit comandant
al milițiilor din Divizia 1 Teritorială. Au fost dispuse trupe înarmate în
localitățile: Ciuperceni, Cetate, Desa, Rast, Moțățăi, Galicea Mare, Negoiu și
Bistreț.
Odată
cu dispunerea trupelor pe linia Dunării, Oltenia a devenit principala zonă de
operațiuni militare, fapt care impunea eforturi deosebite pentru cantonarea și
aprovizionarea armatei din partea populației.
Statul Major al Diviziei 1 Teritorială a coordonat
întreaga operațiune de cartiruire și aprovizionare a trupelor. Mii de ostași
aflați în marș spre Dunăre au fost cazați în locuințele craiovenilor și în
satele din împrejurimi. Din prima clipă a declanșării pregătirilor de război,
Craiova a devenit baza principală de aprovizionare a armatei cu alimente,
furaje, mijloace de transport, muncitori calificați, servicii și bani.
La 12/24 aprilie 1877 Rusia a declarat război Turciei și
a început trecerea Prutului.
Între
20-25 aprilie, unitățile militare române au ocupat întregul dispozitiv de
apărare pe fluviul Dunărea, spre a fi prevenite eventualele acțiuni prin
surprindere ale trupelor otomane. S-a primit ordin ca „în caz de atac, să
riposteze militar”.
Vedere
din Calafat
La 26
aprilie fără o prealabilă declarație de război, artileria otomană de pe malul
drept al Dunării a deschis focul asupra trupelor române bombardând localitățile:
Calafat, Bechet, Islaz, Corabia și Giurgiu. După al șaselea obuz tras de
artileria inamică asupra Calafatului, tunarii români au ripostat deschizând
focul. „MonitorulOficial” din 29 mai 1877 consemna:”Calafat. În ziua de 26
aprilie a.c. la orele 2 ½ p.m. bateriile
turcești din cetatea Vidin au început a trage focuri asupra bateriilor noastre
din Calafat. După 6 focuri numai, bateria „Ștefan cel Mare”, formată din
tunurile bateriei a 2-a din Regimentul 1 Artilerie au început focul asupra
Vidinului. Întâiul tun care a tras foc, după comanda sublocotenentului Vasiliu
Constantin, este tunul 1, seria 7, calibrul 80 cm (78,5mm n.n.), care a fost
servit de sergentul major Mihăescu Petre, șeful tunului, și de sergentul
Dragnea Budulicu, Brigadierul Ion Păun, soldații servanți Vlad Dumitru, Nedelea
Mitrică și Badac Savu. Focul s-a deschis la comanda sergentului Popescu
Constantin aflat atunci la comanda bateriei de artileriei de la Calafat ”.
În anul 1912 ofițerii Regimentului 1 Artilerie
„Carol I” au confirmat această informație consemnând în Cartea de aur a
Monumentului comemorativ al Războiului de Independență din Craiova, faptul „că
acest regiment prin 1-iul foc tras de bateria a 4-a a croit drumul neatârnării țării”.
În telegrama adresată generalului Petre Gigurtu cu ocazia inaugurării
Monumentului Independenței de la Craiova, Regele Carol I a confirmat importanța
acestui eveniment scriind: „Tunurile din Calafat au dat semnalul războiului din
1877 prin care oștirea și-a cucerit o glorie nepieritoare”. La Calafat s-a
auzit prima lovitură de tun prevestea lumii că a început războiul neatârnării și
ulterior tot de aici Marele Cartier General al Armatei române, avea să anunțe
decretul de încetare a focului.
Pe 29 și
30 aprilie, Camera și Senatul au votat rezoluția prin care se declara starea de
război cu Turcia. La 9/21 mai 1877,
Adunarea Deputaților proclamă, la București, independența de stat deplină a țării,
fapt consfințit și de Senat în aceiași zi. De la tribuna parlamentului
ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu declara solemn la 9 mai 1877: „În stare de război, cu
legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți; suntem națiune de sine
stătătoare!” A doua zi, pe 10 mai 1877,
independența căpăta consacrarea oficială.
Alături de românii de pretutindeni, craiovenii
au sărbătorit cu mult entuziasm proclamarea unuia dintre idealurile cele mai
scumpe ale neamului românesc: Independența.
Odată
cu declarația de război adresată Porții, guvernul român a luat, cu hotărâre și
curaj, măsurile necesare ce decurgeau din starea de război, pentru apărarea
integrității teritoriale. Măsurile de fortificații și dispozitivul militar
dispus de-a lungul Dunării au transformat Calafatul „într-o inexpugnabilă
cetate”.
Domnitorul, însoțit de ofițeri din Marele
Cartier General Român, a efectuat, la 14 mai 1877, prima inspecție a unităților
aflate în dispozitivul de apărare a graniței, în sudul județului Dolj, după
proclamarea neatârnării. La ora 10 seara Carol I sosește în gara Craiovei și
este găzduit în palatul Glogoveanu. A doua zi, după un te-deum la biserica
Madona Dudu, domnitorul s-a îndreptat spre Calafat, fiind însoțit de o mulțime
de craioveni până la podul Jiului. Traseul a fost următorul: Radovan, Giubega,
Galicea Mare, unde s-a servit prânzul, Golenț, Calafat, Poiana, Ciuperceni,
Cetate, Moțățăi.
„Primul
tun” – 15 mai 1877 la Calafat
La
Calafat, Carol I a fost primit cu onoruri de generalul George Lupu. Au fost
inspectate bateriile de artilerie. După inspecție, la orele 19, a dat ordin să
se deschidă focul asupra cetății Vidin. Bombardamentul de artilerie din 15 mai
1877 asupra cetății Vidin, executat la comanda domnitorului a intrat în istorie
sub denumirea de „Primul tun tras asupra dușmanului în războiul pentru
independență”, cu toate că prima lovitură de tun și momentul începerii
neoficiale a războiului a fost dat, tot la Calafat, la 26 aprilie 1877. „La
orele 8 ½ domnitorul a plecat spre Poiana Mare unde a petrecut noaptea”. În
dimineața zilei următoare Carol I s-a îndreptat spre Ciuperceni, unde a inspectat sistemul de apărare al
frontierei. Tot atunci s-a stabilit ca sediul Marelui Cartier General să fie dispus
la Poiana Mare.
Marele
Cartier General la Poiana Mare
În
timpul amenajărilor de la Poiana, orașul Craiova și comuna Șimnic au fost,
începând din 28 iunie reședințe ale domnitorului și ale Marelui Cartier General
al armatei române, iar apoi de la 1 iulie la Poiana Mare, până la 12 august
1877, când se pleacă spre Corabia. Stabilirea reședinței domnești și a Marelui
Cartier General la Craiova, Șimnicși Poiana Mare – primele centre de comandă
ale oștirii române - au conferit
Doljului calitatea și responsabilitatea
de centru militar de prim rang în prima parte a războiului. Până la 12
august 1877 principalele ordine ale domnitorului și ale guvernului român au
fost date de la Craiova, Șimnicși Poiana Mare, autoritățile județului au
asigurat rapida lor transmitere și executare.
