REZERVA OȘTIRII DOLJENE
REVISTĂ DE INFORMARE ȘI EDUCAȚIE PATRIOTICĂ
A ANCMRR
„ALEXANDRU IOAN CUZA” FILIALA JUDEȚULUI DOLJ „MIHAI VITEAZUL”
ANUL III-Nr 1(4)/2023
Statuia lui Mihai
Viteazul - Craiova
REGINA MARIA
ÎN UNIFORMA DE GALĂ A REGIMENTULUI 4 ROȘIORI
29.10 1875 Eastwell Park, Anglia – 18.07 1938 Castelul
Pelișor, Sinaia
18 IULIE 2023 - 85 DE ANI DE LA MOARTEA
REGINEI
ECATERINA
TEODOROIU-EROINA DE LA JIU
14.01 1894
VĂDENI, TÂRGU JIU – 03.09 1917 MUNCELU, VRANCEA
3 SEPTEMBRIE 2023 - 106 ANI DE LA MOARTEA EROINEI
Centrul Internațional „Constantin Brâncuși” amplasat
în incinta
Muzeului de
Artă din Craiova
Str
Simion Bărnuțiu nr 5, Craiova
Județul
Dolj - România
ISSN 2810 5451
Membrii fondatori:
Gl
mr (r) dr Pâlșoiu Ion, gl bg (r) Băluță Dumitru, gl bg (r) dr Duican Dorinel,
col (r) Cojocaru Ștefan, col (r) Pârvu Petre, col (r) Zănescu Constantin, col
(r) Ion Mihai, col (r) Lăjea Ștefan, col (r) Popa Marian, col (r) Mogoș Ion,
col (r) medic Cheiță Nicolae, lt col (r) Ene Constantin, mr (r) Pârvu Nuța, mr
(r) Bărbuceanu Vergică, slt av (r) Munteanu Jean, lt av (r) Dinului Gheorghe.
Colegiul de
redacție:
Director: gl mr (r) dr Pâlșoiu Ion;
Redactor
șef: gl bg (r) Băluță Dumitru;
Redactor
șef adj: gl bg (r) dr Duican Dorinel;
Secretar
de redacție: mr (r) Pârvu Nuța.
Autori:
gl
mr (r) dr Pâlșoiu Ion, gl bg (r) Băluță Dumitru, gl bg (r) dr Duican Dorinel,
col Ileana Constantin-Niță, col medic Meșină Iulian, col (r) Ținc Alexandru, col
(r) Ion Mihai, lt col Gușoi Gabriel-Doru, poet Bonescu Doina, poet Oprea Maria,
doctor Țenea Doina.
CUPRINS
Editorial………………………………………………………………….
Gl mr (r)
Ion PÂLȘOIU
Brigada
Multinațională Sud Est ……………………………………………….
Col
Constantin-Niță ILEANA
Batalionul
26 Infanterie „Neagoe Basarab” ………………………………
Gl
mr (r) dr Ion PÂLȘOIU
Batalionul
325 Artilerie „Alutus”
Lt
col Gabriel-Doru GUȘOI
Scurt
istoric al Armei Transmisiuni
Col
(r) Alexandru ȚINC
Generalul
Georgescu Pion…………………………………………………………
Gl
bg (r) Dumitru BĂLUȚĂ
Constantin
Brâncuși
Dr
Doina ȚENEA
Generalul
medic Ioan Vercescu
Col
medic Iulian MEȘINĂ
Războiul
din Malvine
Gl
bg (r) dr Dorinel DUICAN
Bătălia de
la Crețești
Prof
Andrei RADU
Titu
Maiorescu
Redacția
Poezii
patriotice
Poet
Doina BONESCU, Poet Maria OPREA
Tehnică
militară
Redacția
Umor
cazon
Col
(r) Ion MIHAI
Cele
trei elemente
De
(după) Gheorghe BRĂESCU
În
atenția colaboratorilor noștri:
Revista „Rezerva
Oștirii Doljene” primește pentru publicare evocări, documente istorice și
articole despre activitatea Filialei Județului Dolj și a Subfilialei
Plenița.Textele vor fi redactate în fișier Word, cu diacritice, font Times New
Roman, mărime 14 și trimise pe adresa de e-mail: balutadumitru@yahoo.com. Redacția
își rezervă dreptul de a publica materialele în funcție de necesități și nu
reține pe cele care nu se încadrează în tematica revistei.
Redacția
EDITORIAL
Raportul de
Activitate
pentru
Adunarea Generală
a ANCMRR
Filialei Județului Dolj “Mihai Viteazul” din data de 27.04.2023
(27.04.2022-27.04.2023)
Scopul
Asociației Naționale a Cadrelor Militare
în Rezervă și în Retragere este reprezentarea și apărarea drepturilor și a
intereselor cadrelor militare și, în același timp, promovarea patriotismului și
a tradițiilor naționale și militare pentru consolidarea securității și apărării
independenței, a suveranității și
integrității teritoriale a României.
Apărarea
este un domeniu fundamental al securității care trebuie asigurată de către
Sistemul Național de Apărare și Ordine Publică și, în principal ,de către
Armată. România este membru al alianței politico-militare NATO, aspect extrem
de important pentru apărarea națională, care asigură în timp de pace
descurajarea unui potențial agresor și, în timp de război, completează,
sprijină apărarea țării cu structuri și echipamente militare. Armata națională,
conform Constituției, trebuie să apere țara și să reziste până la sosirea
sprijinului din partea aliaților NATO. În istoria contemporană au existat țări,
Polonia, Franța, Cehoslovacia, care făceau parte din alianțe politico-militare,
dar armatele lor nu au rezistat până la sosirea aliaților și care și-au pierdut
statalitatea într-un timp foarte scurt, de la 3 la 30 de zile. Situația geopolitică
regională și mondială este foarte gravă și imprevizibilă!
Conducerea
României trebuie să manifeste responsabilitate pentru întărirea apărării
naționale prin completarea Armatei cu efective, tehnică și echipamente,
dezvoltarea producției de apărare, instruirea intensivă a structurilor
militare existente și a rezervei. Și, nu
în ultimul rând, atragerea românilor către armată prin solde atractive,
comparabile cu cele din NATO, care să compenseze eforturile și limitările
drepturilor sociale ale militarilor.
Asociația
Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, cu 46
de Filiale în toate județele țării
și sectoarele capitalei, cu aproximativ 500 de membri fiecare, reprezintă o
forță, cu specialiști în diferite domenii: conducere militară, administrație,
inginerie, sănătate, învățământ, finanțe…, care poate fi utilizată, consultată
de către administrația centrală și locală în timp de pace, criză saun război. O
mare parte din pensionarii militari sunt rezerviști și apți pentru participarea
la apărarea țării.
În
Județul Dolj există peste 3.500 de pensionari militari din Armată și
aproximativ 3.000 de pensionari din celelalte structuri ale S.N.Ap.și Ordine
Publică. Aproximativ 7.500 de pensionari militari, la care se adaugă soțiile și
ceilalți membri ai famililor.
Respectarea
drepturilor de pensie, asistență medicală și protecție socială trebuie să
reflecte recunoștința conducerii statului și a țării pentru eforturile,
limitările sociale și sacrificiile făcute
sub jurământ, în timpul serviciului militar. Militarii activi, dar și
tinerii care ar dori să intre în Armată, analizează cu atenție atitudinea
conducerii statului și a societății civile față de pensionarii militari, pentru
că văd și ei care va fi situația lor viitoare de rezerviști.
Forța
Asociației Naționale a Cadrelor Militare
în Rezervă și în Retragere constă în unitatea noastră și participarea la
găsirea soluțiilor și aplicarea lor în practică.
Filiala judetului
Dolj “Mihai Viteazul” este alcatuită din cadre militare în rezervă
și în retragere din județ, constituită ca persoană juridică româna de drept
privat, independent, nonguvernamentală și apartinică, de orientare
profesioanală, social-culturală și de informare publică.
Filiala Județului Dolj „Mihai Viteazul” a
ANCMRR este o filială puternică, având în evidență generali, ofițeri,.mm și
subofițeri. Numărul membrilor este în continuă creștere cu cadre tinere și
valoroase. Apelul nostru către dumneavoastră este de a atrage cât mai mulți
rezerviști în filiala noastră, pentru a deveni o forță redutabilă în acțiunile
noastre pentru apărarea drepturilor noastre
și pentru dezvoltarea relațiilor interumane.
Conducerea
ANCMRR a Filialei Județului Dolj „Mihai
Viteazul” a acționat pentru desfășurarea activităților planificate, în
scopul realizării obiectivelor
importante pentru cadrele militare în rezervă și în retragere.
Biroul Permanent, Comitetul Filialei, în
perioadă aprilie 20022 – aprilie2023, a organizat și desfășurat următoarele
activități:
- Elaborarea documentelor de conducere: Planul
cu principalele activități și Bugetul de venituri și cheltuieli;
-
Actualizarea registrului cu evidența membrilor filialei;
-
Întocmirea documentelor financiar-contabile pentru Administrația
Finanțelor Publice;
-
Dezvoltarea colaborării cu celelalte Asociații ale cadrelor în rezervă
și în retragere;
-
Dezvoltarea comunicării prin telefon, internet și WhatsApp cu membrii
filialei;
-
Atragerea
de noi membri în Asociație: subofițeri, ofițeri și generali;
-
Desfășurarea
unor relații de colaborare cu Comandantul Garnizoanei, cdții U.M., CMZ, MAI. și
instituțiile administrației publice locale;
-
Participarea
președintelui Filialei la Consiliul Director al ANCMRR, pe 26.05.2022;
-
Organizarea
și desfășurarea Zilei REZERVISTULUI și Genistului, Simpozion și Masă festivă),
31.05.2022;
-
Participarea
membrilor ANCMRR la Ceremonialul militar dedicat Zilei Eroilor, la Monumentul
Eroilor din Craiova, 02.06.2022;
-
Participarea
membrilor ANCMRR la Ceremonialul dedicat Zilei Drapelului Național, Craiova,
24.06.2022;
-
Participarea
la sărbătorirea Zilei Transmisioniștilor, 14.07.2022;
-
Participarea
membrilor ANCMRR la Ceremonialul dedicat Zilei Aviației Române la Monumentul
Eroilor Aerului (ARPIA), Craiova, 20.07.2022;
-
Participarea
membrilor ANCMRR la activitățile organizate de ANCE ,,Regina Maria”, Filiala
,,Frații Buzești” pentru lansarea Revistei OLTENIA EROICĂ, nr. 15/12.07.2022 și
nr.16/14.12.2022.
-
Elaborarea,
împreună cu dl col Florescu, a Adresei către Primăria Craiova pentru refacerea
munumentelor din Cimitirele Eroilor Sineasca și Ungureni;
-
Participarea
la Conferința Internațională pe probleme de securitate și apărare, organizată
de Bg.M. Sud-Est, Craiova, 28-29.07.2022;
-
Organizarea sărbătoririi Zilei Tanchiștilor, 01.08.2022;
-
Organizarea sărbătoririi
Zilei Artileriei și Rachetelor Antiaeriene, 19.09.2022;
-
Participarea
la Conferința Asociațiilor de rezerviști militari din Serbia, Bulgaria și
România la ZAICER, 21.09.2022;
-
Participarea
la întâlnirea organizată de către CMZ Dolj cu reprezentanții Asociațiilor de
militari, 22.09.2022 și 30.03.2022;
-
Organizarea
și participarea la sărbătorirea Zilei Artileriei,10.11.2022, și a Cercetării,
12.11.2022;
-
Am
propus Comandantului Ganizoanei Craiova și am făcut demersuri la eșaloanele
militare până la ministrul Apărării Naționale, pentru înființarea Cimitirului
Militar. Proiectul a fost aprobat și a fost finanțat studiul de fezabilitate în
bugetul S.M.F.T.pe anul 2023;
-
Participarea
la festivitatea de deschidere a anului școlar la Colegiul Național Militar
,,Tudor Vladimirescu”, 05.09.2022;
-
Participarea
la aniversarea B.26 I. „Neagoe Basarab”, 15.09.2022;
-
Am
solicitat Comandantului Garnizoanei și am primit aprobare pentru accesul și desfășurarea
activităților culturale și sportive în Cercul Militar Craiova, pentru cadrele
militare în rezervă și în retragere, marți și joi , 10.00-14.00, / 06.09.2022;
-
Am
obținut o masă de tenis, profesională, care a fost instalată într-o sală a
Cercului Militar, 29.09.2022;
-
Am
solicitat Comandantului Spitalului Militar Craiova elaborarea unei PROCEDURI
OPERAȚIONALE pentru programarea și accesul
militarilor activi, în rezervă și în retragere, la serviciile medicale.
Procedura Operațională este: COD PO- 02590-33.02.2007, Ediția I, cu nr.
A3781/06.09.2022;
-
Am
participat în calitate de coautor la lansarea lucrării ,,PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
ȘI MAREA UNIRE A ROMÂNILOR”, Cercul Militar,11.10.2022;
-
Organizarea
vizitării Colegiului Național Militar ,,Tudor Vladimirescu” – de către membrii
Filialelor Dolj, Gorj, Olt și Mehedinți - 20.10.2022;
-
Editarea
și publicarea Revistei ,,Rezerva Oștirii Doljene” activitate coordonată de dl.
Gl.bg.Băluță Dumitru;
-
Participarea
la organizarea SIMPOZIONULUI dedicat Zilei Armatei României, cu prelegeri,
muzică și poezie patriotică, dansuri populare și lansarea revistei REZERVA OȘTIRII
DOLJENE nr.3, 21.10.2022;
-
Participarea
membrilor ANCMRR la Ceremonialul militar-religios dedicat Zilei Armatei la Monumentul Eroilor
Sineasca și în Piața Tricolorului, 25.10.2022;
-
Organizarea
mesei festive dedicată Zilei Armatei României, la care au participat cadre
active în rezervă și în retragere, inclusiv Comandantul Garnizoanei
dl.Gl.bg.Nicolaescu Ctin., 25.10.2022;
-
Am
participat la emisiuni de radio și TV din Craiova unde am prezentat situația de
securitate și apărare și am subliniat problemele referitoare la drepturile
militarilor;
-
Participarea
membrilor ANCMRR la Ceremonialul militar –religios dedicat Veteranilor din
Teatrele de Operații, Monumentul Eroilor Sineasca, 11.11.2022;
-
Participarea
membrilor ANCMRR la PARADA organizată de Ziua Națională a ROMÂNIEI la Craiova,
01.12.2022;
-
Organizarea
mesei festive cu ocazia Zilei Naționale, la care au participat Comandantul
Brigăzii, Comandantul Paradei, Comandanții de U.M., cadre din toate Asociațiile
de rezerviști din M.Ap.N. și M.A.I., 01.12.2022;
-
Am
propus și solicitat conducerii ANCMRR să acționeze proactiv și să trimită
adrese la MApN, Guvern și Parlament pentru atenționarea asupra problemei pensiilor
militare. Conducerea MApN a organizat o întâlnire cu reprezentanții
Asociațiilor de rezerviști. Rezultatul – indexarea cu rata inflației de 5,1 și
procente similare sistemului civil.
-
Am
insistat pentru continuarea lucrărilor la Biserica Militară din Parcul
Independenței, prin susținerea Mitropoliei Oltenia;
-
Repartizarea
transparentă a biletelor de odihnă și
recreere ;
-
Organizarea și desfășurarea, cu aprobarea
comandantului Garnizoanei, a Revelionului 2023 și a zilei de 8 Martie 2023 la
Popota de Garnizoană.
-
Acordarea
de ajutoare bănești membrilor sau urmașilor acestora,care au pensia sub
1.700 lei, 120 persoane;
-
Participarea
unor colegi la ceremonialul militar-religios și depunerea unei coroane de flori
la decesul unui membru al ANCMRR. Vă propun să aducem un omagiu membrilor
filialei care ne-au părăsit în acest an printr-un moment de reculegere!
Documentele
filialei sunt înregistrate și mânuite în conformitate cu prevederile
legale.Acestea au fost inventariate anual, arhivate si păstrate în mod
coorespunzator.
Patrimoniul material este luat in evidentă,
păstrat în sigurantă și inventariat anual.
Activitatea financiar-contabilă s-a
desfașurat cu respectarea prevederilor legale, cheltuielile care au fost făcute
fiind justificate cu documentele legale. Disciplina finaciară a fost asigurată
prin competența personalului din compartimentul de specialitate. Au fost
întocmite și înaintate organelor administrației financiare documentele
prevăzute în legislația în vigoare.
Membrii filalei au fost informați despre
activitățile organizate, despre problemele dezbătute și hotărârile luate în
ședințele Biroului Permanent ale filialei, și despre hotărârile și acțiunile
adoptate de ANCMMR Bucuresti.
Planul cu principalele activități pe anul
2022 a fost îndeplinit în volum complet.
Apreciez că Biroul Permanent a avut
capacitatea de a identifica și implementa soluții adecvate în toate domeniile
de activitate pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.
Pentru viitor propunem următoarele obiective :
-
organizarea
de acțiuni pentru rezolvarea problemei pensiilor militare;
-
asigurarea
asistenței medicale gratuite în spitalele militare;
-
finalizarea
Bisericii Militare din Parcul Independenței;
-
realizarea
Cimitirului Militar;
-
sprijinirea
cadrelor militare în rezervă și în retragere cu probleme;
-
organizarea de întâlniri periodice
(semestrial) cu comandantul garnizoanei si comandantul CMZ;
-
cultivarea dragostei față de țară și neam,
comemorarea și elogierea eroilor neamului și a înaintașilor;
-
organizarea
unor excursii în locuri și monumente istorice în țară.
-
consolidarea colaborării cu structurile
asociative din județul Dolj;
-
dezvoltarea relațiilor de prietenie cu
asociațiile de pensionari militari din alte state;
-
mobilizarea membrilor si simpatizantilor
pentru completarea declaratiei 230
privind direcționarea procentului de 3,5% din impozitul pe pensie, către
asociație;
-
plata cotizației anual ;
-
creșterea numărului membrilor filialei.
Conducerea Filialei apreciază că forța
Asociației constă în valoarea numerică și calitativă a membrilor săi, care
trebuie permanent împrospătată cu noi
cadre active și valoroase.
Membrii Comitetului, ca și ai
Biroului Permanent trebuie să manifeste interes și responsabilitate pentru
derularea activităților în cadrul filialei, să participe periodic la
activitățile de marți și joi. Exemple: mr.Pîrvu Nuța, col.Zănescu Ctin,
col.Scrădeanu Emil, mr.Bărbuceanu Vergică.
Reprezentarea și apărarea drepturilor
noastre în fața organelor administrației locale și centrale este determinată de
implicarea tuturor membrilor prin propuneri și acțiuni riguros fundamentate.
Obiectivul cel mai important al
Asociației îl reprezintă apărarea drepturilor referitoare la pensiile militare
de stat ale cadrelor militare, prin generarea de propuneri legislative,
participarea activă la dialogul și negocierile cu reprezentanții M.Ap.N., ai
Guvernului și Parlamentului și organizarea unor acțiuni oportune și
eficiente.
Asigurarea asistenței medicale pentru
cadrele militare în rezervă și în retragere este, de asemenea, un obiectiv
extrem de important pentru pensionarii militari.
Conducerea Filialei noastre își propune
să organizeze și să desfășoare activități în spiritul cultivării tradițiilor naționale prin
organizarea unor simpozioane, prelegeri în unități militare, instituții publice
și de învățământ.
Asociația cadrelor militare în rezervă
și în retragere trebuie să asigure continuitate vieții noastre de militari prin
menținerea legăturii dintre noi și organizarea unor activități plăcute și
prietenești, bazate pe principiul
RESPECTULUI reciproc și al devizei:
PATRIE - ONOARE -
DEMNITATE!
Președintele Filialei Județului Dolj
„Mihai Viteazul” a ANCMRR
Gl. mr.(r) prof.univ.dr. Ion
PÂLȘOIU
MARI UNITĂȚI ȘI UNITĂȚI MILITARE
BRIGADA
MULTINAȚIONALĂ SUD-EST
-
140 DE ANI DE TRADIŢII MILITARE -
Col
Constantin-Niță ILEANA
Acum 140 de ani, prin Legea nr 270 din 31 ianuarie
1883, relativă la modificarea tabelei litera A a Legii pentru organizarea
comandamentelor armatei, publicată în Monitorul Oastei nr 13 din 19 martie
1883, a fost înființată Divizia 1 Infanterie la 1 Aprilie 1883.
Tradițiile marii unități au fost preluate și sunt duse pe mai departe de către Brigada Multinațională
Sud-Est, structură unică în Armata României şi în NATO.
Începând cu anul 2016, ca partea a eforturilor privind
implementarea măsurilor din cadrul prezenței aliate înaintate adaptate pentru
segmentul sudic al flancului estic al Alianței, specific pentru dimensiunea
terestră, România făcând demersurile necesare pentru constituirea unei
brigăzi multinaționale, pe teritoriul ei național. În cadrul ședinței
Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 27 septembrie 2016, a fost pusă în
aplicare decizia luată la Summit-ul NATO de la Varșovia din același an, privind
înființarea unei brigăzi multinaționale pe teritoriul României, în garnizoana
Craiova.
Brigada
Multinațională Sud-Est a
fost înființată în baza aprobării ordinului ministrului Apărării Naționale,
prin transformarea Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”, declarând capacitatea
inițială pentru comandamentul brigăzii la data de 30 aprilie 2017, care
începând cu 27 iunie 2017 a fost activat în calitate de comandament NATO.