Pe
teritoriul Doljului au fost concentrate numeroase efective militare iar
confruntările cu inamicul în localitățile Calafat, Ciuperceni, Plosca, Bistreț,
Desa, Gârla Mare, Salcia, Maglavit, Cetate, Fântâna Banului, Rast, Negoiu, Măceșu,
Bechet derulându-se fără întrerupere, din primul moment al izbucnirii
războiului și până la semnarea armistițiului. Odată cu decizia comandamentului
român de a lua parte la luptele din Balcani s-a dispus împărțirea forțelor
armate de campanie în două grupări distincte: Armata de operații, comandată de
generalul Alexandru Cernat, care urma să
ia parte la luptele din sudul Dunării, și Corpul de observație, de sub comanda
generalului George Lupu, cu misiunea de a acționa pe malul stâng al fluviului.
Milițiile din Oltenia au fast concentrate la granița de sud, sub conducerea
generalului Nicolae Haralambie, pentru a respinge orice încercare de debarcare
a trupelor otomane pe teritoriul nostru.
Măsurilor
adoptate de guvern pentru pregătirea operațiunilor militare, li s-au adăugat acțiunile
populației de sprijinire a armatei cu voluntari, bani pentru achiziționarea de
armament și muniții, hrană, îmbrăcăminte, vite și furaje etc. „Greutățile
rezbelului au fost suportate mai cu seamă de populația de peste Olt” afirma de
la tribuna Parlamentului deputatul craiovean Petre Cernătescu.
Participarea
efectivă a oștirii române la luptele din sudul Dunării a început la 20 august
1877, odată cu trecerea armatei peste podul de la Siliștioara, la solicitarea țarului
Alexandru al II-lea, deoarece trupele rusești se aflau în dificultate pe
frontul de la Plevna. După trecerea Dunării trupele române s-au concentrat în
zona redutei Plevna care era apărată de puternice trupe otomane aflate sub
conducerea generalului Osman Pașa. S-au dat lupte grele pentru cucerirea redutei
Grivița, cetății Rahova, Plevna fiind încercuită, Osman Pașa a fost nevoit să
capituleze, cu întreaga sa armată la 28
noiembrie 1877. Centrul de greutate al războiului după căderea Plevnei s-a mutat în decembrie
1877 și ianuarie 1878 tot în județul Dolj.
După
căderea Plevnei au urmat lupte grele în zona Vidin, Belogradgik, Smârdan, soldații
români dând dovadă de mult curaj și spirit de sacrificiu, alături de soldații
ruși au contribuit la înfrângerea Turciei care a capitulat la 23 ianuarie 1878.
În
februarie 1878, autoritățile craiovene, au organizat o ceremonie deosebită cu
prilejul întoarcerii de pe front, a trupelor române, de sub comanda generalului
erou Mihail Cerchez.
Războiul
de Independență nu a consacrat numai un ideal de veacuri al poporului român ci și
virtuțile militare și politice ale acestuia, câștigând astfel respectul opiniei
publice internaționale. Astfel, ziarul italian „IlDoritto” consemna că: „România a încetat de astăzi de a mai fi
vasală, iar independența ei, proclamată de votul național și susținută cu
armele nu va mai putea fi răpită”.
Bibliografie
1. Cronica
participării armatei române la războiul pentru independență 1877-1878, Editura Militară, București, 1977;
2. T.C. Văcărești,
Luptele românilor în rezbelul din 1877-1878, București, 1888;
3. Luchian C. Deaconu, Otilia E. Gherghe, De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I.Craiova
1859-1878, vol.I, Editura Sitech, Craiova, 2000;
4. România
în Războiul de Independență 1877-1878,
București, 1977;
5. „Monitorul
oficial”, din 1877 și 1878;
6. „Monitorul Oastei”,
nr. 20 din 6 octombrie 1876;
7. Luchian Deaconu, Otilia Gherghe, Craiova și cucerirea independenței destat 1877-1878, Editura
sitech, Craiova 2001;
8. Cornel Scafeă, Armata
română în Războiul de Independență 1877-1878, Editura Sigma, București,
2002;
9. Doljul
în Războiul de Independență 1877-1878,
Craiova, 1977.
26 IUNIE - ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL
Drapelul României
este simbolul demnității și continuității noastre în spațiul carpato-danubiano-pontic,
pe meleagurile noastre binecuvântate de
Dumnezeu pe acest Pământ.
El este în același timp expresia jertfei
supreme a înaintașilor noștri, care de-a lungul timpului și-au dat viața pentru
apărarea gliei noastre străbune. Tricolorul semnifică de asemenea tot ce a avut
și are mai bun poporul român în zbuciumata lui istorie. El este simbolul sacru
al credinței noastre ancestral care îngemănează la locde cinste valorile
ortodoxismului și creștinismului românesc!
Drapelul
tricolor este mai presus de orice prejudecată expresia românismului și a
dragostei nestrămutate pentru plaiurile natale. Oriunde și oricând, în lume
vedem înălțat Drapelul României pe catarg, suntem conectați afectiv cu locurile
noastre străbune în care ne-am născut și am crescut. Tricolorul face parte din
însăși ființa și existența noastră și nu poate fi asemuit ori înlocuit cu nimic
altceva, decât cu dragostea de Țară.
Drapelul
Național al României
Din punct de vedere tehnic Drapelul României are benzile dispuse vertical, începând de la lance în
ordinea: albastru, galben și roșu cu proporție de 2/3 între lățime și lungime1.
Proporția,
nuanțele precum și protocolul drapelului au fost riguros stabilite prin lege.2
Din punct de vedere istoric, culorile roșu, galben și albastru le regăsim întru
început pe diplomele emise de Mihai
Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii
stemelor3. Totuși tricolorul ca simbol al națiunii române
apare abia la începutul secolului al XIX-lea, odată cu renașterea națională a României. Cele trei culori erau reprezentate în canafuri și în
picturile de pe pânza drapelului lui Tudor Vladimirescu, când li se atribuia pentru prima oară o semnificație cu
adânci rezonanțe patriotice: „Libertate –albastrul
cerului, Dreptate –galbenul ogoarelorși Frăție –roșul sângelui”4.
În Țara Românească tricolorul a fost adoptat întâia oară, în anul 1834 ca Drapel de Luptă, în
vremea domnitorului reformator Alexandru
D Ghica, unde în anul 1840, același domnitor a adoptat un nou model de tricolor, roșu-galben-albastru,
cu roșul în partea superioară și lățimi egale ale benzilor. În centru se afla
un scut alb bordat cu aur și mobilat cu acvila valahă, încoronată princiar și cruciată.
În anul1848,
steagul adoptat de către revoluționari ca drapel al Țării Românești a fost
tricolorul albastru-galben-roșu, cu albastrul sus, conform semnificației
„Libertate, Dreptate, Frăție”. Acesta va apărea de atunci și în Ardeal la
Adunarea de la Blaj, în Moldova și apoi la Paris unde
a fost arborat pe 26 aprilie 1848 de
către studenții români care salutau cu entuziasm noul spirit revoluționar.
Prin
Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al
Guvernului provizoriu menționa că „Steagul Național va avea trei culori:
albastru, galben, roșu”,
urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie „Dreptate, Frăție”. Acest gen de
steaguri sfințite la 15/27 iunie 1848,
au fost destinate atât Gărzii Naționale, cât și garnizoanelor. Totuși să
remarcăm că drapelele aveau să fiedistribuite abia pe 11 septembrie, în
cadrul unei ceremonii solemne. Așadar, ziua de 26 iunie 1848 a rămas o dată memorabilăîn istoria noastră, când
prin Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Țării Românești, tricolorul roșu-galben-albastru a devenitDrapel Național.