În
baza aprobării șefului Statului Major General din 31 iulie 2017, Brigada
Multinațională Sud-Est a preluat tradițiile de luptă ale Diviziei 1 Infanterie,
care începând cu 15 aprilie 1889, a primit denumirea de Divizia 2 Infanterie, conform
Înaltului Decret Regal nr 556 din 29 februarie 1889. Divizia era comandată pe atunci de generalul de brigadă
Matei Vlădescu, având în compunerea ei: Regimentul 2 Vâlcea, Regimentul 2
Pitești și Regimentul 19 Caracal.
Istoria
marii unități include participarea la ambele războaie mondiale, unde cu enorme
sacrificii și-a îndeplinit obiectivele importante stabilite, care au contribuit
la marile succese ale Armatei române.
Astfel,
în noaptea de 14-15 august 1916, odată cu decretarea participării României la
Primul Război Mondial, Divizia 2 Infanterie a primit misiunea de a acoperi
frontiera de vest și nord-vest a Olteniei și a respinge acțiunilor ofensive ale
armatei austro-ungare. În septembrie 1916, divizia a participat atât la
bătăliile din Dobrogea, cât și la cele din Muntenia. Începând cu data de 20
noiembrie 1916 și până la 23 iulie 1918, divizia a dus lupte grele în Moldova
în raioanele: Ursoaia, Panciu, Mărășești, Oituz.
Între
anii 1919 și 1920, Divizia 2 Infanterie a fost dislocată în Basarabia cu
misiunea de a face acoperirea pe Nistru în zona de operații Bălţi-Sovoc.
În
campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, Divizia a participat la luptele
pentru eliberarea Basarabiei, până la 23 august 1944, apoi a continuat lupta
eroică împotriva Germaniei hitleriste pentru eliberarea teritoriilor României,
Ungariei și Cehoslovaciei. Pe 17 mai 1945, Divizia 2 Infanterie a primit ordin
de înapoiere în țară, activitate care
s-a executat printr-un marș istovitor de aproximativ 1000 km și care a durat aproape 2 luni.
În
perioada comunistă, marea unitate s-a transformat pe data de 1 iunie 1961 în
Divizia 2 Mecanizată și în baza Decretului Consiliului de Stat nr 717 din 23
octombrie 1969 i s-a atribuit denumirea de Divizia 2
Mecanizată „Mihai Viteazul“.
După
decembrie 1989, ca urmare a procesului de reformă și a numeroaselor
restructurări efectuate în organigrama Armatei române, Divizia 2 Mecanizată
„Mihai Viteazul” se transformă în brigadă, care primește potrivit Ordinului
General nr 3 din 24 ianuarie 1994, denumirea de Brigada 26
Mecanizată, începând cu 1 iunie 1994, ulterior în 1995 devine
Brigada 2 Mecanizată „Rovine“, Brigada 2 Infanterie Moto „Rovine” în
2002, Brigada 2 Infanterie Ușoară „Rovine” în 2004. Denumirea de Brigada 2
Infanterie „Rovine” o primește începând cu data de 1 martie 2006.
De
la înființare brigada a realizat mai multe premiere în cadrul Forțelor Terestre
Române. Astfel, a dislocat pentru prima dată după al Doilea Război Mondial un
batalion (Batalionul 26 Infanterie) într-un Teatru de Operații
(Afganistan 2002) în misiune de luptă (Enduring Freedom). A deschis și
închis mai multe misiuni în Teatrele de Operații din Kosovo, Afganistan și
Irak. A fost prima structură care a înlocuit vechile transportoare amfibii
blindate (TAB 77) cu mijloace de luptă moderne de tip Pirahna 3 C și Pirahna 5,
experimentând o nouă structură organizatorică pentru unitățile de infanterie.
Datorită caracterului multinațional, a integrat primul contingent militar
polonez în structura unei brigăzi românești, iar astăzi își dezvoltă această
capabilitate cu contingente aparținând forțelor armate portugheze și
nord-macedonene.
La
constituirea Brigăzii Multinaționale Sud-Est, Forțele Terestre Române au
contribuit cu toate unitățile din organica Brigăzii 2 Infanterie „Rovine” (trei
batalioane de infanterie, un batalion de artilerie, un batalion de apărare
antiaeriană, un batalion de sprijin logistic și subunități de brigadă).
La
data de 15 noiembrie 2018, Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est a
atins Capacitatea Operațională Finală, eveniment marcat printr-o ceremonie
militară desfășurată în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu.
Comandamentul a fost declarat “combat ready” (gata de luptă) în urma
exercițiului de certificare „Scorpions Fury 2018”.
De
la constituire până în prezent, Brigada Multinațională Sud-Est a integrat pe
teritoriul național și găzduiește în cazărmile sale, subunități ale Forțelor
Armate Poloneze, Portugheze și Nord-Macedonene. A pregătit și desfășurat
exerciții multinaționale complexe, în țară și în străinătate, împreună cu
structuri afiliate pentru instruire din cadrul Forțelor Armate Poloneze,
Portugheze, Bulgare și Italiene.
Începând cu anul 2020, unitățile de
manevră ale brigăzii au primit în dotare noul transportor blindat pentru trupe,
Pirahna 5, urmând a fi dotate cu tehnică nouă și celelalte structuri de
sprijin luptă şi sprijin logistic, conform prevederilor „Planului multianual
de înzestrare a Armatei României”.
Pirahna
5
La ceas aniversar, Brigada
Multinațională Sud-Est se regăsește în
prioritățile Armatei României privind consolidarea capacității de luptă, cu rol
esențial în integrarea structurilor multinaționale dislocate pe teritoriul
nostru național, asigurând expertiza și cadrul organizatoric necesar realizării
acestui obiectiv major.
Cei 140 de ani de tradiții militare pentru marea
unitate craioveană, obligă actuala şi viitoarele generații de militari la
respect profund pentru înaintași, efort susținut pentru menținerea standardelor
atinse, creativitate şi devotament pentru dezvoltarea structurii noastre pe
viitor, pentru a fi în măsură, așa cum deviza brigăzii ne obligă, să fim
întotdeauna primii!
„LA
MULȚI ANI BRIGADA
MULTINAȚIONALĂ SUD-EST”!
,,SEMPER
PRIMUS”!
BATALIONUL 26 INFANTERIE
„NEAGOE BASARAB”
Gl
mr (r) dr Ion PÂLȘOIU
Batalionul 26
Infanterie „Neagoe Basarab” - ”PEACE KEEPING” a fost înființat la 15 septembrie 1994,
în garnizoana
CRAIOVA, prin reorganizarea Regimentului 26 Mecanizat „Rovine”,
(preluând tehnica și materialele B.1 I),
fiind numit comandant maiorul Ion PÂLȘOIU, care îndeplinea funcția de comandant al R 26 Mc.
A fost o situație cu totul specială,
deoarece Regimentul 26 Mecanizat ”ROVINE” a continuat să existe până la 30 aprilie 1995, iar mr Ion PÂLȘOIU a
îndeplinit concomitent funcțiile de comandant de regiment și de batalion timp
de șapte luni și jumătate. Regimentul continua activitățile din plan, iar
comanda batalionului întocmea documente, selecționa personal, prelua tehnică,
materiale și amenaja spațiile pentru lucru, odihnă, instruire, depozitare și
parcare a tehnicii (spațiile repartizate batalionului fuseseră lăsate în
condiții neutilizabile).
Am fost sprijiniți de eșaloanele
superioare: comandanții: D.2Mc. „ MIHAI VITEAZUL”
col.
Constantin Neagoe, col. Gabriel
Popescu, Armatei a 3-a general
Marin Ilie, șeful SMFT general Gheorghe Grigoraș.
Am participat direct la procesul de
selecție a oamenilor, m-am implicat în dotarea cu tehnică și am început o
perioadă de pregătire intensă, întregul personal lucrând peste 10 ore pe zi. În
echipa cu responsabilități asumate în pregătirea batalionului pentru prima
misiune au fost: lt. col. Virgil Ionici, lt. col. Gheorghe Moghină, mr. Mihai
Popescu, mr. Nicolae Ungureanu, mr.Alexandru Ștefan, lt. col.Victor
Pușcașu, lt. col. Constantin
Sârbu, mr. Constantin Vasilescu, mr. Emil
Scrădeanu, cpt. Eugen Predatu, cpt. medic Dragoș Bobârnac, cpt. Costel
Simion, cpt. Nicolae Puiu, cpt. Florin
Piticu, cpt.
Daniel Popescu, cpt.
Radu Buțu, cpt. Mircea Koch, cpt. Ilie Florigoanță, cpt. Marin Neacșu.
Am creat mentalitatea batalionului:
„pregătirea, responsabilitatea, disciplina și devotamentul asigură îndeplinirea
obiectivelor și misiunilor încredințate ”. Oameni formați în acest batalion au
fost promovați în structuri de nivel înalt în diferite domenii: militar,
diplomatic, juridic, economic, politic
și lucrează în mai multe țări și pe diferite meridiane ale globului. Exemple:
Nicolae Ciucă, Dan Ionescu, Nicolae Puiu, Eugen Predatu, Daniel Ene, Cătalin Mihalache,
Marius Amza, Costel Simion, Adrian Sîrbu, Gigel Abagiu, Dumitru Hoară , Dragoș
Bobârnac, Constantin Vasilescu, Claudiu Bibiriță, Virgil Leștaru, Paul Brădiș,
Jianu Cătălin, Popa Maria, Lucian Florea ... Am îndrumat și sprijinit
subordonații să se pregătească prin cursuri militare, civile și facultăți civile.
Principiile de lucru în batalion au fost:
pregătire, instruire, disciplină, corectitudine, exigență, devotament, dăruire,
patriotism, respect pentru OM, indiferent de grad și funcție.
În pregătirea batalionului am beneficiat
de sprijinul unui specialist în peace
keeping, mr Paul Bayley, din armata regală a Marii Britanii, care ne-a
învățat tainele acestor misiuni în cazarmă, poligoanele: Dealul Fetii, Balta Verde, Botoșești Paia, Rânca în
primăvara lui 1995.
După numai un an am ieșit în lume la
exerciții multinaționale. În primăvara 1995 am participat cu un detașament din
cadrul batalionului la exercițiul multinațional „NEW SPIRIT” KALAMATA 1995, în
GRECIA, primind aprecieri foarte bune, de la conducerea exercițiului și
participanții din celelalte țări.
În vara lui 1995 am participat cu aproape
tot batalionul la Exercițiul „COOPERATIVE DETERMINATION-95” la SIBIU, primul
exercițiu de anvergură condus de NATO pe teritoriul ROMÂNIEI, îndeplinind
funcția de comandant de batalion multinațional, fiind primul comandant din
Armata Română care a comandat structuri (companii) din NATO și PfP. Exercițiul
a fost condus de o echipă a Comandamentului Corpului de Reacție Rapidă al NATO din TURCIA, generalul
Kiriglugu. Am coordonat un stat major multinațional, dar baza erau
ofițerii și subofițerii din B 26
I. Am comandat patru companii: una americană, una turcă, una germană și una
română formate din câte trei plutoane, în total 12 plutoane din NATO și PfP:
SUA, TURCIA, OLANDA, GERMANIA, LUXEMBURG, ALBANIA, BULGARIA, ROMÂNIA și
UNGARIA. Militarii români s-au comportat exemplar, reușind să-și îndeplinească
misiunile, să fie apreciați și recompensați cu diplome, plachete și medalii. La
finalul exercițiului, ziua distinșilor vizitatori, au participat: ministrul
Apărării Naționale – Gheorghe
TINCA, Șeful MStM – general Dumitru CIOFLINĂ, parlamentari, personalități din
domeniul politic, stiințific, învățământ, militar și economic. Ceremonia
închiderii exercițiului s-a desfășurat pe stadionul „ ȘOIMII” din SIBIU, arhiplin cu spectatori
ca la un mare meci de fotbal. De la SIBIU nu ne-am întors numai cu aprecieri și
recompense, ci și cu 30 de camioane pline cu materiale demontate din
poligoanele realizate de noi în afara poligoanelor permanente: CISNĂDIE;
CISNĂDIOARA, POPLACA și PERII DĂII, cu care am amenajat (refăcut după modelul
PfP), poligoanele peace keeping din
Dealul Fetii, fiecare companie realizând câte un poligon.
Au urmat alte exerciții, trageri și
verificări în zona și poligoanele din OLTENIA, de la DUNĂRE pâna la RÂNCA. La finalul perioadei am fost
evaluați individual, pe subunităti și pe batalion de către o comisie a SMFT,
care a concluzionat că B 26 I
este operațional pentru plecarea în misiunea UNAVEM III în ANGOLA.
ANGOLA
- o țară sud africană situată între paralela 12 și 18 din emisfera sudică, cu o
suprafață de peste 1 200 000 km pătrați, populație înregistrată 25 milioane,
trecută prin 2 războaie, de aproximativ 10 ani fiecare, unul pentru
independență față de PORTUGALIA ,
altul civil dus cu echipamente
militare, parte din ele de ultimă generație, între UNITA sprijinită de occident
și MPLA susținută de comuniști. Cele două părți aveau fiecare armate care
numărau 200 000 -300 000
de militari, dar care semnaseră acordul de pace de la DEYTON. Cu toate acestea,
structuri de nivel subunitate din cele două părți executau frecvent atacuri în
zona celeilalte părți sau asupra populației civile, cu scop de pradă. Viața
majorității populației din ANGOLA era de o sărăcie cruntă, tipică evului mediu.
Batalionul 26
Infanterie „Neagoe Basarab” a plecat în misiunea UNAVEM III în ANGOLA cu
un efectiv de 758 de militari, 550 din B 26 I și cîte o Cp din B/Bistrița și B/Iași la data de 24 martie 1996.
Misunea UNAVEM III în ANGOLA s-a
desfășurat sub egida ONU, reprezentant special Metre BAY și comandată de
generalul Filip Sibanda, la care au participau structuri civile, 6 batalioane
de infanterie de 800 -1.000
de militari și subunități de asigurare de luptă, în special companii de
deminare.
Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” a primit zona de responsabilitate în partea de S-V a ANGOLEI,
provincia Huila, cu o suprafață de peste 300.000 km pătrați, aproximativ cât suprafața ROMÂNIEI Mari din
1940, de la faleza Oceanului Atlantic până în zona muntoasă cu înălțimi de peste 2.500 m, cu misiunea de a monitoriza respectarea acordului
de pace, apărarea obiectivelor strategice, asigurarea libertății de circulație
pe drumurile naționale și protejarea populației civile împotriva atacurilor.
Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” a organizat patru baze militare LUBANGO, unde era P.C,
LOBITO, unde era și baza logistică, CHICUMA și
N’GOVE
în apropiere de HUAMBO. Comandanții celor patru baze au fost : lt.col. Ionici, mr Stancu, mr Popescu și mr Koch. Distanța între baze era de 400 -500 km. Fiecare bază, companie avea zona sa de
responsabilitate și organiza misiuni de patrulare pâna la limita exterioară,
pichete de pază și posturi de control, etc. Era extrem de greu de condus și de
intervenit în sprijinul subunităților
(patrulelor) care executau misiuni la distanțe mari față de bază. Mr
Gheorghe Moghină –
șeful Biroului Pregătire pentru Luptă -
a avut un rol extrem de important în întocmirea documentelor pentru misiune.
Cpt Eugen Predatu m-a
sprijinit în întocmirea programului și participarea la conferințe, sedințe de
negociere și mediere, cercetatea producerii unor atacuri în zona de responsabilitate.
Pericolele cele mai mari erau atacurile
declanșate de cele două părți foste combatante, când se executau focuri de armă
în fiecare zi, atacuri cu subunități aproape săptămânal, terenul și în mod
deosebit, drumurile minate fără să
existe marcaje sau indicatoare, temperaturile din timpul zilei care se apropiau
de 60 de grade C, drumurile desfundate și nu în ultimul rând, țânțarii, adică
malaria. În urma unui atac executat pe un drum pe care patrula un pluton din B 26 I, din cauza condițiilor de stres, oboselii și a
drumului în relief muntos, un TAB s-a defectat și pe marginea unei prăpastii
s-a accident grav caporalul Leoveanu Valentin. Am luat măsuri prin comandantul Bazei de la LOBITO pentru acordarea primului ajutor. Mr.
Stancu mi-a raportat că situația militarului este foarte gravă, am raportat
comandantului Regiunii Militare și a
fost trimis un avion - MEDEVAC de la LUANDA aprox 1 500 km, Hercules - 130 cu o echipă medicală de la Spitalul
românesc de campanie din LUANDA. În spital medicii au confirmat gravitatea
situației și comandantul Spitalului Militar, col
medic RĂDUICĂ, m-a informat și mi-a sugerat să solicit
evacuarea militarului la Pretoria. După miezul nopții raportam comandantului
Forței, generalului Sibanda, și reprezentantului special ONU despre necesitatea
evacuării militarului. Am primit aprobarea,
am comunicat-o spitalului
să se pregătească și la ora 04.00 avionul a decolat catre Pretoria, Africa de Sud la
unul din cele mai bune spitale din lume. În jur de ora 10 00 a început operația, care a durat câteva ore
și a decurs în condiții bune dar, din păcate militarul nu și-a revenit din anestezie. Am
pierdut un OM, un EROU – cap. Valentin LEOVEANU.
A fost o
misiune extrem de dificilă datorită pericolelor existente, distanței față de
țară și lipsei sprijinului din partea eșaloanelor superioare. Aveam legătură cu MStM cu dl general Mihăiță Costache o dată pe săptămână și în situații deosebite.
Aveam posibilitatea să luăm legătura cu familiile prin stația
radio sau, ajunși într-o localitate, prin telefon cu cartelă
care costa 10 $ și vorbeai 2
minute.
Drapelul de luptă și militarii
batalionului au fost decorați pentru merite deosebite cu medalia ONU pentru
pace in luna septembrie, activitate la care a participat ambasadorul României
în Angola, prilej cu care am primit un sprijin consistent din țară - un pachet cu OBSERVATORUL MILITAR.
Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” și-a îndeplinit
misiunea cu apecieri foarte bune din partea eșaloanelor din TO dar și a celor
din țară, reușind să fie cunoscut mai întâi în ONU și NATO, constituind un
valoros ambasador al României.
Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” a
participat la următoarele misiuni internaționale: „UNAVEM III” Angola cu B 26 I
cdt.
- lt col
Ion PÂLȘOIU (25.03 - 10.10 1996),
„ALBA” Albania, cu 1 Cp./ B 26 I
cdt
- cpt. Eugen PREDATU, (30.04 – 27.07 1997), „DYNAMIC RESP0NSE” Bosnia Hertzegovina, B 26 I cdt - col Ion PÂLȘOIU, (în perioada 1997- 1998).
SFOR „DYNAMIC RESPONSE”,
Bosnia Hertzegovina 1998: General Wesley Clark- Comandantul SACE/NATO și
Colonel Ion Pâlșoiu - Comandantul B 26 I „Neagoe Basarab”.
În perioada 1998 – 2001, structuri de
nivel pluton, companie sau batalion, din Brigada
2 Infanterie și Batalionul 26
Infanterie „Neagoe Basarab” NU au participat la misiuni internaționale.
Bg 2 I
„Rovine”, cu Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, în anul 2002 a primit
ordin să participe la misiunea „JOINT GUARDIAN”KOSOVO, cu o companie de
infanterie din B 26 I
(prin rotație), comandant - mr. Costel SIMION
(01.03 - 25.06 2002) și mr. Cătălin JIANU
(25.06 -12.11 2002).
Batalionul
26 Infanterie „Neagoe Basarab” a
continuat să participe la misiuni
multinaționale în
teatrele de operații din Afganistan, Irak
și Balcanii de Vest la operațiile: „ ENDURING FREEDOM” Afganistan B 26 I cdt - lt col
Nicolae CIUCĂ (01.07 2002 – 15.01 2003); „ANTICA BABILONIA” Irak B 26 I cdt.- lt col Nicolae CIUCĂ: (15.01-15.07 2004); „UNAMI” Irak, Cp/B 26 I, cdt. - cpt Cătălin GIURGIU: (19.03-04.10 2005); „ISAF SUPPORT ELECTION” Afganistan, B 26 I cdt - lt col
Gabriel TOMA : (02.08-07.11 2005);
„KAF FORCE ELECTION” Afganistan, Cp/B 26 I, cdt - cpt Marius BUMBAC : (26.09 2006 -
01.04
2007), și cdt - cpt. Decebal NICULESCU : (01.04-26.07 2007); „IRAQI SUNSET” Irak, B 26 I, cdt -
lt col
Gabriel TOMA : (19.02.-23.07 2009);
„ISAF”Afganistan, B 26
I, cdt - lt col
Dan IONESCU : (22.01- 11.08 2012); „KAF/GDA” Afganistan, 1 Cp/B 26I - cpt Mihai STANCIU: (09.12 2013-30.05 2014); „DYNAMIC RESP0NSE” Bosnia Hertzegovina și Kosovo,
B
26 I : 1998, 2000, 2001, 2002, 2003.
Militarii Batalionului
26 Infanterie „Neagoe Basarab” au fost primii militari români, de la cel
de-al Doilea
Război Mondial, care au participat la operații de luptă (război)
în afara granițelor țării, în 2002 în Afganistan.
Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, prin
înaltul profesionalism, disciplină, spirit de dăruire și sacrificiu, dovedite
în teatrele de operații din Angola,
Balcanii de Vest, Afganistan și Irak, a contribuit într-o măsură însemnată la
admiterea României în NATO și la consolidarea securității zonale și mondiale.