În Transilvania, revoluționarii adoptaserăși ei
cu prilejul Conferinței de la Sibiu din 26 aprilie/8 mai 1848,
tricolorul albastru-alb-roșu ,
apoi culoarea galbenă a înlocuit-o pe cea albă pentru a simboliza dorința de
unire a transilvănenilor cu România.
În Moldova, tricolorul a fost arborat pe 27 martie 1848 la
hotelul „Petersburg” din Iași de
către Adunarea constituantă prezidată de Vasile Alecsandri,
fără însă a fi adoptat, deoarece Adunarea abia întrunită, a fost dispersată de
trupele rusești masate aici.
După înfrângerea revoluției, se revine
la vechile steaguri, iar revoluționarii aveau să fie persecutați pentru vina de
a fi purtat însemnele tricolore revoluționare. În anul 1849 domnitorul Barbu Știrbei adoptă
un nou model al drapelelor de luptă, păstrând însă dispunerea orizontală a culorilor
și schimbând doar elementele decorative. Acest model, asemănător ca aspect cu
cel din 1834, va
rămâne în vigoare până în anul1856.
În
Principatele Unite au
fost utilizate până în anul1861simultan
atât vechile steaguri ale Moldovei și Țării Românești, cât și tricolorul,însă la data
de 22 iunie 1861,Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a
decretat tricolorul ca fiind drapelul civil al Principatelor Unite.
Pe 18
martie 1863ministrul de Război,
generalul Ioan Emanoil Florescu îi
solicita domnitorului, aprobarea în ceea ce privește modelul drapelelor
armatei, care fusese hotărât de către guvern în ședința din 12
martie. Drapelele înfățișau noul tricolor al țării peste care
era aplicată acvila romană cu crucea în cioc (foto).
Apoi prin Înalt
Ordin de Zi din 19 martie, DomnitorulAlexandru Ioan Cuza avea să
consfințească:
„Considerând că
armata, în urma unirii nu trebuie să aibă decât un singur drapel; având în
vedere că adevărata emblemă a României nu poate fi alta decât acvila romană,
[...] am decretat și decretăm ce urmează: acvila romană cu crucea în cioc se va
pune, ca emblemă a României, deasupra drapelelor armatei ...”.
Cu
prilejul înmânării drapelelor de luptă, unităților militare aflate în tabăra de
la Cotroceni, Domnitorul Alexandru Ioan
Cuza a transmis un mesaj vibrant5, care a rămas înscris pe vecie în analele Armatei române:
Ofițeri, subofițeri, caporali și soldați!
„Această zi va fi una din cele mai însemnate din datinile noastre.
Steagurile cele vechi aduceau aminte suvenire triste, de vreme ce ele înfățișau
țările despărțite.
Astăzi, voi primiți din mâinile noastre steagul ce întrunește colorile țărilor
surori, așa precum voința unanimă a românilor a unit pe capul nostru coroanele
ambelor țări.Steagurile voastre totuși au fost martore de întâmplări care
doresc a fi păstrate; ele vor împodobi, dar, Arsenalul român.
Primind steagurile cele două, aduceți-vă pururea aminte că vă încredințez
coroana țării.
Drapelul de luptă din
Principate –Onoare și patrie
Steagul e România, acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele
străbunilor noștri și îmbelșugat cu sudorile muncitorului. El este familia,
ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții și unde se vor naște copiii
voștri.Steagul este încă, simbolul devotamentului, credinței, ordineiși al
disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul și
viitorul țării, întreaga istorie a României!
Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate datoriile și toate virtuțile
militare care se cuprind în cele două cuvinte săpate pe vulturii români: Onoare și Patrie!
Ofițeri, subofițeri, caporali și soldați!
Jurați să păstrați cu onoare și fără
pată steagurile voastre și astfel veți corespunde încrederii și așteptării ce
am pus, cu țara întreagă, în oaste. Jurați a le apăra în orice întâmplare, ca
un sfânt depozit ce încredințez bravurii și patriotismului vostru!
Să trăiască România!”
***
În scurt timp Drapelul Principatelor a
dobândit și recunoașterea pe plan extern. Astfel, relatând despre călătoria din
mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol,
doctorul Carol Davila preciza: „Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacele Padișahului
ne așteptau, garda sub arme, marele vizir la ușă... Principele, liniștit, demn,
concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest
mare Padișah a venit să ne treacă în revistă... Din nou, marele vizir a condus
pe Principe până la poarta principalăși ne-am întors la Palatul Europei, tot cu
steagul român fâlfâind la catarg...”5.
Drapelul de luptă al unității
Pentru
militarii din toate armele și de toate gradele, drapelul de luptă al unității
are o semnificație aparte. Fiind asociat întâi de toate cu Jurământul de credință,
drapelul de luptă se va regăsi în mintea și sufletului militarului, atâta timp
cât va fi în viață. El ne reaminteștede-a pururide unitățile sub drapelul cărora ne-am îndeplinit datoria
față de țară, de-a lungul carierei noastre militare.
Drapelul
de luptă al Brigăzii Multinaționale de Sud Est.
Drapelul de luptă este în același timp strâns legat de Imnul Național, ale cărui acorduri ne
însuflețesc și ne fac să simțim că am fost, suntem și vom continua să rămânemmilitari
credincioși. Ele reprezintă două valori sacre și inseparabile ale neamului nostru
românesc!
Drapelul de luptă al unității este scos
din vitrină cu prilejul solemnității prezentării sale, la festivitatea
depunerii jurământului militar, la paradele trupelor și revistele de front, la
predarea sau preluarea comenzii unității respective, la darea onorurilor
militare în cadrul funeraliilor militare, în teatrele de operații, sau în alte
ocazii atunci când se ordonă.
În teatrele de
operații,unitățile militare române au folosit și Drapelele de identificare,
care i-aureprezentat cu cinste în raport cu celelalte țări membre ale NATO.
În fiecare an pe 26 Iunie românii adevărați din țară și de pretutindeni își
venerează cu admirație Tricolorul, sărbătorind
cum se cuvine, Ziua Drapelului Național6.
În
ultima vreme s-au ivit tot mai multe controverse cu privire la Ziua Drapelului nostru
Național. Mai întâi sefacereferire la faptul că 26 iunie, corespunde cu ziua în
care ni s-a impus de către Uniunea Sovietică, odiosul Ultimatumîn anul 1940 și
această zi este din ce în ce mai mult contestată, considerând că alegerea ar fi
fost una nefericită. Apoi se contestă faptul că 14/26 iunie 1848 nu ar fi fost
actualizată conform noului calendar, pentru că altfel Ziua Drapelului ar fi
trebuit să fie de drept 14 și nu 26 iunie.
ArborareaDrapelului
Românieirevine
autorităților publice și celorlalte instituții ale statului, care sunt obligate
prin lege să organizeze manifestări cultural-educative, cu caracter istoric sau
științific precum și ceremonii militare, în cadrul unităților Ministerului
Apărării Naționale și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Permanent,trebuie arborat pe edificiile și
în sediile autorităților și instituțiilor publice, partidelor politice,
sindicatelor, instituțiilor de învățământ și cultură, la punctele pentru
trecerea frontierei, precum și la aeroporturile cu trafic internațional, pe
navele de orice fel și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc.
Temporardrapelul se poate arbora cu
prilejul Zilei Naționale a României și altor sărbători naționale, în locurile
publice stabilite de autoritățile locale; cu ocazia festivităților și
ceremoniilor oficiale cu caracter local, național și internațional, în locurile
unde acestea se desfășoară. De asemenea, tricolorul trebuie arborat cu prilejul
vizitelor oficiale întreprinse în România de șefi de stat și de guvern, precum și
de înalte personalități politice reprezentând principalele organisme internaționale
interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi și pe diferite trasee.
În cadrul ceremoniilor militare, drapelul va
fi arborat conform prevederilor regulamentelor militare în vigoare.
Drapelul României poate fi arborat,
fără constrângeri, de către persoane fizice la domiciliul sau reședința lor,
sau de persoane juridice la sediile acestora.
Guvernul este singurul organism
abilitat să stabilească zilele de doliu național în care Drapelul României se
coboară în bernă.
Drapelele altor state pot fi
arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu
prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni
internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu
respectarea Legii nr. 75/1994. În acest caz, Drapelul României ocupă locul de
onoare în centru, dacă numărul drapelelor este impar, sau la stânga drapelului
împreună cu care ocupă centrul, dacă numărul drapelelor este par.
Atunci
când Drapelul României este arborat alături de un singur drapel de stat străin,
el se va așeza în stânga, privind drapelele din față. Drapelul Uniunii Europene se arborează alături de Drapelul României,
respectând regula de a fi așezat în stânga, privind drapelele din față.
***
Drapelul Tricolor
se identifică cu independența și suveranitatea statului român. El este simbolul heraldic statal în care ne
regăsim identitatea noastră națională, fiind prezent în viața noastră de zi cu
zi, pentru a ne aminti că suntem româniși că avem datoria de onoare să-l apărăm
la nevoie, chiar cu prețul vieții!
Subfaldurile Drapeluluisfânt
al României îi regăsim pe înaintașii noștri care au făcut sacrificiul suprem pe
câmpurile de luptă și în teatrele de operații.Privind culorile Drapelului, înțelegem
și întrevedem viitorul copiilor și al nepoților noștri!
La Craiova, an de
an pe 26 Iunie în „Piața Tricolorului”din fața Teatrului Național „Marin
Sorescu” se adună prea puțini localnici,care se alătură trupelor venite pentru
a omagia împreună Drapelul României!
Bibliografie
1.
Constituția României, art. 12, alineatul 1;
2.
Legea 75/ 16 iulie 1994;
3.
Pălănceanu
pag 138;
4.
Iscru, Gheorghe D., Steagul
Revoluției din 1821, în „Revista Arhivelor” nr. 2/1981, pag. 211;
5. „Monitorul”
nr. 271 din 2 septembrie 1863, Jurnal Oficial al Principatelor Unite;
6.
Legea
nr. 96/20 mai 1998, a proclamat ziua de 26IUNIE-Ziua Drapelului Național al României.
CURIERUL LITERAR
Lângă
"Lacul cel albastru" încărcat cu flori de nufăr
Stă pe
soclu Eminescu cu "Luceafărul" pe umăr,
Și
citește lungi "Scrisori de din vale de Rovine"
Unde
"Armia română" falnic flamura își ține!
Doar
de Veronica Micle și vrea România Mare!
Tei
bătrâni îl înconjoară, plopi cu frunza de argint,
Clipocitul
de izvoare și-al pădurilor alint...
Și s-a
dus în veșnicie...prea devreme, prea demult
Poezia
lui rămâne cu întregul ei tumult...
Și
de-i scos din manuale, sărăciți vor fi acei,
Ce nu știu
de Eminescu, Zeul nostru între Zei.
Note:
1. Poezia face parte din vol.„Muguri și lumină”și a fost prezentată
în cadrul Simpozionului dedicat Zilei Culturii și aniversării a 172 de ani de
la nașterea poetului Mihai Eminescu, organizat de ANCMRR Filiala Județului Dolj
„Mihai Viteazul”, pe data de 18.01 a
c;
2.Doamna Doina Bonescu este fiica eroului-aviator
Negreanu Ion, originar din Apele Vii, luptătorîn al Doilea Război Mondial; A
absolvit Facultatea de Farmacie, a Universității de Medicină și Farmacie din
Cluj Napoca și este autoare apeste 25 volume de poezie;
3.Este membru al: „Societății
Scriitorilor Olteni”, Asociației „Rusidava Culturală” și Taberei „Amiciția”
Sebeș.
Motto
„Prea v-ați bătut joc de
limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate odată, ce
sunteți-niște mișei!
Da, câștigul fără muncă,
iată singura pornire
Virtutea?
E-o nerozie: Geniul? O nefericire.”
Mihai
Eminescu
MIHAI EMINESCU
PATRIOT ȘI LUPTĂTOR PENTRU DREPTATE
SOCIALĂ
Noi suntem
aici pentru că
el a rămas
aici.Deși despre opera sa artistică au curs râuri de cerneală în pagini și
cu siguranță vor mai curge încă, poate că s-a scris mai puțin despre anii săi
de muncă în slujba statului.
Două
sunt capitolele la care doresc să mă refer în acest articol: activitatea de
revizor școlar și cea de redactor la ziarul „Timpul”.Ca revizor școlar în județele Vaslui și Iași, darși ca
jurnalist, Eminescu a trudit doar în interesul celor mulți. A dorit
întotdeauna ca românii să se ridice învățând
carte, să-și cunoască interesele fără a fi mereu la cheremul celor de la
cârma țării .
Pe
când era revizor școlar avea în evidență 152 de școli pe teritoriul a două județe:
Iași și Vaslui, iar căile de comunicație
erau neimaginat de proaste dacă privim
în urmă cu o sută și ceva de ani.
Din
rapoartele înaintate ministrului de resort, se desprindea o imagine deplorabilă
a învățământului vremii. Școli dărăpănate funcționând la mari distanțe în
case țărănești cu chirie, dascăli cu o
pregătire precară și rău plătiți. Într-o adresă înaintată prefectului de Iași,
Eminescu îi solicita acestuia o atentă verificare și asigurarea unor salarii
corespunzătoare.Mai aflăm deasemenea că, un învățător avea la vremea respectivă
un salariu lunar de doar 400 lei, în timp ce primarul încasa 1800 lei plus o
diurnă de 600 lei.Pentru încălzirea a două școli, curățenie, mobilier și doi
învățători era alocată suma de numai 1508
lei/lună.
Pe
lângă funcția de revizor școlar, Eminescu mai era curier, copist, registrator și
examinator pentru cei care urmau a deveni dascăli.În școli și la minister, Eminescu
a recomandat „Abecedarul”
realizat de Creangă și Ienăchescu,
pentru învățarea logică și nu mecanică.El combăteamanualele școlare că
elevii nu știau ce scriu nu știau ce
citesc și mai spuneaun nu hotărât învățătorului sever și țeapăn
cu nuiaua în
mână, dorindu-și un dascălbun la catedră, care să
coboare la sufletele copiilor.
El mai sublinia că manualul recomandat este o
demonstrație a deosebirii dintre pedagogie și
dresură, adică o metodă de învățare
logică și nu mecanică .