Comandanții Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” au fost: col PÂLȘOIU Ion
(15.09
1994 – 27.07 1998); col IONICI Virgil (15.10 1998 – 01.01 2001); lt col
CIUCĂ Nicolae (01.02 2001
– 04.10
2004); lt col TOMA Gabriel
(04.10
2004 – 31.10 2009); col IONESCU Dan (01.11 2009 – 01.06 2016); lt col COSTARU Adrian
(01.06
2016 – 01.11 2017); lt col JILAVU Mitel (01.11 2016 – 01.12 2020); lt col ȘERBAN Vasile Ilie (01.04 2021–prezent).
Galeria
Comandanților B 26 I „Neagoe Basarab”
Am comandat Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” în perioada 15.09 1994 - 27.07 1998, acționând cu responsabilitate pentru înființarea
unității, pregătirea structurilor din
batalion pentru apărarea țării și
participarea acestora la exerciții și misiuni naționale și multinaționale în teatrele de operații.
Aduc un pios omagiu și mulțumesc întregului personal, tuturor militarilor care au luptat și luptă sub faldurile
drapelului de luptă al Batalionului 26
Infanterie „Neagoe Basarab”.
Adresez sincere felicitări personalului acestei Unități, pentru profesionalismul, pasiunea, devotamentul,
disciplina și eroismul de care a dat dovadă
în misiunile executate, pentru
apărarea țării și pentru consolidarea securității și a păcii.
Doresc succes în activitățile și
misiunile încredințate, conform devizei „GATA
ORICÂND !”, multă sănătate și împliniri personalului Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, Craiova:
LA MULȚI
ANI!
BATALIONUL 325 ARTILERIE
„ALUTUS”
SPRE A 55-A ANIVERSARE
Lt col
Gabriel-Doru GUȘOI
Batalionul 325 Artilerie „Alutus” a luat înfiinţă pe data de 1
octombrie 1968 în garnizoana Caracal,
purtând denumirea de Divizionul 325 Autotunuri. Unitatea a
fost constituită simultan cu alte structuri
defensive, în condițiile invaziei
Cehoslovaciei de către tancurile sovietice, dar și a unor amenințări reale la adresa
suveranității României, generate de acțiunea agresivă a Uniunii Sovietice.
Inițial divizionul a fost dislocat în cazarma 472
dispusă la ieșirea din localitate, în zona limitrofă din dreapta comunicației
Caracal-Corabia.
La început unitatea s-a aflat în subordinea Diviziei 2 Mecanizată „Mihai Viteazul” și
a avut în dotare autotunuri de tip SU-calibru 100 mm.
Autotunul
SU-100
Pe data de 20 iulie 1969, efectivele Divizionului 325 Autotunuri au
primit Drapelul de luptă1, fapt ce a reprezentat un prilej de mândrie, care a
generat un puternic spirit de unitate în rândul tuturor categoriilor de
militari.
Unitatea Militară 01252 Caracal, astfel
constituită a reușit într-un timp relativ scurt să-și realizeze coeziunea
subunităților, confirmată prin rezultate bune și foarte bune, atât la
aplicaţiile și exercițiile tactice, cât şi cu ocazia sprijinirii populaţiei din
județ, în timpul inundațiilor din vara anului 1970.
Perioada anilor 80’ a
fost marcată de modificări majore, care au început cu redislocarea unității în
cazarma 1253 și au culminat cu transformarea structurală în Divizionul 325 Artilerie Antitanc.
Divizionul a
continuat de la înființarea sa până
în anul 1989, să execute trageri de luptă în poligoanele: Dud-Tăuți, Știuca,
Babadag și Cârțișoara. În această perioadă au avut loc inspecția ministrului
Apărării Naționale și alarmarea de către Marele Stat Major Major, (azi Statul
Major al Apărării) - verificări supreme, la care unitatea a fost apreciată cu
calificativul „Foarte Bine”, situându-se astfel între structurile de frunte ale
diviziei.
O etapă
deosebit de critică în istoria unității
avea să fie marcată de evenimentele din decembrie 1989, în condițiile în care
garnizoana Caracal a fost supusă unui adevărat asalt dezinformațional. În
aceste condiții, efectivele
unității au acţionat atât în oraș
cât şi în împrejurimi, îndeplinind misiuni de scotocire a Pădurii Reşca, de pază a silozurilor, puţurilor şi
rezvoarelor de apă, precum şi a aerodromului Deveselu. De menţionat că în
această perioadă unitatea nu s-a înregistrat cu pierderi, în ciuda condiţiilor create de starea excepţională instaurată
atunci în toată ţara.
Au urmat aplicaţii cu un grad sporit de dificultate,
precum: „Timiș '91” şi „Banat
'93”,
activități la care unitatea a fost apreciată cu calificative foarte bune.
Trageri directe cu bateria TAT cal 100 mm
Anul 1994 a fost un an al încercărilor, în care divizionul a dat proba pregătirii profesionale a tuturor categoriilor de specialiști în cadrul aplicației „Experimentul noilor
structuri”, inițiat de Statul Major
al Forțelor Terestre.
În acest context divizionul a executat aplicaţii tactice cu trageri de
luptă în poligoanele Babadag şi Cârțișoara , fiind încadrat cu efective și
tehnică de luptă la necesarul de pace, demonstrând cu prisosință viabilitatea
noii sale structuri organizatorice.
Urmare a
desființării Diviziei 2 Mecanizată „Mihai Viteazul” începând cu data de 13.06
1994, unitatea a trecut în subordinea Brigăzii 7 Tancuri. În perioada 1995 - 1997 Divizionul 325 Artilerie
Antitanc a executat aplicaţii tactice cu trageri de luptă în poligoanele Babadag şi Cârțișoara, iar în
anul 1997 și-a făcut debutul în cadrul activităților multinaţionale, prin
participarea la exerciţiul ,,În spiritul parteneriatului pentru pace
Bulgaro-American
1997”, care s-a desfăşurat pe teritoriul
Bulgariei.
Un moment de referință în viața militarilor Divizionului 325 Artilerie
Antitanc, l-a
constituit primirea noului Drapel
de luptă2, compatibil cu denumire care-i fusese atribuită recent.
Drapelul de luptă al
unității
Începând cu data de 01.06 2002
Divizionul 325 Artilerie Antitanc aflat în structura organizatorică a Brigăzii
2 Infanterie Moto „Rovine”, a trecut la
noul stat de organizare având în compunere: 1 comandament, 3 baterii de
artilerie antitanc, o baterie RAD, subunităţi de asigurare de luptă şi o
baterie logistică. Dotată cu opt instalaţiile de lansare Konkurs, unitatea și-a
sporit posibilităţile de luptă antitanc.
În perioada anilor 1998-2004 divizionul a continuat să
execute în fiecare an aplicaţii tactice cu trageri de luptă în poligoanele cu
specific artileristic: Babadag, Cârțișoara şi Smârdan obţinând cu consecvență
calificative foarte bune.
Transformările structurale au continuat, și în noiembrie
2004 unității
i-au intrat în dotare trei baterii de obuziere cal 152 mm
model 1991(18 piese)3, devenind astfel Divizionul 325 Artilerie Mixtă în structura organizatorică a Brigăzii 2 Infanterie Uşoară „Rovine”, realizând prin urmare pe lângă sporirea
posibilităților antitanc și o creștere considerabilă a puterii de sprijin cu foc.
În perioada 02-15.07 2005 din
cauza precipitaţiilor abundente, care au provocat ruperea barajului de pe raza localității Movileni din judeţul Olt, militarii unității au asigurat aprovizionarea cu
apă a persoanelor din zonele sinistrate și au intervenit oportun
pentru înlăturarea efectelor produse de inundaţii în
localitatea Fălcoiu.
Începând cu data de 1 august 2005, Divizionul 325
Artilerie Mixtă a fost redislocat din cazarma 1253, în actuala cazarmă 1231. Și
în anul 2006, militarii batalionului au
fost chemați să acționeze pentru limitarea şi înlăturarea efectelor
inundaţiilor în zona localităților: Corabia, Ianca,
Sărata, Goicea, Gighera și Bistreţ din sudul judeţului Olt, unde s-au achitat
cu cinste de misiunile încredințate.
Începând cu 01.03
2008 s-au efectuat modificări în „Statul de organizare”4, care au schimbat titulatura unității
din ,,Divizion” în ,,Batalion”, ceea ce a atras după sine
schimbarea denumirii în Batalionul 325
Artilerie. Totodată unității i-a fost conferită și o denumire onorifică, astfel că noua titulatură a
devenit Batalionul 325
Artilerie ,,Alutus”, ocazie cu care și însemnele heraldice au fost aprobate de ministrul
Apărării Naționale. În perioada 2009 - 2016
unitatea a executat aplicaţiile
tactice cu trageri de luptă în poligoanele Babadag, Cincu, Cârţişoara şi
Botoşeşti - Paia obţinând cu consecvență an de an, calificative foarte bune.
Pe baza aprobării
șefului Statului Major General, începând cu 23.04 2012, Batalionul 325
Artilerie „Alutus” a devenit depozitarul tradiţiilor de luptă ale
Divizionului 325 Autotunuri/Divizionului 325 Artilerie Antitanc, pe care cu
onoare le îmbogățește cu fiecare activitate și le duce cu cinste pe mai departe
În perioada martie-noiembrie
2013, militari din cadrul unităţii au fost detaşaţi în cadrul Batalionului 96
Geniu, unde au participat activ la executarea lucrărilor de amenajare genistică
și de infrastructură la Baza 99 Deveselu.
Începând cu anul 2015 a intrat în vigoare un nou stat de organizare al
Batalionului 325 Artilerie ,,Alutus”, care a transformat Bateria RATD, în
Bateria 2 TAT, ca urmare a epuizării resursei tehnice a instalaţilor de lansare
și rachetelor de proveniență sovietică și în consecință devenite neoperative.
Potrivit cu prevederile Dispoziţiei
șefului Statului Major al Apărării
nr G/S 1197, începând cu data de 1 august 2018 în statul de
organizare al Batalionului 325 Artilerie „Alutus” a fost operată următoarea
modificare: „Bateria 2 TAT se transformă în Bateria RAD, dotată cu 8 instalaţii de
lansare portative SPIKE-LR și aparate de observare de tip ARGUS”.
Pe data de 1
octombrie 2018, în centrul municipiului Caracal a avut loc un fastuos
ceremonial militar-religios, organizat cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la
înfiinţarea unității în prezența unei numeroase asistențe de locuitori ai
orașului. Cu prilejul acestui jubileu, Drapelul de luptă al unității a fost decorat cu „Emblema
de Onoare a Forţelor Terestre”, pentru rezultatele
foarte bune obținute.
În pas de defilare
În perioada 06-07.11
2019 au fost executate în poligonul Cincu exerciţii cu trageri de luptă LFX (Live-Fire Exercises: Exerciții Tactice cu Trageri Reale) de nivel baterie, apreciate cu calificative foarte bune.
Batalionul 325 Artilerie „ALUTUS” a
participat în perioada 18 – 24.07 2020 la exerciţiul cu termen scurt de
notificare ETSN cu trageri de luptă în facilităţile de
instruire CNIÎ Cincu, în scopul demonstrării capacităţii de luptă în
context interarme, multi-domeniu şi întrunit, a antrenării şi verificării
capacităţii de luptă
din compunerea
structurilor destinate să adopte o reacţie de răspuns în timp scurt.
La nivelul unității a
funcționat pe durata crizei pandemice, un centru de vaccinare anticovid și o
structură „Call Center” cu 8 posturi.
În perioada 23.05-12.06 2021 Batalionul 325 Artilerie
„ALUTUS” a planificat, pregătit şi participat împreună cu structurile
nominalizate, la exerciţiul „SCORPIONS
LEGACY 21”, în cadrul CNIÎ (Comandamentul Național pentru Instrucție
Întrunită) din poligonul Cincu, în scopul creşterii capacităţii operaţionale pentru
executarea sprijinului prin foc direct în cadrul multinaţional întrunit şi
interarme al MN BDE-SE şi VJTF. De asemenea,
batalionul a participat în perioada 21.10 – 04.11 2021 la exerciţiul cu trageri
de luptă „LFX - SCORPIONII DE
FOC în facilităţile de instruire CNIÎ Cincu”, în scopul evaluării capacităţii de luptă în context interarme de nivel
întrunit cu subunitățile Batalionului 22 Infanterie ,,Romanați”.
Batalionul a participat în perioada
28.03 - 01.04 2022 la exerciţiul tactic cu trageri de luptă LFX -
„DANUBE PROTECTOR 22” în facilităţile de
instruire CSIL (Facilități
de Instruire) Babadag, în scopul verificării capacităţii de luptă în
context interarme și întrunit, împreună cu Regimentul 307 Infanterie Marină,
iar în perioada 17.05 - 07.06 în CSIL -
FT Smârdan a fost evaluat în cadrul exerciţiului cu trageri de luptă LFX 11-2-E1305 nivel subunitate, în care a fost
angajată Bateria 2 obuziere.
Militarii
batalionului nostru au mai participat în cadrul Brigăzii 2 Infanterie
„Rovine” începând cu anul 1996 și la
misiuni internaţionale în teatrele de operații din Angola, Bosnia, Irak şi
Afganistan, iar anul trecut au acționat în cadrul detaşamentului de apărare antiaeriană, la
misiunea - OERLIKON din Polonia.
Meționez că în
decursul celor aproape 55 de ani de existență, unitatea noastră a dat Armatei
române o serie de ofițeri cu înaltă pregătire profesională, care au acces până
în cele mai înalte structuri militare, iar doi dintre ei au fost avansați la
gradul de general de brigadă, fapt care ne onorează și îi motivează pe militarii noștri activi.
Aflat în subordinea
Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est, batalionul nostru constituie în prezent principala ei forță de sprijin prin foc precis și de
mare eficacitate. În acest scop comanda unității continuă să își dezvolte
capabilităţile planificate, în vederea atingerii şi menţinerii nivelului de
operaţionalizare stabilit, fiind în măsură din punct de vedere structural şi
acţional, să planifice, pregătească, conducă, execute şi să evalueze
dislocarea/redislocarea, sprijinul prin foc şi alte misiuni specifice
acţiunilor militare.
În această
perioadă, efectivele Batalionului 325 Artilerie „Alutus” își intensifică eforturile și dedică rezultatele obținute jubileului de la 1 Octombrie 2023, pentru
a sărbători 55 de ani de la înființare!
RECUNOȘTINȚĂ
ÎNAINTAȘILOR NOȘTRI!”
„LA MULȚI ANI BATALIONULUI 325 ARTILERIE „ALUTUS”!
1968-1982
1983-1989
1989-1992
Lt
col Nicolae RĂGĂLIE Mr Dumitru
BĂLUȚĂ
Mr Ștefan DINCĂ
1992-1997
1997-2002
2002 -2005
Lt
col George GHIȚĂ Mr Dumitru PĂUN Lt col M.
POROINEANU
2005 – 2008
2016 -2019
2009 – 2016
Lt col Gh ȚÂRLEA Col Neluș
DINU
Lt col C. ILEANA-NIȚĂ
Bibliografie:
1. Decret Prezidenţial nr 187 din 12.03 1968;
2. Ibidem
nr. 295 din 03.07 1997;
3. Urmare a desființării Divizionului 30 Artilerie
din Craiova;
4. Dispoziția SMG nr. 35/S 481 din 01.03 2006.
Notă:
Locotenet
colonelul Gabriel-Doru Gușoi, comandantul în
exercițiu al Batalionului 325 Artilerie
„Alutus” este un destoinic ofițer de artilerie, care manifestă competență
profesională, principialitate și exigență în exercitarea actului de comandă.
Este al 10-lea comandant care în decurs de 55 de ani succede la comandă,
adăugând o nouă și interesantă pagină în
istoria unității. Cu acest prilej îl felicităm și îi dorim noi și importante
succese în cariera sa militară!
Gl bg (r) Dumitru Băluță
SCURT ISTORIC AL ARMEI TRANSMISIUNI
- 150 DE ANI DE EXISTENȚĂ -
Col
(r) Alexandru ȚINC
De la prima sa apariție,
revista „Rezerva
Oștirii Doljene” aflată sub auspiciile ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”, Filiala Județului Dolj „Mihai Viteazul” și-a propus reprezentarea și apărarea drepturilor și
tuturor idealurilor rezerviștilor doljeni.
Noi transmisioniștii,
membri ai Filialei ne bucurăm de a fi reprezentați prin această tribună
de dialog constructiv pentru a scoate la lumină și
eforturile noastre pentru afirmarea profesionalismului,
onoarei și demnității militare.
Arma
Transmisiuni, considerată
a fi una dintre cele mai tinere arme din structura Armatei române a cunoscut în
scurta sa existență, foarte
multe transformări și evoluții legate sigur de cele mai noi descoperiri și
cuceriri în domeniul științei și tehnicii comunicațiilor.
Analizând multe din punctele de vedere ale specialiștilor, apreciez că în evoluția
structural-funcțională a armei Transmisiuni, în cei aproape 150 de ani de existență, au fost câteva momente istorice definitorii astfel:
- 14 iulie 1873, prin Înaltul
Decret nr 1303/1873 s-a înființat prima
subunitate de transmisiuni în
organica armei geniu, o
secție de telegrafie militară. Această dată
memorabilă de 14 iulie avea să devină Ziua Armei Teansmisiuni.
De semnalat că în acest Decret se menționa clar că: „lucrătorii
telegrafiști vor fi aleși dintr-aceia care știu a scrie și a ceti cu înlesnire……”, ca o cerință majoră a acelei perioade în selecționarea personalului. După această
primă etapă de
început a urmat o dezvoltare mai mult în plan orizontal, axată în
principal pe creșterea numărului de
subunități;
-1 aprilie 1932: prin Înaltul Decret Regal nr 497/1932 s-a înființat
Brigada de Transmisiuni, care
a luat în
subordine Regimentul 1 Transmisiuni existent și Regimentele 2 și 3 Transmisiuni înființate la aceeași dată prin
separarea transmisioniștilor de pioneri (arma geniu), cu unități și mari unități de sine stătătoare, dar care
au rămas atunci tot în oganica armei
geniu;
-1 iulie 1942: prin Ordinul Marelui Stat Major nr 85959/1942
și Decretul nr 3818/1942 s-a înființat
Comandamentul Transmisiunilor ca: „Organ unic de direcție, supraveghere și control pentru
pregătirea de război a unităților de transmisiuni din Armata de Uscat, Aer și Marină”;
-1 februarie 1949: prin Ordinul Marelui Stat Major nr 45107/1949 Brigada de Transmisiuni se transformă în
Comandamentul Transmisiunilor Armatei, care în 1951
devine Comandamentul Trupelor de Transmisiuni, act prin care se consființește separarea definitivă de
arma geniu și devine armă independentă, de sine stătătoare, cu un comandament separat, cu
structuri și efective proprii, cu atribuții și responsabilitați distincte la
nivelul întregii armate;
- 9
iunie 1993: prin Hotărîrea nr 0031/09.06 1993 a CSAT s-a aprobat „Concepția de organizare si realizare a Sistemului de
Transmisiuni al Armatei Române - STAR”,
care a marcat începutul unei
noi ere în telecomunicațiile noastre militare, prin trecerea treptată la
înlocuirea echipamentelor și
sistemelor analogice cu cele digitale/numerice.
- începând cu 29 martie 2004, odată cu aderarea României la NATO are loc un amplu
proces de modernizare structurală, dotarea cu tehnică compatibilă acestor structuri, iar
participarea la misiuni și exerciții în
comun
a impus în primul rând asigurarea interoperabilităților de comunicare.
Dacă
apariția și evoluția transmisiunilor au fost sincrone cu procesele similare din
majoritatea armatelor europene, măsurile organizatorice
și doctrinare de separare de arma geniu s-au făcut cu un decalaj de doua -
trei decenii. Acestea au început în plan teoretic abia în
perioada interbelică,
apoi au continuat cu
măsuri în plan structural - funcțional, inclusiv pe timpul războiului și s-au
finalizat pe 1
februarie 1949 prin înființarea Comandamentului Transmisiunilor.
În aceeași perioadă, dezvoltarea aviației și marinei, cu problemele lor specifice, făceau tot mai
necesară existența, pentru asigurarea nevoilor proprii de conducere, a unor
unități de transmisiuni speciale dotate cu o anumită tehnică și cu o pregătire diferită față de cea
a trupele de uscat. Pe baza acestor considerente, în anul 1940, în baza prevederilor Înaltului Decret nr 634/23.03 1940 s-a înființat în București, Regimentul de Geniu Aeronautic, iar la Brăila
Regimentul de Geniu Maritim, ambele unități având în organică câte un Batalion
de Transmisiuni cu înzestrare tehnică specifică (fir și radio).
În timpul Primului Război Mondial ne-am bazat pe o tehnică greoaie,
de proveniență englezească , în special de telegrafie, telefonie, radio de gabarit mare și sârmă instalate în căruțe și trase de cai. În perioada imediat următoare,
pentru această tehnică nu au mai existat
piese de schimb, fiind depășită moral, dar și insuficientă
pentru unitățile nou înființate, astfel
încât posibilitățile acestora nu ajungeau decât nevoilor de legături până la nivelul regimentelor luptătoare.
În
perioada interbelică s-au luat unele măsuri privind îmbunătățirea structurii
organizatorice a transmisiunilor, definirea misiunilor specifice și înzestrare,
acestea fiind influențate
în mod evident de prezența în România a „Misiunii Militare Germane”, care a avut să recunoaștem, un rol benefic în evoluția transmisiunilor, astfel că situația unităților de transmisiuni la 22 iunie 1941 era următoarea:
- 9
Batalioane de Transmisiuni,
câte unul pentru fiecare Armată și Corp de Armată;
- 26
Companii de Transmisiuni, câte una de fiecare divizie;
- Batalionul
Costrucții Linii Permanente și Batalionul Radio Gonio Informativ,
ambele la dispoziția Marelui Cartier General;
- Batalioanele de Transmisiuni pentru Aeronautică și Marină;
- Trenul
de Comandament cu indicativul „Patria” dispus la Piatra Neamț, având în compunere un vagon special pentru Centrul de
Transmisiuni Mobil compus din : 3 aparate „Hughes”, teleimprimator, aparat
morse, 2 centrale telefonice de 30 numere, 6 telefoane, un grup electrogen de
400
W, 2 autostații
radio „Marconi” pe UL (unde lungi) cu bătaie de 500 km,
acesta constituind Centrul de Transmisiuni Mobil al MStM.
I. EVOLUȚIA FASCINANTĂ A
TEHNICII ÎN DOMENIUL DOTĂRII
ARMEI TRANSMISIUNILOR
-în
anul 1873 au
intrat
în dotarea secțiilor de telegrafie primele trăsuri de
specialitate dotate cu aparate telegrafice morse, sârmă, cablu și pari
de telegrafie;
-începând
cu anul 1884 s-a introdus în dotarea armatei telefonul „Siemens”;
-în
1908 au intrat în dotarea armatei primele trei stații TFF (radio) tip „Telefunken” cu scântei, model (1,5 kw ,1 kw);
-în
1909 a luat ființă „Compania de specialități”,
care avea în compunere
: 1 secție proiectare, 1 secție automobile și motociclete,1 stațiune centrală
columbofilă și 1
secție de fotografie militară;
-în
perioada 1911 - 1912 s-a investit mult în dotarea cu stații radio
engleze, de 0,4 kw (bătaie 20 km, purtate în ranițe), cât și în materiale de telefonie (cumpărate
din Austria, Germania, Franța, Italia);
- 1925-1932 -
putem considera că a fost o perioadă a revirimentului producției românești în domeniul tehnicii de transmisiuni, astfel că fabricile „Energia “ din Cluj și Timișoara, apoi „Standard” din București au produs numeroase
telefoane și centrale telefonice de campanie, după o licență suedeză;
-
în 1932 s-a
încheiat un contract cu firma „Marconi” pentru fabricarea a 286 stații radio (de 50 w, 100 w,
1kw, 2
kw), cele de 50 w și 100 w erau instalate
pe trăsuri cu tracțiune hipo;
- în
1935 și anii următori
s-a mai comandat și achiziționat un număr apreciabil de stații radio de proveniență germană și poloneză.
Cu toate aceste eforturi,
deficitele la principalele materiale de transmisiuni în armată erau mari,
puține categorii depășind
50 % din necesar. Armata română avea să fie însă puternic sprijinită pe Frontul de Est cu tehnică germană
(în 1942 s-a primit un Centru de Transmisiuni Mobil pe 2 vagoane, unul
dotat cu stații și receptoare radio, teleimprimator și centrală telefonică de 50 numere, iar
al doilea dotat cu 2 grupuri electrogene
Diesel de 70 CP, s-au înlocuit stațiile Marconi
cu 33 autostații radio de 80 w), dar și pierderile au fost mari.
În anii următori au avut
loc mari modificări de ordin organizatoric și conceptual
la nivelul conducerii armatei care au condus prin Ordinul M St M nr
45107/02.02 din 1949 la înființarea „Comandamentului Transmisiunilor Armatei”, consfiițând astfel separarea definitivă de arma geniu. După sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial și împărțirea sferelor de influență, Armata română a
intrat în compunerea Tratatului de la Varșovia, fapt ce a determinat mari schimbări în organizarea și dotarea cu tehnică și a
armei transmisiuni, pentru a deveni compatibilă cu celelalte armate aliate. Astfel s-a trecut la înlocuirea întregii tehnici de transmisiuni existentă în dotarea
armatei și la înzestrarea
masivă cu mijloace rusești, multe folosite și rămase de pe front, pe care am fost obligați să le punem în funcțiune. Toate acestea au impus ample
schimbări în învățământul
militar și bazele militare de reparații, determinând noi concepte de organizare
și funcționare a sistemelor de transmisiuni.
Ulterior unele arme s-au separat mai ușor de acest sistem
încătușat, dar arma transmisiuni prin sistemul său integrator nu se putea
separa prin mici modificări, ci
numai printr-o rupere definitivă. A urmat o perioadă
foarte grea și doar datorită eforturilor specialiștilor noștri (șefi de autospeciale, maiștri militari ), care au făcut mari eforturi pentru a menține în funcțiune aceste mijloace perimate, multe dintre ele nemaiexistând în nomenclatoarele statelor moderne. Cu aceste mijloace
totuși, România a participat atât la aplicațiile Tratatului,
cât și la cele conduse de comandamentele de mari unități, precum și
la alte misiuni în care s-a solicitat intervenția trupelor.
Hotărârea
CSAT nr
0013/1993 stabilea pentru prima dată în istoria României ca problematica armei transmisiuni să
fie analizată la cel mai înalt nivel politico-militar de
decizie. Astfel a fost adoptată o concepție unitară pe termen lung, care a determinat schimbări radicale și implicații majore
la nivelul structurii de forțe ale armatei, în plan conceptual și doctrinar, în actul de
comandă și control, în procesul de planificare a operațiilor la nivel
strategic, operativ și
tactic,
în cel de gestionare a resurselor materiale și umane marcând
începutul unei noi ere în telecomunicațiile noastre militare.
Din acel moment, s-a
trecut la o infuzie de tehnică românească
în dotarea armei transmisiuni și s-a dezvoltat
industria de
armament cu scopul de a asigura independența totală dorită. Nimic greșit și total benefic, aveam tehnica noastră și o industrie de profil prosperă. Concepția a fost elaborată pentru fabricarea și înzestrarea cu tehnică de
transmisiuni a unitaților (telefonie, cablu, stații de putere mică), apoi s-a adoptat conceptul de „Centrul de Transmisiuni F-2000 al Armatei române”, care să asigure nevoile de legătură la toate eșaloanele.
Toate aceste eforturi au continuat până când conducerea politico -
militară română a luat hotărârea de intrare în NATO, ocazie
cu care s-a făcut
trecerea la o nouă înzestrare cu tehnică de transmisiuni modernă
specifică Alianței Nord Atlantice.
Autostație
radio Panther 2000 H
Astfel, tehnica existentă în dotarea Armatei române, indiferent de vechime a fost considerată pe
bună dreptate atipică, trecându-se la dezmembrarea acesteia și scoaterea ei
din funcțiune, astfel că toate eforturile industriale au eșuat (similitudine cu
situația de după al Doilea Război Mondial) și astfel Arma
Transmisiuni intra într-o nouă eră de dotare și
organizare.
II LA AN ANIVERSAR VĂ PREZENTĂM EVOLUȚIA TEHNICII DE TRANSMISIUNI
ȘI COMUNICAȚII ÎN
LEGĂTURĂ DIRECTĂ
CU DEZVOLTAREA TEHNICII PE PLAN MONDIAL
1.
De
la Telegraf la Satelit, de la
Transmiterea semnalelor, Telegrafie optică, Telegraful
electric,
Teleimprimator
și apoi la Faxul utilizat astăzi :
- cronologic
începem cu vestita veste a căderii Troiei, anunțată în chiar aceeași noapte, la
500 km distanță prin focuri aprinse pe înălțimi, iar pe timp de zi se folosea fumul;
-
perșii perfecționează „ serviciul
poștal “ prin
stabilirea unor baze așezate la distanță de o zi de mers cu trăsura;
- inventarea telegrafului optic (transmiterea semnalelor cu semaforul) în 1791 este realizată prima linie între Paris și Lille pe o distanță de 230 km prin 16 stații;
-în
1837, Samuel Morse inventează
primul aparat telegrafic electric și introduce „ Codul Morse”,
care mai este folosit și în
zilele noastre;
-1841 este
anul în care se inventează Faxul;
-în anul 1851 se
montează cablul telegrafic submarin între Dover și Calais pe sub Canalul Mânecii, care este folosit și astăzi;
- în 1853 se instalează și
la noi prima
linie telegrafică în Transilvania
(Viena - Timișoara - Sibiu - Cluj);
-în
1870 se inventeaza
telegrafia multiplă, premergătoare telegrafului duplex;
-1914 este
anul în care se inventează Teleimprimatorul și apoi în 1850 Telex-ul, care presupune scrierea textelor
și transmiterea lor la distanță.
2 . De la Analogie
la Digital, Electricitate, Electromagnetism, Electronică și Informatică.
Cronologic pe etape evoluția se prezintă
astfel:
- 1800 se inventează bateria electrică (A Volta);
- 1820, Amper - formulează legea de bază a electromagnetismului și
regula mâinii drepte privind stabilirea sensului electric într-un circuit;
- 1831,
M. Faraday inventează prima sursă electromecanică:
generatorul;
- 1859 se
construiește primul acumulator cu plumb și acid;
-1880,
Graham Bell descoperă elementul fotosensibil într-un
circuit electric (becul);
- 1898,
J Thomson
descoperă electronul prima particulă mai mică dintr-un atom;
- 1958 apare teoria Laserului,
iar în 1970 se realizează fibra optică
de sticlă, ca mijloc de transmitere a comunicațiilor;
- ulterior apare o avanlașă de
descoperiri în acest domeniu a comunicațiilor,
care utilizează superconductorii
de temperaturi înalte (pe bază de azot, bismut, taliu);
- pas
cu pas se ajunge la transmiterea frecvențelor luminoase
diferite pe aceeași fibră (tehnologia
WDM) transferul a 2,5 Gbps la 750 km;
- în 1998 se trece la tehnologia DWDM realizându-se
transferul a 10 Gbps a 100 semnale optice simultan pe aceeași fibră.
3. De la telefonul
cu manivelă la telefonul celular;
de la Telefonul cu inductor,
Telefonul
BL/BC/CTA,
Telefonia
multiplă
și Telefonia celulară, la Telefonia
Internet:
Tehnica actuală de
transmisiuni
Dar
iată cum s-a realizat acest salt spectaculos
din punct de vedere cronologic:
-
în 1876, Graham Bell considerat mult timp întemeietorul
telefonului își împarte această paternitate acum cu Meucci (1870);
- în
1877 apare primul telefon comercial și este instalată prima linie telefonică în Anglia;
- în România se realizeză
prima linie
telefonică în
București în anul
1883, dar pe distanțe mici,
iar la 1889 în București se instalează prima
centrală telefonică cu 5 abonați între Parlament și ministere;
- în
perioada 1893 -1894 apare și la noi serviciul public de telefonie urban mai
întâi în București apoi la Brăila,
Galați, Ploiești, Iași și Craiova în 1986, astfel că până în 1910 acesta se
extinde în marea majoritate a orașelor din țară;
- în 1946 apare telefonia mobilă în SUA,
iar din 1950 și în Europa;
- în
1971 INTEL introduce primul său microprocesor, iar compania japoneză FUNIO prezintă primul plan de rețea
celulară de telefonie mobilă și astfel apare prima generație de telefonie
mobilă -1 G, denumită FDMA;
- 1982
apare 2 G, a doua generație în telefonia mobilă cu o tehnologie T D M,
apoi în 1990 a treia generație 3 G, cu
tehnologie CDMA (prescurtarea de la denumirea acestora în limba engleză).
-1995 se experimentează prima aplicație
Internet - Phone, iar în 2000 apărea 4 G a patra generație în telefonia mobilă
(WIFI ,WI MAX) și așa cum bine știți, discuțiile și controversele de instalare
a aparaturii pentru 5 G continuă, în
timp ce în concomitent se fac experimentări pentru 6 G, așa încât vom vedea
unde și când se vor opri în cele din urmă oamenii de știință.
4. De la Frontul Terestru
la Frontul invizibil al undelor Radio, Tv și Satelit:
- 1888 Hertz descoperă
undele electromagnetice;
- 1894 Marconi experimentează pe distanțe mici legăturile
Emisie -Recepție (Radiotransmisie) brevetat în 1896 pentru transmiterea
semnalelor radio telegrafice;
-1902 avea loc prima transmisie radio a
vocii umane;
-1915 se realizează prima
transmisie făra fir între America și Europa;
-1919 se construiește primul aparat radio
în gama US (unde scurte) iar în 1924 se
realizează prima legătură radio în gama
US între Londra și Sidney;
-în 1927 are loc prima demonstrație
publică de televiziune pe o linie de telecomunicație în SUA, apoi se dezvoltă
în Anglia și Germania;
-în 1936
BBC lansează primul post public de televiziune, iar în 1953 încep
emisiunile de televiziune în culori;
- în anul 1957, URSS
lansează primul satelit de telecomunicații SYNCOM-1, prin intermediul căruia s-a
realizat și transmisiunea TV a jocurilor olimpice de la Tokio din 1964;
- în 1967 apar și primele emisiuni TV în
culori în Europa (Anglia, Germania);
- în 1970 China și Japonia lansează primii
sateliți artificiali de telecomunicații;
-
în 1998 în SUA încep emisiunile TV digitale, iar din 2004 apar posturi INTRNET
de recepție radio care nu includeau neapărat un PC.
Această tendință a evoluției tehnologice este
și în prezent într-un trend fenomenal, care cu greu mai poate fi anticipat și
controlat. Dar să trăim noi sănătoși ca să putem fi martorii acestor faimoase
și miraculoase descoperiri care au loc pe plan mondial în acest surprinzător
domeniu al telecomunicațiilor.
„RECUNOȘTINȚĂ ÎNAINTAȘILOR
TRANSMISIONIȘTI”
„LA MULȚI ANI DRAGI
CAMARAZI ACTIVI ȘI REZERVIȘTI”!
ISTORIA
ARTEI MILITARE
ARTA
RĂZBOIULUI – ZILE FIERBINȚI ÎN ATLANTICUL DE SUD
Gl
bg (r) dr Dorinel DUICAN
Motto
„Fiecare eră are propriul său tip de
război, limitat de condiţiile şi concepţiile
epocii respective.” Carl
von Clausewitz
Istoria artei militare nu
este doar o simplă înşiruire de evenimente. Ea îşi oferă disponibilitatea şi capacitatea de a elabora un proiect
şi o construcţie a războiului urmărind planificarea, desfăşurarea şi susţinerea
acţiunilor militare, în concordanţă cu celelalte acţiuni ale omului.
Crizele şi conflictele armate din ultimele decenii stau mărturie
asupra schimbărilor şi evoluţiilor în plan conceptual şi acţional, în domeniul
artei militare. Războiul din Malvine / Falkland pe lângă alte
conflicte din istoria recentă, fiecare
dintre ele având propriile particularităţi, au oferit terenul propice pentru
experimentarea şi materializarea unor noi concepte privind planificarea şi
desfăşurarea operaţiilor în condiţii deosebit de complexe.
Întreaga literatură de specialitate, dar şi experienţa câmpurilor de
luptă ale războaielor locale, limitate sau mondiale ne arată că, în permanenţă,
pe panoplia zeului Marte se adaugă ceva nou, totul se perfecţionează.
Conflictul din Atlanticul de Sud a fost generat de disputa între Argentina şi Anglia privind
suveranitatea asupra insulelor Falkland, Georgia de Sud şi Sandwich de Sud,
apelor teritoriale şi a zonelor economice exclusive ale acestora, importanţa
strategică a acestor insule fiind dată de poziţia geografică determinantă
pentru controlul căilor maritime, aprovizionarea occidentului cu materii prime
în cazul unui conflict care ar fi blocat canalul Panama. Face parte din
categoria crizelor periferice care a escaladat până la declanşarea conflictului
armat pentru rezolvarea diferendelor.
Operaţia ROSARIO a fost declanşată prin acţiunea argentiniană
din noaptea de 1/2 aprilie 1982, când o grupare de aproximativ 10.000 de
militari, formată din unităţi ale C.5 A, o brigadă aeropurtată, o brigadă de
paraşutişti şi unităţi de apărare antiaeriană a fost debarcată pe insulele
Malvine şi aproximativ 200 pe insula Georgia de Sud.
În sprijinul trupelor terestre, conducerea argentiniană a constituit o
grupare de sprijin aerian şi o grupare navală.
Garnizoana britanică, după ce a opus o rezistenţă notabilă, se predă
la ordinul guvernatorului Rex Hunt. Cei 79 de militari englezi aflaţi pe
insule, inclusiv guvernatorul, au fost evacuaţi de forţele argentiniene, în
Uruguay, în vederea repatrierii lor în Anglia.
Pus în faţa faptului împlinit, guvernul englez a reacţionat dur, pe plan
militar, ordonând dislocarea Forţei de Intervenţie pentru recapturarea
insulelor. Are loc prima şedinţă de coordonare a comandanţilor implicaţi și se
dispun următoarele măsuri:
-
constituirea
unei grupări de forţe întrunite pe care a pus-o în mişcare la 5 aprilie 1982;
-
intensificarea
cercetării executată din toate mediile;
-
constituirea
unei importante forţe de sprijin aerian;
-
intensificarea
instrucţiei pentru luptă în cadrul grupării navale pe timpul deplasării spre
Falkland.
Anglia a declanșat Operaţia CORPORATE
și, în 28 aprilie 1982, a anunţat instituirea, începând cu 30 aprilie 1982,
orei 14.00, a unei zone de interdicţie navală şi aeriană de 200 mile (370 km)
pentru navele şi aeronavele oricăror state. În perioada 1-20 mai 1982, Anglia a
realizat şi întărit dispozitivul militar de blocare şi a terminat pregătirile
în vederea unei debarcări în Malvine. „Efectivele terestre britanice care au acţionat în
insule s-au ridicat la aproximativ 8000-9000 de militari”.[i]
Operaţia de debarcare a început în noaptea de 20/21 mai 1982, în jurul
orei 24.00, contrar prevederilor stipulate de regulamentele de luptă ale
forţelor armate regale, surprinzându-i pe argentinieni, care se aşteptau la o
asemenea acţiune în zorii zilei, când aviaţia argentiniană, de fapt a şi acţionat
pentru zădărnicirea debarcării, necunoscând faptul că aceasta avusese loc
noaptea şi se realizase deja capul de pod. Ritmul de debarcare a fost deosebit
de ridicat, trupele britanice reuşind să debarce, în cursul nopţii respective,
aproximativ 4.000 de militari în cele două zone stabilite: 3.000 militari în
capul de pod de la San Carlos şi aproximativ 1.000 în cel de la Goose Greene -
Port Darwin. Până în jurul orei 08.00, când a început să acţioneze aviaţia
argentiniană concentrându-şi efortul asupra navelor inamice, trupele engleze
reuşiseră să cucerească un cap de pod de aproximativ 6 km2, să-şi
instaleze baza de debarcare şi să organizeze apărarea antiaeriană.
Pentru realizarea surprinderii asupra raionului şi momentului
debarcării, statul major al grupării engleze a desfăşurat numeroase acţiuni de
inducere în eroare şi dezinformare a comandamentului argentinian. „Debarcarea nu a beneficiat de o puternică
pregătire de foc, tactică specifică perioadei respective, dar loviturile
aviaţiei şi ale artileriei navale, executate timp îndelungat în diferite
locuri, cu scopul de a induce în eroare asupra locului de debarcare a trupelor
engleze, au asigurat îmbarcarea acestora pe nave de desant şi direcţionarea lor
spre raioanele de debarcare”.[ii]
Elicopterele au transportat materiale şi muniţii pentru a sprijini stabilirea
şi consolidarea trupelor în capul de pod. Cu cartierul
general la Arbroath, pe coasta Mării Nordului, Grupul de Comando 45, unitate de
mărimea unui batalion a fost implicată în conflict, comandourile luând parte la
bătălia pentru Port Stanley.
Cu toate acţiunile din aer ale forţelor argentiniene asupra forţelor
navale britanice, forţele terestre au fost debarcate pe litoral şi-au continuat
acţiunile cu succes, reuşind să lărgească capul de pod până la sfârşitul primei
zile de luptă la 32 km2, iar după trei zile de la data declanşării
operaţiei la 150 km2.
Conflictul analizat aici reprezintă un exemplu sugestiv de manifestare
a importanţei centrului de greutate la nivel strategic, operativ sau chiar
tactic. Acţiunea britanică a avut ca centru de greutate, la nivel strategic,
Insula Georgia de Sud care reprezenta, practic, o bază de tranzit pentru
rezerve şi de aprovizionare a trupelor care luptau în Malvine. La nivel
operativ centrul de greutate al forţelor britanice l-a constituit realizarea
capetelor de pod (la San Carlos şi Groos Greene – Port Darwin) care au permis
continuarea cu succes a acţiunilor ofensive.