Despre
închiderea școlilor rurale, Eminescu se întreba retoric în ziarul Timpul din data de 9 iulie 1880:
„- Dece
trebuie să învețe mojicul carte? - Oare patriarhii nu știu carte împreună cu
miniștriiși generalii, apoi țăranul să știe
gramatică și aritmetică să-l întreacă pe generalul Cernat? - Nu se poate una ca asta!”
Eminescu contestă cheltuielile inutile și necugetate,
cerând guvernului să investească în băi publice, care două zile pe săptămână să
funcționeze pentru populația săracă,
aspect ce ne trimite cu gândul și cătreunele investiții absurdefăcute în
zilelenoastre. El recunoștea sarcastic, într-un articol din 30.11.1879 că
guvernul are nevoie de spălăturăși se
declara îngrozit de îndatorarea țării pentru generații întregi.Și mai scria că: „bugetul statului cu
cheltuieli se urcă, importul se urcă, mortalitatea se urcă, populația emigrează
chiar și în Bulgaria”.
Poetul solicita încetarea
împărțirii pe cuprinsul
imperiului în dominați
și domnitori, coroana habsburgică
fiind responsabilăpentru
sacrificiile de sânge ale
românilor, sacrificii cu
nimic răsplătite de
austriecii asupritori.
Nicolae
Iorga spunea despre Eminescu că în calitatea sa de jurnalist a stat cu fața la dușman, zi de zi și an după an.
Boala poetului s-a
declanșat în vara anului 1883pe fondul epuizării nervoase, a muncii
obositoare depusă la ziarul „Timpul”,
precum și alipsurilor materiale care i-au marcat viața.Theodor Codreanu dovedește
căși alți cercetători precum, Nicolae Georgescu șiOvidiu Vuia, că „Eminescunu a
fost nebun, ci a fost realmente înnebunit”1.
Tratamentul
cu mercur în doze mari i-a
intoxicat poetului sistemul
nervos, i-adistrus sănătatea fizică, agravându-iși mai mult boala. Maimult,
Eminescu devenise incomod pentru mulți politicieni (Petre Carp de pildă spunea
adesea: ,,mai potoliți-l
pe Eminescu!”), bănuiți fiind
că i-ar fi dorit sfârșitul.
Mihai Eminescu
a decedat pe 15 iunie 1889 lăsând moștenire generațiilor viitoare, o capodoperă
literară monumentală - un veritabil tezaur literar.
În fine,
consider că Eminescu
a aparținut timpului său
doar din punct de vedere biologic,
pentru că prin scrierile saleexcepționale
și spiritul său vizionar, el ne este astăzi
un autentic sfetnic contemporan.
Fie
ca Mihai
Eminescu să dăinuie
veșnic în inimile românilor,
iar ziua lui de naștere, 15 ianuarie să
rămână de-a pururi
,,ZIUA CULTURII ROMÂNE”!
SLAVĂ ȚIE LUCEAFĂR BLÂND, NEMURITOR!
Notă:
1.
Theodor
Codreanu, „Mihai Eminescu”, Editura Junimea, Iași 2004.
GHIDUL REZERVISTULUI
ORDINUL M 163/11AUGUST 2021
PRIVITOR LA BILETELE DE TRATAMENT
ȘI RECUPERARE1
„Men
sana in corpore sano”.
Articolul 1: (1) Casa de pensii sectorială a Ministerului
Apărării Naționale2, denumită în continuare Casa, decontează o parte
din costul biletului de tratament balnear și de recuperare, în limita nivelului
maxim al tarifelor prevăzut la art. 1 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 998/2020 privind stabilirea numărului de bilete de tratament
balnear și de recuperare, a condițiilor și modului de acordare, precum și a
modului de distribuire sau de decontare a acestora în sistemul pensiilor
militare de stat, cu suportarea unei contribuții bănești de maximum 50% din
valoarea biletului, beneficiarilor selectați care îndeplinesc următoarele condiții:
a) au bilet de trimitere/scrisoare medicală de la
medicul de familie/medicul specialist sau primar confirmat în specialitatea
reabilitare medicală;
b) au efectuat
tratamentul balnear și de recuperare la operatori/agenți economici din stațiunile
turistice de interes național și local prevăzute în anexa
nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru
aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice, cu
modificările și completările ulterioare, și din stațiunile balneare și
balneoclimatice prevăzute în anexele
nr. 1 și 2
la Hotărârea Guvernului nr. 1 016/2011 privind
acordarea statutului de stațiune balneară și balneoclimatică pentru unele
localități și areale care dispun de factori naturali de cură, cu modificările și
completările ulterioare;
c) au trimis solicitarea de decontare în termen de o
lună de la data terminării tratamentului balnear și de recuperare, însoțită de
documentele prevăzute la art. 11 alin (1) din Hotărârea
Guvernului nr. 998/2020.(2) Cuantumul contribuției bănești suportate de
către beneficiar din nivelul maxim al tarifelor biletelor de tratament balnear și
de recuperare se stabilește de către Casă potrivit criteriilor înscrise
în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2:(1) Prin
„beneficiari selectați“ se înțelege pensionarii militari, alții decât
beneficiarii pensiei de invaliditate prevăzute la art.
32 și art.
33 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind
pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, care au
completat integral și au trimis la Casă cererea prevăzută în anexa
nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 998/2020 și
care au fost înștiințați în scris, în luna ianuarie a anului următor, despre
faptul că vor beneficia de decontarea unei părți din costul biletului de
tratament balnear și de recuperare și despre cuantumul contribuției bănești din
valoarea biletului pe care trebuie să o suporte.
(2) Nu se decontează biletele de tratament balnear și
de recuperare persoanelor care au trimis cerere la Casă, dar nu au fost
selectate.
Articolul 3:Decontarea
costurilor biletelor de tratament balnear și de recuperare se face de către CPS
în limita fondurilor disponibile aprobate cu această destinație în bugetul
propriu.
ANEXĂ:
Criteriileprivind determinarea cuantumului contribuției
bănești suportate
de către beneficiar din nivelul maxim al tarifelor biletelor de
tratament balnear și de recuperare:
Nr. crt. |
Cuantumul brut al drepturilor de pensie în luna de depunere a cererii (în lei) |
Cuantumul suportat de beneficiar (% din nivelul maxim
al tarifelor 1) |
Cuantumul decontat de Casă (% din nivelul maxim al tarifelor 1) |
1. |
Cuantum brut mai mic de 2.000 lei |
5%^2 |
95% |
2. |
Cuantum brut între 2001 lei-3.000 lei |
10% |
90% |
3. |
Cuantum brut între 3001 lei-5.000 lei |
20% |
80% |
4. |
Cuantum brut între 5001 lei-6.000 lei |
30% |
70% |
5. |
Cuantum brut între 6001 lei-8.000 lei |
40% |
60% |
6. |
Cuantum brut mai mare de 8.000 lei |
50% |
50% |
1. Nivelul maxim al tarifelor se stabilește potrivit
dispozițiilor art. 1 alin. (2) din ordin, reprezentând 50% din cuantumul
salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat;
2. Cuantumul de 5% din valoarea biletului se suportă și
de către beneficiarii pensionari cu pensie pentru limită de vârstă care sunt
încadrați ulterior în grad de handicap grav sau accentuat.