Realizarea capetelor de pod de către infanteria marină engleză şi
unităţile de paraşutişti a constituit punctul culminant al acţiunilor
desfăşurate de gruparea expediţionară engleză pentru cucerirea arhipelagului
Falkland. Acţiunile ulterioare desfăşurate pe uscat au avut la baza principiile
luptei unităţilor şi marilor unităţi din forţele terestre, acestea fiind
executate după aceleaşi procedee şi norme, prezentând unele particularităţi
determinate de situaţia concretă existentă în insule: terenul deosebit de
frământat, stâncos nu a permis folosirea masată a blindatelor, dar a fost
favorabil apărării; hărţuirea permanentă a forţelor argentiniene cu grupuri de
cercetare-diversiune; întrebuinţarea pe scară largă de către comandanţii
britanici, a elicopterelor pentru regrupări de forţe pe direcţii greu
accesibile, în vederea realizării surprinderii; folosirea de către englezi a
procedeelor şi metodelor de război psihologic; executarea unei blocade totale,
interzicându-se aprovizionarea trupelor argentiniene cu cele necesare ducerii
luptei. „Pe timpul luptelor, militarii
britanici au demonstrat măiestrie profesională, spirit voluntar şi agresiv
avansat, înaltă pregătire de specialitate, îndeosebi cei din unităţile
speciale, de elită (trupe de comando, paraşutişti şi infanterie marină)...”.[iii]
Din desfăşurarea acţiunilor terestre rezultă că mobilitatea unităţilor
şi subunităţilor britanice a depins în mare măsură de existenţa şi
întrebuinţarea, în limita nevoilor, a elicopterelor şi maşinilor de luptă ale
infanteriei care au permis intensificarea ritmului ofensivei, pentru a nu da
posibilitatea trupelor argentiniene scoase din dispozitivul de apărare să se
consolideze pe noi aliniamente. Deşi au acţionat în teren accidentat,
transportoarele blindate şi maşinile de luptă s-au ridicat la nivelul
așteptărilor.
S-au dovedit deosebit de eficiente echipamentele de geniu, mai ales în
condiţiile în care forţele argentiniene au realizat puternice câmpuri de mine
antitanc şi antipersonal. Totodată, desfăşurarea luptelor a evidenţiat
importanţa şi efectele deosebite ale acţiunilor de luptă desfăşurate pe timp de
noapte, îndeosebi împotriva adversarului superior numeric şi care se apăra în
poziţii amenajate genistic. Forţele speciale au fost folosite intens de către
englezi în desfăşurarea luptelor. Ele au acţionat, de regulă, în faţa grupării
de forțe terestre, pentru culegerea de date despre adversar, pentru a pune
stăpânire pe poziţiile dominante, de unde au fost lansate acţiuni ofensive
încununate de succes şi au executat numeroase raiduri pentru a crea confuzie şi
a dezorganiza apărarea antiaeriană.
Elicopterele au transportat materiale şi muniţii facilitând
consolidarea trupelor britanice în capul de pod.
Comandamentul argentinian a plecat, în planificarea şi desfăşurarea
operaţiilor, de la premisa că deţinea superioritatea din punct de vedere numeric
(raport de forţe de 12-14/1).
Deşi a fost un conflict limitat prin amploarea şi durata sa, Războiul
din Malvine a furnizat o serie de concluzii și învățăminte, atât în
domeniul strategic cât şi tactic, al organizării, instruiri, dotării şi
tehnologiei.
Războiul din Malvine / Falkland, conflict de intensitate medie, s-a
bazat pe strategii asimetrice, câştig de cauză având partea care a acţionat
rapid, ingenios, în superioritate tehnologică şi care a dispus la timp de
informaţiile necesare. Datorită planificării şi combinării judicioase a
genurilor de arme şi categoriilor de forţe şi prin introducerea oportună în
locul dorit a acelei forţe care devine complementară şi indispensabilă
realizării scopului propus, britanicii au reuşit să obţină succesul în operaţie.
În schimb, nivelului inferior al pregătirii trupelor, marilor deficienţe în
suportul logistic al trupelor argentiniene din Insulele Malvine şi, nu
într-o proporţie redusă, rivalităţilor existente între comandanţii celor trei
categorii de forţe ale armatei, datorate orgoliilor manifestate, au condus la
întrebuinţarea defectuoasă a forţelor şi mijloacelor avute la dispoziţie.
Războiul Malvinelor a demonstrat că, în atmosfera încărcată a
sfârşitului secolului al XX-lea, a fost posibil un război limitat şi controlat,
într-un asemenea conflict, forţele convenţionale fiind de neînlocuit, cu atât
mai mult la începutul acestuia.
Conducerea politico-militară engleză aprecia că elementul cel mai
important în obţinerea succesului militar în operaţiunile din Atlanticul de Sud
l-a constituit factorul uman: pregătirea militară, rezistenţa fizică şi
psihică, iniţiativa militarilor.
Ambele părţi au evitat, în general, situaţiile de a fi acuzate de
încălcarea dreptului umanitar. Pierderi de personal şi echipamente s-au
manifestat numai în zona de conflict, nefiind lovit teritoriul Argentinei, iar
în acest sens s-a asigurat concentrarea efortului, limitarea conflictului şi
eliminarea eventualelor proteste ale opiniei publice internaţionale, fără
exacerbarea tensiunilor şi violenţelor zonale şi interetnice şi fără creşterea
instabilităţii şi disputelor pe plan local, regional şi mondial.
Majoritatea analiştilor militari au ajuns la concluzia că factorii
hotărâtori ai înfrângerii argentinienilor au fost nivelul de pregătire inferior
al trupelor, în marea lor majoritate militari în termen, cu o slabă instruire
şi fără experienţă, marile deficienţe în asigurarea sprijinului logistic al
forţelor din Insulele Malvine, rivalităţile existente între comandanţii celor
trei categorii de forţe armate şi lipsa de coordonare a eforturilor acestora.
„Conducerea unitară a forţelor engleze şi întrebuinţarea acestora
într-o manieră integrată a reprezentat unul dintre factorii decisivi în
obţinerea succesului militar”.[iv]
Pentru conducerea generală a operaţiilor a fost constituit „Comandamentul
Interforţe” cu componentele sale (navală, terestră şi aeriană), proporţionate
cantitativ cu operaţiile specifice care s-au desfăşurat. Datorită planificării
şi combinării judicioase a genurilor de arme şi categorii de forţe şi prin
întrebuinţarea lor oportună în locul şi momentul dorit, devenind complementară
şi indispensabilă realizării scopului propus, Anglia a reuşit să obţină
succesul în operaţiile desfăşurate.
În Războiul din Malvine / Falkland câştig de cauză au avut britanicii
care și-au demonstrat capacitatea de proiectare a forţelor armate la distanţe
mari faţă de zona de dislocare (13.000 km) şi au executat cu succes operații
întrunite în toate mediile.
Concluzia de bază asupra acestui conflict, este că planificatorii
militari britanici au întreprins o analiză riguroasă a adversarului, a
posibilităţilor acestuia în timp şi spaţiu, au identificat corect obiectivele
operaţionale, au dimensionat corespunzător forţele şi mijloacele angajate în îndeplinirea
lor şi chiar au continuat instruirea trupelor pe timpul deplasării pe mare spre
teatrul de operaţii, în raport cu condiţiile concrete de desfăşurare a
operaţiei, punând în valoare superioritatea tehnologică deţinută, într-o
concepţie unică, integrată de întrebuinţare a tuturor categoriilor de forţe la
dispoziţie.
NOTE:
The Falklands Campaign. The Lessons, London, Her Majesty’s
Stationary Office:http://www.bopcris.ac.uk/imgall/ref20815_1_1;
http://www.casahistoria.net/Malvinas_Falklands.htm;
The
Falklands Campaign. The Lessons, London, Her Majesty’s Stationary Office:
http://www.bopcris.ac.uk/imgall/ref20815_1_1;
http://www.casahistoria.net/Malvinas_Falklands.htm.
BĂTĂLIA DE LA
CREȚEȘTI
ÎN
CONTEXTUL LUPTEI PENTRU
INDEPENDENȚĂ
Prof Andrei RADU
Suntem în
împrejurimile Craiovei, dincolo de Jiu lângă comuna Breasta, la confluența
pârâului Raznic cu Jiul, pe malul drept, înalt și abrupt, de unde privirea poate
străbate spre răsărit, către capitala Olteniei. La picioarele noastre,
prăbușite spre Jiu, zac împrăștiate câteva bucăți de zid, din cărămida aceea
îngustă, de pe vremuri. Sunt ultimele rămășie ale mânăstirii Crețești,
dispărută ca urmare a faptului că râul, săpând mereu la temelia malului său
drept și înalt, a surpat vechiul lăcaș de cult, clădit prea aproape de mal.
Ctitorită
prima dată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mânăstirea Crețești a
fost refăcută „de iznoavă” de către boierul Barbu Brădescu, dregător de seamă
al domnului Matei Basarab, în prima jumătate a secolului XVII și iarăși
refăcută de familia Brădeștilor la mijlocul veacului următor, într-un elegant
stil brâncovenesc, dăinuind însă doar vreun secol și ceva, până la ruinarea sa
completă. La începutul secolului XX Nicolae Iorga a mai putut vedea câteva ziduri
în picioare, chiar pe buza malului.
Să
ne întoarcem acum pe aripile gândului până în primăvara anului1602 și să privim
cu ochii minții din același loc împrejurimile, care arătau cu totul altfel
decât acum. Atunci mânăstirea era de abia o bisericuță din lemn, înconjurată de
câteva chilii modeste și de un gard din pari înalți. De jur împrejur domnea un
imens codru, care venea de la munte până către Dunăre, la marginea
câmpiei, întrerupt doar de câteva ogoare
de-ale sătenilor. Spre răsărit se putea zări micul târg al Craiovei, cu câteva
sute de case din lemn, înșirate pe ulițele noroioase, numărând ceva peste o mie
de locuitori stabili. Profilate pe orizontul lăptos al dimineții, puteam vedea
turlele și clopotnița vechii ctitorii a Craioveștilor, singura construcție din
zid din orașul de atunci. Către Sud, în josul Jiului, se mai putea zări,
printre crengile cu frunzișul abia mijit al copacilor, turla mânăstirii Coșuna,
cunoscută mai târziu, din secolul XIX, ca Bucovățul Vechi, dar atunci de abia
dacă împlinise trei decenii de existență. Fusese construită chiar pe
amplasamentul castrului roman Pelendava, din materialul de bună calitate, chiar
și după un mileniu și jumătate, lăsat de romani.
La vărsarea Raznicului în
Jiu acostaseră câteva zeci de luntri scobite dintr-un singur trunchi lung de
plop, din care coborâseră ultimii pedestrași ai oștirii așezate gata de luptă în lunca Jiului. Călăreții trecuseră cu greutate
de-a dreptul prin vad, tăind de-a curmezișul apele cenușii, învolburate de
ploi. În fruntea armatei sale nu prea numeroase și pestrițe se agita, călare pe
un cal mândru, turcesc, tânărul Radu Mihnea, fiul lui Mihnea Turcitul, fost
voievod al Țării Românești în veacul precedent,venit în prima sa încercare de a
ocupa tronul tatălui său, stăpânit atunci de către moldoveanul Simion Movilă. Acesta fusese impus cu de-a
sila domn, cu ajutor polonez, după căderea tragică a lui Mihai Viteazul.
Moștenirea viteazului domn era disputată aprig de către cele trei mari puteri
vecine – în Ardeal de austriecii conduși de asasinul Basta, apoi de către
veșnicii turci, care sprijieau câte un pretendent mai darnic la pungă, dar și
de polonezii cu pretenții, care izbutiseră să-i impună în Moldova pe Movilești,
protejații lor, și doreau să se extindă și asupra Țării Românești. Boierii
olteni, ostili lui Simion Movilă, sprijinit doar de trupe moldovene, dar mai
ales leșești, se uniseră cu Delimarcu, căpetenia haiducilor sârbi ai lui Mihai
Viteazul, și-l luaseră de la Giurgiu pe Radu Mihnea, care aștepta un prilej de
a ocupa efectiv scaunul domnesc, neîndrăznind să acționeze din cauza puținului
ajutor turcesc de care dispunea. Așadar, fără a mai aștepta altă oaste
turcească în sprijin, Radu Mihnea fu luat de boierii olteni, care-i jurară
credință, și intrase în țară, năzuind spre Craiova, ca o primă bază de
operațiuni, ocupând orașul cu avangărzile sale cu o zi în urmă, în timp ce
oastea credincioasă lui Simion Movilă se retrăsese peste Jiu, fără luptă.
Acum
Radu Mihnea, urmat de câteva mii de pedestrași, oaste de strânsură, gata să-l
urmeze pe oricine i-ar plăti, de cei două mii de haiduci sârbi și de încă vreo
mie de călăreți, din care o parte erau turci și alta cete boierești, se
pregătea de război contra oștilor mai puțin numeroase ale potrivnicului său,
regrupate la Crețești, într-o poziție dominantă, mai bună. Simion Movilă
însuși, cu o altă parte a oștilor sale, nu se afla în Oltenia în momentul
luptei, așa că din partea lui oastea a fost condusă de către Pan Tarnowski,
aflat acolo cu câteva mii de călăreți poloni și cazaci și de Orăș Moldoveanul,
prezent cu o mie cinci sute de levenți – mercenari călări moldoveni.
Oastea
lui Radu Mihnea urcă așadar panta până sus, pe platoul proaspăt arat de lângă
sat, năvălind spre liniile dușmane de două ori mai puțin numeroase, dar compuse
mai ales din călărime, și ceea ce conta mai mult, din soldați bine echipați și
pregătiți, obișnuiți cu războaiele, alcătuind o grupare disciplinată, omogenă
și tenace, în contrast cu oastea amestecată, strânsă în grabă de căre boierii
olteni, pentru Radu Mihnea. Husarii polonezi – cavalerie grea, cu armură solidă
și aripi montate la spate, pentru înspăimântarea dușmanilor, respinseră primul
atac doar cu pistoalele de la oblânc și lăncile lor lungi și atunci Radu Mihnea
își regrupă oastea pentru cel de-al doilea val de atac, pe care-l conduse
personal, năvălind în fruntea trupelor cu sabia în mână către inamicii care
nici nu se clintiseră din locul dominant unde așteptau să fie atacați.
A
doua oară oștile se loviră năprasnic, dar polonezii lui Tarnowski, apărați de
armurile solide, călărimea ușoară căzăcească și moldovenii lui Orăș ținură
piept și de data asta, respingând atacul și risipindu-i pe atacatori, pe care
zadarnic încerca Mihnea să-i mai adune. Pedestrimea, rămasă mai la urmă, își
descărcase în grabă sânețele greoaie (puști cu fitil) fără prea mare efect
asupra platoșelor poloneze și până să le încarce iar fu ajunsă de contraatacul
călărimii ușoare și tăiată cu săbiile, puțini scăpând cu fuga.
Documentele epocii aproximează cam
la două mii cinci sute numărul celor căzuți în luptă și cel al prinșilor la
circa cinci sute. Radu Mihnea însuși a fugit cu mare spaimă până la Cladova,
travestit în turc, și n-a mai reușit să vină ca domn în Țara Românească decât
după vreo zece ani, desigur cu ajutorul turcilor, cărora le ajunsese
prea-plecat slujitor, ca și tatăl său de altfel, domnind fără glorie de câteva
ori, alternativ, în Moldova și Țara
Românească. Este demn de menționat totuși că în timpul ultimei sale domnii din
Moldova, în Țara Românească a domnit, scurt timp, fiul său Alexandru Coconul,
ceea ce a însemnat un fel de uniune dinastică între cele două țări surori.
Victoria
zdrobitoare a trupelor lui Simion Movilă contra celor de două ori mai numeroase
ale lui Radu Mihnea ar fi fost de
așteptat să-i consolideze primului domnia, dar a fost tocmai dimpotrivă și
aceste oști venetice se risipiră peste câteva luni, în vara anului 1602, când
Radu Șerban, viteazul și demnul urmaș al lui Mihai Viteazul, coborî din Ardeal
cu oști de acolo și cu sprijinul Fraților Buzești, astfel încât domnul pus de
leși fugi de se ascunse tocmai în inima Moldovei, la Târgu-Frumos. Astfel își
inaugura domnia nu prea lungă și viteazul Radu Șerban, care în toamna aceluiași
an frământat respinse năvala tătarilor trimiși de către turci să-l scoată din
domnie, reușind să înlăture pe rând amestecul polon și turcesc ce amenința să
știrbească și mai mult independența Țării Românești.
Din
aceste timpuri ne-a rămas inscripția antologică de pe mormântul eroului Stroe
Buzescu, mort în urma rănilor căpătate în duelul său victorios cu cumnatul
hanului tătarilor, inscripție care, sugestiv, rezumă situația prin ultimele
sale cuvinte: „Și nu fu pre voia cânilor de tătari”!
Dacă Stroe Buzescu, fiind mare boier și
comandant de oști, a putut avea un mormânt decent, sutele și miile de oșteni
căzuți la datorie în cursul necurmatelor lupte de secole, care au însângerat pământul
nostru, erau de obicei adunați grămadă și peste ei se ridica o movilă de
pământ, deasupra căreia se punea o cruce de lemn, mai rar din piatră. Aceste
movile însă au fost uitate cu timpul, neglijate și, practic, au dispărut, la
fel și crucile de pe ele, așa încât nimeni nu a mai putut cinsti sacrificiul
lor. La fel s-a întâmplat și cu mormântul colectiv al celor două mii cinci sute
de oșteni căzuți la Crețești, în primăvara tulbure a anului 1602.
PERSONALITĂȚI
ISTORICE - MILITARE
GENERALUL
GEORGESCU PION
Gl bg (r) D. BĂLUȚĂ
Motto
„Armata trebuie să rămână
curată, nepătată,
respectată,
admirată, idolatrizată de toţi și
folosită doar în scopurile
mari ale neamului!”
General Georgescu Pavel Ion
Georgescu
Pavel Ion (Pion)1 s-a născut pe 25
decembrie 1884 în localitatea Zănoaga, care la acea vreme făcea parte din
judeţul Romanaţi. Dispus în zona de interferență a două județe, la 30 km depărtare
de Craiova și la 20 km de Caracal, satul a trecut din punct de vedere
administrativ în decursul timpului dintr-o parte în alta, iar astăzi aparține
comunei Leu din județul Dolj. Fiu al preotului Georgescu Pavel-Băluță și al
preotesei Rada, băiatul a început școala primară în localitatea natală, apoi a
urmat cursurile gimnaziale la prestigiosul Colegiu
Național „Carol I” din Craiova.
Generalul Georgescu PION
Grație aptitudinilor
sale intelectuale excepționale, la recomandarea profesorilor avea să fie
transferat ulterior la Liceul „Mihai Viteazul” din București,
unde s-a făcut remarcat imediat ca fiind un elev eminent. Impresionat de
uniforma impecabilă a elevilor militari care ieșeau duminica în învoire,
tânărul nostru oltean și-a dorit atunci cu toată ființa să îmbrățișeze cariera
militară și în consecință după terminarea studiilor liceale, avea să susțină
examenul de admitere la Școala Militară
de Artilerie și Geniu din București,
pe care l-a trecut cu brio.
În perioada studiilor la Școala Militară (1904 – 1906) a fost
remarcat încă de la început pentru inteligența și înclinațiile sale spre
științele exacte. Aprecierile comandanților și îndemnul profesorilor cu privire
la posibilitățile lui intelectuale, l-au motivat să urmeze în paralel și Facultatea
de Matematică, Secția Topometrie. Astfel tânărul
și inimosul sublocotenent de artilerie avea să devină nu numai un destoinic
comandant de pluton, ci și un iscusit inginer topometrist, care uzitând de
precizia și rigoarea matematică își stabilea un fundament solid pentru
ascensiunea în cariera lui viitoare.
Gradele militare le-a obținut pe baza
excelentei sale competențe profesionale, într-o
succesiune firească și absolut meritorie, după cum urmează: sublocotenent
- 1906, locotenent - 1910, căpitan - 1914, maior - 1917, locotenent colonel -
1920, colonel - 1926, general de brigadă - 1935 și în fine, general de divizie
în anul 1942.
Tânărul ofițer fost o vreme
aghiotantul generalului Constantin
Coandă, apoi al ministrului de Război, Vasiliu Răşcanu. În perioada
1911–1913 a fost trimis ca specialist în guri de foc la
uzinele Krupp de la Essen (Germania) în cadrul Comisiei de Recepţie Armament.
În timpul Primului Război Mondial, maiorul Pion a acționat în
funcția de comandant al unui divizion de artilerie, câștigând atunci încrederea
subalternilor artileriști în luptele de la Cașin și Mărășești, dar și pe cea a
infanteriștilor, prin realizare unor tranșee inexpugnabile, întărite cu tunuri
dispuse cu mare abilitate tactică, după
o concepție proprie. Această realizare în campanie avea să rămână înscrisă în
Istoria Artileriei Române, sub denumirea: „Tranșeea Pion”. Grație unei remarcabile pregătiri
metodice și pedagogice a îndeplinit cu onoare funcțiile de instructor și
profesor la Școala Specială de Artilerie din Timișoara.
Școala Militară de Artilerie din
Timișoara, în perioada interbelică
Prin
urmare un loc aparte în activitatea sa profesională a reprezentat-o perioada
desfăşurată în cadrul Şcolii Militare de
Artilerie din Timișoara.
Meritele din domeniul învățământului militar aveau să fie răsplătite prin
deplina lor recunoaştere materializată prin numirea sa în funcţia de comandant
al şcolii. A rămas memorabil primul său
Ordin de Zi pe Unitate nr. 17 din 1926, în această calitate, reprezentând în
fapt sinteza crezului său profesional:
„Prin
Înaltul Decret nr.3219/1926 fac cunoscut
ofiţerilor, personalului civil, elevilor, reangajaţilor şi oamenilor de trupă
ai şcoalei, că subsemnatul sunt înălţat la gradul de colonel şi întărit în
comanda definitivă a Şcoalei Militare de Artilerie, pe ziua de 28 septembrie
1926. Pentru această înaltă demnitate cu care, Regele şi Ţara mea m-au onorat,
mă angajez că voi conduce, învăţa, instrui, educa, administra şi lucra pentru
înălţarea şi propăşirea crescândă a şcoalei de artilerie. Cu înţelegerea
deplină a tuturor – din toate puterile minţii şi a sufletului meu românesc
…ajutat de o experienţă sigură, câştigată în şi cu fiecare grad, chiar la
această şcoală, ca instructor, educator, profesor, comandant de baterie,
comandant de divizion, director de studii la elevi şi ajutor de comandant de
şcoală în ultimul timp. Nu cer – de la acei ce mă ajută şi ascultă – profesori,
ofiţeri instructori şi educatori, angajaţi, funcţionari şi soldaţi – decât
îndeplinirea conştiincioasă a datoriei, încrederea deplină a fiecăruia în el şi
în noi toţi, că munca pusă în serviciul şcoalei pe lângă câştig personal şi o muncă
ce va fi răsplătită …….
Pretind
însă tuturor – pregătirea individuală de tot momentul… a elevilor ce ne sunt
încredinţaţi a-i creşte şi pregăti pentru cariera militară – cu convingerea
sigură de rolul ce avem ca educatorii educatorilor viitorilor ofiţeri ai
artileriei oastei noastre şi mai ales conştiinţa românească care să creeze, să
armonizeze, să solidarizeze şi să pregătească viitorii ofiţeri: ca oameni, ca
valori militare şi buni români înainte
de toate”2.
Dacă mai asociem la
toate acestea și faptul că în perioada când a activat în garnizoana Timișoara,
colonelul Pion a predat studenților de la Institutul Politehnic cursul de
balistică, întregim în bună măsură imaginea strălucită a personalității
bravului nostru înaintaș.
Pe când era elev al Școlii Militare din
Timișoara, Pion a ridicat în localitatea sa natală, la 1904 în incinta
bisericii din Zănoaga (unde paroh era tatăl său), un bust al lui Ștefan cel
Mare cu prilejul comemorării a 400 de ani de la moartea ilustrului domnitor
moldovean. Astăzi din păcate nu se mai păstrează decât soclul pe care altă dată
la Zănoaga trona figura legendarului nostru domnitor moldav.
În anul 1930 colonelul Pion a fost numit comandant al Arsenalului Armatei. În anul următor a fost
promovat comandant al Brigăzii 15
Artilerie cu reședința în garnizoana
Chișinău, funcție corespunzătoare gradului de general,
pe care a girat-o în mod strălucit până în anul 1937.
La 20 de ani de la terminarea Războiului Întregirii, cu
prilejul comemorării eroilor români căzuți la Mărăști, Mărășești și Oituz, pe
când comanda Brigada 15 Artilerie,
generalul Pion a realizat la Chișinău din fonduri proprii, un
monument natural omagial denumit „Isvorul
general Georgescu Pion”, care a
fost inaugurat și sființit în ziua de 21 noiembrie 1937.
Inaugurarea „Izvorului-
monument General Georgescu Pion”
„Am făcut acest monument după 20 de ani de la
victoria de la Mărăști și Mărășești și am chemat aici toate sufletele acelora
ce s-au sacrificat, care au luptat și luptă pentru înălţarea neamului. L-am
făcut în [formă de] cruce. Crucea e sus, căci pe ea stă crucificatul Iisus.
Prin sacrificiu și muncă am ridicat acest altar. Din credinţă l-am făcut, nu
din ambiţie. Din toate părţile e materialul. Piatra e din Putna, lemnul e din
Ardeal, varul din Muntenia, nisipul din Basarabia. Înfrăţirea acestor elemente
a dat monumentului frumuseţea lui. Tot așa și românii de pretutindeni uniţi vor
face gloria Țării Românești, ca o pildă că unirea face puterea”.3
Izvorul
General Georgescu Pion
fusese inaugurat pe 21 noiembrie
1937, avea din păcate să fie demolat de
către bolșevici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, însă din fericire pe 25 Octombrie 2021, de
Ziua Armatei României, monumentul a fost reconstituit, reinaugurat și
resființit.
În perioada 1937–1939
generalul Pion în calitate de comandant al Diviziei 20 Infanterie de la Târgu Mureş și-a condus trupele pentru
realizarea lucrărilor de fortificaţii din Poarta Someşului.
Spirit de oltean ambițios, pe lângă efortul militar de a
conduce și superviza lucrările de fortificații, generalul Pion, fiu de preot
odată ajuns la Seini a manifestat și vădite preocupări de bun creștin. În acest
sens în anul 1939 a început ridicarea prin contribuţie publică a Bisericii
ortodoxe de la Seini şi apoi construcţia unei şcoli generale.
De departe însă, cea mai importantă realizare a sa rămâne
ridicarea unui „Monument natural viu,
dedicat poetului Mihai Eminescu” în anul 1939 pe dealul Comja de lângă
Seini, la realizarea căruia s-au plantat 10 000 de brazi cu numele lui E M I N E S C U. Suprafaţa alocată
monumentului avea circa 400 m2 situată la altitudinea de 650 m și era
vizibilă atât din avion, cât și de pe Drumul European 58, Satu Mare – Baia
Mare, de la 10 kilometri depărtare.
Din punct de vedere familial, militarul
de carieră Georgescu Pavel Ioan a avut o soție credincioasă, care l-a iubit și
i-a fost devotată, așa cum îi stă bine unei soții de militar, urmându-l în toate garnizoanele prin care a fost mutat
în interes de serviciu. Cei doi soți au avut împreună două fiice, de care era
tare mândri și de a căror educație s-au ocupat îndeaproape cu multă dragoste.
Familia generalului Pion
Georgescu
În ultima parte a activității sale a comandat Corpul
7 Teritorial cu reședința în garnizoana Sibiu. Aici la 1 septembrie 1940 a
participat pe străzile orașului împreună cu ofițerii săi în fruntea
manifestanților, la demonstrația împotriva odiosului Dictat de la Viena (care rupea
din teritoriul României o suprafață de 43 492 kilometri pătrați cu circa 2 667
000 de locuitori, dintre care peste 50 % erau români). S-a adresat demonstranților mai întâi de la
fereastra casei sale, apoi a coborât în stradă unde a participat la protest în
fruntea sibienilor.
Presa locală avea să omagieze a doua zi gestul de aleasă
simțire patriotică al „domnului General
Georgescu Pion!”
Fiind singurul comandant de mare unitate care a protestat
atunci împotriva Arbitrajului, generalul Pion are rezervată în acest
sens o vitrină specială în Muzeul Militar Național din București.
Să mai adăugăm că în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, generalul Pion a fost director al revistei „Armata”, organ de presă
care era menit să informeze opinia publică în legătură cu situația de pe front
a trupelor române.
Privind traiectoria vieții lui de
militar, remarcăm că generalul Pion a lăsat în urma sa și numeroase opere
cultural-istorice în garnizoanele prin care a trecut, rămânând în conștiința
concetățenilor săi, ca un român de mare valoare. Pentru întreaga sa carieră
militară strălucită a fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și
străine. Fiind însă un apropiat al lui
Carol al II-lea, începând cu anul 1946, avea să
fie pus sub permanentă
supraveghere a Securității și arestat de mai multe ori. Ajuns la o vârstă
înaintată, venerabilul general de divizie s-a adresat lui Emil Bodnăraș4,
ministrul Forțelor Armate de la acea vreme, spre a-i mijloci deplasarea la
Comja pentru a vedea cu ochii lui în ce stare se afla monumentul pe care l-a
gândit și realizat dintr-un respect nemărginit pentru „Luceafărul poeziei
românești”. Așadar,
în toamna anului 1955 avea loc ultima vizită a generalului la Seini, unde toată
suflarea localității îl aștepta cu
nerăbdare în gară. Aidoma unei autentice zile de sărbătoare, primarul îşi
pusese eşarfa tricolor, iar fetele din primul rând erau pregătite să ofere
flori bravului general. Cuvântul de salut a fost citit de eleva Maria Ţânțaş,
care a atras atenția întregii asistenţe prezentă la primirea distinsului
general Pion:
„………..din spusele înaintaşilor de acum 16 ani, am
auzit că aveţi o mare dragoste pentru copii, că aţi fost un om drept şi bun. Am
auzit de asemenea, că aţi ajutat pe săraci şi pe mamele celor concentraţi, fără
deosebire de naţionalitate.
Iată de ce am venit cu toată dragoste înaintea dumneavoastră, spre a vă mulţumi
din toată inima pentru binele ce aţi făcut copiilor de atunci indiferent de
naționalitate. În semn de recunoştinţă şi dragoste, vă rugăm să primiţi în dar
acest buchet de flori. Portretul
generalului meu este gata. El este nemuritor.”5,
a spus cu vădită emoție în glas, eleva.
Opera scrisă a
generalului Pion cuprinde următoarele lucrări:
„ În serviciul
Școalei de Artilerie ca educator și comandant (1926 - 1928)”, „Cuvântări
educative, educaționale -Timișoara, 1928, Tipografia Școalei Militare de
Artilerie”, „Ce amintește comandantul Marii Unități din Poarta Someșului
(1941)”, „Spiritul de jertfă al Artileriei române”, „Gurile de foc cerute în
Artileria călăreață de azi și cea de mâine”.
Cu
puțin timp înainte să treacă în lumea celor drepți, am aflat de la fostul meu
camarad colonelul (r) Popa Titus, că mama lui originară din Zănoaga, nepoată a
generalul Pion. La nunta ei l-a avut oaspete
de onoare pe distinsul general, prilej cu care i-a oferit în dar un tablou
înrămat de o valoare afectivă de neșters.
Regele Carol al II-lea primind raportul
generalului PION.6
Generalul
Georgescu Pion a fost un om cu alese însușiri: profesionist desăvârşit,
moralitate ireproşabilă, oratorie admirabilă, patriotism vibrant, har educativ
etc. Despre calităţile lui oratorice, elevii săi spuneau că avea ,,...voce
puternică şi verb tumultos ce răscolea prin cuvintele sale alese,
sentimentele auditorului”7
.
Generalul de divizie Pion Georgescu a încetat din viaţă în anul 1956, fiind înmormântat cu toate
onorurile militare cuvenite: o companie de onoare și muzica militară. În semn
de recunoştinţă, autorităţile militare din Satu Mare au propus acordarea Unității
Militare 01486 a denumirii de „General Ioan Pavel Georgescu” pentru
ca amintirea lui să nu dispară din memoria sătmărenilor, a oltenilor și a
tuturor românilor.
Note:
1. Anagramarea numelui Pavel Ion;
2. Arhiva MApN – Registrul
istoric al Şcolii
Militare de Artilerie, vol. 1928-1938, inventar 4506, pag 105;
3.
Gazeta Basarabiei, nr 513 din 24.11 1937, pag 3;
4. Emil Bodnăraș
fusese și el absolvent al Școlii Militare de Ofițeri din Timișoara și ofițer de
artilerie, care se cunoștea bine cu generalul Pion;
5. Generalul Pion şi ortodoxia, Mihai Bălaj, Autobiografie, 1975, revista
ACOR-D, pag 5–6;
6. Pion Georgescu, fotografie originală: 28/36 cm, (cu ramă
45/54 cm);
7. Ibidem 2 pag 144.
Bibliografie selectivă:
* Duțu Alexandru (coord) - Corpul 7 Armată, Tradiție și
actualitate - Ed. Modelism;
* Georgescu Pion – În serviciul Școalei
Militare de Artilerie ca educator și comandant 1926 – 1928;
* Anuarul ofiţerilor activi din Armata română
pe anul 1923/1924 – pag 346;
*
„Gazeta Basarabiei”, nr
513 din 24.11 1937.
OAMENI
DE IERI ȘI DE AZI
Generalul medic IOAN P
VERCESCU
Col
medic Iulian MEȘINĂ*
MOTTO
„Toată cunoașterea își atinge valoarea etică și
semnificația sa numai prin sensul uman în
care este folosită.
Numai un om bun poate fi un mare medic.”
Hermann Nothnagel
O serie de
personalităţi ale vieţii medicale româneşti ancoraţi în creşterea afirmării inteligenţei
autohtone sunt prezente în calendarul preţuirii şi recunoştinţei breslei.
Începuturile
organizării sanitare sunt marcate în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbey, iar
prima formă de administrare a spitalelor o copiază oarecum pe cea a bisericilor
pe lângă care funcționau.
Consulul francez Louis Béclard
(ginerele lui Barbu Catargiu) l-a recomandat domnitorului pe tânărul doctor
Davila pentru a îndeplini sarcina formării primelor organizări medicale. Privit
la început cu neîncredere, acesta reușește cu sprijinul câtorva felceri străini
și al unor băieți mai de familie care
își făceau stagiul militar să înjghebeze o Școală de Mică Chirurgie în localul
cazărmii de la Mănăstirea Mihai Vodă. Însă, cel care l-a ajutat pe drept cuvânt
pe Davila în organizarea învățământului medical românesc a fost Nicolae
Krețulescu, cel dintâi fiu de mari boieri întors de la Paris cu diplomă de
medic, în anul 1839.
Primul serviciu
sanitar a fost organizat de către medicul român de origine cehă Iacob Dimitrie Felix (1858),
care a distribuit medicii pe văpseluri,
adică pe sectoare, alcătuind și primele policlinici de cartier. Spitalele în
folosul armatei române (lazarete) au
apărut în strânsă legătură cu dezvoltarea instituției militare. Prin
Regulamentele Militare care au fost emise în iulie 1831, s-a hotărât ca
îngrijirea medicală a regimentelor nou înființate să fie făcută de trei
lazarete, și anume, la București, Craiova și Ploiești.
Astfel, activitatea
medicală organizată în folosul armatei din zona Olteniei își are începuturile
în august 1831, când este dat în folosinţă primul lazaret din Craiova, cu o capacitate de 20 paturi, funcţionând
pentru început în mai multe clădiri puse la dispoziţie de autorităţile locale
ale vremii.[v]
Punerea rapidă în funcțiune a Spitalului
Soldaților din Craiova a fost posibilă prin preluarea imobilelor în care a
funcționat cu un an mai devreme, spitalul militar rus, în casele boierului
Pârșcoveanu. Primul medic șef al spitalului a fost Ignatie Navara, pentru o
perioadă scurtă, până în 1831, iar după plecarea acestuia, la comanda
serviciului medical al regimentului din Craiova a fost numit doctorul Petre
Ferrari din Ploiești, care a condus serviciul medical militar la Craiova până
în aprilie 1832.
În perioada
1832-1833, la comanda spitalului a fost doctorul Mihai Vilag - magistru în chirurgie, fiind primul comandant oltean la origini. În
mandatul acestuia, spitalul şi-a dublat capacitatea, ajungând la 40 paturi.
Din anul 1864, în
urma unei noi legi de reorganizare a armatei, spitalul militar craiovean devine
spital de divizie, comandant fiind numit medicul primar clasa a II-a N.
Caligaris.
Personalul
Spitalului ostăşesc din Craiova a participat în mod efectiv la Războiul pentru
cucerirea independenţei de stat din 1877-1878, în luptele de la sud de Dunăre.
Printre cei care au
condus facilitatea medicală militară oltenească și au contribuit la dezvoltarea
în timp a acesteia s-a aflat și unul dintre cei dintâi studenți mediciniști,
discipoli ai doctorului Carol Davila - Ioan
Vercescu.
Viitorul promotor
în ale medicinii, Ioan Vercescu s-a născut pe 6 februarie 1840, în
localitatea Cerneți, Mehedinți, fiind fiul lui Pârvu Vercescu, cel care
în anul 1851 era numit primul primar al orașului Turnu Severin.
A urmat cursurile
școlii primare din Cerneţi și, mai apoi, ale Școlii de chirurgie de la Mihai
Vodă, precum și pe cele ale Școlii Naţionale de medicină. În anul 1857 a
obţinut accesit la patologia
chirurgicală şi la clinica chirurgicală. În cursul aceluiaşi an a fost
repartizat ca unter-ofiţer în plutonul II
Korporalia.
La 1 Septembrie
1859, Domnul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza înainta la rangul de
medici de batalion, clasa a II a, asimilați la gradul de sublocotenent și cu o
leafă de 333 de lei pe lună, pe elevii ce făceau parte din această primă
promoție. A fost medic de batalion între 1859 – 1861 și apoi medic clasa I
(1861).
Fiind un elev
talentat al Şcolii de chirurgie „Carol Davila”, după licență, Vercescu a făcut
parte dintre cei șase elevi care au beneficit de bursă pentru completarea
studiilor și obținerea titlului de doctor în străinătate, patru la Facultatea
de medicină din Paris și doi la cea din Torino.
Vercescu a plecat în Italia, la
Facultatea din Torino unde a fost primit în anul V și, unde în 1865 și-a luat
doctoratul în medicină cu teza: Dizertaţie
despre anevrisme.
La întoarcerea în
ţară, a fost numit în anul 1867 medic primar chirurg la Spitalul militar din
Craiova și medic primar la Spitalul Filantropia Craiova în urma unui concurs și
unde a activat timp de 12 ani. În această perioadă a realizat o metodă
chirurgicală originală de tratare a hemoroizilor pe care a publicat-o sub
titlul Despre un procedeu nou al
extirpării tumorilor hemoroidale, dar a introdus și folosirea răzăturii de
lemn de stejar ca material de pansament. Lucrarea a fost publicată în limba
franceză, ilustrată cu litografii color.
Caietul de operaţii al Spitalului
Filantropia din Craiova conţine metoda
Vercescu din 12/24 mai 1872, dar pentru că fusese publicată mai târziu,
lumea medicală a recunoscut inițial, metoda medicului englez Walter Whitehead.
Mai târziu, profesorul agregat, doctor Iancu Jianu a pus problema metodei Vercescu ca fiind prima, a cerut
și a obținut dreptul la prioritate pentru chirurgul român, contribuţie
recunoscută astăzi în istoria medicinii româneşti şi internaţionale.
În plus, și S.
Izsdk a publicat studiul „Prioritatea medicului român loan Vercescu fată de
Whitehead”, scoțând la iveală procedeul operator original aplicat pentru prima
dată de compatriotul nostru, în 1868, la un spital din Craiova.[vi]
Rămas în cadrul
armatei, a luat parte la Războiul de Independenţă și a parcurs ierarhia
militară până la gradul de general.
Astfel, Războiul
pentru independență, izbucnit în 1877 l-a găsit pe doctorul Vercescu cu gradul
de colonel, medic de divizie. În cadrul Ambulanței militare centrale din
Craiova, Ioan Vercescu a activat ca medic șef al Diviziei I. În luna mai 1877,
divizia s-a mutat la Calafat.
Într-o scrisoare
adresată presei, căpitanul de geniu Ioan Botez greu rănit cu ocaziunea bombardărilor Calafatului prin strivirea
piciorului de o spărtură de obuz, adresa mulțumiri doctorului Vercescu care
îi aplicase desarticulația tibio tarsiană,
operația fiind făcută cu un succes
fericit.
La terminarea
războiului, medicul primar din Serviciul Central, Vercescu Ioan era răsplătit
cu Ordinul Sfântul Stanislav clasa II
de către Majestatea Sa Imperatorul
tuturor Rusiilor.
În anul 1880
capacitatea spitalului militar din Craiova era de 80 paturi. Deoarece spaţiile
în care funcţiona erau disparate şi improprii, în anul 1881, Ministerul de
Război a cumpărat terenul situat în bariera Caracal, pe care se află şi azi
amplasat spitalul (de la doamna Maria M. Poenaru prin actul 677 şi de la comuna
Craiova prin actul 571), începându-se construcţia pavilioanelor, după model
englezesc.[vii]
Prin noua
reorganizare a armatei, în 1883, diviziile teritoriale s-au transformat în
Corpuri de Armată, iar spitalele militare de reşedinţă au luat titulatura de
Spitale de Corp de Armată, fiind sub autoritatea medicului şef de Corp de
Armată.
În anul 1883, Ioan
Vercescu a ajuns medic șef de Corp de Armată, fiind primul comandant al nou
înființatului Spital de Corp de Armată Craiova, funcție pe care a
deținut-o (cu o întrerupere de 2 ani, între 1897 – 1899) până în anul 1901.
Spitalul craiovean a coordonat şi activitatea spitalelor divizionare din Turnu
Severin, Slatina şi Piteşti.
În perioada
1885-1889 au fost date în folosinţă pavilioanele chirurgical, medical, cel
destinat pentru dermato-sifilitici, contagioşi. În 1893 a fost terminat şi
pavilionul administrativ, în 1895 cel destinat depozitului sanitar al armatei,
iar în 1889 a fost dată în folosinţă instalaţia de apă. În anul 1898 spitalul
avea 200 paturi în două servicii: medical şi chirurgical.[viii]
În anul 1897, Vercescu a fost avansat la gradul de general de brigadă și a fost însărcinat ca șef al Spitalului Militar Central din București (1897-1899).
Între anii
1901-1905 a fost Șef al Serviciului Sanitar Militar – Inspector general al
Serviciului Sanitar al Armatei Române.
În anul 1902 a fost
numit și ca primul președinte al Cercului Medico–farmaceutic din Craiova.
Perioada anilor
1880-1916 se caracterizează pentru Spitalul Militar din Craiova prin
definitiva încadrare şi înzestrare într-o formă care făcea posibilă
desfăşurarea unei activităţi medico-chirurgicale remarcabile. Aici au lucrat
unii dintre chirurgii cei mai de seamă ai armatei. S-a pensionat în anul 1905,
dar avea să revenă la Craiova.
În ianuarie 1915 C.
D. Fortunescu a înființat, alături de alţi oameni de cultură craioveni, filiala
din Craiova a Societăţii „Prietenii Ştiinţei”. La 29 ianuarie 1915, în
cancelaria Liceului Carol I a fost ales Comitetul director al secţiunii locale
a societății format din general doctor
Ioan Vercescu - preşedinte de onoare, doctor Charles Laugier - preşedinte
activ, inginer Constantin Moisescu şi doctor Voiculescu - vicepreşedinţi, C. D.