***
Am prezentat condițiile și criteriile
pentru suportarea de către beneficiarii biletelor de tratament balnear și de
recuperare a unei contribuții bănești de maximum 50% din valoarea acestora. Mai precizez că, Ordinul M 163 a fost emis pentru aplicarea prevederilor
art. 81 alin. (11) lit. b) din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat. În capitolul „Alte drepturi de
asigurări sociale”, legea prevede că, în sistemul pensiilor militare de
stat,în afara pensiilor se mai pot
acorda și alte drepturi, precum: tratament balnear și de
recuperare,ajutor de deces, în cazul decesului militarului, pensionarului
militar ori al unui membru al familiei acestuia.
Prin urmare pensionarii militari pot
beneficia de tratament balnear și de recuperare prin atribuirea de bilete,
astfel:
-gratuit
– pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare avizat de
comisia de expertiză medico-militară, pe baza propunerilor formulate de medicul
specialist din cadrul spitalului din sistemul de apărare, ordine publică și securitate
națională, pe lângă care funcționează acesta;
-cu
suportarea de către beneficiar a unei contribuții bănești de maximum 50% din
valoarea biletului, potrivit criteriilor și condițiilor stabilite prin
ordin al ministrului Apărării Naționale.
Numărul biletelor de tratament balnear și
de recuperare, inclusiv al celor care se acordă gratuit, potrivit actelor
normative cu caracter reparatoriu, condițiile și modul de acordare, precum și
modul de distribuire sau de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre de
guvern.
HG nr. 998/2020 privind stabilirea
numărului de bilete de tratament balnear și de recuperare, a condițiilor și
modului de acordare, precum și a modului de distribuire sau de decontare a
acestora în sistemul pensiilor militare de stat prevede că numărul de bilete de
tratament balnear și de recuperare reprezintă 5% din numărul pensionarilor
militari aflați în evidența caselor de pensii sectoriale la data de 1 august a
anului precedent.
Durata maximă a unui bilet de tratament balnear și de
recuperare este de 14 zile și se stabilește de medicul specialist sau medicul
primar în funcție de afecțiunea pentru care se acordă beneficiarilor.Nivelul
maxim al tarifelor pentru biletele de tratament balnear și de recuperare este
de până la 50% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea
bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul în care se acordă/se
decontează biletele de tratament.La data de 1 septembrie a fiecărui an, Casa de
pensii sectorială a MApN publică numărul de bilete de tratament balnear și de
recuperare, care se pot acorda/deconta pentru anul următor, prin afișare la
sediu și pe pagina de internet.
În perioada 10 septembrie-20
noiembrie a anului în curs, pensionarii militari și persoanele beneficiare ale
prevederilor actelor normative cu caracter reparatoriu care doresc să
beneficieze de bilete de tratament balnear și de recuperare pentru anul următor
sau de decontarea acestora înaintează cerere la CPS, însoțită de: copie de
pe cartea de identitate, copie de pe talonul de pensie, copie de pe biletul de
trimitere/scrisoarea medicală de la medicul de familie/medicul specialist în
medicină fizică și de reabilitare, copia deciziei medicale de încadrare în grad
de invaliditate sau a deciziei medicale asupra capacității de muncă emise în
urma revizuirii medicale pentru pensionarii încadrați în grad de invaliditate,
cu mențiunea de a avea înscrisă pe decizia medicală, ca recomandare specifică,
necesitatea efectuării unui program de recuperare, pentru pensionarii a căror
patologie impune acest tip de recomandare.
Cererea poate fi transmisă prin poștă sau prin e-mail, pe
adresa instituției, ori poate fi depusă la registratură.
În perioada 21 noiembrie-21 decembrie, CPS prelucrează
cererile și documentele anexate, realizând ierarhizarea pe baza punctajelor
rezultate în urma verificării condițiilor specifice de ierarhizare aferente.
Beneficiarii selectați potrivit ierarhizării cererilor,
în limita numărului de bilete de tratament balnear și de recuperare, sunt înștiințați
în scris, în luna ianuarie a anului următor, despre faptul că vor beneficia de
bilete de tratament balnear și de recuperare și despre cuantumul contribuției
bănești din valoarea biletului pe care trebuie să o suporte, în situația în
care au dreptul la decontare.
Pentru beneficiarii selectați care
au optat pentru Sanatoriul de Balneofizioterapieși Recuperare Medicală „Dr.
Dimitrie Cantemir” Bălțătești, din subordinea MApN, CPS
transmite la sanatoriu, până la 31 decembrie, situațiile cu datele
pensionarilor și lunile din anul următor pentru care au solicitat bilete de
tratament balnear și de recuperare.Sanatoriul Bălțătești analizează
solicitările și repartizează beneficiarii pe serii de tratament, pe care le
comunică CPS până la 31 ianuarie.
Pentru solicitanții selectați care au solicitat în cerere
decontarea biletelor de tratament balnear și de recuperare, CPS stabilește
beneficiarii pentru care se decontează în întregime costul biletului și
beneficiarii care suportă contribuții bănești de maximum 50% din valoarea
biletului.
După efectuarea seriei de tratament în locația înscrisă
în cerere, beneficiarii deconturilor sunt obligați ca, în termen de o lună, să
transmită la CPS factura fiscală împreună cu documentele care atestă efectuarea
plății.
Ordinul nr. M.163/2021 prevede că
CPS decontează o parte din costul biletului de tratament balnear și de
recuperare, în limita nivelului maxim al tarifelor, de până la 50% din câștigul
salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de
stat pentru anul în care se acordă/se decontează biletele de tratament, cu
suportarea unei contribuții bănești de maximum 50% din valoarea biletului,
beneficiarilor selectați care îndeplinesc următoarele condiții: au bilet de
trimitere/scrisoare medicală de la medicul de familie/medicul specialist sau
primar confirmat în specialitatea reabilitare medicală, au efectuat tratamentul
balnear și de recuperare la operatori/agenți economici din stațiunile turistice
de interes național și local prevăzute în anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului
nr 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor
turistice, cu modificările și completările ulterioare, și din stațiunile
balneare și balneoclimatice prevăzute în anexele nr 1 și 2 la Hotărârea
Guvernului nr. 1 016/2011 privind acordarea statutului de stațiune balneară și
balneoclimatică pentru unele localități și areale care dispun de factori
naturali de cură, cu modificările și completările ulterioare, au trimis solicitarea
de decontare în termen de o lună de la data terminării tratamentului balnear de
recuperare, însoțită de factura fiscală și documentele care atestă efectuarea
plății.
Cuantumul contribuției bănești suportate de către
beneficiar din nivelul maxim al tarifelor biletelor de tratament balnear și de
recuperare se stabilește de către CPS potrivit criteriilor înscrise în anexa la
ordin.
Prin beneficiari selectați se înțelege
pensionarii militari, alții decât beneficiarii pensiei de invaliditate
prevăzute la art. 32 și art. 33 alin (1) din Legea nr 223/2015 privind pensiile
militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, care au completat
integral și au trimis la CPS cerere și care au fost înștiințați în scris, în
luna ianuarie a anului următor, despre faptul că vor beneficia de decontarea
unei părți din costul biletului de tratament balnear și de recuperare și despre
cuantumul contribuției bănești din valoarea biletului pe care trebuie să o suporte.