Fortunescu şi Nicolae Popescu - secretari.
În iulie 1916,
odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, filiala şi-a întrerupt
activitatea și s-a pus la dispoziţia oştirii pentru îngrijirea răniţilor. A
plecat în Moldova, la Iași și își va da viaţa pe timpul campaniei din 1917 a
Primului Război Mondial.
***
Pe strada Unirii la
numărul 140 se mai păstrează o casă construită în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea, pe frontonul căreia este inscripționată inițiala numelui vechiului
proprietar, Ioan Vercescu[ix].
Casa este construită în stil eclectic cu influențe neoclasice cu o curte
elegantă. Scopul construcției a fost aceea de reședință boierească.
În aceste case,
generalul doctor Vercescu invita la masă sau la seratele pe care le organiza tot ce era mai distins în Craiova.
Într-o listă cu medicii aflați în Craiova, din anul 1887, doftoru Ion P. Vercescu este arătat cu locuința în mahalaua
Mântuleasa, pe strada Unirii. Locuința indicată în lista din 1887 ar putea fi
edificiul de la nr. 140 de astăzi, dar ar putea fi și casele de lângă hanul La Cocor unde, potrivit lui M.
Theodorian – Carada, doctorul ar fi locuit într-o vreme.
În casa de pe
strada Unirii (în anul 1925 adresa era Unirei
107) va rămâne fiul său George I. Vercescu, rezultat din căsătoria cu
Elena, născută Gârleșteanu. De profesie avocat, acesta se va înscrie în Baroul
Dolj la 8 octombrie 1897. George Vercescu va ajunge prefect al județului Dolj.
***
Lucrări de seamă
ale Generalului medic Ioan P. Vercescu: - Despre erisipila (Craiova, 1869);
Sur un nouveau procédé d’extirpation des tumeurs hémoroidales (1900); Igiena
privată (1908).
Medicul militar,
reprezentant de excepție al Olteniei, a fost răsplătit pentru lucrările sale
medicale, în anul 1881, cu medalia Bone-Merenti clasa I, iar în anul următor i
s-a acordat dreptul de a purta semnul onorific pentru serviciul militar de 18
ani.
NOTE:
- * Comandant al Spitalului Clinic de Urgenta Militar „Dr. Stefan
Odobleja”, Craiova
- http://www.smucraiova.ro/index101t.html;
- Prof. univ.
V. Cherestesiu și alții, Studii, Revista
de istorie, Editura Academiei RPR, 1955;
- Prof. univ.
dr. Nicolae BOCŞAN, Dinu Elena Steluţa, Asistenţa
spitalicească a oraşului Craiova în a doua jumătate a secolului al XIX lea -
începutul secolului XX, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de istorie
şi filozofie, Şcoala doctorală: Istorie, Civilizaţie, Cultură, Cluj-Napoca,
2014;
- Col.
(r.) Dr. Cheiţă Nicolae, Lt. col. Dr. Vlădaia Iovan, Istoricul Spitalului Militar din Craiova, Septembrie 2007;
- https://craiovadeieri.wordpress.com/2015/08/25/doctorul-vercescu/.
CONSTANTIN
BRÂNCUȘI
Dr
Doina ȚENEA
Constantin Brâncuși se năștea în urmă cu 147 de ani, pe 19 februarie
1876 la Hobița, sat gorjenesc de munte , loc de basm, liniște și
neasemuită frumusețe rustică. Învăluit în magia și farmecul tradițiilor
populare în domeniul sculpturii, nimeni nu și-a imaginat atunci că locul acesta
binecuvântat a dat țării și lumii întregi, un geniu.
Atunci
în familia lui Nicolae Brâncuși a văzut lumina zilei, copilul care prin zidirea și harul lui Dumnezeu avea să ajungă
pe cele mai înalte culmi ale sculpturii.
Primele
două clase primare le face la Școala din Peștișani, iar clasa a treia la
Brădiceni, apoi se hotărăște să întrerupă cursurile. Fire sensibilă, meditativă
și rebelă totodată, Brâncuși fuge de acasă la vârsta de 11 ani și ajunge la
Craiova, unde se angajează ca băiat de prăvălie la restaurantul din zona gării,
apoi se mută la birtul lui Zamfirescu unde spală vase și cântă la vioară.
În
anul 1893 se înscrie ca intern la Școala
de Arte și Meserii din Craiova, pe care o termină în 3 ani în loc de 5. Pe timpul școlii a
primit o bursă și un ajutor de 200 de lei de la Biserica Madona Dudu, fiind
sprijinit și îndrumat totodată și de doi importanți profesori ai școlii:
Vladimir Hegel și Gerota de la anatomie.
Beneficiind în continuare de ajutor din partea
Bisericii Madona Dudu, în anul 1898 se înscrie la cursurile Școlii de Arte Frumoase din București.
În
anul 1902 își vinde pământul de la Hobița și cu puținii bani obținuți își
începe peregrinările în marea aventură a vieții sale. Ajunge mai întâi la Viena
unde lucrează într-o fabrică de mobilă, apoi în Italia pentru perfecționare și
mai departe traversează Ungaria, Germania, Elveția, și întorcându-se în cele
din urmă la Paris.
În
1904 pleacă la studii la Main în Germania , însă după numai 6 luni o pornește
pe jos prin Bavaria, Elveția apoi ajunge
în orașul Langres din Franța, de unde ia trenul până la Paris. Pe timpul
șederii în capitala Franței primește o bursă anuală de 600 de lei din partea statului român. La început
lucrează în atelierul cunoscutului sculptor Rodin, însă după un timp dându-și
seama că pastișează1 cu stilul acestuia îl părăsește și își deschide
propriul atelier de sculptură în cartierul Montparnasse pentru a putea să-și
pună în operă propriile sale idei, de care nu ducea lipsă.
Brâncuși
în atelierul din Montparnasse
Aici se împrietenește cu renumiți oameni de
artă și cultură din Paris, cum sunt: sculptorul Modligliani, care era și
pictor, poetul Apolinore, dar și alții cu care petrece zile frumoase și-i
servește cu ciuperci, amintindu-și cu nostalgie de anii copilăriei de la
Hobița.
În
anul 1926 la Capșa în fața unui suc de portocale, Nicolae Titulescu se confesa
lui Octavian Goga: ,,Pe Brâncuși n-am reușit să-l descifrez. Cinstit o spun.
Simt că este ceva neobișnuit în sculptura lui, dar nu am ajuns să-i înțeleg
limbajul... Și în fața lumii occidentale care îl ridică în slavă, eu, dublul
lui compatriot, fac pe papagalul! E inadmisibil. Va trebui să învăț problema
acesta: să învăț vocabularul creației lui, să știu ce vrea, să înțeleg drumul
pe care a mers, să pot vorbi despre el cu propriile mele cuvinte!”.2
La numai doi ani de la această discuție, în 1928 pe când se afla la Paris, Nicolae Titulescu
l-a invitat pe Constantin Brâncuși la un dejun în compania diplomaților
Alexandru Stănescu și Vintilă Russu-Șirianu. Cei doi au discutat preț de câteva
ore, timp în care Titulescu a încercând să descifreze câteva din tainele
creației brâncușiene, s-a arătat la final vădit impresionat de preocupările
artistului.
În
decursul vieții sale Constantin Brâncuși a sculptat în lemn, piatră, a dăltuit
în bronz și a creat o serie de opere nemuritoare.
În
anul1913 Brâncuși pleacă la New-York în
SUA unde își prezintă 5 dintre sculpturile sale, dar stilul artei îi este
contestat și parcă nu ar fi fost
îndeajuns se mai alege și cu un proces care avea să dureze câțiva ani și pe
care l-a câștigat în cele din urmă. Arta sa nu a fost o copie ci o esență a
realității, stilizată și reprezentată prin simboluri. În România a primit mai
multe medalii în semn de apreciere a volorii operelor sale. Cele mai importante
lucrări ale sale au fost: „Muza adormită”, „Rugăciune”, „Cumințenia
pământului”, „Începutul lumii”, Adam și
Eva”, „Pasărea măiastră” „Domnișoara
Pogany” „ Complexul muzeistic de la Târgu Jiu” (Coloana infinitului, Masa
tăcerii, Poarta sărutului), simbolizând mântuirea prin iubire la trecerea
dintre două lumi.
O mică parte din cele 204 opere ale lui Brâncuși
Despre
el afirma că: „Toată viața mea a fost o succesiune de miracole” adăugând „……
lucrările mele au o motivație profundă; arta este perfecțiune, este acolo unde
este apropiere de suflete, este apropiere de înălțimi”. Și încă:
„Domnule, eu am purtat opinci. De regulă opincarii sunt oameni cinstiți, care
n-au bani să-și cumpere pantofi. Am întâlnit înțelepți în opinci, am văzut și
proști cu joben și monoclu.”
Fiind
un bărbat atrăgător, Brâncuși a fost iubit și la rânul lui a iubit multe femei.
Pe una din iubitele sale, o irlandeză a adus-o la Hobița unde a îmbrăcat-o
într-un costum autentic gorjenesc pe care i l-a oferit apoi în dar. A iubit-o
și pe Domnișoara Pogany, care i-a devenit muză și pe care a sculptat-o
în mai multe lucrări. Pe Maria Tănase a întâlnit-o la Paris în toată spledoarea
tinereții și frumuseții ei, căreia i-a oferit o dragoste patetică și efemeră,
aidoma celorlalte iubite ale lui.
Brâncuși
a inteționat la un moment dat să revină în țară, dar pentru că a fost refuzat, simțindu-se jignit a renunțat în
cele din urmă la cetățenia română în favoarea celei franceze. Fiind artist și
cetățean francez de origine română, care nu lăsase niciun testament,
majoritatea lucrările sale au rămas expuse la „Muzeul de Artă Modernă” din
Paris. Pentru Brâncuși arta a fost har și o misiune divină pe care a
situat-o mai presus de orice, ridicând-o la cel mai înalt nivel.
Centrul
Internațional „Constantin Brâncuși”
Din
fericire pe 15 septembrie 2022 a fost inaugurat în incinta Muzeului de Artă din
Craiova, Centrul Internațional „Constantin Brâncuși”. Această realizare
culturală oferă craiovenilor, dar și
turiștilor din afară, posibilitatea vizitării unui lăcaș interactiv de excepție
despre arta brâncușiană.
Geniul
lui Constantin Brâncuși „Părintele sculpturii moderne” s-a impus așadar cu
autoritate în artă, rămânând cel mai mare sculptor al epocii moderne, primind
reunoașterea mondială a incontestabilei sale valori.
Note:
1.
A pastișa, a realiza copii după lucrări de
artă, a copia în mod servil;
2.
Pro și contra Titulescu, Editura Enciclopedică, București, 2002
(note biografice, adnotări, indice de George G Potra), 481- 482.
Domna Maria Țenea, fost medic de
profesie, activează în cadrul Cenalului Literar „Constantin Brâncuși”din
Băilești. Este mama comandorului (r) Radu Țenea și nutrește o mare pasiune
pentru artă și literatură. Îi spunem „Bun venit” și îi adresăm „Felicitări”
cu ocazia debutului în paginile revistei „Rezerva Oștirii Doljene”!
Redacția
CURIERUL LITERAR
TITU MAIORESCU
Redacția
Titu
Liviu Maiorescu s-a născut pe 15 februarie 1840
la Craiova și
chiar dacă nu a fost un oltean sadea, el a trăit și a simțit precum un oltean
autentic. Mama sa, Maria era sora
cărturarului episcop de Caransebeș, Ioan Popazu. Tatăl său, Ioan Maiorescu, teolog prin formație cu studii la Blaj, Pesta și Viena a
fost profesor la Cernăuți, Craiova, Iași și București, reprezentând o figură
luminoasă a epocii de formare a învățământului românesc modern. Ioan Maiorescu
a fost inspector al școlilor din Oltenia, profesor la Școala Centrală din Craiova (actualul Colegiu
Național „Carol
I”) și la Școala Superioară de Litere din București.
Titu MAIORESCU
În perioada 1846 - 1848 Titu Maiorescu a fost elev la școala primară din Craiova. În zilele revoluției, Ioan Maiorescu pleacă în misiune la Frankfurt pe Main, iar Maria
Maiorescu cu copiii din București și pribegește prin Brașov și Sibiu.
În decembrie 1848 sub protecția lui Avram Iancu, ajung la Blaj și în cele din urmă din nou la Brașov, unde Titu Maiorescu continuă cursul primar în perioada 1848/1849 și 1849/1850, la școala protodiaconului Iosif Barac. Este înscris apoi la gimnaziul
românesc din Șcheii Brașovului, înființat în 1850 prin strădania unchiului său Ioan Popazu, pe
atunci paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Șchei și ulterior protopop al orașului.
În casa protopopului Popazu îl vedea deseori pe Anton Pann, care i-a lăsat o impresie de neșters.
În
septembrie 1851 Titu Maiorescu
se stabilește cu familia la Viena, unde tatăl său era salariat al Ministerului de Justiție,
iar în octombrie va fi înscris la Gimnaziul Academic. Aici începe să
redacteze „Însemnările zilnice”1, adnotări care vor
constitui ulterior o prețioasă sursă de cunoaștere a anvergurii personalității
lui Titu Maiorescu.
Pe 3 ianuarie 1857, Maiorescu trimitea la „Gazeta de Transilvania” traducerea
unei povestiri de Jean Paul, intitulată „Noapte de Anul Nou" sub pseudonimul „Aureliu”.
În anul
1858, pe lângă activitatea universitară, mai preda psihologia și franceza la câteva pensioane particulare.
Pe 28 noiembrie 1861 obținea la Paris diploma
de licențiat în drept, cu teza „Du régime total", apoi Titu
Maiorescu și-a mai adaugă în portofoliu și titlu de doctor în filosofie, pe care l-a obținut cu calificativul „ magna
cum laude” la Universitatea
din Giessen.
În vara
anului 1862 Maiorescu este numit supleant la Tribunalul de Ilfov,
apoi procuror și se căsătorește cu
eleva sa, Clara Kremnitz. Spre sfârșitul anului 1862 devine profesor la Universitatea din Iași și director
al Gimnaziului Central din Iași, iar din 1863 i se încredințează
cursul de istorie la Universitate. În octombrie este numit
și director al Școlii Normale „Vasile Lupu“ din Iași. Predă aici pedagogia, gramatica română, psihologia și
compunerea. Inițiază, pentru prima oară în România, practica pedagogică a
elevilor, printre inițiatori numărându-se atunci și scriitorul Ion Creangă.
În 1863 Maiorescu publică la Iași „Anuariul Gimnasiului și Internatului din Iași pe anul
școlar 1862-1863”, iar în perioada 1863-1864 preda și filosofia la
Facultatea de Litere din Iași.
În ziua
de 10 decembrie își începe ciclul de conferințe despre „Educațiunea
în familie”. Tot în decembrie revine în țară și se stabilește în București, dornic să contribuie cu toate forțele la înscrierea
statului recent format în urma Unirii Principatelor din 1859, pe făgașul unei vieți culturale și politice de nivel
european. În acea perioadă era o multitudine de obiective care trebuiau
înfăptuite, fiind mare nevoie de energii proaspete și oameni de cultură formați
în școlile înalte ale occidentului.
A fost
atras și inițiat în Loja masonică ieșeană, „Steaua României”, unde a primit gradele de „Companion” și „Maestru”.
Sub
oblăduirea lui Titu Maiorescu, pe 21 decembrie 1883 apărea la editura Socec, volumul Poesii
cu prefață și portretul lui Mihai Eminescu. Acesta a fost primul și singurul volum tipărit în
timpul vieții marelui nostru poet, cuprinzând un număr de 63 de poezii, dintre
care 26 aveau să fie publicate de-a lungul unui deceniu în prestigioasa
revistă „Convorbiri Literare”. În anul
1864 Titu Maiorescu
întemeiază societatea „Junimea” împreună cu prietenii
săi, Icob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, apoi în 1867 înființează prestigioasa
revistă „Convorbiri Literare”. Scopul Junimii și al lui Maiorescu însuși, a fost strâns
legat de impunerea în conștiința
publicului românesc a unor scriitori de prim rang precum: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu.
Titu Maiorescu a fost un conservator convins, adept al unei
evoluții naturale, temeinic pregătită și autor al celebrei teorii a formelor fără fond.
Rândurile adresate lui Eminescu pe când era bolnav și care își făcea scrupule în
legătură cu proveniența mijloacelor materiale necesare pentru întreținerea sa
la sanatoriul de la Ober-Döbling,
dovedesc la Maiorescu o admirabilă delicatețe sufletească:
„Dar vrei să știi cu ce mijloace ești susținut deocamdată?
Bine, domnule Eminescu, suntem noi așa străini unii de alții? Nu știi d-ta
iubirea (dacă-mi dai voie să întrebuințez cuvântul exact, deși este mai tare),
admirația adeseori entuziastă ce o am eu și tot cercul nostru literar pentru
d-ta, pentru poeziile d-tale, pentru toată lucrarea d-tale literară și
politică? Dar a fost o adevărată
exploziune de iubire, cu care noi toți prietenii d-tale (și numai aceștia) am
contribuit pentru puținele trebuinți materiale ce le reclama situația. Și n-ai
fi făcut și d-ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut când ar fi fost
vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale?“2.
Titu Maiorescu
a cunoascut încă de la vârsta tinereții sale o ascensiune vertiginoasă a
carierei, greu și aproape imposibil de egalat de atunci și până în zilele
noastre: profesor universitar (la Iași) la 22 de ani, decan
și rector la 23, academician - membru al Academiei române la numai 27 de ani, deputat
la 30 și ministru la 34 de ani.
Deopotrivă
apreciat pentru calitățile sale remarcabile, dar și contestat cu vehemență de o
bună parte a contemporanilor săi, Titu
Maiorescu rămâne o personalitate complexă a timpului în care a trăit,
punându-și amprenta asupra
domeniilor: politic, juridic, pedagogic și cel al criticii literare în care a
activat cu mare succes.
Grație
contribuției remarcabile a lui Titu
Maiorescu și Spiru
Haret pe tărâm cultural, științific și pedagogic, începând cu anul 2022, în
țara noastră data nașterii iluștrilor noștri înaintași - 15 februarie, a fost legiferată ca:
Ziua Națională a Lecturii.
Notă:
1. „Însemnările zilnice” au fost ținute la curent până în iulie 1917; cele 42 de caiete
se află astăzi în fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române și
la Biblioteca Centrală de Stat din București;
2. Scrisoarea lui
Titu Maiorescu adresată lui Mihai Eminescu și datată 10 februarie 1884.
Bibliografie:
1. Simion
Mehedinți, Titu Maiorescu, Bucuresti, 1925;
2. Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu,
studiu monografic, (I-II, 1940);
3. Eugen Lovinescu, Titu
Maiorescu și posteritatea lui critică, (1943);
4. Nicolae Manolescu, Contradicția
lui Maiorescu, București, 1970;
5.
Mihaela Manolache, Personalitatea lui
Titu Maiorescu în documente din colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a
României 1917-2017;
6. Biblioteca Națională a României, București,
2017.
LUMEA POEZIILOR
Poet Doina BONESCU
- „Fata din munți” -
IDENTITATE
Eu
vin din munți, cu liniștea deplină,
A
celor ce-au rămas stăpâni pe plai.
Luceferi
și izvoare țin în mână...
Și
doina cea eternă-o port în grai.
Eu
vin de-acolo unde zboară vulturi
Și
floarea cea de colț răzbate-n stâncă,
De-acolo
unde galbene apusuri
Răsfrâng
lumină-n valea cea adâncă.
Sclipiri
de stele pe un cer albastru
Și
glas de clopot de la mănăstire
Trezesc
strămoșii de la castru...
Și-ndeamnă
toți românii la unire.
DESTINE
E-atâta
nedreptate în lumea asta mare,
Privesc
cu jale-n jur și inima mă doare...
Muncește
zilnic unul cu brațele-amândouă,
Din
zori și până-n noapte, când cade frânt în două.
Se-nalță
lângă mine un" mastodont" clădit
Cu
banii câștigați, furați....și umilit...
Săracul
se tot uită la zece lei pe zi,
Cum
poate să-i împartă, ducând și la copii.
E-atâta
nedreptate, sfidând fără bun-simț,
Pe
cei bătrâni, rămași, rugându-se la Sfinți.
Unii
aruncă banii, se lăfăiesc în vile,
Și
alțe-n țări străine își caută o pâine....
DURERE ȘI LACRIMI
În zile ce trec și nu sunt senine,
Neliniști se-adună, palpită destine.
Se clatină lumea de gânduri ce cer
Pace-ntre oameni...viața reper…
Cutia Pandorei deschisă fiind,
În lanuri de foc, gloanțe aprind,
Mari lumânări, celor ce mor…
Speranța se pierde în sumbru decor.
Durere și lacrimi, transformă în ploi,
Nori ce-au venit cu glas de război
Ochii mei triști nu vor să te vadă
Planetă Albastră, în fum scufundată.
ACELAȘI NEAM
Ai
mâncat măcriș, în vară... sau afine în pădure?
Ți-ai
cules din tămâioară cel mai fin parfum din lume?
Te-ai
scăldat, în iaz, la moară, dimineața-n răsărit,
Sau
ai copt în vatră turta din aluatul cel dospit?
Ai
mâncat mere pietroase, toamna...struguri ananas?
Ai
mâncat alune coapte, lângă foc, șezând un ceas?
Ți-ai
făcut cununi din spice, sânziene...prinse-n brâu?