Nu se decontează biletele de tratament balnear și de
recuperare persoanelor care au trimis cerere la CPS, dar nu au fost
selectate.Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear și de recuperare
se face de către CPS în limita fondurilor disponibile aprobate cu această
destinație în bugetul propriu.Criteriile privind determinarea cuantumului
contribuției bănești suportate de către beneficiar din nivelul maxim al
tarifelor biletelor de tratament balnear și de recuperare.
În anexa la ordin sunt prevăzute
cuantumul suportat de beneficiar și cuantumul decontat de CPS (% din nivelul
maxim al tarifelor), în funcție de cuantumul brut al drepturilor de pensie în
luna de depunere a cererii conform tabelului prezentat anterior.
Vă
asigurăm dragi colegi că suntem pregătiți să vă oferim în continuare și alte informații
utile în beneficiul recuperării și însănătoșirii dumneavoastră.
Vă dorim sejur plăcut indiferent de
alegerea pe care o veți face!
Notă:
1. Ordinul M 163 a fost publicat în Monitorul Oficial nr
803/20.08 2021;
2. C P S.
TOASTURI CAZONE
„STRICT AUTENTIC”
-Exemplar unicat–
Col (r) Ion MIHAI
LĂCOMIA ȘI
PROSTIA
Lăcomia și prostia
Sunt rude cu sărăcia.
C-așa e omul făcut
Să sufere cât mai mult!
Omu-n viață agonisește,
Dar nu știe cum sfârșește,
Niciodată nu-i sătul,
Orice -ar fi, nu e destul.
Dar nu știe să trăiască,
El vrea să agonisească,
Și tot strânge toată viața,
Până se termină ața.
Când s-a umplut pușculita,
Hopa! Vine suferința !
Și atunci sufletul
îl doare
Ce-am făcut în viață oare ?
Latră-n tine spaima, frica,
Nu te-aleseși cu nimica,
Și-apoi totul se sfârșește,
Chiar de zici : -Doamne ferește!
Ai adunat fără rost,
Nu-ți dai seama, că ești prost,
Că viața nu e făcută
Să strângi averi și valută.
Știu că prostia nu doare,
Altfel ar fi vaiet mare,
Dar nu o să vezi frăție,
Spitale pentru prostie.
Eu v-am ținut o morală,
Știu nu e nici-o scofală,
Că v-am vorbit fără rost,
Îmi dau seama, sunt un prost!
Apropo.... Motto...
IARTĂ-I DOAMNE
CĂ NU ȘTIU
CE FAC!
Chiar la mine-n bătătură,
Mi-a zis unul - „Secătură”!
O fi bine, o fi rău,
Știe numai Dumnezeu.
Eu nu vreau nici ,,umplutură”
Și să vărs venin pe gură,
Domnul fie lăudat,
Mi-a dat minte, l-am iertat.
Cât avem încă voință,
Și oleacă de putință,
Vreau să facem lucruri bune
Cât vom mai trăi pe lume.
Stau unii și socotesc,
Se gândesc, se sfătuiesc,
Însă nu mișcă din casă,
Că ei sunt pleavă aleasă.
Situația nu-i gravă
Când ești pus doar pe gâlceavă,
Dar să nu perseverezi,
Că respectul ai să-l pierzi.
Iartă Doamne bârfitorii,
Și pe rău clevetitorii,
Și le dă un dram de minte,
Să fie cu luare-aminte.
Doar pacea și armonia,
Întăresc camaraderia,
Nu hulim și nu bârfim,
Să fim oameni-asta știm!
Zice-o vorbă din Scriptură,
Nu-i păcat ce bagi în gură,
E păcat ce scoți pe gură,
Să ne fie-nvățătură.
V-am cam spus tot ce mă doare
Fără nicio supărare,
N-o să pun bățul la rele,
Stau pe picioarele mele.
MIȘULE O FĂCUȘI DE OAIE
de
(după) Gheorghe BRĂESCU
Era în
ajunul primului Crăciun de după război1și trenul de București abia
sosise în gara Craiova. Luptându-se cu valul de mulțime ce se năpustea spre ușile
vagoanelor, ca spre ieșirile unui cinematograf în flăcări, un căpitan voinic cu
fața arsă de soare și bătută de vânt, pătrunse ca la asalt într-un vagon de
clasa întâia.
În
compartiment se aflau deja două doamne. Una în vârstă cu pălăria în formă de
burlan și alta tânără – portretul revăzut și revizuit al celei dintâi – cu
cercei sclipitori și brățări ce sunau la fiecare mișcare a mâinii, ca niște
clopoței de sanie.
Cu sforțări unite, ofițerul trăgând dinăuntru și ordonanța
împingând din afară, cei doi reușiră în cele din urmă să introducă pe fereastră
geamantanul, apoi cu ultime opintelișiun cojoc de santinelă lung, latși cuprinzător
aidoma unui cort de hatman2.
Imediatîși
făcu aparițiași un general, care abia apucase săse urce în ultimul moment. Era îmbrăcat
elegant într-un pardesiu cu nasturi ce păreau de aur. De cum intră în
compartiment, fu imediat întâmpinat:
- Trăiți domne general!
- Salut Mișule! Încotro, tot la grăniceri?
- Tot domne general.
Abia
se puse trenul în mișcare și un miros de oaie, întărit de căldura
caloriferului, puse stăpânire pe tot compartimentul.
-Bine
ai făcut domnule că ți-ai luat cojocul cu tine, da …….miroase al dracului! Te
duci pe frontieră?
-Da -
răspunse laconic, nefericitul căpitan.
Femeile
vădit deranjate de mirosul pătrunzător, începură pe bună dreptate să strâmbe
din nas.
-Uf Mișule,nu
știu ce să zic mă, da lutrul3
ăsta al tău prea e de oaie domnule..…..și nici măcar nu-i așa frig.
- Știu domnule general, dar la munte……
- Te-apucă durerile de cap domnule!
- Doamnă îmi pare rău…….se scuză căpitanul.
- Să-l scoată pe sală,domnule gheneral.
- Așa e Mișule, scoate-l dracu pe sală!
- Pe care sală domne general?
- Ai dreptate domnule…….că vagonul ăsta e din alea vechi și
n-are culoar.
- Spânzurați-l afară…..că noi așa am adus odată un iepure.
- Pierd cojocul domnișoară……iepurele e ușor.
- Atunci……. duceți-vă la altă clasă.
- Păi nu vedeți că nu mai e loc? …………până la Orșova n-am ce
să vă fac!
- Ce idee domnule, ce idee să vă urcați la clasa întâia cu
cojoc! Păi abia trecurăm de Filiași și până la Orșova tot așa o să suferim?
- Iertați-mă!
- Nu te-aș da dragă după militar, nici în ruptul capului………….
- Da, nu mirosim toți a oaie doamnă! Încercă
generalul să mai dreagă busuiocul.
- Știu, dar până s-ajungi gheneral……..
După
vreo oră de mers însă, duhoarea cojocului acaparase tot vagonul, copleșindu-i
în cele din urmă pe toți călătorii.
-Mișule,
nu te supăra băiatule, da …..nu se face. Iartă-mă, eu ți-o spun așa frățește…... Tu nu vezi cum
umblu eu?
Trenul
alerga ca o nălucă, luptându-se cu întunericul, lăsând scântei în urma lui, iar
în compartiment,frig și..……..miros de cojoc, miros de cojoc, miros de cojoc!
Era lună plină. Se lăsase un ger năprasnic. Câmpia acoperită de zăpadă se
învârtea scânteietoare. Pe geamuri apăruseră florile dalbe, iar în compartiment
ațipiseră între timp, toți.
- Strehaia două minuteeee!
- Conductor dă drumul la abur!
- Trăiți domn gheneral, s-a spart țeava.
- Asta ne mai lipsea!
zise ca prin vis una dintre femei.
Într-un
târziu trezit din somn,Mișu aruncă discret jumătate de cojoc peste cele două
femei îmbrățișate, acoperindu-le până în vârful nasului, iar cealaltă jumătate
o trase peste general, care de frig se cuibărise și el lângă cojoc.
-
Orșovaaaa!
Vigilent
ca pe frontieră, căpitanul își luă repede geamantanul și sabia, ieși din culcuș
precum puiul din găoace și se strecură afară ca un tâlhar, lăsându-i pe cei
trei dormind buștean sub cojoc .
***
În anul următor i-a cununat generalul. Acum trăiesc fericiți
pe frontieră în creierii munților și după ce scaldă copiii, bătrâna îi răsfață
băgându-i în cojoc lângă sobă.
Note:
1.
Primul
Război Mondial;
2.
Boier
din Divanul Moldovei însărcinat cu comanda Oștirii;
3.
Blană
de vidră.
MATRIMONIALE
(Din presa de altădată)
Căsătorie.
Tineroficer
în reservă, inteligent, etate 29 ani, cu un venit fix anual de 3000 de coroane,
avere privată 6000 coroaneși va mai moșteni 10-15 mii; în lipsa cunoștinței, pe
acestă cale își caută soția vieții.Caută
o româncă frumoasă, cultă, vieață nepătată, gospodară, fără caprițuri și pretențiuni, căreia-i place
vieața la țeară și(să) posede în numerar6000 coroane, precum și mobile pentru 4
odăi.
Referință principală: cât de puțin săștie a
căsni pianul, dar cu atât mai bine a învârti lingura la foc. Numai ofertele la
care sunt alăturate și poze, vor puteafi luate în considerare. Cel mai profund
secret se asigură. Ofertele a se adresa la administrația acestei foi, sub
deviza:
„Ce agonisește bărbatul,femeia să știe a cruța”!
REMEMBER
GENERALUL DE FLOTILĂ AERIANĂ
ION CRĂCIUNESCU
Cpt.cdor. Ion Gheorghe VAIDA
S-a născut la data de 14 iulie 1953 în satul Crainici, comuna Bala din Județul
Mehedinți. În perioada 1969-1973 a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, județul
Prahova. Pe timpul Liceului Militar, în vacanțele de vară ale anilor 1972 și
1973, fiind pasionat de aviație a executat zbor cu motor pe avioanele Zlin-226 și
Zlin-526 pe aerodromul „Gheorghe
Bănciulescu” de la Strejnic din județul Prahova, în cadrul unor tabere
organizate, avându-l ca instructor printre alții și pe marele pilot sportiv
Mihai Albu.
Firesc, după absolvirea Liceului Militar, a urmat cursurile Școlii Militare
de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu”,
de la Boboc din județul Buzău. În cadrul Școlii Militare de Aviație a executat
zbor pe avionul clasic Zlin-526 și avionul reactiv L-29, pe care a și fost
brevetat pilot militar. După absolvirea Școlii Militare de Aviație, tânărul
locotenent Crăciunescu Ion a fost
repartizat pilot în Regimentul 67 Aviație Vânătoare-Bombardament din Craiova.
În cadrul regimentului de pe aerodromul
Craiova a urcat cu competență treptele ierarhiei militare îndeplinind funcția
de pilot, pilot-șef, comandant de patrulă, comandant de escadrilă, locțiitor
pentru zbor al comandantului de regiment și locțiitor pentru zbor al Flotilei
30 Aviație de pe aerodromul Craiova. În perioada 1981-1983 și-a continuat
pregătirea militară urmând cursurile Academiei Militare de Comandă din București
și după absolvire a fost încadrat în funcția de comandant al escadrilei a II-a
din cadrul Regimentului 67 Aviație Vânătoare -Bombardament, înzestrată cu
avioane IAR-93. În vara anului 1987 a fost numit în funcția de locțiitor pentru
zbor al comandantului de regiment, iar în septembrie 1995 în funcția de locțiitor
pentru zbor al comandantului Flotilei de Aviație de pe aerodromul Craiova. În
această perioadă și-a continuat pregătirea de pilot militar pe avioanele din
înzestrarea unității, atingând nivelul de pregătire de pilot clasa I-a și
instructor de zbor în toate condițiile meteorologice. În decursul carierei sale
de pilot a executat un total de 1398 ore și 31 de minute de zbor cu 3525 de
aterizări, pe 8 tipuri de avioane și variantele acestora, clasice: Zlin-226 și
Zlin-526 și reactive: L-29, MiG-15(toate variantele), MiG-17 și IAR-93(toate
variantele), MiG-21 și IAR-99, implicându-se în toate marile activități ale
acestei misiuni, cum ar fi participarea la aplicații, mitinguri aeriene,
zboruri de cooperare, precum și în cadrul evenimentelor din decembrie 1989 când
a fost conducător de zbor pentru piloții militari care au acționat în zbor,
evenimente în urma cărora a fost avansat la excepțional la gradul de locotenent-colonel.
Pentru meritele sale a fost distins cu mai multe ordine și medalii, precum și
recompensat în diferite moduri permise de rigorile militare, cum ar fi citarea
prin ordin de zi pe unitate, recompense bănești, mulțumiri. A trecut în rezervă
prin pensionare în anul 2002. În această etapă a vieții sale s-a implicat trup și
suflet în activitățile ARPIA Craiova, al cărei președinte a fost timp de două
mandate. Concomitent a fost
membru activ al filialelor: „CULTUL EROILOR” și „ANCMRR” din Județul Dolj. A contribuit cu mare pasiune la toate activitățile din
această perioadă din care reamintim: realizarea replicilor istorice ale
avioanelor lui Vuia și Coandă-1910, realizarea Complexului Muzeal „OLTENIA AERONAUTICĂ” pe care l-a inaugurat cu
ocazia Zilei Aviației pe data 08.08 2021, editarea
revistei „Oltenia Aeronautică”. Ca
urmare a pasiunii față de aviație concretizată în activitățile și realizările
din cadrul ARPIA Craiova, a fost avansat la gradul de general de flotilă
aeriană. În cursul zilei de sâmbătă, 5 februarie 2022 Generalul de flotilă aeriană Ion CRĂCIUNESCUa fost depus la capela
bisericii „Eroii Neamului” din
cartierul Lăpuș, de lângă fosta întreprindere Electroputere, iar slujba
religioasă s-a desfășurat duminică 6 februarie a.c. începând cu ora 11.00,
fiind apoi înmormântat la Cimitirul Nord din Craiova, unde avea să-șireîntâlnească
foștii săi camarazi de zbor: Gheorghe Constantin, Mirea Mitică și Mihuțoiu
Jean.
Dumnezeu să-l ierte...