Ai
prins păstrăvii cu mâna în cascada de la râu?
Ți-amintești
cumva de Horea sau de Mircea cel Bătrân?
Ți-amintești
bunic la munte, cu o furcă-n car cu fân?
Ți-amintești
de Eminescu sau de satul lui Coșbuc?
Ți-amintești
doina de jale pe sub frunzele de nuc?
Ai
în minte vechi hotare care ajungeau la Nistru
Și
tezaurul de aur, de la daci...scris în registru?
În
"Baladă", Porumbescu pune suflet de român,
Când
pe frunte-austriacul avea titlu de stăpân.
Și
acum, vorbind cu mine, întreb cu mâhnire-n glas
-Din
ce am trăit odată, câtă fală ne-a rămas...?
Dacă
simți la fel ca mine, suntem de același neam
Și
te recunoaște mierla, ce zboară din ram...în ram.
Versuri
din vol. „Trenuri în noapte”.
GÂND POETULUI NEPERECHE
Poet Maria OPREA
De privești spre noi poete, milă ți-e de
ce-am ajuns
Peste
țară cade bruma, se aude numai plâns,
Purtăm
masca pe figură, frica ne ucide anii
Și vedem cum se adună, din vaccinuri,
astăzi banii
Lumea toată nu mai știe unde să găsească
drumul
Peste tot și peste toate se așează astăzi
scrumul.
De ne vezi poete spune,cum ne găsim
rădăcina?
Unde să ne poarte pașii, cine ne-aprinde
lumina?
De
atâta întuneric, rătăcim pe căi străine
Și doar sufletul mai poate să ajungă pân
la tine.
Dă-ne tu un semn, trimite steaua ta cea
sclipitoare.
Să o vadă și urmașii, să-i salveze din
vâltoare.
Doina ta, cea pururi vie, să se-audă peste
țară
S-alungăm de-a pururi frica, ce-o purtăm
de ani povară
Să-nălțăm iar tricolorul cum ne-au învățat
străbunii
Să simțim iarăși puterea, suptă de la
sânul mumii
„Fala
noastră și mândria”cum spuneai în poezie,
Să
ridice națiunea, să țină speranța vie.
Tu Luceafăr ce străbați Universul, strigă
tare,
Să te-audă România, peste munți, ape,
hotare
Și să semene-pământul, plin acum de
mărăcini
Doar sămânța de-altădată, să ne-adunăm din
străini
Și-mpreună,
mic și mare să eradicăm odată,
Boala asta ce ne arde și să ștergem orice
pată.
Să nu
lași ca peste toate să se-așeze-n straturi scumul
Și lumea să nu mai știe unde să găsească
drumul.
Noi vedem cum se adună, din vaccinuri
astăzi banii
Și
purtând masca pe față, frica ne ucide anii
Peste
țară cade bruma, se aude numai plâns
De privești spre noi poete, dă-ne astăzi
un răspuns.
NOTĂ
1. Iată
și răspunsul oferit „cu promptitudine”de
poetul nostru național, la întrebările dumneavoastră și publicat în ziarul
Timpul din 15 mai 1879:
„Oamenii
care au comis infracțiuni, rămân somități, se plimbă pe stradă, ocupă funcțiuni
înalte, în loc să-și petreacă viața la pușcărie. Trădătorii devin oameni mari
și respectați și proștii devin administratori ai statului român. Trădătorul e
geniu, plagiatorul e erou, pungașul devine bogat, panglicarul e om politic,
cămătarul negustor, speculantul de idei e om cu principii! Asta-i judecata
poporului nostru.”
2. Doamna
Maria Oprea este poetă și pictoriță
binecunoscută pe plan local și național.
Activează în cadrul Cenaclului literar
al seniorilor băileșteni și are la activ un număr impresionant de
picturi și volume de poezie. Noi îi adresăm „Bun venit” și „Felicitări”
cu prilejul debutului în paginie revistei „Rezerva Oștirii Doljene!
Redacția
TEHNICĂ MILITARĂ
Redacția
Înzestrarea
armatelor cu tehnică de luptă modernă a
fost și va rămâne și pe viitor o necesitate de prim ordin. Astăzi în condițiile
unui „asalt” tehnologic fără precedent și a unor amenințări evidente la adresa
suveranității statelor, acest deziderat major se impune cu și mai multă
acuitate. Armata română nu putea desigur să facă excepție de la această regulă
fundamentală.
Dar până la
presupusa revigorare a industriei noastre de apărare și a cercetării asociate
acestui domeniu vital, România va fi obligată să rămână în continuare
dependentă de importul de tehnică
militară, cetățenii ei fiind conștienți de faptul că atât generațiile actuale,
cât și cele viitoare vor avea de plătit pentru acesta un preț împovărător.
I PIRANHA 5
Performanţe
Piranha
5 este un mijloc blindat de proveniență americană, intrat relativ recent în
înzestrarea unităților noastre de infanterie. Are o greutate proprie de 30 de
tone, putând transporta 3 membri ai echipajului plus o grupă de 8 soldaţi.
Piranha 5 este configurată pe şasiuri 8 × 8 sau 4 × 4, fiind dotată cu un motor
diesel codat MTU 6V 199, care dezvoltă o
putere de 586 CP şi 2 200 Nm.
Piranha
5
Vehiculul
de luptă poate rula cu o viteză maximă de 100 de km/h pe șosea şi are o
autonomie de până 1000 de km. Transportorul blindat urcă pante cu un
gradient de până la 60%, putând să treacă peste şanţuri cu o lungime de 2 metri
şi adânci de până la 1,5 metri.
Transportoarele
Piranha 5 care sunt destinate ca vehicule de luptă sunt echipate cu turele
dotate cu un tun de cal 30 de mm, ori un aruncător cal 120 mm („Cardom Spear”)
și o mitralieră de cal 7,62 mm. Transportoarele care sunt destinate ca puncte
mobile de comandă, au în dotare turelă și o mitralieră de
calibru 12,7 mm.
Livrare şi producţie în România
Primele 36 de transportoare blindate Piranha 5 care au
intrat în dotarea unităților Armatei române au fost produse de americanii de la
General Dynamics în colaborare cu firma elveţiană Mowag Gmb H.
Trageri
de luptă în poligonul Cincu
Contractul încheiat cu
americanii a presupus achiziția de către
MApN a 227 de vehicule Piranha 5, programul fiind structurat în trei etape:
Etapa 1:
Lotul 1 a presupus achiziționarea a 96 de vehicule dintre
care 36 deja au fost livrate ;
Lotul 2 cuprinde livrarea a 32 de vehicule, dintre care
12 sunt pe roți și vopsite în standard verde, urmând ca la UMB (Uzina Mecanică
București), să fie vopsite în culori mozaic, montate turelele și echipamentele
necesare. Alte 4 vehicule au fost livrate fără roți și echipamente asamblate,
acestea urmând să fie montate la UMB, în cadrul transferului de tehnologie așa
cum a fost prevăzut în contract.
Etapa 2: a
presupus ca 28 de vehicule blindate din etapa 1 să fie fabricate la UMB
cu părți componete trimise de General Dynamics European Land Systems conform
Hotărârii Guvernului 852/2017.
Etapa 3: prevede ca toate cele
131 de vehicule să fi fabricate integral la UMB.
Să mai reamintim cititorului nostru că, programul
esenţial de înzestrare „Transportor
blindat pentru trupe 8 x
8” a fost iniţiat, în noiembrie 2017.
Prin Hotărârea Guvernului României au fost aprobate atunci
circumstanţele şi procedura specifică aferente primei etape, în vederea
atribuirii unui acord-cadru de furnizare a celor 227 de transportoare blindate
şi derivate pe platforma Piranha 5 şi a suportului logistic iniţial către
General Dynamics European Land Systems - Mowag Gmb H.
II
RACHETA ANTITANC „SPIKE”
Spike1 de producție
israeliană este considerată a fi una dintre cele mai eficiente arme antitanc
aflate în înzestrarea subunităților din Armata română.
Instalația de lansare Spike LR
Introduse în
dotare în urma cu câțiva ani, instalațiile Spike sunt considerate a fi la
această dată, unele din cele mai moderne sisteme de rachete antitanc dirijate.
Rachetele Spike își dovedesc eficacitatea în prezent în războiul din Ucraina,
unde au reușit să anihileze numeroase tancuri rusești.
Produse de
israelienii de la Rafael, rachetele fac parte din generația 4++, la noi fiind
integrate în variantele: portabil, pe
elicopterul IAR 330 Puma Socat și pe MLI 84 M.
MLI 84 M dotat cu lansatorul dual Spike LR
Spike este o
racheta de tipul fire-and-forget2
dotată cu un un focos HEAT (High
Explosive Antitank) tandem-charged3,
putând fi dirijată și prin fibră optică.
O caracteristică importantă o reprezintă versalitatea dirijării , astfel că
după lansarea rachetei ghidată prin
fibră optică, aceasta execută și cercetarea câmpului de luptă, transmițând
imagini live” cu ajutorul camerei TV încorporată și astfel ținta poate fi
aleasă după lansare, ori schimbată după caz. De reținut este și faptul că în
cazul dirijării manuale, bruierea devine practic imposibilă, operatorul având
posibilitatea lansării rachetelor din zone sigure (înapoia unor obstacole, la
adapost de focul inamicului).
Spike LR4 are o
bătaie de la 200 până la 4000 de metri.
Această variantă este montată și pe MLI 84 M, în lansatoare duble (cu câte două
rachete), putând fi folosită prin ghidaj sau fire-and-forget. RHA-ul raportat
pentru Spike LR ar fi de +700 mm în blindaj, lovind partea superioară (cea mai
vulnerabilă - turela) a tancului. Se estimează că toate MLI-urile 84 M vor fi dotate cu lansatoare de
tip Spike.
Zborul rachetei Spike L R
Să mai menționez că Spike înlocuiește cu
succes în Armata română, rachetele Malyutka și Konkurs, posesoare a unor
performanțe modeste, în raport cu evoluția tehnologică actuală, având de mult
resursa tehnică epuizată. În cazul acestora, operatorul trebuia să facă peste 2000 de lansări pe simulator, pentru a
avea șanse reale să lovească ținta în poligon.
O altă
problemă majoră la Malyutka și Konkurs
era determinata de faptul că, racheta trebuia menținută pentru dirijare în câmpul vizual pe toată
durata zborului, operatorul devenind astfel extrem de vulnerabil la focul
inamic.
NOTE:
1. Spike: suliță, vârf metalic ascuțit, țepușă, ghimpe, piron, ac;
2.
Trage și uită;
3.
Armă cu încărcare în
tandem sau cu încărcare dublă, având un dispozitiv exploziv care are două sau
mai multe etape de detonare, amplificând penetrarea armurii reactivă a unui
vehicul blindat, ori a altor structuri puternice;
4. LR
(Long Range) - rază lungă.
UMOR CAZON
I POEZII SATIRICE
Col (r) Ion MIHAI
MUCLES!
Numai
am nimic de zis,
Cineva
(acesta) mi-a interzis
Și-atunci
mă exprim în scris,
Poate
atunci mai scap de plictis.
-De
făcut? Nu fac nimic
Mai
mișc și eu câte-un pic,
Să
nu zic, că stau degeaba
Oricum
nu mă-mpinge graba.
Dar
eu sunt vrednic din fire,
Boală
fără lecuire,
Și
ca să o lecuiesc
Mai
stau, mă mai odihnesc!
Mai
merg pe la vreo întâlnire
Mai
ascult o convorbire
Ascult,
însă nu vorbesc
De
frică să nu greșesc.
Nu
că aș spune prostii,
Sau
că nu m-aș mai opri,
Dar
mie mi-a zis muierea
Că
tăcerea e ca mierea.
Când
vorbesc roșesc, ca racu,
De
cred c-o să mă ia dracu,
Și
atunci mă-nchin la Domnu’
Făr să vreau, mă ia și somnu’!
Și
în vis, așa-mi apare,
Cum
că țin o cuvântare,
Și
toată lumea-i vrăjită,
De
vorba-mi mesteșugită.
-Vai
ce bun ai fost Ionică,
De
ce ai zis că îți este frică?
-Nu
prea mi-e stimate domn,
Că
vorbesc numai în somn.
Trezit
la realitate
Tac
și înghit, cât se mai poate.
Că
degeaba țip și zic
Că
nu m-aleg cu nimic .
-Și
pe cine să mă-nfurii?
Și
cui să-i aduc injurii ?
Oricât
de mult te-ai stresa
Toate
rămân tot așa.
Mă
roade un gând ascuns,
Dar
cred că v-am zis de-ajuns
Dacă
m-a ajuns năpasta
De
vină-i numai nevasta !
GÂNDURI…….
Stau
și aud, și văd, și scriu,
Parc-aș
fi înt-un pustiu,
Vremea trece,
dacă vine
Nu
știu Doamne ce-i cu mine!
Când
aud minciuni sfruntate
Ce
mereu sunt repetate,
Să
ne-obișnuim cu lipsa
Că
vine Apocalipsa .
Așa-mi
vine -un dor de viață,
De
numai merg nici la piață
Să
mai mănânc, nu-mi mai vine
Vă
n’treb pe voi, e de bine?
Veți zice c-a mea tristețe,
Vine
de la bătrânețe
Că
nu mă tratez destul,
Ca
să zac și eu sătul.
Că
boli n-am eu cine știe
Un
pic de ipohondrie ,
Și
oleacă de tensiune
Care
pune presiune.
Am
și-un pic de diabet
Nu
c-aș fi analfabet,
Cunosc
că sunt ale mele
Și
nu mă mândresc cu ele.
Încă
peste toate aceste
Mai
auzi câte-o poveste.
Ce-au
inventat-o nebunii,
C-ar
veni sfârșitul lumii.
Că
doar unii or să rămână,
Pe
toată lumea stăpână,
Dacă
lumea o stârpiți,
Voi
pe ei cin-mai asupriți?
A,
voi sunteți nemuritori,
Și
în veci asupritori?
Dacă lumea se sfărșește
Veți
muri și voi, firește.
Că
Domnul stă uimit
Când
vede cum v-ați tâmpit.
Și
câte prostii vorbiți
Sunteți
niște aiuriți!
Iar
acum mă spovedesc ,
Jur
că lumea o iubesc,
Și
n-aș vrea s-o părăsesc,
Dă
Doamne să mai trăiesc !
II Din arhivele altor vremuri
(Extras din Memoriul cpt Drăgoi Ion/1888)
1. Deprinderi militare: Căpitanul Drăgoi (necăsătorit încă) este un
ofițer destoinic și autoritar. Anul trecut s-a făcut remarcat cu compania la
manevrele din toamnă. Mânuiește cu dibăcie sabia și călărește bine. Trage drept la țintă cu pistolul, dar tot așa
mai trage din când în când la cârciumă și cu țoiul.
2. Preocupări intelectuale:
Vorbește corect franțuzește, dar în românește se exprimează uneori greoi,
pentru că nu cetește cărțile, dar le joacă al dracului!
3. Starea de sănătate: Este sănătos tun.
4. Recomandațiuni: I se recomandă a se căsători de grabă,
respectând întocmai „Protocolul căsătoriilor”.
5. Perspective în carieră: Propun a fi trimes la examenul de maiur.
Comandantul
SS indescifrabil
III CELE TREI ELEMENTE
De
(după) Gheorghe BRĂESCU
În
curtea nesfârșită a regimentului, vecină
cu terenul de instrucție, soldații scoși pe întuneric se pregătesc febril de
inspecție. Atmosfera umedă este parfumată cu un miros pătrunzător de ierburi
coapte, udate în zorii zilei cu stropi de rouă. Din depărtare se aud sunete slăbite de pitpalac și înjurături tari
din apropiere. Puțin câte puțin, negurile se risipiră, iar oamenii și lucrurile
ieșiră la iveală, ca din pământ. Soarele lumină deodată un furnicar de soldați
în cămăși peticite, piramide de arme lucitoare și vrafuri de ranițe stivuite.
Un
caporal așezat pe marginea hârdăului împărțea apă cu o cănuță și cu nuiaua –
sceptrul micilor comandanți - o apă sălcie și plină de gunoaie. Soldații veneau
unul câte unul, își umpleau gura cu apă și o lăsau să picure cu socoteală în
palmele lor bătătorite de munci grele.
Mai
la o parte, șezând pe tobă cu capul gol, în soarele strălucitor, gornistul cu un
brici în mână, făcut probabil dintr-un vârf de coasă, își bărbierește camarazii
în dureri ascunse. Încet, pe nesimțite, dezordinea se micșorează, zgomotul
slăbește, răsună comenzi, oamenii se adună, companiile se rânduiesc și ofițerii
încep instrucția. Apoi dintr-odată neliniștea pune stăpânire pe tot câmpul de
instrucție:
-Vine
generalul! Treceți repede drapelul la locul lui….Dați mai repede! Sună gornist!
Un
semnal prelung, meșteșugit, a încremenit oamenii cu armele în mâini, punând
capăt frământărilor. Apoi un răcnet pornit din sute de piepturi încordate
cutremură văzduhul, fărâmițându-se în ecouri îndepărtate:
-
Săăă trăiți!
Într-o
liniște solemnă, generalul trecu prin
fața frontului, calm, măsurat, îndreptă o curea, puse întrebări, făcu mici
observații.
-
Cam vechi ținutele.
-
Domnule general……
-
Nu te scuza… La ce?... Fac o constatare….Nu ești dumneata vinovat…Atât ne dă
țara….Ce-mi arăți, ăsta e principalul….Am venit să văd ce ați învățat, asta mă
interesează.
Reținut
în zadar, smucindu-se cu încăpățânare furioasă, un soldat se repezi înaintea
generalului și raportă într-o liniște dureroasă:
-Să
trăiți don' gheneral, mă bate.
-Cin'
te bate măi băiatule?
-Toți
mă bate, don' gheneral.
-Așa…frumos….foarte
frumos, n-am ce zice!
-Domnule
general……
-Nu
te scuza……Ce companie?
-A
patra.
-
Cine o comandă…. Drăgoi?
-Drăgoi
s-a mutat de la noi,……..l-a făcut maior. Acum e comandant căpitanul Mihăescu.
Ieși domnule!
-Așa
va să zică! Tocmai dumneata cu Școala de Război?!….. Nu m-așteptam!
-Domnule
general permiteți……
-
Nu permit nimic domnule….știu ce ai să-mi spui…..că e un ticălos….
-Nu…..
-Nedisciplinat.
-Nu………..
-Hoț,
dezertor…..
-
Nu domnule general, dar nu pricepe nimic…..
-Asta
nu se poate.
-
Domnule general vă rog să mă credeți……
-
Tocmai dumneata îmi spui mie asta, dumneata care ai Școala de Război? Mă rog,…
ochi are să vază?
-Are.
-Urechi
are să auză?
-Are.
-Minte
are?
-N-are.
-Are
căpitane, că altfel n-ar fi om…….Astea sunt cele trei elemente cerute
astăzi de pedagogia modernă: ochi cu care să vază, urechi cu care să auză și
minte ca să priceapă. Mai trebuie însă și altceva, care constat că
dumneavoastră vă lipsește cu desăvârșire domnilor: răbdare, răbdare și iar
răbdare! Răbdare multă, răbdare mare!
-Domnule
general, dacă e greu de cap….. ?
-
Ce vorbă e aia domnule? ..... Ce înseamnă greu de cap?
-Nu
pricepe nimic.
-Da?!....Curios.
Ia să vedem, să-ncercăm și noi.
Generalul rămase pentru o clipă gânditor,
cu capul în pământ, apoi îndreptându-se către
soldat îi spuse cu blândețe:
-Cine
e comandantul tău de brigadă, măi băiatule?
-
Don' gheneral Popescu Ion.
-Ascultă
la mine băiete, generalul Popescu Ion care comanda brigada înaintea mea, a
ieșit la pensie. Eu sunt acum în locul lui, generalul Bălănescu Alexandru,
înțelegi tu? Ei, cine-i comandantul tău de brigadă?
-Don'
gheneral Popescu Ion.
-Nu
băiete, îl corectă cu omenie generalul. Doar ce ți-am spus că ăla nu mai e în armată…….A muncit destul……Stă
acasă, acum se odihnește……Eu, generalul Bălănescu Alexandru comand brigada în locul
lui…..Ai înțeles? Pe cine ai comandant de brigadă?
-Pe
don' gheneral Popescu Ion.
-Mă,
ăla a murit…..doarme sub pământ…s-a
isprăvit cu el…..nu mai vorbim de dânsul…eu, ăsta care pe care-l vezi tu
dinaintea ta, generalul Bălănescu Alexandru comand brigada….Ei, cine-i
comandantul tău de brigadă?
-Don'
gheneral Popescu Ion.
Generalul
se șterse puțin de nădușeală, apoi întorcându-se către ofițerii care se
strânseseră în jurul lui și zise ce-i drept foarte calm:
-Prea
l-am luat de sus….Să pornim mai de jos, de la treapta lui. Ascultă băiete: De
azi înainte eu nu mai sunt general. Sunt soldat. Soldatul Bălănescu Alexandru.
Deci tu cine ești mă camarade? îl întrebă vesel și blând generalul, bătându-l
prietenește pe umăr.
-Soldatul
Bălănescu Alexandru.
O
pereche de palme zdravene asociate cu expresia neortodoxă „…paștele și
grijania cui te-a închinat”, erau cât pe ce să fie urmate de altele, dacă
n-ar fi intervenit repede căpitanul:
-Nu
mai dați domnule general….îl bateți degeaba….de data asta are dreptate, că și
pe dânsul tot Bălănescu Alexandru îl cheamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu