ANCMRR - Filiala Mihai Viteazul Dolj

REZERVA OȘTIRII DOLJENE

REVISTĂ DE INFORMARE ȘI EDUCAȚIE PATRIOTICĂ

A  ANCMRR „ALEXANDRU IOAN CUZA” FILIALA JUDEȚULUI DOLJ „MIHAI VITEAZUL”

ANUL III-Nr 1(4)/2023

Statuia lui Mihai Viteazul - Craiova

 

REGINA MARIA

ÎN UNIFORMA DE GALĂ A REGIMENTULUI 4 ROȘIORI

29.10 1875 Eastwell Park, Anglia – 18.07 1938 Castelul Pelișor, Sinaia

18 IULIE 2023 - 85 DE ANI DE LA  MOARTEA  REGINEI

 ECATERINA TEODOROIU-EROINA DE LA JIU

 14.01 1894 VĂDENI, TÂRGU JIU – 03.09 1917 MUNCELU, VRANCEA

3 SEPTEMBRIE 2023 - 106 ANI DE LA MOARTEA EROINEI

 

Centrul Internațional „Constantin Brâncuși” amplasat în incinta

 Muzeului de Artă din Craiova

Str Simion Bărnuțiu nr 5, Craiova

Județul Dolj - România

ISSN  2810  5451

 

Membrii fondatori:

Gl mr (r) dr Pâlșoiu Ion, gl bg (r) Băluță Dumitru, gl bg (r) dr Duican Dorinel, col (r) Cojocaru Ștefan, col (r) Pârvu Petre, col (r) Zănescu Constantin, col (r) Ion Mihai, col (r) Lăjea Ștefan, col (r) Popa Marian, col (r) Mogoș Ion, col (r) medic Cheiță Nicolae, lt col (r) Ene Constantin, mr (r) Pârvu Nuța, mr (r) Bărbuceanu Vergică, slt av (r) Munteanu Jean,  lt av (r) Dinului Gheorghe.

Colegiul de redacție:

         Director: gl mr (r) dr Pâlșoiu Ion;

         Redactor șef: gl bg (r) Băluță Dumitru;

         Redactor șef adj: gl bg (r) dr Duican Dorinel;

         Secretar de redacție: mr (r) Pârvu Nuța.

         Autori: gl mr (r) dr Pâlșoiu Ion, gl bg (r) Băluță Dumitru, gl bg (r) dr Duican Dorinel, col Ileana Constantin-Niță, col medic Meșină Iulian, col (r) Ținc Alexandru, col (r) Ion Mihai, lt col Gușoi Gabriel-Doru, poet Bonescu Doina, poet Oprea Maria, doctor Țenea Doina.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CUPRINS

Editorial………………………………………………………………….

Gl mr (r) Ion PÂLȘOIU

Brigada Multinațională  Sud Est ……………………………………………….

Col Constantin-Niță ILEANA

Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”   ………………………………

Gl mr (r) dr Ion PÂLȘOIU

Batalionul 325 Artilerie „Alutus”

Lt col Gabriel-Doru GUȘOI

Scurt istoric al Armei Transmisiuni

Col (r) Alexandru ȚINC

Generalul Georgescu Pion…………………………………………………………

Gl bg (r) Dumitru BĂLUȚĂ

Constantin Brâncuși

Dr Doina ȚENEA

Generalul medic Ioan Vercescu

Col medic  Iulian MEȘINĂ

Războiul din Malvine

Gl bg (r) dr Dorinel DUICAN

Bătălia de la Crețești

Prof Andrei RADU

Titu Maiorescu

Redacția

Poezii patriotice

Poet Doina BONESCU, Poet Maria OPREA

Tehnică militară

Redacția

Umor cazon

Col (r) Ion MIHAI

Cele trei elemente

De (după) Gheorghe BRĂESCU                                

 În atenția colaboratorilor noștri:

Revista „Rezerva Oștirii Doljene” primește pentru publicare evocări, documente istorice și articole despre activitatea Filialei Județului Dolj și a Subfilialei Plenița.Textele vor fi redactate în fișier Word, cu diacritice, font Times New Roman, mărime 14 și trimise pe adresa de e-mail: balutadumitru@yahoo.com. Redacția își rezervă dreptul de a publica materialele în funcție de necesități și nu reține pe cele care nu se încadrează în tematica revistei.

Redacția

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EDITORIAL

   

Raportul  de Activitate

 

pentru Adunarea Generală

 a ANCMRR  Filialei Județului Dolj “Mihai Viteazul” din data de 27.04.2023

(27.04.2022-27.04.2023)

 

Scopul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere este reprezentarea și apărarea drepturilor și a intereselor cadrelor militare și, în același timp, promovarea patriotismului și a tradițiilor naționale și militare pentru consolidarea securității și apărării independenței, a  suveranității și integrității teritoriale a României.

Apărarea este un domeniu fundamental al securității care trebuie asigurată de către Sistemul Național de Apărare și Ordine Publică și, în principal ,de către Armată. România este membru al alianței politico-militare NATO, aspect extrem de important pentru apărarea națională, care asigură în timp de pace descurajarea unui potențial agresor și, în timp de război, completează, sprijină apărarea țării cu structuri și echipamente militare. Armata națională, conform Constituției, trebuie să apere țara și să reziste până la sosirea sprijinului din partea aliaților NATO. În istoria contemporană au existat țări, Polonia, Franța, Cehoslovacia, care făceau parte din alianțe politico-militare, dar armatele lor nu au rezistat până la sosirea aliaților și care și-au pierdut statalitatea într-un timp foarte scurt, de la 3 la 30 de zile. Situația geopolitică regională și mondială este foarte gravă și imprevizibilă!

Conducerea României trebuie să manifeste responsabilitate pentru întărirea apărării naționale prin completarea Armatei cu efective, tehnică și echipamente, dezvoltarea producției de apărare, instruirea intensivă a structurilor militare  existente și a rezervei. Și, nu în ultimul rând, atragerea românilor către armată prin solde atractive, comparabile cu cele din NATO, care să compenseze eforturile și limitările drepturilor sociale ale militarilor.

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, cu 46 de Filiale în toate județele țării și sectoarele capitalei, cu aproximativ 500 de membri fiecare, reprezintă o forță, cu specialiști în diferite domenii: conducere militară, administrație, inginerie, sănătate, învățământ, finanțe…, care poate fi utilizată, consultată de către administrația centrală și locală în timp de pace, criză saun război. O mare parte din pensionarii militari sunt rezerviști și apți pentru participarea la apărarea țării.

În Județul Dolj există peste 3.500 de pensionari militari din Armată și aproximativ 3.000 de pensionari din celelalte structuri ale S.N.Ap.și Ordine Publică. Aproximativ 7.500 de pensionari militari, la care se adaugă soțiile și ceilalți membri ai famililor.

Respectarea drepturilor de pensie, asistență medicală și protecție socială trebuie să reflecte recunoștința conducerii statului și a țării pentru eforturile, limitările sociale și sacrificiile făcute  sub jurământ, în timpul serviciului militar. Militarii activi, dar și tinerii care ar dori să intre în Armată, analizează cu atenție atitudinea conducerii statului și a societății civile față de pensionarii militari, pentru că văd și ei care va fi situația lor viitoare de rezerviști.

Forța Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere constă în unitatea noastră și participarea la găsirea soluțiilor și aplicarea lor în practică.

Filiala judetului  Dolj “Mihai Viteazul” este alcatuită din cadre militare în rezervă și în retragere din județ, constituită ca persoană juridică româna de drept privat, independent, nonguvernamentală și apartinică, de orientare profesioanală, social-culturală și de informare publică.

      Filiala Județului Dolj „Mihai Viteazul” a ANCMRR este o filială puternică, având în evidență generali, ofițeri,.mm și subofițeri. Numărul membrilor este în continuă creștere cu cadre tinere și valoroase. Apelul nostru către dumneavoastră este de a atrage cât mai mulți rezerviști în filiala noastră, pentru a deveni o forță redutabilă în acțiunile noastre pentru apărarea drepturilor noastre  și pentru dezvoltarea relațiilor interumane.

Conducerea ANCMRR a Filialei Județului Dolj „Mihai Viteazul” a acționat pentru desfășurarea activităților planificate, în scopul realizării obiectivelor  importante pentru cadrele militare în rezervă și în retragere.

       Biroul Permanent, Comitetul Filialei, în perioadă aprilie 20022 – aprilie2023, a organizat și desfășurat următoarele activități:

-   Elaborarea documentelor de conducere: Planul cu principalele activități și Bugetul de venituri și cheltuieli;

  -    Actualizarea registrului cu evidența membrilor filialei;

  -    Întocmirea documentelor financiar-contabile pentru Administrația Finanțelor Publice;

  -    Dezvoltarea colaborării cu celelalte Asociații ale cadrelor în rezervă și în retragere;

  -    Dezvoltarea comunicării prin telefon, internet și WhatsApp cu membrii filialei;

-         Atragerea de noi membri în Asociație: subofițeri, ofițeri și generali;

-         Desfășurarea unor relații de colaborare cu Comandantul Garnizoanei, cdții U.M., CMZ, MAI. și instituțiile administrației publice locale;

-         Participarea președintelui Filialei la Consiliul Director al ANCMRR, pe 26.05.2022;

-         Organizarea și desfășurarea Zilei REZERVISTULUI și Genistului, Simpozion și Masă festivă), 31.05.2022;

-         Participarea membrilor ANCMRR la Ceremonialul militar dedicat Zilei Eroilor, la Monumentul Eroilor din Craiova, 02.06.2022;

-         Participarea membrilor ANCMRR la Ceremonialul dedicat Zilei Drapelului Național, Craiova, 24.06.2022;

-         Participarea la sărbătorirea Zilei Transmisioniștilor, 14.07.2022;

-         Participarea membrilor ANCMRR la Ceremonialul dedicat Zilei Aviației Române la Monumentul Eroilor Aerului (ARPIA), Craiova, 20.07.2022;

-         Participarea membrilor ANCMRR la activitățile organizate de ANCE ,,Regina Maria”, Filiala ,,Frații Buzești” pentru lansarea Revistei OLTENIA EROICĂ, nr. 15/12.07.2022 și nr.16/14.12.2022.

-         Elaborarea, împreună cu dl col Florescu, a Adresei către Primăria Craiova pentru refacerea munumentelor din Cimitirele Eroilor Sineasca și Ungureni;

-         Participarea la Conferința Internațională pe probleme de securitate și apărare, organizată de Bg.M. Sud-Est, Craiova, 28-29.07.2022;

-         Organizarea  sărbătoririi Zilei Tanchiștilor, 01.08.2022;

-         Organizarea  sărbătoririi  Zilei Artileriei și Rachetelor Antiaeriene, 19.09.2022;

-         Participarea la Conferința Asociațiilor de rezerviști militari din Serbia, Bulgaria și România la ZAICER, 21.09.2022;

-         Participarea la întâlnirea organizată de către CMZ Dolj cu reprezentanții Asociațiilor de militari, 22.09.2022 și 30.03.2022;

-         Organizarea și participarea la sărbătorirea Zilei Artileriei,10.11.2022, și a Cercetării, 12.11.2022;

-         Am propus Comandantului Ganizoanei Craiova și am făcut demersuri la eșaloanele militare până la ministrul Apărării Naționale, pentru înființarea Cimitirului Militar. Proiectul a fost aprobat și a fost finanțat studiul de fezabilitate în bugetul S.M.F.T.pe anul 2023;

-         Participarea la festivitatea de deschidere a anului școlar la Colegiul Național Militar ,,Tudor Vladimirescu”, 05.09.2022;

-         Participarea la aniversarea B.26 I. „Neagoe Basarab”, 15.09.2022;

-         Am solicitat Comandantului Garnizoanei și am primit aprobare pentru accesul și desfășurarea activităților culturale și sportive în Cercul Militar Craiova, pentru cadrele militare în rezervă și în retragere, marți și joi , 10.00-14.00, / 06.09.2022;

-         Am obținut o masă de tenis, profesională, care a fost instalată într-o sală a Cercului Militar, 29.09.2022;

-         Am solicitat Comandantului Spitalului Militar Craiova elaborarea unei PROCEDURI OPERAȚIONALE pentru programarea și accesul  militarilor activi, în rezervă și în retragere, la serviciile medicale. Procedura Operațională este: COD PO- 02590-33.02.2007, Ediția I, cu nr. A3781/06.09.2022;   

-         Am participat în calitate de coautor la lansarea lucrării ,,PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ȘI MAREA UNIRE A ROMÂNILOR”, Cercul Militar,11.10.2022;   

-         Organizarea vizitării Colegiului Național Militar ,,Tudor Vladimirescu” – de către membrii Filialelor Dolj, Gorj, Olt și Mehedinți - 20.10.2022;

-         Editarea și publicarea Revistei ,,Rezerva Oștirii Doljene” activitate coordonată de dl. Gl.bg.Băluță Dumitru;

-         Participarea la organizarea SIMPOZIONULUI dedicat Zilei Armatei României, cu prelegeri, muzică și poezie patriotică, dansuri populare și lansarea revistei REZERVA OȘTIRII DOLJENE nr.3, 21.10.2022;

-         Participarea membrilor ANCMRR la Ceremonialul militar-religios  dedicat Zilei Armatei la Monumentul Eroilor Sineasca și în Piața Tricolorului, 25.10.2022;

-         Organizarea mesei festive dedicată Zilei Armatei României, la care au participat cadre active în rezervă și în retragere, inclusiv Comandantul Garnizoanei dl.Gl.bg.Nicolaescu Ctin., 25.10.2022;

-         Am participat la emisiuni de radio și TV din Craiova unde am prezentat situația de securitate și apărare și am subliniat problemele referitoare la drepturile militarilor;

-         Participarea membrilor ANCMRR la Ceremonialul militar –religios dedicat Veteranilor din Teatrele de Operații, Monumentul Eroilor Sineasca, 11.11.2022;

-         Participarea membrilor ANCMRR la PARADA organizată de Ziua Națională a ROMÂNIEI la Craiova, 01.12.2022;

-         Organizarea mesei festive cu ocazia Zilei Naționale, la care au participat Comandantul Brigăzii, Comandantul Paradei, Comandanții de U.M., cadre din toate Asociațiile de rezerviști din M.Ap.N. și M.A.I., 01.12.2022;

-         Am propus și solicitat conducerii ANCMRR să acționeze proactiv și să trimită adrese la MApN, Guvern și Parlament pentru atenționarea asupra problemei pensiilor militare. Conducerea MApN a organizat o întâlnire cu reprezentanții Asociațiilor de rezerviști. Rezultatul – indexarea cu rata inflației de 5,1 și procente similare sistemului civil.

-         Am insistat pentru continuarea lucrărilor la Biserica Militară din Parcul Independenței, prin susținerea Mitropoliei Oltenia;

-         Repartizarea transparentă a  biletelor de odihnă și recreere ;

-         Organizarea și desfășurarea, cu aprobarea comandantului Garnizoanei, a Revelionului 2023 și a zilei de 8 Martie 2023 la Popota de Garnizoană.

-         Acordarea de ajutoare bănești membrilor sau urmașilor acestora,care au pensia  sub  1.700 lei, 120 persoane;

-         Participarea unor colegi la ceremonialul militar-religios și depunerea unei coroane de flori la decesul unui membru al ANCMRR. Vă propun să aducem un omagiu membrilor filialei care ne-au părăsit în acest an printr-un moment de reculegere!

      Documentele filialei sunt înregistrate și mânuite în conformitate cu prevederile legale.Acestea au fost inventariate anual, arhivate si păstrate în mod coorespunzator.

    Patrimoniul material este luat in evidentă, păstrat în sigurantă și inventariat anual.

    Activitatea financiar-contabilă s-a desfașurat cu respectarea prevederilor legale, cheltuielile care au fost făcute fiind justificate cu documentele legale. Disciplina finaciară a fost asigurată prin competența personalului din compartimentul de specialitate. Au fost întocmite și înaintate organelor administrației financiare documentele prevăzute în legislația în vigoare.

     Membrii filalei au fost informați despre activitățile organizate, despre problemele dezbătute și hotărârile luate în ședințele Biroului Permanent ale filialei, și despre hotărârile și acțiunile adoptate de ANCMMR Bucuresti.

     Planul cu principalele activități pe anul 2022 a fost îndeplinit în volum complet.

     Apreciez că Biroul Permanent a avut capacitatea de a identifica și implementa soluții adecvate în toate domeniile de activitate pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.

 

               Pentru viitor propunem următoarele obiective :

-         organizarea de acțiuni pentru rezolvarea problemei pensiilor militare;

-         asigurarea asistenței medicale gratuite în spitalele militare;

-         finalizarea Bisericii Militare din Parcul Independenței;

-         realizarea Cimitirului Militar;

-         sprijinirea cadrelor militare în rezervă și în retragere cu probleme;

-         organizarea de întâlniri periodice (semestrial) cu comandantul garnizoanei si comandantul CMZ;

-         cultivarea dragostei față de țară și neam, comemorarea și elogierea eroilor neamului și a înaintașilor;

-         organizarea unor excursii în locuri și monumente istorice în țară.

-         consolidarea colaborării cu structurile asociative din județul Dolj;

-         dezvoltarea relațiilor de prietenie cu asociațiile de pensionari militari din alte state;

-         mobilizarea membrilor si simpatizantilor pentru completarea declaratiei 230  privind direcționarea procentului de 3,5% din impozitul pe pensie, către asociație;

-         plata cotizației anual ;

-         creșterea numărului membrilor filialei.

       Conducerea Filialei apreciază că forța Asociației constă în valoarea numerică și calitativă a membrilor săi, care trebuie permanent împrospătată  cu noi cadre active și valoroase.

          Membrii Comitetului, ca și ai Biroului Permanent trebuie să manifeste interes și responsabilitate pentru derularea activităților în cadrul filialei, să participe periodic la activitățile de marți și joi. Exemple: mr.Pîrvu Nuța, col.Zănescu Ctin, col.Scrădeanu Emil, mr.Bărbuceanu Vergică.

          Reprezentarea și apărarea drepturilor noastre în fața organelor administrației locale și centrale este determinată de implicarea tuturor membrilor prin propuneri și acțiuni riguros fundamentate.

          Obiectivul cel mai important al Asociației îl reprezintă apărarea drepturilor referitoare la pensiile militare de stat ale cadrelor militare, prin generarea de propuneri legislative, participarea activă la dialogul și negocierile cu reprezentanții M.Ap.N., ai Guvernului și Parlamentului și organizarea unor acțiuni oportune și eficiente. 

         Asigurarea asistenței medicale pentru cadrele militare în rezervă și în retragere este, de asemenea, un obiectiv extrem de important pentru pensionarii militari.

        Conducerea Filialei noastre își propune să organizeze și să desfășoare activități în spiritul  cultivării tradițiilor naționale prin organizarea unor simpozioane, prelegeri în unități militare, instituții publice și de învățământ.           

        Asociația cadrelor militare în rezervă și în retragere trebuie să asigure continuitate vieții noastre de militari prin menținerea legăturii dintre noi și organizarea unor activități plăcute și prietenești, bazate pe principiul  RESPECTULUI reciproc și al devizei:

PATRIE - ONOARE - DEMNITATE!

 

       Președintele Filialei Județului Dolj „Mihai Viteazul” a ANCMRR

       Gl. mr.(r) prof.univ.dr. Ion PÂLȘOIU                                                                                                                                                          

MARI UNITĂȚI ȘI UNITĂȚI MILITARE

 

       BRIGADA MULTINAȚIONALĂ SUD-EST

- 140 DE ANI DE TRADIŢII MILITARE -

          

Col Constantin-Niță ILEANA

Acum 140 de ani, prin Legea nr 270 din 31 ianuarie 1883, relativă la modificarea tabelei litera A a Legii pentru organizarea comandamentelor armatei, publicată în Monitorul Oastei nr 13 din 19 martie 1883, a fost înființată Divizia 1 Infanterie la 1 Aprilie 1883. Tradițiile marii unități au fost preluate și sunt duse pe mai  departe de către Brigada Multinațională Sud-Est, structură unică în Armata României şi în NATO.

Începând cu anul 2016, ca partea a eforturilor privind implementarea măsurilor din cadrul prezenței aliate înaintate adaptate pentru segmentul sudic al flancului estic al Alianței, specific pentru dimensiunea terestră, România făcând demersurile necesare pentru constituirea unei brigăzi multinaționale, pe teritoriul ei național. În cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 27 septembrie 2016, a fost pusă în aplicare decizia luată la Summit-ul NATO de la Varșovia din același an, privind înființarea unei brigăzi multinaționale pe teritoriul României, în garnizoana Craiova.

Brigada Multinațională Sud-Est a fost înființată în baza aprobării ordinului ministrului Apărării Naționale, prin transformarea Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”, declarând capacitatea inițială pentru comandamentul brigăzii la data de 30 aprilie 2017, care începând cu 27 iunie 2017 a fost activat în calitate de comandament NATO. 

În baza aprobării șefului Statului Major General din 31 iulie 2017, Brigada Multinațională Sud-Est a preluat tradițiile de luptă ale Diviziei 1 Infanterie, care începând cu 15 aprilie 1889, a primit denumirea de Divizia 2 Infanterie, conform Înaltului Decret Regal nr 556 din 29 februarie 1889. Divizia era  comandată pe atunci de generalul de brigadă Matei Vlădescu, având în compunerea ei: Regimentul 2 Vâlcea, Regimentul 2 Pitești și  Regimentul 19 Caracal.

Istoria marii unități include participarea la ambele războaie mondiale, unde cu enorme sacrificii și-a îndeplinit obiectivele importante stabilite, care au contribuit la marile succese ale Armatei române.

Astfel, în noaptea de 14-15 august 1916, odată cu decretarea participării României la Primul Război Mondial, Divizia 2 Infanterie a primit misiunea de a acoperi frontiera de vest și nord-vest a Olteniei și a respinge acțiunilor ofensive ale armatei austro-ungare. În septembrie 1916, divizia a participat atât la bătăliile din Dobrogea, cât și la cele din Muntenia. Începând cu data de 20 noiembrie 1916 și până la 23 iulie 1918, divizia a dus lupte grele în Moldova în raioanele: Ursoaia, Panciu, Mărășești, Oituz.     

Între anii 1919 și 1920, Divizia 2 Infanterie a fost dislocată în Basarabia cu misiunea de a face acoperirea pe Nistru în zona de operații Bălţi-Sovoc.

În campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, Divizia a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei, până la 23 august 1944, apoi a continuat lupta eroică împotriva Germaniei hitleriste pentru eliberarea teritoriilor României, Ungariei și Cehoslovaciei. Pe 17 mai 1945, Divizia 2 Infanterie a primit ordin de înapoiere în țară, activitate care  s-a executat printr-un marș istovitor de aproximativ 1000  km și care a durat aproape 2 luni.

În perioada comunistă, marea unitate s-a transformat pe data de 1 iunie 1961 în Divizia 2 Mecanizată și în baza Decretului Consiliului de Stat nr 717 din 23 octombrie 1969 i s-a atribuit denumirea de Divizia  2  Mecanizată  „Mihai   Viteazul“.

După decembrie 1989, ca urmare a procesului de reformă și a numeroaselor restructurări efectuate în organigrama Armatei române, Divizia 2 Mecanizată „Mihai Viteazul” se transformă în brigadă, care primește potrivit Ordinului General nr 3 din 24 ianuarie 1994, denumirea de Brigada  26  Mecanizată, începând cu 1 iunie 1994, ulterior în 1995 devine Brigada 2 Mecanizată „Rovine“, Brigada 2 Infanterie Moto „Rovine” în 2002, Brigada 2 Infanterie Ușoară „Rovine” în 2004. Denumirea de Brigada 2 Infanterie „Rovine” o primește începând cu data de 1 martie 2006.

De la înființare brigada a realizat mai multe premiere în cadrul Forțelor Terestre Române. Astfel, a dislocat pentru prima dată după al Doilea Război Mondial un batalion (Batalionul 26 Infanterie) într-un Teatru de Operații (Afganistan 2002) în misiune de luptă (Enduring Freedom). A deschis și închis mai multe misiuni în Teatrele de Operații din Kosovo, Afganistan și Irak. A fost prima structură care a înlocuit vechile transportoare amfibii blindate (TAB 77) cu mijloace de luptă moderne de tip Pirahna 3 C și Pirahna 5, experimentând o nouă structură organizatorică pentru unitățile de infanterie. Datorită caracterului multinațional, a integrat primul contingent militar polonez în structura unei brigăzi românești, iar astăzi își dezvoltă această capabilitate cu contingente aparținând forțelor armate portugheze și nord-macedonene.

La constituirea Brigăzii Multinaționale Sud-Est, Forțele Terestre Române au contribuit cu toate unitățile din organica Brigăzii 2 Infanterie „Rovine” (trei batalioane de infanterie, un batalion de artilerie, un batalion de apărare antiaeriană, un batalion de sprijin logistic și subunități de brigadă).

La data de 15 noiembrie 2018, Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est a atins Capacitatea Operațională Finală, eveniment marcat printr-o ceremonie militară desfășurată în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu. Comandamentul a fost declarat “combat ready” (gata de luptă) în urma exercițiului de certificare „Scorpions Fury 2018”.

                De la constituire până în prezent, Brigada Multinațională Sud-Est a integrat pe teritoriul național și găzduiește în cazărmile sale, subunități ale Forțelor Armate Poloneze, Portugheze și Nord-Macedonene. A pregătit și desfășurat exerciții multinaționale complexe, în țară și în străinătate, împreună cu structuri afiliate pentru instruire din cadrul Forțelor Armate Poloneze, Portugheze, Bulgare și Italiene.

             Începând cu anul 2020, unitățile de manevră ale brigăzii au primit în dotare noul transportor blindat pentru trupe, Pirahna 5, urmând a fi dotate cu tehnică nouă și celelalte structuri de sprijin luptă şi sprijin logistic, conform prevederilor „Planului multianual de înzestrare a Armatei României”.

Pirahna 5

La ceas aniversar, Brigada Multinațională Sud-Est se regăsește în prioritățile Armatei României privind consolidarea capacității de luptă, cu rol esențial în integrarea structurilor multinaționale dislocate pe teritoriul nostru național, asigurând expertiza și cadrul organizatoric necesar realizării acestui obiectiv major.

 

Cei 140 de ani de tradiții militare pentru marea unitate craioveană, obligă actuala şi viitoarele generații de militari la respect profund pentru înaintași, efort susținut pentru menținerea standardelor atinse, creativitate şi devotament pentru dezvoltarea structurii noastre pe viitor, pentru a fi în măsură, așa cum deviza brigăzii ne obligă, să fim întotdeauna primii!

 

„LA  MULȚI   ANI  BRIGADA  MULTINAȚIONALĂ  SUD-EST”!

,,SEMPER  PRIMUS”!

 

 

 

 

 

BATALIONUL 26 INFANTERIE „NEAGOE BASARAB”

Gl mr (r) dr Ion PÂLȘOIU

 

      Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” - ”PEACE KEEPING” a fost înființat la 15 septembrie 1994, în garnizoana CRAIOVA,  prin reorganizarea Regimentului 26 Mecanizat „Rovine”, (preluând tehnica și materialele B.1 I), fiind numit comandant maiorul Ion PÂLȘOIU, care îndeplinea funcția de comandant al R 26 Mc.

       A fost o situație cu totul specială, deoarece Regimentul 26 Mecanizat ”ROVINE” a continuat să existe până la 30 aprilie 1995, iar mr Ion PÂLȘOIU  a îndeplinit concomitent funcțiile de comandant de regiment și de batalion timp de șapte luni și jumătate. Regimentul continua activitățile din plan, iar comanda batalionului întocmea documente, selecționa personal, prelua tehnică, materiale și amenaja spațiile pentru lucru, odihnă, instruire, depozitare și parcare a tehnicii (spațiile repartizate batalionului fuseseră lăsate în condiții neutilizabile).

      Am fost sprijiniți de eșaloanele superioare: comandanții: D.2Mc. „ MIHAI VITEAZUL”  col. Constantin Neagoe, col. Gabriel Popescu, Armatei a 3-a general Marin Ilie,  șeful SMFT  general Gheorghe Grigoraș.

      Am participat direct la procesul de selecție a oamenilor, m-am implicat în dotarea cu tehnică și am început o perioadă de pregătire intensă, întregul personal lucrând peste 10 ore pe zi. În echipa cu responsabilități asumate în pregătirea batalionului pentru prima misiune au fost: lt. col. Virgil Ionici, lt. col. Gheorghe Moghină, mr. Mihai Popescu, mr. Nicolae Ungureanu, mr.Alexandru Ștefan, lt. col.Victor Pușcașu, lt. col. Constantin Sârbu, mr. Constantin Vasilescu, mr. Emil Scrădeanu, cpt. Eugen Predatu, cpt. medic Dragoș Bobârnac, cpt. Costel Simion, cpt. Nicolae Puiu, cpt. Florin Piticu, cpt. Daniel Popescu, cpt. Radu Buțu, cpt.  Mircea Koch, cpt. Ilie Florigoanță, cpt. Marin Neacșu.

       Am creat mentalitatea batalionului: „pregătirea, responsabilitatea, disciplina și devotamentul asigură îndeplinirea obiectivelor și misiunilor încredințate ”. Oameni formați în acest batalion au fost promovați în structuri de nivel înalt în diferite domenii: militar, diplomatic, juridic, economic,  politic și lucrează în mai multe țări și pe diferite meridiane ale globului. Exemple: Nicolae Ciucă, Dan Ionescu, Nicolae Puiu, Eugen Predatu, Daniel Ene, Cătalin Mihalache, Marius Amza, Costel Simion, Adrian Sîrbu, Gigel Abagiu, Dumitru Hoară , Dragoș Bobârnac, Constantin Vasilescu, Claudiu Bibiriță, Virgil Leștaru, Paul Brădiș, Jianu Cătălin, Popa Maria, Lucian Florea ... Am îndrumat și sprijinit subordonații să se pregătească prin cursuri militare, civile și  facultăți civile.

    Principiile de lucru în batalion au fost: pregătire, instruire, disciplină, corectitudine, exigență, devotament, dăruire, patriotism, respect pentru OM, indiferent de grad și funcție.

      În pregătirea batalionului am beneficiat de sprijinul unui specialist în peace keeping, mr Paul Bayley, din armata regală a Marii Britanii, care ne-a învățat tainele acestor misiuni în cazarmă, poligoanele: Dealul Fetii,  Balta Verde, Botoșești Paia, Rânca în primăvara lui 1995.

      După numai un an am ieșit în lume la exerciții multinaționale. În primăvara 1995 am participat cu un detașament din cadrul batalionului la exercițiul multinațional „NEW SPIRIT” KALAMATA 1995, în GRECIA, primind aprecieri foarte bune, de la conducerea exercițiului și participanții din celelalte țări.

      În vara lui 1995 am participat cu aproape tot batalionul la Exercițiul „COOPERATIVE DETERMINATION-95” la SIBIU, primul exercițiu de anvergură condus de NATO pe teritoriul ROMÂNIEI, îndeplinind funcția de comandant de batalion multinațional, fiind primul comandant din Armata Română care a comandat structuri (companii) din NATO și PfP. Exercițiul a fost condus de o echipă a Comandamentului Corpului de Reacție Rapidă al NATO din TURCIA, generalul Kiriglugu. Am coordonat  un stat major multinațional, dar baza erau ofițerii și subofițerii din B 26 I. Am comandat patru companii: una americană, una turcă, una germană și una română formate din câte trei plutoane, în total 12 plutoane din NATO și PfP: SUA, TURCIA, OLANDA, GERMANIA, LUXEMBURG, ALBANIA, BULGARIA, ROMÂNIA și UNGARIA. Militarii români s-au comportat exemplar, reușind să-și îndeplinească misiunile, să fie apreciați și recompensați cu diplome, plachete și medalii. La finalul exercițiului, ziua distinșilor vizitatori, au participat: ministrul Apărării Naționale – Gheorghe TINCA, Șeful MStM – general Dumitru CIOFLINĂ, parlamentari, personalități din domeniul politic, stiințific, învățământ, militar și economic. Ceremonia închiderii exercițiului s-a desfășurat pe stadionul  „ ȘOIMII” din SIBIU, arhiplin cu spectatori ca la un mare meci de fotbal. De la SIBIU nu ne-am întors numai cu aprecieri și recompense, ci și cu 30 de camioane pline cu materiale demontate din poligoanele realizate de noi în afara poligoanelor permanente: CISNĂDIE; CISNĂDIOARA, POPLACA și PERII DĂII, cu care am amenajat (refăcut după modelul PfP), poligoanele peace keeping din Dealul Fetii, fiecare companie realizând câte un poligon.

       Au urmat alte exerciții, trageri și verificări în zona și poligoanele din OLTENIA, de la DUNĂRE  pâna la RÂNCA. La finalul perioadei am fost evaluați individual, pe subunităti și pe batalion de către o comisie a SMFT, care a concluzionat că B 26 I este operațional pentru plecarea în misiunea UNAVEM III în ANGOLA.

 

    ANGOLA - o țară sud africană situată între paralela 12 și 18 din emisfera sudică, cu o suprafață de peste 1 200 000 km pătrați, populație înregistrată 25 milioane, trecută prin 2 războaie, de aproximativ 10 ani fiecare, unul pentru independență față de PORTUGALIA ,  altul  civil dus cu echipamente militare, parte din ele de ultimă generație, între UNITA sprijinită de occident și MPLA susținută de comuniști. Cele două părți aveau fiecare armate care numărau 200 000 -300 000 de militari, dar care semnaseră acordul de pace de la DEYTON. Cu toate acestea, structuri de nivel subunitate din cele două părți executau frecvent atacuri în zona celeilalte părți sau asupra populației civile, cu scop de pradă. Viața majorității populației din ANGOLA era de o sărăcie cruntă, tipică evului mediu.

       Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”  a plecat în misiunea UNAVEM III în ANGOLA cu un efectiv de 758 de militari, 550 din B 26 I și cîte o Cp  din  B/Bistrița și B/Iași la data de 24 martie 1996.

      Misunea UNAVEM III în ANGOLA s-a desfășurat sub egida ONU, reprezentant special Metre BAY și comandată de generalul Filip Sibanda, la care au participau structuri civile, 6 batalioane de infanterie de 800 -1.000 de militari și subunități de asigurare de luptă, în special companii de deminare.

      Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” a primit  zona de responsabilitate în partea de S-V a ANGOLEI, provincia Huila, cu o suprafață de peste 300.000 km pătrați, aproximativ cât suprafața ROMÂNIEI Mari din 1940, de la faleza Oceanului Atlantic până în zona muntoasă cu înălțimi de peste 2.500 m, cu misiunea de a monitoriza respectarea acordului de pace, apărarea obiectivelor strategice, asigurarea libertății de circulație pe drumurile naționale și protejarea populației civile împotriva atacurilor.

      Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” a organizat patru baze militare LUBANGO, unde era P.C, LOBITO, unde era și baza logistică, CHICUMA și  N’GOVE în apropiere de HUAMBO. Comandanții celor patru baze au fost : lt.col. Ionici, mr Stancu, mr Popescu și mr Koch.  Distanța între baze era de 400 -500 km. Fiecare bază, companie avea zona sa de responsabilitate și organiza misiuni de patrulare pâna la limita exterioară, pichete de pază și posturi de control, etc. Era extrem de greu de condus și de intervenit în sprijinul subunităților  (patrulelor) care executau misiuni la distanțe mari față de bază. Mr Gheorghe Moghină – șeful  Biroului Pregătire pentru Luptă - a avut un rol extrem de important în întocmirea documentelor pentru misiune. Cpt Eugen Predatu m-a sprijinit în întocmirea programului și participarea la conferințe, sedințe de negociere și mediere, cercetatea producerii unor atacuri în zona de responsabilitate.

      Pericolele cele mai mari erau atacurile declanșate de cele două părți foste combatante, când se executau focuri de armă în fiecare zi, atacuri cu subunități aproape săptămânal, terenul și în mod deosebit, drumurile  minate fără să existe marcaje sau indicatoare, temperaturile din timpul zilei care se apropiau de 60 de grade C, drumurile desfundate și nu în ultimul rând, țânțarii, adică malaria. În urma unui atac executat pe un drum pe care patrula un pluton din B 26 I, din cauza condițiilor de stres, oboselii și a drumului în relief muntos, un TAB s-a defectat și pe marginea unei prăpastii s-a accident grav caporalul Leoveanu Valentin. Am luat măsuri prin comandantul Bazei de la LOBITO pentru acordarea primului ajutor. Mr. Stancu mi-a raportat că situația militarului este foarte gravă, am raportat comandantului Regiunii Militare  și a fost trimis un avion - MEDEVAC de la LUANDA aprox 1 500 km, Hercules - 130 cu o echipă medicală de la Spitalul românesc de campanie din LUANDA. În spital medicii au confirmat gravitatea situației și comandantul Spitalului Militar, col medic RĂDUICĂ, m-a informat și mi-a sugerat să solicit evacuarea militarului la Pretoria. După miezul nopții raportam comandantului Forței, generalului Sibanda, și reprezentantului special ONU despre necesitatea evacuării militarului. Am primit aprobarea, am comunicat-o spitalului  să se pregătească și la ora 04.00 avionul a decolat catre Pretoria, Africa de Sud la unul din cele mai bune spitale din lume. În jur de ora 10 00 a început operația, care a durat câteva ore și a decurs în condiții bune dar, din păcate  militarul nu și-a revenit din anestezie. Am pierdut un OM, un EROU – cap. Valentin LEOVEANU.

      A fost o misiune extrem de dificilă datorită pericolelor existente, distanței față de țară și lipsei sprijinului din partea eșaloanelor superioare. Aveam legătură cu MStM cu dl general Mihăiță Costache  o dată pe săptămână și în situații deosebite. Aveam posibilitatea să luăm legătura cu familiile prin stația radio sau, ajunși într-o localitate, prin telefon cu cartelă care costa 10 $ și vorbeai 2 minute.

      Drapelul de luptă și militarii batalionului au fost decorați pentru merite deosebite cu medalia ONU pentru pace in luna septembrie, activitate la care a participat ambasadorul României în Angola, prilej cu care am primit un sprijin consistent din țară - un pachet cu OBSERVATORUL MILITAR.

      Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”  și-a îndeplinit misiunea cu apecieri foarte bune din partea eșaloanelor din TO dar și a celor din țară, reușind să fie cunoscut mai întâi în ONU și NATO, constituind un valoros ambasador al României.

       Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” a participat la următoarele misiuni internaționale: „UNAVEM III” Angola cu B 26 I cdt. - lt col Ion PÂLȘOIU  (25.03 - 10.10 1996), „ALBA” Albania, cu 1 Cp./ B 26 I cdt - cpt. Eugen PREDATU, (30.04 – 27.07 1997), „DYNAMIC RESP0NSE” Bosnia Hertzegovina, B 26 I cdt - col Ion PÂLȘOIU, (în perioada 1997- 1998).

SFOR „DYNAMIC RESPONSE”, Bosnia Hertzegovina 1998: General Wesley Clark- Comandantul SACE/NATO și Colonel Ion Pâlșoiu - Comandantul B 26 I „Neagoe Basarab”.

 

          În perioada 1998 – 2001, structuri de nivel pluton, companie sau batalion, din Brigada 2 Infanterie și Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” NU au participat la misiuni internaționale.

          Bg 2 I „Rovine”, cu Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, în anul 2002 a primit ordin să participe la misiunea „JOINT GUARDIAN”KOSOVO, cu o companie de infanterie din B 26 I (prin rotație), comandant - mr. Costel SIMION  (01.03 - 25.06 2002) și mr. Cătălin JIANU  (25.06 -12.11 2002).

           Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” a continuat să participe  la misiuni multinaționale în teatrele de operații din Afganistan, Irak  și Balcanii de Vest la operațiile: „ ENDURING FREEDOM” Afganistan B 26 I cdt - lt col Nicolae CIUCĂ  (01.07 2002 – 15.01 2003); „ANTICA BABILONIA” Irak B 26 I cdt.- lt col Nicolae CIUCĂ: (15.01-15.07 2004); „UNAMI” Irak, Cp/B 26 I, cdt. - cpt Cătălin GIURGIU: (19.03-04.10 2005); „ISAF SUPPORT ELECTION” Afganistan,  B 26 I cdt - lt col Gabriel TOMA : (02.08-07.11 2005); „KAF FORCE ELECTION” Afganistan, Cp/B 26 I, cdt - cpt Marius BUMBAC : (26.09 2006 - 01.04 2007), și cdt - cpt. Decebal NICULESCU : (01.04-26.07 2007); „IRAQI SUNSET” Irak, B 26 I, cdt - lt col Gabriel TOMA : (19.02.-23.07 2009); „ISAF”Afganistan, B 26 I, cdt - lt col Dan IONESCU : (22.01- 11.08 2012); „KAF/GDA” Afganistan, 1 Cp/B 26I - cpt Mihai STANCIU: (09.12 2013-30.05 2014); „DYNAMIC RESP0NSE” Bosnia Hertzegovina și Kosovo, B 26 I : 1998, 2000, 2001, 2002, 2003.

          Militarii  Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” au fost primii militari români, de la cel de-al Doilea Război Mondial, care au participat la operații de luptă (război) în afara granițelor țării, în 2002 în Afganistan.

         Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, prin înaltul profesionalism, disciplină, spirit de dăruire și sacrificiu, dovedite în teatrele de operații  din Angola, Balcanii de Vest, Afganistan și Irak, a contribuit într-o măsură însemnată la admiterea României în NATO și la consolidarea securității zonale și mondiale.

Comandanții Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” au fost: col   PÂLȘOIU Ion (15.09 1994 – 27.07 1998); col IONICI Virgil (15.10 1998 – 01.01 2001); lt col CIUCĂ Nicolae (01.02 2001 – 04.10 2004); lt col  TOMA Gabriel (04.10 2004 – 31.10 2009); col IONESCU Dan (01.11 2009 – 01.06 2016); lt col  COSTARU Adrian (01.06 2016 – 01.11 2017); lt col  JILAVU Mitel (01.11 2016 – 01.12 2020); lt col  ȘERBAN Vasile Ilie (01.04 2021–prezent).

Galeria Comandanților B 26 I  „Neagoe Basarab”

            Am comandat Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” în perioada 15.09 1994 - 27.07 1998, acționând cu responsabilitate pentru înființarea unității,  pregătirea structurilor din batalion pentru  apărarea țării și participarea acestora la exerciții și misiuni naționale și multinaționale în teatrele de operații.

         Aduc un pios omagiu și mulțumesc  întregului personal, tuturor militarilor  care au luptat și luptă sub faldurile drapelului de luptă al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”.

         Adresez sincere felicitări personalului acestei Unități, pentru profesionalismul, pasiunea, devotamentul, disciplina și eroismul de care a dat dovadă  în misiunile  executate, pentru apărarea țării și pentru consolidarea securității și a păcii.

         Doresc succes în activitățile și misiunile încredințate, conform devizei „GATA ORICÂND !”, multă sănătate și împliniri personalului Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, Craiova:

LA  MULȚI  ANI!

 

BATALIONUL 325 ARTILERIE „ALUTUS”

   SPRE  A 55-A ANIVERSARE          

Lt col Gabriel-Doru GUȘOI

 

Batalionul 325 Artilerie „Alutus” a luat înfiinţă pe data de 1 octombrie 1968 în garnizoana Caracal, purtând denumirea de Divizionul 325 Autotunuri. Unitatea a fost constituită simultan cu alte structuri defensive,  în condițiile invaziei Cehoslovaciei de către tancurile sovietice, dar și a unor amenințări reale la adresa suveranității României, generate de acțiunea agresivă a Uniunii Sovietice. Inițial divizionul a fost dislocat în cazarma 472 dispusă la ieșirea din localitate, în zona limitrofă din dreapta comunicației Caracal-Corabia.

La început unitatea s-a aflat în subordinea Diviziei 2 Mecanizată „Mihai Viteazul” și a avut în dotare autotunuri de tip SU-calibru 100 mm.

 

 

                                                                           Autotunul SU-100

Pe data de 20 iulie 1969, efectivele  Divizionului 325 Autotunuri au primit  Drapelul de luptă¹, fapt ce a reprezentat un prilej de mândrie, care a generat un puternic spirit de unitate în rândul tuturor categoriilor de militari.

Unitatea Militară 01252 Caracal, astfel constituită a reușit într-un timp relativ scurt să-și realizeze coeziunea subunităților, confirmată prin rezultate bune și foarte bune, atât la aplicaţiile și exercițiile tactice, cât şi cu ocazia sprijinirii populaţiei din județ, în timpul inundațiilor din vara anului 1970.

Perioada anilor 80’ a fost marcată de modificări majore, care au început cu redislocarea unității în cazarma 1253 și au culminat cu transformarea structurală în Divizionul 325 Artilerie Antitanc.

Divizionul a continuat de la înființarea sa până în anul 1989, să execute trageri de luptă în poligoanele: Dud-Tăuți, Știuca, Babadag și Cârțișoara. În această perioadă au avut loc inspecția ministrului Apărării Naționale și alarmarea de către Marele Stat Major Major, (azi Statul Major al Apărării) - verificări supreme, la care unitatea a fost apreciată cu calificativul „Foarte Bine”, situându-se astfel între structurile de frunte ale diviziei.

          O etapă deosebit de  critică în istoria unității avea să fie marcată de evenimentele din decembrie 1989, în condițiile în care garnizoana Caracal a fost supusă unui adevărat asalt dezinformațional. În aceste condiții, efectivele  unității  au acţionat atât în oraș cât şi în împrejurimi, îndeplinind misiuni de scotocire a Pădurii Reşca, de pază a silozurilor, puţurilor şi rezvoarelor de apă, precum şi a aerodromului Deveselu. De menţionat că în această perioadă unitatea nu s-a înregistrat cu pierderi, în ciuda condiţiilor create de starea excepţională instaurată atunci în toată ţara.

 Au urmat  aplicaţii cu un grad sporit de dificultate, precum: „Timiș '91” şi „Banat  '93”, activități la care unitatea a fost apreciată cu calificative  foarte bune.

                                                                

    Trageri directe cu bateria TAT cal 100 mm

Anul 1994 a fost un an al încercărilor, în care divizionul a dat proba                                        pregătirii profesionale a tuturor categoriilor de specialiști  în cadrul aplicației „Experimentul noilor structuri”, inițiat de Statul Major al Forțelor Terestre.                   

În acest context divizionul a executat aplicaţii tactice cu trageri de luptă în poligoanele Babadag şi Cârțișoara , fiind încadrat cu efective și tehnică de luptă la necesarul de pace, demonstrând cu prisosință viabilitatea noii sale structuri organizatorice.

        Urmare a desființării Diviziei 2 Mecanizată „Mihai Viteazul” începând cu data de 13.06 1994, unitatea a trecut în subordinea Brigăzii 7 Tancuri. În perioada 1995 - 1997  Divizionul 325 Artilerie Antitanc a executat aplicaţii tactice cu trageri de luptă  în poligoanele Babadag şi Cârțișoara, iar în anul 1997 și-a făcut debutul în cadrul activităților multinaţionale, prin participarea la exerciţiul ,,În spiritul parteneriatului pentru pace Bulgaro-American 1997”, care s-a desfăşurat pe teritoriul Bulgariei.

Un moment de referință în viața militarilor Divizionului 325 Artilerie Antitanc, l-a constituit primirea noului Drapel de luptă², compatibil cu denumire care-i fusese atribuită recent.

 

           Drapelul de luptă al unității

 

         Începând cu data de 01.06 2002 Divizionul 325 Artilerie Antitanc aflat în structura organizatorică a Brigăzii 2  Infanterie Moto „Rovine”, a trecut la noul stat de organizare având în compunere: 1 comandament, 3 baterii de artilerie antitanc, o baterie RAD, subunităţi de asigurare de luptă şi o baterie logistică. Dotată cu opt instalaţiile de lansare Konkurs, unitatea și-a sporit posibilităţile de luptă antitanc.

În perioada anilor 1998-2004 divizionul a continuat să execute în fiecare an aplicaţii tactice cu trageri de luptă în poligoanele cu specific artileristic: Babadag, Cârțișoara şi Smârdan obţinând cu consecvență calificative foarte bune.

Transformările structurale au continuat, și în noiembrie 2004 unității i-au intrat în dotare trei baterii de obuziere cal 152 mm model 1991(18 piese)³, devenind astfel Divizionul 325 Artilerie Mixtă în structura organizatorică a Brigăzii 2 Infanterie Uşoară „Rovine”, realizând prin urmare  pe lângă sporirea posibilităților antitanc și o creștere considerabilă a puterii de sprijin cu foc.

În perioada 02-15.07 2005 din cauza precipitaţiilor abundente, care au provocat ruperea barajului de pe raza localității Movileni din judeţul Olt, militarii unității au asigurat aprovizionarea cu apă a persoanelor din zonele sinistrate și au intervenit oportun pentru înlăturarea efectelor produse de inundaţii în localitatea Fălcoiu.

Începând cu data de 1 august 2005, Divizionul 325 Artilerie Mixtă a fost redislocat din cazarma 1253, în actuala cazarmă 1231. Și în anul 2006, militarii batalionului  au fost chemați să acționeze pentru limitarea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor în zona localităților: Corabia, Ianca, Sărata, Goicea, Gighera și Bistreţ din sudul judeţului Olt, unde s-au achitat cu cinste de misiunile încredințate.

Începând cu 01.03 2008 s-au efectuat modificări în „Statul de organizare”⁴,  care au schimbat titulatura unității din ,,Divizion” în ,,Batalion”, ceea ce a atras după sine schimbarea denumirii în Batalionul 325 Artilerie. Totodată unității i-a fost conferită și o denumire onorifică, astfel că noua titulatură a devenit Batalionul 325 Artilerie ,,Alutus”, ocazie cu care și însemnele heraldice au fost aprobate de ministrul Apărării Naționale. În perioada 2009 - 2016  unitatea  a executat aplicaţiile tactice cu trageri de luptă în poligoanele Babadag, Cincu, Cârţişoara şi Botoşeşti - Paia obţinând cu consecvență an de an, calificative foarte bune.

Pe baza aprobării șefului Statului Major General, începând cu 23.04 2012, Batalionul 325 Artilerie „Alutus” a devenit depozitarul tradiţiilor de luptă ale Divizionului 325 Autotunuri/Divizionului 325 Artilerie Antitanc, pe care cu onoare le îmbogățește cu fiecare activitate și le duce cu cinste pe mai departe

În perioada martie-noiembrie 2013, militari din cadrul unităţii au fost detaşaţi în cadrul Batalionului 96 Geniu, unde au participat activ la executarea lucrărilor de amenajare genistică și de infrastructură la Baza 99 Deveselu.

Începând cu anul 2015 a intrat în vigoare un nou stat de organizare al Batalionului 325 Artilerie ,,Alutus”, care a transformat Bateria RATD, în Bateria 2 TAT, ca urmare a epuizării resursei tehnice a instalaţilor de lansare și rachetelor de proveniență sovietică și în consecință devenite neoperative.

Potrivit cu prevederile Dispoziţiei  șefului Statului Major al Apărării  nr G/S 1197,  începând cu data de 1 august 2018 în statul de organizare al Batalionului 325 Artilerie „Alutus” a fost operată următoarea modificare: „Bateria 2 TAT se transformă în  Bateria RAD, dotată cu 8 instalaţii de lansare portative SPIKE-LR și aparate de observare de tip ARGUS”.                                                                                              

Pe data de 1 octombrie 2018, în centrul municipiului Caracal a avut loc un fastuos ceremonial militar-religios, organizat cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înfiinţarea unității în prezența unei numeroase asistențe de locuitori ai orașului. Cu prilejul acestui jubileu, Drapelul de luptă al unității a fost decorat cu „Emblema de Onoare a Forţelor Terestre”, pentru rezultatele foarte bune obținute.

În pas de defilare

 

În perioada 06-07.11 2019 au fost executate în poligonul Cincu exerciţii cu trageri de luptă LFX (Live-Fire Exercises: Exerciții Tactice cu Trageri Reale) de nivel baterie, apreciate cu calificative foarte bune.                                         

          Batalionul 325 Artilerie „ALUTUS” a participat în perioada 18 – 24.07 2020 la exerciţiul cu termen scurt de notificare ETSN cu trageri de luptă în facilităţile de

instruire CNIÎ Cincu, în scopul demonstrării capacităţii de luptă în context interarme, multi-domeniu şi întrunit, a antrenării şi verificării capacităţii de luptă

din compunerea structurilor destinate să adopte o reacţie de răspuns în timp scurt.

La nivelul unității a funcționat pe durata crizei pandemice, un centru de vaccinare anticovid și o structură „Call Center” cu 8 posturi.

În perioada 23.05-12.06 2021 Batalionul 325 Artilerie „ALUTUS” a planificat, pregătit şi participat împreună cu structurile nominalizate, la exerciţiul „SCORPIONS  LEGACY  21”, în cadrul CNIΠ (Comandamentul Național pentru Instrucție Întrunită) din poligonul Cincu, în scopul creşterii capacităţii  operaţionale pentru executarea sprijinului prin foc direct în cadrul multinaţional întrunit şi interarme al MN BDE-SE şi VJTF.                                                                                                                                                                                                                                                                                                        De asemenea, batalionul a participat în perioada 21.10 – 04.11 2021 la exerciţiul cu trageri de luptă „LFX - SCORPIONII DE FOC în facilităţile de instruire CNIÎ Cincu”, în scopul evaluării capacităţii de luptă în context interarme de nivel întrunit cu subunitățile Batalionului 22 Infanterie ,,Romanați”.

Batalionul a participat în perioada  28.03 - 01.04 2022 la exerciţiul tactic cu trageri de luptă LFX - „DANUBE  PROTECTOR 22” în facilităţile de instruire CSIL  (Facilități de Instruire) Babadag, în scopul verificării capacităţii de luptă în context interarme și întrunit, împreună cu Regimentul 307 Infanterie Marină, iar în perioada 17.05 - 07.06  în CSIL - FT Smârdan a fost evaluat în cadrul exerciţiului cu trageri de luptă LFX 11-2-E1305 nivel subunitate, în care a fost angajată Bateria 2 obuziere.

Militarii batalionului nostru au mai participat în cadrul Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”  începând cu anul 1996 și la misiuni internaţionale în teatrele de operații din Angola, Bosnia, Irak şi Afganistan, iar anul trecut au acționat în cadrul  detaşamentului de apărare antiaeriană, la misiunea - OERLIKON din Polonia.

Meționez că în decursul celor aproape 55 de ani de existență, unitatea noastră a dat Armatei române o serie de ofițeri cu înaltă pregătire profesională, care au acces până în cele mai înalte structuri militare, iar doi dintre ei au fost avansați la gradul de general de brigadă, fapt care ne onorează și îi motivează pe militarii noștri activi.

Aflat în subordinea Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est, batalionul nostru constituie în prezent principala ei forță de sprijin prin foc precis și de mare eficacitate. În acest scop comanda unității continuă să își dezvolte capabilităţile planificate, în vederea atingerii şi menţinerii nivelului de operaţionalizare stabilit, fiind în măsură din punct de vedere structural şi acţional, să planifice, pregătească, conducă, execute şi să evalueze dislocarea/redislocarea, sprijinul prin foc şi alte misiuni specifice acţiunilor militare.

 

În această perioadă, efectivele Batalionului 325 Artilerie „Alutus” își intensifică eforturile și dedică rezultatele obținute jubileului de la 1 Octombrie 2023, pentru a sărbători  55 de ani de la înființare!

 

 

RECUNOȘTINȚĂ  ÎNAINTAȘILOR  NOȘTRI!”

„LA MULȚI ANI BATALIONULUI 325 ARTILERIE  „ALUTUS”!

 

         1968-1982                                                         1983-1989                                                            1989-1992

Lt col Nicolae RĂGĂLIE                                    Mr Dumitru BĂLUȚĂ                                         Mr Ștefan DINCĂ          

 

 

            1992-1997                                                      1997-2002                                                            2002 -2005                                                                                                                                       

Lt col George GHIȚĂ                                            Mr Dumitru PĂUN                                  Lt col M. POROINEANU

 

          2005 – 2008                                                         2016 -2019                                                        2009 – 2016                                                                     

Lt col Gh ȚÂRLEA                                               Col Neluș DINU                                        Lt col C. ILEANA-NIȚĂ                                          

 

                                                                                                                      

Bibliografie:

1.      Decret Prezidenţial nr 187 din 12.03 1968;

2.      Ibidem nr. 295 din 03.07 1997;

3.      Urmare a desființării Divizionului 30 Artilerie din Craiova;

4.      Dispoziția SMG nr. 35/S 481 din 01.03 2006.

Notă:

            Locotenet colonelul Gabriel-Doru Gușoi, comandantul în exercițiu al Batalionului 325 Artilerie „Alutus” este un destoinic ofițer de artilerie, care manifestă competență profesională, principialitate și exigență în exercitarea actului de comandă. Este al 10-lea comandant care în decurs de 55 de ani succede la comandă, adăugând o nouă și interesantă pagină  în istoria unității. Cu acest prilej îl felicităm și îi dorim noi și importante succese în cariera sa militară!

Gl bg (r) Dumitru Băluță

 

 

SCURT ISTORIC AL ARMEI TRANSMISIUNI

- 150 DE ANI DE  EXISTENȚĂ -

 

Col (r) Alexandru ȚINC

     De la prima sa apariție, revista „Rezerva Oștirii Doljene” aflată sub auspiciile  ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”, Filiala Județului Dolj „Mihai Viteazul” și-a propus reprezentarea și apărarea drepturilor și tuturor idealurilor rezerviștilor doljeni.

    Noi transmisioniștii,  membri ai Filialei ne bucurăm de a fi reprezentați prin această tribună de dialog constructiv pentru a scoate la lumină  și eforturile noastre pentru afirmarea profesionalismului, onoarei și demnității militare.

    Arma Transmisiuni, considerată a fi una dintre cele mai tinere arme din structura Armatei române  a cunoscut în scurta sa existență, foarte multe transformări și evoluții legate sigur de cele mai noi descoperiri și cuceriri în domeniul  științei și tehnicii  comunicațiilor.

    Analizând multe din punctele de vedere ale specialiștilor, apreciez că în evoluția structural-funcțională a armei Transmisiuni, în cei aproape 150 de ani de existență, au fost câteva momente istorice definitorii astfel:

- 14 iulie 1873, prin Înaltul Decret nr 1303/1873 s-a înființat  prima subunitate de transmisiuni în organica armei geniu, o secție de telegrafie militară. Această dată memorabilă de 14 iulie avea să devină Ziua Armei Teansmisiuni. De semnalat că în acest Decret se menționa clar că: „lucrătorii telegrafiști vor fi aleși dintr-aceia care știu a scrie și a ceti cu înlesnire……”,  ca o cerință majoră a acelei perioade  în selecționarea personalului. După această primă etapă de început a urmat o dezvoltare mai mult în plan orizontal, axată în principal pe creșterea numărului de subunități;

-1 aprilie 1932: prin Înaltul Decret Regal nr 497/1932 s-a înființat Brigada de Transmisiuni, care a luat în subordine Regimentul 1 Transmisiuni existent și Regimentele 2 și 3 Transmisiuni înființate la aceeași dată prin separarea transmisioniștilor de pioneri (arma geniu), cu unități și mari unități de sine stătătoare, dar care au rămas atunci tot în oganica armei geniu;

-1 iulie 1942: prin Ordinul Marelui Stat Major nr  85959/1942 și Decretul nr 3818/1942 s-a  înființat Comandamentul Transmisiunilor ca: „Organ unic de direcție, supraveghere și control pentru pregătirea de război a unităților de transmisiuni din Armata de Uscat, Aer și Marină”;

-1 februarie 1949: prin Ordinul Marelui Stat Major nr 45107/1949 Brigada de Transmisiuni se transformă în Comandamentul Transmisiunilor Armatei, care în 1951  devine Comandamentul Trupelor de Transmisiuni, act prin care se consființește separarea definitivă de arma geniu și devine armă independentă, de sine stătătoare, cu un comandament separat, cu structuri și efective proprii, cu atribuții și responsabilitați distincte la nivelul întregii armate;

- 9 iunie 1993: prin Hotărîrea nr 0031/09.06 1993 a CSAT s-a aprobat „Concepția de organizare si realizare a Sistemului de Transmisiuni al Armatei Române - STAR”, care a marcat  începutul unei noi ere în telecomunicațiile noastre militare, prin trecerea treptată la înlocuirea echipamentelor și sistemelor analogice cu cele digitale/numerice.

- începând cu 29 martie 2004, odată cu aderarea României la NATO are loc un amplu proces de modernizare structurală, dotarea cu tehnică compatibilă acestor structuri, iar participarea  la misiuni și exerciții în comun a impus în primul rând asigurarea interoperabilităților de comunicare. 

Dacă apariția și evoluția transmisiunilor au fost sincrone cu procesele similare din majoritatea armatelor europene, măsurile organizatorice  și doctrinare de separare de arma geniu s-au făcut cu un decalaj de doua - trei decenii. Acestea au început în plan teoretic abia în perioada interbelică, apoi au continuat cu măsuri în plan structural - funcțional, inclusiv pe timpul războiului  și s-au finalizat pe 1 februarie 1949 prin înființarea Comandamentului Transmisiunilor.

  În aceeași perioadă, dezvoltarea aviației și marinei, cu problemele lor specifice, făceau tot mai necesară existența, pentru asigurarea nevoilor proprii de conducere, a unor unități de transmisiuni speciale dotate cu o anumită tehnică și cu o pregătire diferită față de cea a trupele de uscat. Pe baza acestor considerente, în anul 1940, în baza prevederilor Înaltului Decret nr 634/23.03 1940 s-a înființat în București, Regimentul de Geniu Aeronautic, iar la Brăila Regimentul de Geniu Maritim, ambele unități având în organică câte un Batalion de Transmisiuni cu înzestrare  tehnică specifică (fir și radio).

 În timpul Primului Război Mondial ne-am bazat pe o tehnică greoaie, de proveniență englezească , în special de telegrafie, telefonie, radio de gabarit mare și sârmă instalate în căruțe și trase de cai. În perioada imediat următoare,  pentru această  tehnică nu  au mai existat piese de schimb,  fiind depășită moral, dar  și  insuficientă  pentru unitățile nou înființate, astfel încât posibilitățile acestora nu ajungeau  decât nevoilor de legături  până la nivelul  regimentelor luptătoare.

În perioada interbelică s-au luat unele măsuri privind îmbunătățirea structurii organizatorice a transmisiunilor, definirea misiunilor specifice și înzestrare, acestea fiind influențate în mod evident de prezența în România a „Misiunii Militare Germane”, care a avut să recunoaștem, un rol benefic în evoluția  transmisiunilor, astfel că situația unităților de transmisiuni la 22 iunie 1941 era următoarea:

- 9 Batalioane de Transmisiuni, câte unul pentru fiecare Armată și Corp de Armată;

- 26 Companii de Transmisiuni, câte una de fiecare divizie;

- Batalionul Costrucții Linii Permanente și Batalionul Radio Gonio Informativ, ambele la dispoziția Marelui Cartier General;

- Batalioanele  de Transmisiuni pentru  Aeronautică și Marină;

- Trenul de Comandament cu indicativul „Patria” dispus la Piatra Neamț, având în compunere un vagon special pentru Centrul de Transmisiuni Mobil compus din : 3 aparate „Hughes”, teleimprimator, aparat morse, 2 centrale telefonice de 30 numere, 6 telefoane, un grup electrogen de 400 W, 2 autostații radio „Marconi”  pe UL (unde lungi) cu bătaie de 500 km, acesta constituind Centrul de Transmisiuni Mobil al MStM.

 

I. EVOLUȚIA FASCINANTĂ  A TEHNICII ÎN DOMENIUL  DOTĂRII  ARMEI TRANSMISIUNILOR

 

-în anul 1873  au intrat în dotarea secțiilor de telegrafie primele trăsuri de specialitate dotate cu aparate telegrafice morse, sârmă, cablu și pari de telegrafie;

-începând cu anul 1884 s-a introdus în dotarea armatei telefonul „Siemens”;

-în 1908 au intrat în dotarea armatei primele trei stații TFF (radio) tip „Telefunken” cu scântei, model (1,5 kw ,1 kw);

-în 1909 a luat ființă „Compania de specialități”, care  avea în compunere : 1 secție proiectare, 1 secție automobile și motociclete,1 stațiune centrală columbofilă și 1 secție de fotografie militară;

-în perioada 1911 - 1912 s-a investit mult în dotarea cu stații radio  engleze,  de 0,4 kw (bătaie 20 km, purtate în ranițe), cât și în materiale de telefonie (cumpărate din Austria, Germania, Franța, Italia);

- 1925-1932 - putem considera că a fost o perioadă a revirimentului producției românești în domeniul tehnicii de transmisiuni, astfel că fabricile „Energia “ din Cluj și Timișoara, apoi „Standard” din București au produs numeroase telefoane și centrale telefonice de campanie, după o licență suedeză;

- în 1932 s-a încheiat un contract cu firma „Marconi” pentru fabricarea a 286 stații radio (de 50 w, 100 w, 1kw, 2 kw), cele de 50 w și 100 w  erau instalate pe trăsuri cu tracțiune hipo;

- în 1935 și anii următori s-a mai comandat și achiziționat un număr apreciabil de stații radio de proveniență  germană și poloneză.

Cu toate aceste eforturi, deficitele la principalele materiale de transmisiuni în armată erau mari, puține categorii depășind  50 % din necesar. Armata română avea să fie însă puternic sprijinită pe Frontul de Est cu tehnică germană  (în 1942 s-a primit un Centru de Transmisiuni Mobil pe 2 vagoane, unul dotat cu stații și receptoare radio, teleimprimator și centrală telefonică de 50 numere, iar al doilea dotat cu 2 grupuri  electrogene Diesel de 70 CP, s-au înlocuit stațiile Marconi  cu 33 autostații radio de 80 w), dar și pierderile au fost mari.

În anii următori au avut loc mari modificări de ordin organizatoric și conceptual la nivelul conducerii armatei care au condus prin Ordinul M St M nr  45107/02.02 din 1949 la înființarea „Comandamentului Transmisiunilor Armatei”, consfiițând astfel separarea definitivă de arma geniu. După sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial și împărțirea sferelor de influență, Armata română  a intrat în  compunerea Tratatului de la Varșovia, fapt ce a determinat mari schimbări în organizarea și dotarea cu tehnică și a armei transmisiuni, pentru a deveni compatibilă cu celelalte armate aliate. Astfel s-a trecut la înlocuirea întregii tehnici de transmisiuni existentă în dotarea armatei și la înzestrarea masivă cu mijloace rusești, multe folosite și rămase de pe front, pe care am fost obligați să le punem în funcțiune. Toate acestea au impus ample schimbări în învățământul militar și bazele militare de reparații, determinând noi concepte de organizare și funcționare a sistemelor de transmisiuni.

Ulterior unele arme s-au separat mai ușor de acest sistem încătușat, dar arma transmisiuni prin sistemul său integrator nu se putea separa prin mici modificări,  ci numai printr-o rupere definitivă. A urmat o perioadă  foarte grea și doar datorită eforturilor specialiștilor noștri  (șefi de autospeciale, maiștri militari ), care au făcut mari eforturi pentru a menține în funcțiune aceste mijloace  perimate, multe dintre ele nemaiexistând în nomenclatoarele statelor moderne. Cu aceste mijloace totuși, România a participat atât la aplicațiile Tratatului, cât și la cele conduse de comandamentele de mari unități, precum  și la alte misiuni în care s-a solicitat intervenția trupelor.

 Hotărârea  CSAT nr 0013/1993 stabilea pentru prima dată în istoria României ca problematica armei transmisiuni să fie analizată la cel mai înalt nivel politico-militar de decizie. Astfel a fost adoptată o concepție unitară pe termen lung, care a determinat schimbări radicale și implicații majore la nivelul structurii de forțe ale armatei, în plan conceptual și doctrinar, în actul de comandă și control, în procesul de planificare a operațiilor la nivel strategic, operativ și tactic, în cel de gestionare a resurselor materiale și umane  marcând începutul unei noi ere în telecomunicațiile noastre militare.

Din acel moment,  s-a trecut la o infuzie de tehnică românească  în dotarea armei transmisiuni și s-a dezvoltat  industria de armament cu scopul de a asigura independența totală dorită. Nimic greșit și total benefic, aveam tehnica noastră și o industrie de profil prosperă. Concepția a fost elaborată pentru fabricarea și înzestrarea cu tehnică de transmisiuni  a unitaților (telefonie, cablu, stații de putere mică), apoi s-a adoptat conceptul de „Centrul de Transmisiuni F-2000 al Armatei române”, care să asigure nevoile de legătură la toate eșaloanele.

Toate aceste eforturi au continuat până când conducerea politico - militară română a luat  hotărârea de intrare în NATO, ocazie cu care s-a făcut  trecerea la o nouă  înzestrare  cu tehnică de transmisiuni modernă specifică Alianței Nord Atlantice.

 

Autostație radio Panther 2000 H

Astfel, tehnica existentă în dotarea Armatei române, indiferent de vechime a fost considerată pe bună dreptate atipică, trecându-se la dezmembrarea acesteia și scoaterea ei din funcțiune, astfel că toate eforturile industriale au eșuat (similitudine cu situația de după al Doilea Război  Mondial) și astfel Arma Transmisiuni intra într-o nouă eră de dotare  și organizare.

 

II  LA AN ANIVERSAR  VĂ PREZENTĂM  EVOLUȚIA TEHNICII  DE  TRANSMISIUNI  ȘI COMUNICAȚII  ÎN LEGĂTURĂ  DIRECTĂ CU DEZVOLTAREA TEHNICII PE PLAN MONDIAL

 

1. De la Telegraf la Satelit, de la Transmiterea semnalelor, Telegrafie optică, Telegraful electric, Teleimprimator și apoi la Faxul utilizat astăzi :

- cronologic începem cu vestita veste a căderii Troiei, anunțată în chiar aceeași noapte, la 500 km distanță prin focuri aprinse pe înălțimi, iar pe timp de zi se folosea fumul;

- perșii perfecționează  „ serviciul poștal “ prin stabilirea unor baze așezate la distanță de o zi de mers cu trăsura;

- inventarea  telegrafului optic (transmiterea semnalelor cu semaforul) în 1791 este realizată prima linie între Paris și Lille pe o distanță de 230 km prin 16 stații;

-în 1837, Samuel Morse inventează  primul aparat telegrafic electric și introduce „ Codul Morse”, care mai este folosit și în zilele noastre;

 -1841 este anul în care se inventează Faxul;

 -în anul 1851 se montează  cablul telegrafic submarin între Dover și Calais  pe sub Canalul Mânecii, care este folosit și astăzi;

- în 1853 se instalează și la noi prima linie telegrafică în Transilvania

 (Viena - Timișoara - Sibiu - Cluj);   

-în 1870  se inventeaza telegrafia multiplă, premergătoare telegrafului duplex;

-1914 este anul în care se inventează Teleimprimatorul și apoi în 1850  Telex-ul, care presupune scrierea textelor și transmiterea lor la distanță.

 

2 . De la Analogie la Digital,  Electricitate, Electromagnetism, Electronică și Informatică.

Cronologic pe etape evoluția se prezintă  astfel:

- 1800 se inventează  bateria electrică (A Volta);

- 1820, Amper - formulează legea de bază a electromagnetismului și regula mâinii drepte privind stabilirea sensului electric într-un circuit;

- 1831, M. Faraday inventează prima sursă electromecanică: generatorul;

- 1859 se construiește primul acumulator cu plumb și acid;

-1880, Graham Bell descoperă elementul fotosensibil într-un circuit electric  (becul);

- 1898, J Thomson  descoperă  electronul prima particulă  mai mică dintr-un atom;

- 1958 apare teoria Laserului, iar în 1970 se realizează  fibra optică de sticlă, ca mijloc de transmitere a comunicațiilor;

- ulterior apare o avanlașă de descoperiri în acest domeniu a comunicațiilor, care utilizează superconductorii  de temperaturi înalte (pe bază de azot, bismut, taliu);

- pas cu pas se ajunge la transmiterea frecvențelor luminoase diferite pe aceeași fibră  (tehnologia WDM) transferul a 2,5 Gbps la 750 km;

- în 1998 se trece la tehnologia DWDM realizându-se transferul a 10 Gbps a 100 semnale optice simultan pe aceeași fibră.

 

3. De la telefonul cu manivelă la telefonul celular; de la Telefonul cu inductor, Telefonul BL/BC/CTA, Telefonia multiplă și Telefonia celulară, la Telefonia Internet:

 

 

Tehnica actuală de transmisiuni

 

 Dar iată cum s-a realizat acest salt spectaculos din punct de vedere cronologic:

- în 1876, Graham Bell considerat mult timp întemeietorul telefonului își împarte această paternitate acum cu Meucci (1870);

- în 1877 apare primul telefon comercial și este  instalată prima linie telefonică în Anglia;

- în  România se realizeză  prima linie telefonică în București în anul 1883, dar pe distanțe mici, iar  la 1889 în București se instalează prima centrală  telefonică cu 5 abonați  între Parlament și ministere;

 -  în perioada 1893 -1894 apare și la noi serviciul public de telefonie urban mai întâi în București  apoi la Brăila, Galați, Ploiești, Iași și Craiova în 1986, astfel că până în 1910 acesta se extinde în marea majoritate a orașelor din țară;

- în 1946 apare telefonia mobilă în SUA, iar din 1950 și în Europa;

- în  1971 INTEL introduce primul său microprocesor, iar compania  japoneză FUNIO prezintă primul plan de rețea celulară de telefonie mobilă și astfel apare prima generație de telefonie mobilă -1 G, denumită FDMA;

- 1982  apare 2 G, a doua generație în telefonia mobilă cu o tehnologie T D M, apoi în 1990  a treia generație 3 G, cu tehnologie CDMA (prescurtarea de la denumirea acestora în limba engleză).

 -1995 se experimentează prima aplicație Internet - Phone, iar în 2000 apărea 4 G a patra generație în telefonia mobilă (WIFI ,WI MAX) și așa cum bine știți, discuțiile și controversele de instalare a aparaturii pentru  5 G continuă, în timp ce în concomitent se fac experimentări pentru 6 G, așa încât vom vedea unde și când se vor opri în cele din urmă oamenii de știință.

 

4. De la Frontul Terestru la Frontul invizibil al undelor Radio, Tv și Satelit:            

- 1888 Hertz descoperă undele electromagnetice;

- 1894 Marconi  experimentează pe distanțe mici legăturile Emisie -Recepție  (Radiotransmisie)  brevetat în 1896 pentru transmiterea semnalelor radio telegrafice;

-1902 avea loc prima transmisie radio a vocii umane;

-1915 se realizează prima transmisie făra fir între America și Europa;

-1919 se construiește primul aparat radio în gama US (unde scurte)  iar în 1924 se realizează prima  legătură radio în gama US între Londra și Sidney;

-în 1927 are loc prima demonstrație publică de televiziune pe o linie de telecomunicație în SUA, apoi se dezvoltă în Anglia și Germania;

 -în 1936  BBC lansează primul post public de televiziune, iar în 1953 încep emisiunile de televiziune în culori;

- în anul 1957, URSS lansează primul satelit de telecomunicații SYNCOM-1, prin intermediul căruia s-a realizat și transmisiunea TV a jocurilor olimpice de la Tokio din 1964;

- în 1967 apar și primele emisiuni TV în culori în Europa  (Anglia,  Germania);

- în 1970 China și Japonia lansează primii sateliți artificiali de telecomunicații;

 - în 1998 în SUA încep emisiunile TV digitale, iar din 2004 apar posturi INTRNET de recepție radio care nu includeau neapărat un PC.

 Această tendință a evoluției tehnologice este și în prezent într-un trend fenomenal, care cu greu mai poate fi anticipat și controlat. Dar să trăim noi sănătoși ca să putem fi martorii acestor faimoase și miraculoase descoperiri care au loc pe plan mondial în acest surprinzător domeniu al telecomunicațiilor.    

„RECUNOȘTINȚĂ  ÎNAINTAȘILOR  TRANSMISIONIȘTI”

„LA MULȚI ANI DRAGI CAMARAZI ACTIVI ȘI  REZERVIȘTI”!

 

ISTORIA ARTEI MILITARE

 

ARTA RĂZBOIULUI – ZILE FIERBINȚI ÎN ATLANTICUL DE SUD

 

                                                                                       Gl bg (r) dr  Dorinel DUICAN

 

                                                      Motto

„Fiecare eră are propriul său tip de război, limitat de condiţiile şi concepţiile epocii respective.” Carl von Clausewitz

 

 

 

 

Istoria artei militare nu este doar o simplă înşiruire de evenimente. Ea îşi oferă disponibilitatea şi capacitatea de a elabora un proiect şi o construcţie a războiului urmărind planificarea, desfăşurarea şi susţinerea acţiunilor militare, în concordanţă cu celelalte acţiuni ale omului.

Crizele şi conflictele armate din ultimele decenii stau mărturie asupra schimbărilor şi evoluţiilor în plan conceptual şi acţional, în domeniul artei militare. Războiul din Malvine / Falkland pe lângă alte conflicte din istoria recentă, fiecare dintre ele având propriile particularităţi, au oferit terenul propice pentru experimentarea şi materializarea unor noi concepte privind planificarea şi desfăşurarea operaţiilor în condiţii deosebit de complexe.

Întreaga literatură de specialitate, dar şi experienţa câmpurilor de luptă ale războaielor locale, limitate sau mondiale ne arată că, în permanenţă, pe panoplia zeului Marte se adaugă ceva nou, totul se perfecţionează.

Conflictul din Atlanticul de Sud a fost generat de disputa între Argentina şi Anglia privind suveranitatea asupra insulelor Falkland, Georgia de Sud şi Sandwich de Sud, apelor teritoriale şi a zonelor economice exclusive ale acestora, importanţa strategică a acestor insule fiind dată de poziţia geografică determinantă pentru controlul căilor maritime, aprovizionarea occidentului cu materii prime în cazul unui conflict care ar fi blocat canalul Panama. Face parte din categoria crizelor periferice care a escaladat până la declanşarea conflictului armat pentru rezolvarea diferendelor.

 

 

Operaţia ROSARIO a fost declanşată prin acţiunea argentiniană din noaptea de 1/2 aprilie 1982, când o grupare de aproximativ 10.000 de militari, formată din unităţi ale C.5 A, o brigadă aeropurtată, o brigadă de paraşutişti şi unităţi de apărare antiaeriană a fost debarcată pe insulele Malvine şi aproximativ 200 pe insula Georgia de Sud.

În sprijinul trupelor terestre, conducerea argentiniană a constituit o grupare de sprijin aerian şi o grupare navală.

Garnizoana britanică, după ce a opus o rezistenţă notabilă, se predă la ordinul guvernatorului Rex Hunt. Cei 79 de militari englezi aflaţi pe insule, inclusiv guvernatorul, au fost evacuaţi de forţele argentiniene, în Uruguay, în vederea repatrierii lor în Anglia.

Pus în faţa faptului împlinit, guvernul englez a reacţionat dur, pe plan militar, ordonând dislocarea Forţei de Intervenţie pentru recapturarea insulelor. Are loc prima şedinţă de coordonare a comandanţilor implicaţi și se dispun următoarele măsuri:

-          constituirea unei grupări de forţe întrunite pe care a pus-o în mişcare la 5 aprilie 1982;

-          intensificarea cercetării executată din toate mediile;

-          constituirea unei importante forţe de sprijin aerian;

-          intensificarea instrucţiei pentru luptă în cadrul grupării navale pe timpul deplasării spre Falkland.

Anglia a declanșat Operaţia CORPORATE și, în 28 aprilie 1982, a anunţat instituirea, începând cu 30 aprilie 1982, orei 14.00, a unei zone de interdicţie navală şi aeriană de 200 mile (370 km) pentru navele şi aeronavele oricăror state. În perioada 1-20 mai 1982, Anglia a realizat şi întărit dispozitivul militar de blocare şi a terminat pregătirile în vederea unei debarcări în Malvine. „Efectivele terestre britanice care au acţionat în insule s-au ridicat la aproximativ 8000-9000 de militari”.[i]

Operaţia de debarcare a început în noaptea de 20/21 mai 1982, în jurul orei 24.00, contrar prevederilor stipulate de regulamentele de luptă ale forţelor armate regale, surprinzându-i pe argentinieni, care se aşteptau la o asemenea acţiune în zorii zilei, când aviaţia argentiniană, de fapt a şi acţionat pentru zădărnicirea debarcării, necunoscând faptul că aceasta avusese loc noaptea şi se realizase deja capul de pod. Ritmul de debarcare a fost deosebit de ridicat, trupele britanice reuşind să debarce, în cursul nopţii respective, aproximativ 4.000 de militari în cele două zone stabilite: 3.000 militari în capul de pod de la San Carlos şi aproximativ 1.000 în cel de la Goose Greene - Port Darwin. Până în jurul orei 08.00, când a început să acţioneze aviaţia argentiniană concentrându-şi efortul asupra navelor inamice, trupele engleze reuşiseră să cucerească un cap de pod de aproximativ 6 km², să-şi instaleze baza de debarcare şi să organizeze apărarea antiaeriană.

Pentru realizarea surprinderii asupra raionului şi momentului debarcării, statul major al grupării engleze a desfăşurat numeroase acţiuni de inducere în eroare şi dezinformare a comandamentului argentinian. „Debarcarea nu a beneficiat de o puternică pregătire de foc, tactică specifică perioadei respective, dar loviturile aviaţiei şi ale artileriei navale, executate timp îndelungat în diferite locuri, cu scopul de a induce în eroare asupra locului de debarcare a trupelor engleze, au asigurat îmbarcarea acestora pe nave de desant şi direcţionarea lor spre raioanele de debarcare”.^[ii] Elicopterele au transportat materiale şi muniţii pentru a sprijini stabilirea şi consolidarea trupelor în capul de pod. Cu cartierul general la Arbroath, pe coasta Mării Nordului, Grupul de Comando 45, unitate de mărimea unui batalion a fost implicată în conflict, comandourile luând parte la bătălia pentru Port Stanley.

Cu toate acţiunile din aer ale forţelor argentiniene asupra forţelor navale britanice, forţele terestre au fost debarcate pe litoral şi-au continuat acţiunile cu succes, reuşind să lărgească capul de pod până la sfârşitul primei zile de luptă la 32 km², iar după trei zile de la data declanşării operaţiei la 150 km².

Conflictul analizat aici reprezintă un exemplu sugestiv de manifestare a importanţei centrului de greutate la nivel strategic, operativ sau chiar tactic. Acţiunea britanică a avut ca centru de greutate, la nivel strategic, Insula Georgia de Sud care reprezenta, practic, o bază de tranzit pentru rezerve şi de aprovizionare a trupelor care luptau în Malvine. La nivel operativ centrul de greutate al forţelor britanice l-a constituit realizarea capetelor de pod (la San Carlos şi Groos Greene – Port Darwin) care au permis continuarea cu succes a acţiunilor ofensive.

Realizarea capetelor de pod de către infanteria marină engleză şi unităţile de paraşutişti a constituit punctul culminant al acţiunilor desfăşurate de gruparea expediţionară engleză pentru cucerirea arhipelagului Falkland. Acţiunile ulterioare desfăşurate pe uscat au avut la baza principiile luptei unităţilor şi marilor unităţi din forţele terestre, acestea fiind executate după aceleaşi procedee şi norme, prezentând unele particularităţi determinate de situaţia concretă existentă în insule: terenul deosebit de frământat, stâncos nu a permis folosirea masată a blindatelor, dar a fost favorabil apărării; hărţuirea permanentă a forţelor argentiniene cu grupuri de cercetare-diversiune; întrebuinţarea pe scară largă de către comandanţii britanici, a elicopterelor pentru regrupări de forţe pe direcţii greu accesibile, în vederea realizării surprinderii; folosirea de către englezi a procedeelor şi metodelor de război psihologic; executarea unei blocade totale, interzicându-se aprovizionarea trupelor argentiniene cu cele necesare ducerii luptei. „Pe timpul luptelor, militarii britanici au demonstrat măiestrie profesională, spirit voluntar şi agresiv avansat, înaltă pregătire de specialitate, îndeosebi cei din unităţile speciale, de elită (trupe de comando, paraşutişti şi infanterie marină)...”.^[iii]

Din desfăşurarea acţiunilor terestre rezultă că mobilitatea unităţilor şi subunităţilor britanice a depins în mare măsură de existenţa şi întrebuinţarea, în limita nevoilor, a elicopterelor şi maşinilor de luptă ale infanteriei care au permis intensificarea ritmului ofensivei, pentru a nu da posibilitatea trupelor argentiniene scoase din dispozitivul de apărare să se consolideze pe noi aliniamente. Deşi au acţionat în teren accidentat, transportoarele blindate şi maşinile de luptă s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

S-au dovedit deosebit de eficiente echipamentele de geniu, mai ales în condiţiile în care forţele argentiniene au realizat puternice câmpuri de mine antitanc şi antipersonal. Totodată, desfăşurarea luptelor a evidenţiat importanţa şi efectele deosebite ale acţiunilor de luptă desfăşurate pe timp de noapte, îndeosebi împotriva adversarului superior numeric şi care se apăra în poziţii amenajate genistic. Forţele speciale au fost folosite intens de către englezi în desfăşurarea luptelor. Ele au acţionat, de regulă, în faţa grupării de forțe terestre, pentru culegerea de date despre adversar, pentru a pune stăpânire pe poziţiile dominante, de unde au fost lansate acţiuni ofensive încununate de succes şi au executat numeroase raiduri pentru a crea confuzie şi a dezorganiza apărarea antiaeriană.

Elicopterele au transportat materiale şi muniţii facilitând consolidarea trupelor britanice în capul de pod.

Comandamentul argentinian a plecat, în planificarea şi desfăşurarea operaţiilor, de la premisa că deţinea superioritatea din punct de vedere numeric (raport de forţe de 12-14/1).

Deşi a fost un conflict limitat prin amploarea şi durata sa, Războiul din Malvine a furnizat o serie de concluzii și învățăminte, atât în domeniul strategic cât şi tactic, al organizării, instruiri, dotării şi tehnologiei.

Războiul din Malvine / Falkland, conflict de intensitate medie, s-a bazat pe strategii asimetrice, câştig de cauză având partea care a acţionat rapid, ingenios, în superioritate tehnologică şi care a dispus la timp de informaţiile necesare. Datorită planificării şi combinării judicioase a genurilor de arme şi categoriilor de forţe şi prin introducerea oportună în locul dorit a acelei forţe care devine complementară şi indispensabilă realizării scopului propus, britanicii au reuşit să obţină succesul în operaţie. În schimb, nivelului inferior al pregătirii trupelor, marilor deficienţe în suportul logistic al trupelor argentiniene din Insulele Malvine şi, nu într-o proporţie redusă, rivalităţilor existente între comandanţii celor trei categorii de forţe ale armatei, datorate orgoliilor manifestate, au condus la întrebuinţarea defectuoasă a forţelor şi mijloacelor avute la dispoziţie.

Războiul Malvinelor a demonstrat că, în atmosfera încărcată a sfârşitului secolului al XX-lea, a fost posibil un război limitat şi controlat, într-un asemenea conflict, forţele convenţionale fiind de neînlocuit, cu atât mai mult la începutul acestuia.

Conducerea politico-militară engleză aprecia că elementul cel mai important în obţinerea succesului militar în operaţiunile din Atlanticul de Sud l-a constituit factorul uman: pregătirea militară, rezistenţa fizică şi psihică, iniţiativa militarilor.

Ambele părţi au evitat, în general, situaţiile de a fi acuzate de încălcarea dreptului umanitar. Pierderi de personal şi echipamente s-au manifestat numai în zona de conflict, nefiind lovit teritoriul Argentinei, iar în acest sens s-a asigurat concentrarea efortului, limitarea conflictului şi eliminarea eventualelor proteste ale opiniei publice internaţionale, fără exacerbarea tensiunilor şi violenţelor zonale şi interetnice şi fără creşterea instabilităţii şi disputelor pe plan local, regional şi mondial.

Majoritatea analiştilor militari au ajuns la concluzia că factorii hotărâtori ai înfrângerii argentinienilor au fost nivelul de pregătire inferior al trupelor, în marea lor majoritate militari în termen, cu o slabă instruire şi fără experienţă, marile deficienţe în asigurarea sprijinului logistic al forţelor din Insulele Malvine, rivalităţile existente între comandanţii celor trei categorii de forţe armate şi lipsa de coordonare a eforturilor acestora.

„Conducerea unitară a forţelor engleze şi întrebuinţarea acestora într-o manieră integrată a reprezentat unul dintre factorii decisivi în obţinerea succesului militar”.[iv] Pentru conducerea generală a operaţiilor a fost constituit „Comandamentul Interforţe” cu componentele sale (navală, terestră şi aeriană), proporţionate cantitativ cu operaţiile specifice care s-au desfăşurat. Datorită planificării şi combinării judicioase a genurilor de arme şi categorii de forţe şi prin întrebuinţarea lor oportună în locul şi momentul dorit, devenind complementară şi indispensabilă realizării scopului propus, Anglia a reuşit să obţină succesul în operaţiile desfăşurate.

În Războiul din Malvine / Falkland câştig de cauză au avut britanicii care și-au demonstrat capacitatea de proiectare a forţelor armate la distanţe mari faţă de zona de dislocare (13.000 km) şi au executat cu succes operații întrunite în toate mediile.

Concluzia de bază asupra acestui conflict, este că planificatorii militari britanici au întreprins o analiză riguroasă a adversarului, a posibilităţilor acestuia în timp şi spaţiu, au identificat corect obiectivele operaţionale, au dimensionat corespunzător forţele şi mijloacele angajate în îndeplinirea lor şi chiar au continuat instruirea trupelor pe timpul deplasării pe mare spre teatrul de operaţii, în raport cu condiţiile concrete de desfăşurare a operaţiei, punând în valoare superioritatea tehnologică deţinută, într-o concepţie unică, integrată de întrebuinţare a tuturor categoriilor de forţe la dispoziţie.

 

NOTE:

 The Falklands Campaign. The Lessons, London, Her Majesty’s Stationary Office:http://www.bopcris.ac.uk/imgall/ref20815_1_1;

  http://www.casahistoria.net/Malvinas_Falklands.htm;

 The Falklands Campaign. The Lessons, London, Her Majesty’s Stationary Office: http://www.bopcris.ac.uk/imgall/ref20815_1_1;

http://www.casahistoria.net/Malvinas_Falklands.htm.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BĂTĂLIA  DE  LA  CREȚEȘTI

ÎN  CONTEXTUL  LUPTEI  PENTRU  INDEPENDENȚĂ

         

Prof Andrei RADU

             Suntem în împrejurimile Craiovei, dincolo de Jiu lângă comuna Breasta, la confluența pârâului Raznic cu Jiul, pe malul drept, înalt și abrupt, de unde privirea poate străbate spre răsărit, către capitala Olteniei. La picioarele noastre, prăbușite spre Jiu, zac împrăștiate câteva bucăți de zid, din cărămida aceea îngustă, de pe vremuri. Sunt ultimele rămășie ale mânăstirii Crețești, dispărută ca urmare a faptului că râul, săpând mereu la temelia malului său drept și înalt, a surpat vechiul lăcaș de cult, clădit prea aproape de mal.

          Ctitorită prima dată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mânăstirea Crețești a fost refăcută „de iznoavă” de către boierul Barbu Brădescu, dregător de seamă al domnului Matei Basarab, în prima jumătate a secolului XVII și iarăși refăcută de familia Brădeștilor la mijlocul veacului următor, într-un elegant stil brâncovenesc, dăinuind însă doar vreun secol și ceva, până la ruinarea sa completă. La începutul secolului  XX  Nicolae Iorga a mai putut vedea câteva ziduri în picioare, chiar pe buza malului.

          Să ne întoarcem acum pe aripile gândului până în primăvara anului1602 și să privim cu ochii minții din același loc împrejurimile, care arătau cu totul altfel decât acum. Atunci mânăstirea era de abia o bisericuță din lemn, înconjurată de câteva chilii modeste și de un gard din pari înalți. De jur împrejur domnea un imens codru, care venea de la munte până către Dunăre, la marginea câmpiei,  întrerupt doar de câteva ogoare de-ale sătenilor. Spre răsărit se putea zări micul târg al Craiovei, cu câteva sute de case din lemn, înșirate pe ulițele noroioase, numărând ceva peste o mie de locuitori stabili. Profilate pe orizontul lăptos al dimineții, puteam vedea turlele și clopotnița vechii ctitorii a Craioveștilor, singura construcție din zid din orașul de atunci. Către Sud, în josul Jiului, se mai putea zări, printre crengile cu frunzișul abia mijit al copacilor, turla mânăstirii Coșuna, cunoscută mai târziu, din secolul XIX, ca Bucovățul Vechi, dar atunci de abia dacă împlinise trei decenii de existență. Fusese construită chiar pe amplasamentul castrului roman Pelendava, din materialul de bună calitate, chiar și după un mileniu și jumătate, lăsat de romani.

         La vărsarea Raznicului în Jiu acostaseră câteva zeci de luntri scobite dintr-un singur trunchi lung de plop, din care coborâseră ultimii pedestrași ai oștirii așezate gata de luptă  în lunca Jiului. Călăreții trecuseră cu greutate de-a dreptul prin vad, tăind de-a curmezișul apele cenușii, învolburate de ploi. În fruntea armatei sale nu prea numeroase și pestrițe se agita, călare pe un cal mândru, turcesc, tânărul Radu Mihnea, fiul lui Mihnea Turcitul, fost voievod al Țării Românești în veacul precedent,venit în prima sa încercare de a ocupa tronul tatălui său, stăpânit atunci de către moldoveanul  Simion Movilă. Acesta fusese impus cu de-a sila domn, cu ajutor polonez, după căderea tragică a lui Mihai Viteazul. Moștenirea viteazului domn era disputată aprig de către cele trei mari puteri vecine – în Ardeal de austriecii conduși de asasinul Basta, apoi de către veșnicii turci, care sprijieau câte un pretendent mai darnic la pungă, dar și de polonezii cu pretenții, care izbutiseră să-i impună în Moldova pe Movilești, protejații lor, și doreau să se extindă și asupra Țării Românești. Boierii olteni, ostili lui Simion Movilă, sprijinit doar de trupe moldovene, dar mai ales leșești, se uniseră cu Delimarcu, căpetenia haiducilor sârbi ai lui Mihai Viteazul, și-l luaseră de la Giurgiu pe Radu Mihnea, care aștepta un prilej de a ocupa efectiv scaunul domnesc, neîndrăznind să acționeze din cauza puținului ajutor turcesc de care dispunea. Așadar, fără a mai aștepta altă oaste turcească în sprijin, Radu Mihnea fu luat de boierii olteni, care-i jurară credință, și intrase în țară, năzuind spre Craiova, ca o primă bază de operațiuni, ocupând orașul cu avangărzile sale cu o zi în urmă, în timp ce oastea credincioasă lui Simion Movilă se retrăsese peste Jiu, fără luptă.

          Acum Radu Mihnea, urmat de câteva mii de pedestrași, oaste de strânsură, gata să-l urmeze pe oricine i-ar plăti, de cei două mii de haiduci sârbi și de încă vreo mie de călăreți, din care o parte erau turci și alta cete boierești, se pregătea de război contra oștilor mai puțin numeroase ale potrivnicului său, regrupate la Crețești, într-o poziție dominantă, mai bună. Simion Movilă însuși, cu o altă parte a oștilor sale, nu se afla în Oltenia în momentul luptei, așa că din partea lui oastea a fost condusă de către Pan Tarnowski, aflat acolo cu câteva mii de călăreți poloni și cazaci și de Orăș Moldoveanul, prezent cu o mie cinci sute de levenți – mercenari călări moldoveni.

          Oastea lui Radu Mihnea urcă așadar panta până sus, pe platoul proaspăt arat de lângă sat, năvălind spre liniile dușmane de două ori mai puțin numeroase, dar compuse mai ales din călărime, și ceea ce conta mai mult, din soldați bine echipați și pregătiți, obișnuiți cu războaiele, alcătuind o grupare disciplinată, omogenă și tenace, în contrast cu oastea amestecată, strânsă în grabă de căre boierii olteni, pentru Radu Mihnea. Husarii polonezi – cavalerie grea, cu armură solidă și aripi montate la spate, pentru înspăimântarea dușmanilor, respinseră primul atac doar cu pistoalele de la oblânc și lăncile lor lungi și atunci Radu Mihnea își regrupă oastea pentru cel de-al doilea val de atac, pe care-l conduse personal, năvălind în fruntea trupelor cu sabia în mână către inamicii care nici nu se clintiseră din locul dominant unde așteptau să fie atacați.

          A doua oară oștile se loviră năprasnic, dar polonezii lui Tarnowski, apărați de armurile solide, călărimea ușoară căzăcească și moldovenii lui Orăș ținură piept și de data asta, respingând atacul și risipindu-i pe atacatori, pe care zadarnic încerca Mihnea să-i mai adune. Pedestrimea, rămasă mai la urmă, își descărcase în grabă sânețele greoaie (puști cu fitil) fără prea mare efect asupra platoșelor poloneze și până să le încarce iar fu ajunsă de contraatacul călărimii ușoare și tăiată cu săbiile, puțini scăpând cu fuga.

   Documentele epocii aproximează cam la două mii cinci sute numărul celor căzuți în luptă și cel al prinșilor la circa cinci sute. Radu Mihnea însuși a fugit cu mare spaimă până la Cladova, travestit în turc, și n-a mai reușit să vină ca domn în Țara Românească decât după vreo zece ani, desigur cu ajutorul turcilor, cărora le ajunsese prea-plecat slujitor, ca și tatăl său de altfel, domnind fără glorie de câteva ori, alternativ, în  Moldova și Țara Românească. Este demn de menționat totuși că în timpul ultimei sale domnii din Moldova, în Țara Românească a domnit, scurt timp, fiul său Alexandru Coconul, ceea ce a însemnat un fel de uniune dinastică între cele două țări surori.

          Victoria zdrobitoare a trupelor lui Simion Movilă contra celor de două ori mai numeroase ale lui  Radu Mihnea ar fi fost de așteptat să-i consolideze primului domnia, dar a fost tocmai dimpotrivă și aceste oști venetice se risipiră peste câteva luni, în vara anului 1602, când Radu Șerban, viteazul și demnul urmaș al lui Mihai Viteazul, coborî din Ardeal cu oști de acolo și cu sprijinul Fraților Buzești, astfel încât domnul pus de leși fugi de se ascunse tocmai în inima Moldovei, la Târgu-Frumos. Astfel își inaugura domnia nu prea lungă și viteazul Radu Șerban, care în toamna aceluiași an frământat respinse năvala tătarilor trimiși de către turci să-l scoată din domnie, reușind să înlăture pe rând amestecul polon și turcesc ce amenința să știrbească și mai mult independența Țării Românești.

          Din aceste timpuri ne-a rămas inscripția antologică de pe mormântul eroului Stroe Buzescu, mort în urma rănilor căpătate în duelul său victorios cu cumnatul hanului tătarilor, inscripție care, sugestiv, rezumă situația prin ultimele sale cuvinte: „Și nu fu pre voia cânilor de tătari”!

           Dacă Stroe Buzescu, fiind mare boier și comandant de oști, a putut avea un mormânt decent, sutele și miile de oșteni căzuți la datorie în cursul necurmatelor lupte de secole, care au însângerat pământul nostru, erau de obicei adunați grămadă și peste ei se ridica o movilă de pământ, deasupra căreia se punea o cruce de lemn, mai rar din piatră. Aceste movile însă au fost uitate cu timpul, neglijate și, practic, au dispărut, la fel și crucile de pe ele, așa încât nimeni nu a mai putut cinsti sacrificiul lor. La fel s-a întâmplat și cu mormântul colectiv al celor două mii cinci sute de oșteni căzuți la Crețești, în primăvara tulbure a anului 1602.

 

 

 

 

 

PERSONALITĂȚI  ISTORICE - MILITARE

 

GENERALUL GEORGESCU PION

    

Gl bg (r) D. BĂLUȚĂ

                                                                 Motto

„Armata trebuie să rămână curată, nepătată,

                                    respectată, admirată, idolatrizată de toţi și

folosită doar în scopurile mari ale neamului!”

General  Georgescu Pavel Ion

Georgescu Pavel Ion (Pion)¹ s-a născut pe 25 decembrie 1884 în localitatea Zănoaga, care la acea vreme făcea parte din judeţul Romanaţi. Dispus în zona de interferență a două județe, la 30 km depărtare de Craiova și la 20 km de Caracal, satul a trecut din punct de vedere administrativ în decursul timpului dintr-o parte în alta, iar astăzi aparține comunei Leu din județul Dolj. Fiu al preotului Georgescu Pavel-Băluță și al preotesei Rada, băiatul a început școala primară în localitatea natală, apoi a urmat cursurile gimnaziale la prestigiosul Colegiu Național „Carol I” din Craiova.

 

Generalul Georgescu PION

 Grație aptitudinilor sale intelectuale excepționale, la recomandarea profesorilor avea să fie transferat ulterior la  Liceul „Mihai Viteazul” din București, unde s-a făcut remarcat imediat ca fiind un elev eminent. Impresionat de uniforma impecabilă a elevilor militari care ieșeau duminica în învoire, tânărul nostru oltean și-a dorit atunci cu toată ființa să îmbrățișeze cariera militară și în consecință după terminarea studiilor liceale, avea să susțină examenul de admitere la Școala Militară de Artilerie și Geniu din București, pe care l-a trecut cu brio.

În perioada studiilor la Școala Militară (1904 – 1906) a fost remarcat încă de la început pentru inteligența și înclinațiile sale spre științele exacte. Aprecierile comandanților și îndemnul profesorilor cu privire la posibilitățile lui intelectuale, l-au motivat să urmeze în paralel și  Facultatea de Matematică, Secția Topometrie.  Astfel tânărul și inimosul sublocotenent de artilerie avea să devină nu numai un destoinic comandant de pluton, ci și un iscusit inginer topometrist, care uzitând de precizia și rigoarea matematică își stabilea un fundament solid pentru ascensiunea în cariera lui viitoare.

Gradele militare le-a obținut pe baza excelentei sale competențe profesionale, într-o  succesiune firească și absolut meritorie, după cum urmează: sublocotenent - 1906, locotenent - 1910, căpitan - 1914, maior - 1917, locotenent colonel - 1920, colonel - 1926, general de brigadă - 1935 și în fine, general de divizie în anul 1942.

Tânărul ofițer fost o vreme aghiotantul generalului Constantin  Coandă, apoi al ministrului de Război, Vasiliu Răşcanu. În perioada 1911–1913 a fost trimis ca specialist în guri de foc la uzinele Krupp de la Essen (Germania) în cadrul Comisiei de Recepţie  Armament.

În timpul Primului Război Mondial, maiorul Pion a acționat în funcția de comandant al unui divizion de artilerie, câștigând atunci încrederea subalternilor artileriști în luptele de la Cașin și Mărășești, dar și pe cea a infanteriștilor, prin realizare unor tranșee inexpugnabile, întărite cu tunuri dispuse  cu mare abilitate tactică, după o concepție proprie.                                                                                                      Această realizare în campanie avea să rămână înscrisă în Istoria Artileriei Române, sub denumirea: „Tranșeea Pion”. Grație unei remarcabile pregătiri metodice și pedagogice a îndeplinit cu onoare funcțiile de instructor și profesor   la Școala Specială de Artilerie din Timișoara.   

Școala Militară de Artilerie din Timișoara, în perioada interbelică

Prin urmare un loc aparte în activitatea sa profesională a reprezentat-o perioada desfăşurată în cadrul Şcolii Militare de Artilerie din Timișoara. Meritele din domeniul învățământului militar aveau să fie răsplătite prin deplina lor recunoaştere materializată prin numirea sa în funcţia de comandant al şcolii. A  rămas memorabil primul său Ordin de Zi pe Unitate nr. 17 din 1926, în această calitate, reprezentând în fapt sinteza crezului său profesional:

„Prin Înaltul Decret nr.3219/1926  fac cunoscut ofiţerilor, personalului civil, elevilor, reangajaţilor şi oamenilor de trupă ai şcoalei, că subsemnatul sunt înălţat la gradul de colonel şi întărit în comanda definitivă a Şcoalei Militare de Artilerie, pe ziua de 28 septembrie 1926. Pentru această înaltă demnitate cu care, Regele şi Ţara mea m-au onorat, mă angajez că voi conduce, învăţa, instrui, educa, administra şi lucra pentru înălţarea şi propăşirea crescândă a şcoalei de artilerie. Cu înţelegerea deplină a tuturor – din toate puterile minţii şi a sufletului meu românesc …ajutat de o experienţă sigură, câştigată în şi cu fiecare grad, chiar la această şcoală, ca instructor, educator, profesor, comandant de baterie, comandant de divizion, director de studii la elevi şi ajutor de comandant de şcoală în ultimul timp. Nu cer – de la acei ce mă ajută şi ascultă – profesori, ofiţeri instructori şi educatori, angajaţi, funcţionari şi soldaţi – decât îndeplinirea conştiincioasă a datoriei, încrederea deplină a fiecăruia în el şi în noi toţi, că munca pusă în serviciul şcoalei pe lângă câştig personal şi o muncă ce va fi răsplătită …….

Pretind însă tuturor – pregătirea individuală de tot momentul… a elevilor ce ne sunt încredinţaţi a-i creşte şi pregăti pentru cariera militară – cu convingerea sigură de rolul ce avem ca educatorii educatorilor viitorilor ofiţeri ai artileriei oastei noastre şi mai ales conştiinţa românească care să creeze, să armonizeze, să solidarizeze şi să pregătească viitorii ofiţeri: ca oameni, ca valori militare şi buni români  înainte de toate”².

Dacă mai asociem la toate acestea și faptul că în perioada când a activat în garnizoana Timișoara, colonelul Pion a predat studenților de la Institutul Politehnic cursul de balistică, întregim în bună măsură imaginea strălucită a personalității bravului nostru înaintaș.

 Pe când era elev al Școlii Militare din Timișoara, Pion a ridicat în localitatea sa natală, la 1904 în incinta bisericii din Zănoaga (unde paroh era tatăl său), un bust al lui Ștefan cel Mare cu prilejul comemorării a 400 de ani de la moartea ilustrului domnitor moldovean. Astăzi din păcate nu se mai păstrează decât soclul pe care altă dată la Zănoaga trona figura legendarului nostru domnitor moldav.

În anul 1930 colonelul Pion a fost numit comandant al Arsenalului  Armatei. În anul următor  a fost promovat comandant al Brigăzii 15 Artilerie cu reședința în garnizoana  Chișinău, funcție corespunzătoare gradului de general, pe care a girat-o în mod strălucit până în anul 1937.

La 20 de ani de la terminarea Războiului Întregirii, cu prilejul comemorării eroilor români căzuți la Mărăști, Mărășești și Oituz, pe când comanda Brigada 15 Artilerie, generalul Pion  a realizat la Chișinău din fonduri proprii, un monument natural omagial denumit „Isvorul general Georgescu Pion”, care a fost inaugurat și sființit în ziua de 21 noiembrie 1937.

Inaugurarea „Izvorului- monument General Georgescu Pion”

„Am făcut acest monument după 20 de ani de la victoria de la Mărăști și Mărășești și am chemat aici toate sufletele acelora ce s-au sacrificat, care au luptat și luptă pentru înălţarea neamului. L-am făcut în [formă de] cruce. Crucea e sus, căci pe ea stă crucificatul Iisus. Prin sacrificiu și muncă am ridicat acest altar. Din credinţă l-am făcut, nu din ambiţie. Din toate părţile e materialul. Piatra e din Putna, lemnul e din Ardeal, varul din Muntenia, nisipul din Basarabia. Înfrăţirea acestor elemente a dat monumentului frumuseţea lui. Tot așa și românii de pretutindeni uniţi vor face gloria Țării Românești, ca o pildă că unirea face puterea”.³

Izvorul General Georgescu Pion fusese  inaugurat pe 21 noiembrie 1937,   avea din păcate să fie demolat de către bolșevici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,  însă din fericire pe 25 Octombrie 2021, de Ziua Armatei României, monumentul a fost reconstituit, reinaugurat și resființit.

În perioada 1937–1939  generalul Pion în calitate de comandant al Diviziei 20 Infanterie de la Târgu Mureş și-a condus trupele pentru realizarea lucrărilor de fortificaţii din Poarta Someşului.

Spirit de oltean ambițios, pe lângă efortul militar de a conduce și superviza lucrările de fortificații, generalul Pion, fiu de preot odată ajuns la Seini a manifestat și vădite preocupări de bun creștin. În acest sens în anul 1939 a început ridicarea prin contribuţie publică a Bisericii ortodoxe de la Seini şi apoi construcţia unei şcoli generale.

De departe însă, cea mai importantă realizare a sa rămâne ridicarea unui „Monument natural viu, dedicat poetului Mihai Eminescu” în anul 1939 pe dealul Comja de lângă Seini, la realizarea căruia s-au plantat 10 000 de brazi cu numele lui  E M I N E S C U. Suprafaţa alocată monumentului avea circa 400 m²  situată la altitudinea de 650 m și era vizibilă atât din avion, cât și de pe Drumul European 58, Satu Mare – Baia Mare, de la 10 kilometri depărtare.

Din punct de vedere familial, militarul de carieră Georgescu Pavel Ioan a avut o soție credincioasă, care l-a iubit și i-a fost devotată, așa cum îi stă bine unei soții de militar, urmându-l  în toate garnizoanele prin care a fost mutat în interes de serviciu. Cei doi soți au avut împreună două fiice, de care era tare mândri și de a căror educație s-au ocupat îndeaproape cu multă dragoste.

                                                                                   Familia generalului Pion Georgescu

În ultima parte a activității sale a comandat  Corpul 7 Teritorial cu reședința în garnizoana Sibiu. Aici la 1 septembrie 1940 a participat pe străzile orașului împreună cu ofițerii săi în fruntea manifestanților, la demonstrația împotriva odiosului Dictat de la Viena (care rupea din teritoriul României o suprafață de 43 492 kilometri pătrați cu circa 2 667 000 de locuitori, dintre care peste 50 % erau români).  S-a adresat demonstranților mai întâi de la fereastra casei sale, apoi a coborât în stradă unde a participat la protest în fruntea  sibienilor.

Presa locală avea să omagieze a doua zi gestul de aleasă simțire patriotică al „domnului General Georgescu Pion!”

Fiind singurul comandant de mare unitate care a protestat atunci împotriva Arbitrajului, generalul Pion are rezervată în acest sens o vitrină specială în Muzeul Militar Național din București.

Să mai adăugăm că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, generalul Pion a fost director al revistei „Armata”, organ de presă care era menit să informeze opinia publică în legătură cu situația de pe front a trupelor române.

Privind traiectoria vieții lui de militar, remarcăm că generalul Pion a lăsat în urma sa și numeroase opere cultural-istorice în garnizoanele prin care a trecut, rămânând în conștiința concetățenilor săi, ca un român de mare valoare. Pentru întreaga sa carieră militară strălucită a fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și străine. Fiind însă un apropiat al  lui Carol al II-lea, începând cu anul 1946, avea să  fie pus  sub permanentă supraveghere a Securității și arestat de mai multe ori. Ajuns la o vârstă înaintată, venerabilul general de divizie s-a adresat lui Emil Bodnăraș⁴, ministrul Forțelor Armate de la acea vreme, spre a-i mijloci deplasarea la Comja pentru a vedea cu ochii lui în ce stare se afla monumentul pe care l-a gândit și realizat dintr-un respect nemărginit pentru „Luceafărul poeziei românești”.  Așadar, în toamna anului 1955 avea loc ultima vizită a generalului la Seini, unde toată suflarea localității îl  aștepta cu nerăbdare în gară. Aidoma unei autentice zile de sărbătoare, primarul îşi pusese eşarfa tricolor, iar fetele din primul rând erau pregătite să ofere flori bravului general. Cuvântul de salut a fost citit de eleva Maria Ţânțaş, care a atras atenția întregii asistenţe prezentă la primirea distinsului general Pion: 

„………..din spusele înaintaşilor de acum 16 ani, am auzit că aveţi o mare dragoste pentru copii, că aţi fost un om drept şi bun. Am auzit de asemenea, că aţi ajutat pe săraci şi pe mamele celor concentraţi, fără deosebire de naţionalitate. Iată de ce am venit cu toată dragoste înaintea dumneavoastră, spre a vă mulţumi din toată inima pentru binele ce aţi făcut copiilor de atunci indiferent de naționalitate. În semn de recunoştinţă şi dragoste, vă rugăm să primiţi în dar acest buchet de flori. Portretul generalului meu este gata. El este nemuritor.”⁵, a spus cu vădită emoție în glas, eleva.

Opera scrisă a generalului Pion cuprinde următoarele lucrări:

 „ În serviciul Școalei de Artilerie ca educator și comandant (1926 - 1928)”, „Cuvântări educative, educaționale -Timișoara, 1928, Tipografia Școalei Militare de Artilerie”, „Ce amintește comandantul Marii Unități din Poarta Someșului (1941)”, „Spiritul de jertfă al Artileriei române”, „Gurile de foc cerute în Artileria călăreață de azi și cea de mâine”.

Cu puțin timp înainte să treacă în lumea celor drepți, am aflat de la fostul meu camarad colonelul (r)  Popa Titus,  că mama lui originară din Zănoaga, nepoată a generalul Pion.  La nunta ei l-a avut oaspete de onoare pe distinsul general, prilej cu care i-a oferit în dar un tablou înrămat de o valoare afectivă de neșters.

Regele Carol al II-lea primind raportul generalului PION.⁶

 

Generalul Georgescu Pion a fost un om cu alese însușiri: profesionist desăvârşit, moralitate ireproşabilă, oratorie admirabilă, patriotism vibrant, har educativ etc. Despre calităţile lui oratorice, elevii săi spuneau că avea ,,...voce puternică şi verb tumultos ce răscolea prin cuvintele sale alese, sentimentele auditorului”⁷

^.

Generalul de divizie Pion Georgescu a încetat din viaţă în anul 1956, fiind înmormântat cu toate onorurile militare cuvenite: o companie de onoare și muzica militară. În semn de recunoştinţă, autorităţile militare din Satu Mare au propus acordarea Unității Militare 01486 a denumirii de  „General Ioan Pavel Georgescu” pentru ca amintirea lui să nu dispară din memoria sătmărenilor, a oltenilor și a tuturor românilor.

 

Note:

1. Anagramarea numelui Pavel Ion;

2. Arhiva MApN – Registrul istoric al Şcolii Militare de Artilerie, vol. 1928-1938, inventar 4506, pag 105;

3. Gazeta Basarabiei, nr 513 din 24.11 1937, pag 3;

 4. Emil Bodnăraș fusese și el absolvent al Școlii Militare de Ofițeri din Timișoara și ofițer de artilerie, care se cunoștea bine cu generalul Pion;

5. Generalul Pion şi ortodoxia, Mihai Bălaj, Autobiografie, 1975, revista ACOR-D, pag 5–6;

6. Pion Georgescu, fotografie originală: 28/36 cm, (cu ramă 45/54 cm);

7. Ibidem 2 pag 144.

 

Bibliografie selectivă:

* Duțu Alexandru  (coord) - Corpul 7 Armată, Tradiție și actualitate - Ed. Modelism;

* Georgescu Pion – În serviciul Școalei Militare de Artilerie ca educator și comandant 1926 – 1928;

 * Anuarul ofiţerilor activi din Armata română pe anul 1923/1924 – pag 346;

* „Gazeta Basarabiei”, nr 513 din 24.11 1937.

 

OAMENI DE IERI ȘI DE AZI

 

Generalul medic IOAN  P  VERCESCU

 

 

Col medic Iulian MEȘINĂ*

                                                                       MOTTO

 

„Toată cunoașterea își atinge valoarea etică și

semnificația sa numai prin sensul uman în care este folosită.

Numai un om bun poate fi un mare medic.”

                                                            Hermann Nothnagel

 

O serie de personalităţi ale vieţii medicale româneşti ancoraţi în creşterea afirmării inteligenţei autohtone sunt prezente în calendarul preţuirii şi recunoştinţei breslei.

Începuturile organizării sanitare sunt marcate în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbey, iar prima formă de administrare a spitalelor o copiază oarecum pe cea a bisericilor pe lângă care funcționau.

Consulul francez Louis Béclard (ginerele lui Barbu Catargiu) l-a recomandat domnitorului pe tânărul doctor Davila pentru a îndeplini sarcina formării primelor organizări medicale. Privit la început cu neîncredere, acesta reușește cu sprijinul câtorva felceri străini și al unor băieți mai de familie care își făceau stagiul militar să înjghebeze o Școală de Mică Chirurgie în localul cazărmii de la Mănăstirea Mihai Vodă. Însă, cel care l-a ajutat pe drept cuvânt pe Davila în organizarea învățământului medical românesc a fost Nicolae Krețulescu, cel dintâi fiu de mari boieri întors de la Paris cu diplomă de medic, în anul 1839.

Primul serviciu sanitar a fost organizat de către medicul român de origine cehă Iacob Dimitrie Felix (1858), care a distribuit medicii pe văpseluri, adică pe sectoare, alcătuind și primele policlinici de cartier. Spitalele în folosul armatei române (lazarete) au apărut în strânsă legătură cu dezvoltarea instituției militare. Prin Regulamentele Militare care au fost emise în iulie 1831, s-a hotărât ca îngrijirea medicală a regimentelor nou înființate să fie făcută de trei lazarete, și anume, la București, Craiova și Ploiești.

Astfel, activitatea medicală organizată în folosul armatei din zona Olteniei își are începuturile în august 1831, când este dat în folosinţă primul lazaret din Craiova, cu o capacitate de 20 paturi, funcţionând pentru început în mai multe clădiri puse la dispoziţie de autorităţile locale ale vremii.[v] Punerea rapidă în funcțiune a Spitalului Soldaților din Craiova a fost posibilă prin preluarea imobilelor în care a funcționat cu un an mai devreme, spitalul militar rus, în casele boierului Pârșcoveanu. Primul medic șef al spitalului a fost Ignatie Navara, pentru o perioadă scurtă, până în 1831, iar după plecarea acestuia, la comanda serviciului medical al regimentului din Craiova a fost numit doctorul Petre Ferrari din Ploiești, care a condus serviciul medical militar la Craiova până în aprilie 1832.

În perioada 1832-1833, la comanda spitalului a fost doctorul Mihai Vilag - magistru în chirurgie, fiind primul comandant oltean la origini. În mandatul acestuia, spitalul şi-a dublat capacitatea, ajungând la 40 paturi.

Din anul 1864, în urma unei noi legi de reorganizare a armatei, spitalul militar craiovean devine spital de divizie, comandant fiind numit medicul primar clasa a II-a N. Caligaris.

Personalul Spitalului ostăşesc din Craiova a participat în mod efectiv la Războiul pentru cucerirea independenţei de stat din 1877-1878, în luptele de la sud de Dunăre.

Printre cei care au condus facilitatea medicală militară oltenească și au contribuit la dezvoltarea în timp a acesteia s-a aflat și unul dintre cei dintâi studenți mediciniști, discipoli ai doctorului Carol Davila - Ioan Vercescu.

Viitorul promotor în ale medicinii, Ioan Vercescu s-a născut pe 6 februarie 1840, în localitatea Cerneți, Mehedinți, fiind fiul lui Pârvu Vercescu, cel care în anul 1851 era numit primul primar al orașului Turnu Severin.

A urmat cursurile școlii primare din Cerneţi și, mai apoi, ale Școlii de chirurgie de la Mihai Vodă, precum și pe cele ale Școlii Naţionale de medicină. În anul 1857 a obţinut accesit la patologia chirurgicală şi la clinica chirurgicală. În cursul aceluiaşi an a fost repartizat ca unter-ofiţer în plutonul II Korporalia.

La 1 Septembrie 1859, Domnul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza înainta la rangul de medici de batalion, clasa a II a, asimilați la gradul de sublocotenent și cu o leafă de 333 de lei pe lună, pe elevii ce făceau parte din această primă promoție. A fost medic de batalion între 1859 – 1861 și apoi medic clasa I (1861).

Fiind un elev talentat al Şcolii de chirurgie „Carol Davila”, după licență, Vercescu a făcut parte dintre cei șase elevi care au beneficit de bursă pentru completarea studiilor și obținerea titlului de doctor în străinătate, patru la Facultatea de medicină din Paris și doi la cea din Torino.

Vercescu a plecat în Italia, la Facultatea din Torino unde a fost primit în anul V și, unde în 1865 și-a luat doctoratul în medicină cu teza: Dizertaţie despre anevrisme.

 

 

La întoarcerea în ţară, a fost numit în anul 1867 medic primar chirurg la Spitalul militar din Craiova și medic primar la Spitalul Filantropia Craiova în urma unui concurs și unde a activat timp de 12 ani. În această perioadă a realizat o metodă chirurgicală originală de tratare a hemoroizilor pe care a publicat-o sub titlul Despre un procedeu nou al extirpării tumorilor hemoroidale, dar a introdus și folosirea răzăturii de lemn de stejar ca material de pansament. Lucrarea a fost publicată în limba franceză, ilustrată cu litografii color.

Caietul de operaţii al Spitalului Filantropia din Craiova conţine metoda Vercescu din 12/24 mai 1872, dar pentru că fusese publicată mai târziu, lumea medicală a recunoscut inițial, metoda medicului englez Walter Whitehead. Mai târziu, profesorul agregat, doctor Iancu Jianu a pus problema metodei Vercescu ca fiind prima, a cerut și a obținut dreptul la prioritate pentru chirurgul român, contribuţie recunoscută astăzi în istoria medicinii româneşti şi internaţionale.

În plus, și S. Izsdk a publicat studiul „Prioritatea medicului român loan Vercescu fată de Whitehead”, scoțând la iveală procedeul operator original aplicat pentru prima dată de compatriotul nostru, în 1868, la un spital din Craiova.[vi]

 

Rămas în cadrul armatei, a luat parte la Războiul de Independenţă și a parcurs ierarhia militară până la gradul de general.

Astfel, Războiul pentru independență, izbucnit în 1877 l-a găsit pe doctorul Vercescu cu gradul de colonel, medic de divizie. În cadrul Ambulanței militare centrale din Craiova, Ioan Vercescu a activat ca medic șef al Diviziei I. În luna mai 1877, divizia s-a mutat la Calafat.

Într-o scrisoare adresată presei, căpitanul de geniu Ioan Botez greu rănit cu ocaziunea bombardărilor Calafatului prin strivirea piciorului de o spărtură de obuz, adresa mulțumiri doctorului Vercescu care îi aplicase desarticulația tibio tarsiană, operația fiind făcută cu un succes fericit.

La terminarea războiului, medicul primar din Serviciul Central, Vercescu Ioan era răsplătit cu Ordinul Sfântul Stanislav clasa II de către Majestatea Sa Imperatorul tuturor Rusiilor.

În anul 1880 capacitatea spitalului militar din Craiova era de 80 paturi. Deoarece spaţiile în care funcţiona erau disparate şi improprii, în anul 1881, Ministerul de Război a cumpărat terenul situat în bariera Caracal, pe care se află şi azi amplasat spitalul (de la doamna Maria M. Poenaru prin actul 677 şi de la comuna Craiova prin actul 571), începându-se construcţia pavilioanelor, după model englezesc.[vii]

Prin noua reorganizare a armatei, în 1883, diviziile teritoriale s-au transformat în Corpuri de Armată, iar spitalele militare de reşedinţă au luat titulatura de Spitale de Corp de Armată, fiind sub autoritatea medicului şef de Corp de Armată.

În anul 1883, Ioan Vercescu a ajuns medic șef de Corp de Armată, fiind primul comandant al nou înființatului Spital de Corp de Armată Craiova, funcție pe care a deținut-o (cu o întrerupere de 2 ani, între 1897 – 1899) până în anul 1901. Spitalul craiovean a coordonat şi activitatea spitalelor divizionare din Turnu Severin, Slatina şi Piteşti.

În perioada 1885-1889 au fost date în folosinţă pavilioanele chirurgical, medical, cel destinat pentru dermato-sifilitici, contagioşi. În 1893 a fost terminat şi pavilionul administrativ, în 1895 cel destinat depozitului sanitar al armatei, iar în 1889 a fost dată în folosinţă instalaţia de apă. În anul 1898 spitalul avea 200 paturi în două servicii: medical şi chirurgical.[viii]

În anul 1897, Vercescu a fost avansat la gradul de general de brigadă și a fost însărcinat ca șef al Spitalului Militar Central din București (1897-1899).

Între anii 1901-1905 a fost Șef al Serviciului Sanitar Militar – Inspector general al Serviciului Sanitar al Armatei Române.

În anul 1902 a fost numit și ca primul președinte al Cercului Medico–farmaceutic din Craiova.

Perioada anilor 1880-1916 se caracterizează pentru Spitalul Militar din Craiova prin definitiva încadrare şi înzestrare într-o formă care făcea posibilă desfăşurarea unei activităţi medico-chirurgicale remarcabile. Aici au lucrat unii dintre chirurgii cei mai de seamă ai armatei. S-a pensionat în anul 1905, dar avea să revenă la Craiova.

În ianuarie 1915 C. D. Fortunescu a înființat, alături de alţi oameni de cultură craioveni, filiala din Craiova a Societăţii „Prietenii Ştiinţei”. La 29 ianuarie 1915, în cancelaria Liceului Carol I a fost ales Comitetul director al secţiunii locale a societății format din general doctor Ioan Vercescu - preşedinte de onoare, doctor Charles Laugier - preşedinte activ, inginer Constantin Moisescu şi doctor Voiculescu - vicepreşedinţi, C. D. Fortunescu şi Nicolae Popescu - secretari.

În iulie 1916, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, filiala şi-a întrerupt activitatea și s-a pus la dispoziţia oştirii pentru îngrijirea răniţilor. A plecat în Moldova, la Iași și își va da viaţa pe timpul campaniei din 1917 a Primului Război Mondial.

***

Pe strada Unirii la numărul 140 se mai păstrează o casă construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe frontonul căreia este inscripționată inițiala numelui vechiului proprietar, Ioan Vercescu[ix]. Casa este construită în stil eclectic cu influențe neoclasice cu o curte elegantă. Scopul construcției a fost aceea de reședință boierească.

În aceste case, generalul doctor Vercescu invita la masă sau la seratele pe care le organiza tot ce era mai distins în Craiova. Într-o listă cu medicii aflați în Craiova, din anul 1887, doftoru Ion P. Vercescu este arătat cu locuința în mahalaua Mântuleasa, pe strada Unirii. Locuința indicată în lista din 1887 ar putea fi edificiul de la nr. 140 de astăzi, dar ar putea fi și casele de lângă hanul La Cocor unde, potrivit lui M. Theodorian – Carada, doctorul ar fi locuit într-o vreme.

 

În casa de pe strada Unirii (în anul 1925 adresa era Unirei 107) va rămâne fiul său George I. Vercescu, rezultat din căsătoria cu Elena, născută Gârleșteanu. De profesie avocat, acesta se va înscrie în Baroul Dolj la 8 octombrie 1897. George Vercescu va ajunge prefect al județului Dolj.

***

Lucrări de seamă ale Generalului medic Ioan P. Vercescu: - Despre erisipila (Craiova, 1869); Sur un nouveau procédé d’extirpation des tumeurs hémoroidales (1900); Igiena privată (1908).

Medicul militar, reprezentant de excepție al Olteniei, a fost răsplătit pentru lucrările sale medicale, în anul 1881, cu medalia Bone-Merenti clasa I, iar în anul următor i s-a acordat dreptul de a purta semnul onorific pentru serviciul militar de 18 ani.

 

NOTE:

- * Comandant al Spitalului Clinic de Urgenta Militar „Dr. Stefan Odobleja”, Craiova

- http://www.smucraiova.ro/index101t.html;

 - Prof. univ. V. Cherestesiu și alții, Studii, Revista de istorie, Editura Academiei RPR, 1955;

 - Prof. univ. dr. Nicolae BOCŞAN, Dinu Elena Steluţa, Asistenţa spitalicească a oraşului Craiova în a doua jumătate a secolului al XIX lea - începutul secolului XX, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de istorie şi filozofie, Şcoala doctorală: Istorie, Civilizaţie, Cultură, Cluj-Napoca, 2014;

 - Col. (r.) Dr. Cheiţă Nicolae, Lt. col. Dr. Vlădaia Iovan, Istoricul Spitalului Militar din Craiova, Septembrie 2007;

 - https://craiovadeieri.wordpress.com/2015/08/25/doctorul-vercescu/.

CONSTANTIN BRÂNCUȘI

 

Dr Doina ȚENEA

  Constantin Brâncuși se  năștea în urmă cu 147 de ani, pe 19 februarie 1876 la Hobița, sat gorjenesc de munte , loc de basm, liniște și neasemuită frumusețe rustică. Învăluit în magia și farmecul tradițiilor populare în domeniul sculpturii, nimeni nu și-a imaginat atunci că locul acesta binecuvântat a dat țării și lumii întregi, un geniu.

Atunci în familia lui Nicolae Brâncuși a văzut lumina zilei, copilul care prin  zidirea și harul lui Dumnezeu avea să ajungă pe cele mai înalte culmi ale sculpturii.

Primele două clase primare le face la Școala din Peștișani, iar clasa a treia la Brădiceni, apoi se hotărăște să întrerupă cursurile. Fire sensibilă, meditativă și rebelă totodată, Brâncuși fuge de acasă la vârsta de 11 ani și ajunge la Craiova, unde se angajează ca băiat de prăvălie la restaurantul din zona gării, apoi se mută la birtul lui Zamfirescu unde spală vase și cântă la vioară.

În anul 1893 se înscrie ca intern la Școala de Arte și Meserii din Craiova, pe care o termină  în 3 ani în loc de 5. Pe timpul școlii a primit o bursă și un ajutor de 200 de lei de la Biserica Madona Dudu, fiind sprijinit și îndrumat totodată și de doi importanți profesori ai școlii: Vladimir Hegel și Gerota de la anatomie.

 Beneficiind în continuare de ajutor din partea Bisericii Madona Dudu, în anul 1898 se înscrie la cursurile Școlii de Arte Frumoase din București.

În anul 1902 își vinde pământul de la Hobița și cu puținii bani obținuți își începe peregrinările în marea aventură a vieții sale. Ajunge mai întâi la Viena unde lucrează într-o fabrică de mobilă, apoi în Italia pentru perfecționare și mai departe traversează Ungaria, Germania, Elveția, și întorcându-se în cele din urmă  la Paris.

În 1904 pleacă la studii la Main în Germania , însă după numai 6 luni o pornește pe jos  prin Bavaria, Elveția apoi ajunge în orașul Langres din Franța, de unde ia trenul până la Paris. Pe timpul șederii în capitala Franței primește o bursă anuală de 600 de lei  din partea statului român. La început lucrează în atelierul cunoscutului sculptor Rodin, însă după un timp dându-și seama că pastișează¹ cu stilul acestuia îl părăsește și își deschide propriul atelier de sculptură în cartierul Montparnasse pentru a putea să-și pună în operă propriile sale idei, de care nu ducea lipsă.

Brâncuși în atelierul din Montparnasse

 Aici se împrietenește cu renumiți oameni de artă și cultură din Paris, cum sunt: sculptorul Modligliani, care era și pictor, poetul Apolinore, dar și alții cu care petrece zile frumoase și-i servește cu ciuperci, amintindu-și cu nostalgie de anii copilăriei de la Hobița.

În anul 1926 la Capșa în fața unui suc de portocale, Nicolae Titulescu se confesa lui Octavian Goga: ,,Pe Brâncuși n-am reușit să-l descifrez. Cinstit o spun. Simt că este ceva neobișnuit în sculptura lui, dar nu am ajuns să-i înțeleg limbajul... Și în fața lumii occidentale care îl ridică în slavă, eu, dublul lui compatriot, fac pe papagalul! E inadmisibil. Va trebui să învăț problema acesta: să învăț vocabularul creației lui, să știu ce vrea, să înțeleg drumul pe care a mers, să pot vorbi despre el cu propriile mele cuvinte!”.²

 

 

La numai doi ani de la această discuție, în 1928  pe când se afla la Paris, Nicolae Titulescu l-a invitat pe Constantin Brâncuși la un dejun în compania diplomaților Alexandru Stănescu și Vintilă Russu-Șirianu. Cei doi au discutat preț de câteva ore, timp în care Titulescu a încercând să descifreze câteva din tainele creației brâncușiene, s-a arătat la final vădit impresionat de preocupările artistului.

 În decursul vieții sale Constantin Brâncuși a sculptat în lemn, piatră, a dăltuit în bronz și a creat o serie de opere nemuritoare.

În anul1913 Brâncuși pleacă  la New-York în SUA unde își prezintă 5 dintre sculpturile sale, dar stilul artei îi este contestat  și parcă nu ar fi fost îndeajuns se mai alege și cu un proces care avea să dureze câțiva ani și pe care l-a câștigat în cele din urmă. Arta sa nu a fost o copie ci o esență a realității, stilizată și reprezentată prin simboluri. În România a primit mai multe medalii în semn de apreciere a volorii operelor sale. Cele mai importante lucrări ale sale au fost: „Muza adormită”, „Rugăciune”, „Cumințenia pământului”,  „Începutul lumii”, Adam și Eva”,  „Pasărea măiastră” „Domnișoara Pogany” „ Complexul muzeistic de la Târgu Jiu” (Coloana infinitului, Masa tăcerii, Poarta sărutului), simbolizând mântuirea prin iubire la trecerea dintre două lumi.

O mică parte din cele 204 opere ale lui Brâncuși

Despre el afirma că: „Toată viața mea a fost o succesiune de miracole” adăugând „…… lucrările mele au o motivație profundă; arta este perfecțiune, este acolo unde este apropiere de suflete, este apropiere de înălțimi”. Și încă: „Domnule, eu am purtat opinci. De regulă opincarii sunt oameni cinstiți, care n-au bani să-și cumpere pantofi. Am întâlnit înțelepți în opinci, am văzut și proști cu joben și monoclu.”

Fiind un bărbat atrăgător, Brâncuși a fost iubit și la rânul lui a iubit multe femei. Pe una din iubitele sale, o irlandeză a adus-o la Hobița unde a îmbrăcat-o într-un costum autentic gorjenesc pe care i l-a oferit apoi în dar. A iubit-o și pe Domnișoara Pogany, care i-a devenit muză și pe care a sculptat-o în mai multe lucrări. Pe Maria Tănase a întâlnit-o la Paris în toată spledoarea tinereții și frumuseții ei, căreia i-a oferit o dragoste patetică și efemeră, aidoma celorlalte iubite ale lui.

Brâncuși a inteționat la un moment dat să revină în țară, dar pentru că a fost  refuzat, simțindu-se jignit a renunțat în cele din urmă la cetățenia română în favoarea celei franceze. Fiind artist și cetățean francez de origine română, care nu lăsase niciun testament, majoritatea lucrările sale au rămas expuse la „Muzeul de Artă Modernă” din Paris. Pentru Brâncuși arta a fost har și o misiune divină pe care a situat-o mai presus de orice, ridicând-o la cel mai înalt nivel.

Centrul Internațional „Constantin Brâncuși”

Din fericire pe 15 septembrie 2022 a fost inaugurat în incinta Muzeului de Artă din Craiova, Centrul Internațional „Constantin Brâncuși”. Această realizare culturală  oferă craiovenilor, dar și turiștilor din afară, posibilitatea vizitării unui lăcaș interactiv de excepție despre arta brâncușiană.

Geniul lui Constantin Brâncuși „Părintele sculpturii moderne” s-a impus așadar cu autoritate în artă, rămânând cel mai mare sculptor al epocii moderne, primind reunoașterea mondială a incontestabilei sale valori.

 

Note:

1.   A pastișa, a realiza copii după lucrări de artă, a copia în mod servil;

2.      Pro și contra Titulescu, Editura Enciclopedică, București, 2002 (note biografice, adnotări, indice de George G Potra), 481- 482.

 

Domna Maria Țenea, fost medic de profesie, activează în cadrul Cenalului Literar „Constantin Brâncuși”din Băilești. Este mama comandorului (r) Radu Țenea și nutrește o mare pasiune pentru artă și literatură. Îi spunem „Bun venit” și îi adresăm „Felicitări” cu ocazia debutului în paginile revistei „Rezerva Oștirii Doljene”!

 

Redacția

 

 

CURIERUL LITERAR

 

TITU MAIORESCU

 

 Redacția

Titu Liviu Maiorescu s-a născut pe 15 februarie 1840 la Craiova și chiar dacă nu a fost un oltean sadea, el a trăit și a simțit precum un oltean autentic. Mama sa, Maria era sora cărturarului episcop de Caransebeș, Ioan Popazu. Tatăl său, Ioan Maiorescu, teolog prin formație cu studii la Blaj, Pesta și Viena a fost profesor la Cernăuți, Craiova, Iași și București, reprezentând o figură luminoasă a epocii de formare a învățământului românesc modern. Ioan Maiorescu a fost inspector al școlilor din Oltenia, profesor la Școala Centrală din Craiova  (actualul Colegiu Național  „Carol I”) și la Școala Superioară de Litere din București. 

 

                                                                                                                   Titu MAIORESCU

În perioada 1846 - 1848 Titu Maiorescu a fost elev la școala primară din Craiova. În zilele revoluției, Ioan Maiorescu pleacă în misiune la Frankfurt pe Main, iar Maria Maiorescu cu copiii din București și pribegește prin  Brașov și Sibiu. 

 În decembrie 1848 sub protecția lui Avram Iancu, ajung la Blaj și în cele din urmă din nou la Brașov, unde Titu Maiorescu continuă cursul primar în perioada 1848/1849 și 1849/1850, la școala protodiaconului Iosif  Barac.  Este înscris apoi la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, înființat în 1850 prin strădania unchiului său Ioan Popazu, pe atunci paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Șchei și ulterior  protopop al orașului.

În casa protopopului Popazu îl vedea deseori pe Anton Pann, care i-a lăsat o impresie de neșters.

În septembrie 1851 Titu Maiorescu se  stabilește cu familia la Viena, unde tatăl său era salariat al Ministerului de Justiție, iar în octombrie va fi înscris la Gimnaziul Academic. Aici începe să redacteze  „Însemnările zilnice”¹, adnotări care vor constitui ulterior o prețioasă sursă de cunoaștere a anvergurii personalității lui Titu Maiorescu.

Pe 3 ianuarie 1857, Maiorescu trimitea  la „Gazeta de Transilvania” traducerea unei povestiri de Jean Paul, intitulată „Noapte de Anul Nou" sub pseudonimul „Aureliu”.

În anul 1858, pe lângă activitatea universitară, mai preda psihologia și franceza la câteva pensioane particulare.

Pe 28 noiembrie 1861 obținea la Paris diploma de licențiat în drept, cu teza „Du régime total", apoi Titu Maiorescu și-a mai adaugă în portofoliu și titlu de doctor în filosofie, pe care l-a obținut cu calificativul „ magna cum laude” la Universitatea din Giessen.

 

 

În vara anului 1862 Maiorescu este numit supleant la Tribunalul de Ilfov, apoi procuror și se căsătorește cu eleva sa, Clara Kremnitz. Spre sfârșitul anului 1862 devine profesor la Universitatea din Iași și director al Gimnaziului Central din Iași, iar din 1863 i se încredințează cursul de istorie la Universitate. În octombrie este numit și director al Școlii Normale „Vasile Lupu“ din Iași. Predă aici pedagogia, gramatica română, psihologia și compunerea. Inițiază, pentru prima oară în România, practica pedagogică a elevilor, printre inițiatori numărându-se atunci și scriitorul Ion Creangă.

În 1863 Maiorescu publică la Iași „Anuariul Gimnasiului și Internatului din Iași pe anul școlar 1862-1863”, iar în perioada 1863-1864 preda și filosofia la Facultatea de Litere din Iași.

În ziua de 10 decembrie își începe ciclul de conferințe despre „Educațiunea în familie”. Tot în decembrie revine în țară și se stabilește în București, dornic să contribuie cu toate forțele la înscrierea statului recent format în urma Unirii Principatelor din 1859, pe făgașul unei vieți culturale și politice de nivel european. În acea perioadă era o multitudine de obiective care trebuiau înfăptuite, fiind mare nevoie de energii proaspete și oameni de cultură formați în școlile înalte ale occidentului.

A fost atras și inițiat în Loja masonică ieșeană, „Steaua României”, unde  a primit gradele de „Companion” și „Maestru”.

          Sub oblăduirea lui Titu Maiorescu, pe 21 decembrie 1883 apărea la editura Socec, volumul Poesii cu prefață și portretul lui Mihai Eminescu.  Acesta a fost primul și singurul volum tipărit în timpul vieții marelui nostru poet, cuprinzând un număr de 63 de poezii, dintre care 26 aveau să fie publicate de-a lungul unui deceniu în prestigioasa revistă „Convorbiri Literare”. În anul 1864 Titu Maiorescu  întemeiază societatea „Junimea” împreună cu prietenii săi, Icob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, apoi în 1867 înființează prestigioasa revistă „Convorbiri Literare”. Scopul Junimii și al lui Maiorescu însuși, a fost strâns legat de  impunerea în conștiința publicului românesc a unor scriitori de prim rang precum: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu.

Titu Maiorescu a fost un conservator convins, adept al unei evoluții naturale, temeinic pregătită și autor al celebrei teorii a formelor fără fond.

 Rândurile adresate lui Eminescu pe când era bolnav și care își făcea scrupule în legătură cu proveniența mijloacelor materiale necesare pentru întreținerea sa la sanatoriul de la Ober-Döbling, dovedesc la Maiorescu o admirabilă delicatețe sufletească:

„Dar vrei să știi cu ce mijloace ești susținut deocamdată? Bine, domnule Eminescu, suntem noi așa străini unii de alții? Nu știi d-ta iubirea (dacă-mi dai voie să întrebuințez cuvântul exact, deși este mai tare), admirația adeseori entuziastă ce o am eu și tot cercul nostru literar pentru d-ta, pentru poeziile d-tale, pentru toată lucrarea d-tale literară și politică?  Dar a fost o adevărată exploziune de iubire, cu care noi toți prietenii d-tale (și numai aceștia) am contribuit pentru puținele trebuinți materiale ce le reclama situația. Și n-ai fi făcut și d-ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale?“².

 Titu Maiorescu  a cunoascut încă de la vârsta tinereții sale o ascensiune vertiginoasă a carierei, greu și aproape imposibil de egalat de atunci și până în zilele noastre: profesor universitar (la Iași) la 22 de ani, decan și rector la 23, academician - membru al Academiei române la numai 27 de ani, deputat la 30 și  ministru la 34 de ani.

Deopotrivă apreciat pentru calitățile sale remarcabile, dar și contestat cu vehemență de o bună parte a contemporanilor săi, Titu Maiorescu rămâne o personalitate complexă a timpului în care a trăit, punându-și amprenta asupra domeniilor: politic, juridic, pedagogic și cel al criticii literare în care a activat cu mare succes.

Grație contribuției remarcabile a lui Titu Maiorescu și  Spiru Haret pe tărâm cultural, științific și pedagogic, începând cu anul 2022, în țara noastră data nașterii iluștrilor noștri înaintași - 15 februarie, a fost legiferată ca:

Ziua Națională a Lecturii.

Notă:

1. „Însemnările zilnice” au fost ținute la curent până în iulie 1917;  cele 42 de caiete se află astăzi în fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române și la Biblioteca Centrală de Stat din București;

2. Scrisoarea lui Titu Maiorescu adresată lui Mihai Eminescu și datată 10 februarie 1884.

 

Bibliografie:

               1. Simion Mehedinți, Titu Maiorescu, Bucuresti, 1925;

               2.  Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, studiu monografic, (I-II, 1940);

 3. Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu și posteritatea lui critică, (1943);

4.  Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, București, 1970;

5. Mihaela Manolache, Personalitatea lui Titu Maiorescu în documente din colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a României 1917-2017;

    6.  Biblioteca Națională a României, București, 2017.

    

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LUMEA POEZIILOR

 

 

                                                                                                                          Poet  Doina BONESCU

                                                                                                                            - „Fata din munți” -

 

IDENTITATE

 

Eu vin din munți, cu liniștea deplină,

A celor ce-au rămas stăpâni pe plai.

Luceferi și izvoare țin în mână...

Și doina cea eternă-o port în grai.

 

Eu vin de-acolo unde zboară vulturi

Și floarea cea de colț răzbate-n stâncă,

De-acolo unde galbene apusuri

Răsfrâng lumină-n valea cea adâncă.

 

Sclipiri de stele pe un cer albastru

Și glas de clopot de la mănăstire

Trezesc strămoșii de la castru...

Și-ndeamnă toți românii la unire.

 

 

DESTINE

 

E-atâta nedreptate în lumea asta mare,

Privesc cu jale-n jur și inima mă doare...

Muncește zilnic unul cu brațele-amândouă,

Din zori și până-n noapte, când cade frânt în două.

 

Se-nalță lângă mine un" mastodont" clădit

Cu banii câștigați, furați....și umilit...

Săracul se tot uită la zece lei pe zi,

Cum poate să-i împartă, ducând și la copii.

 

E-atâta nedreptate, sfidând fără bun-simț,

Pe cei bătrâni, rămași, rugându-se la Sfinți.

Unii aruncă banii, se lăfăiesc în vile,

Și alțe-n țări străine își caută o pâine....

 

DURERE ȘI LACRIMI

În zile ce trec și nu sunt senine,

Neliniști se-adună, palpită destine.

Se clatină lumea de gânduri ce cer

Pace-ntre oameni...viața reper…

Cutia Pandorei deschisă fiind,

În lanuri de foc, gloanțe aprind,

Mari lumânări, celor ce mor…

Speranța se pierde în sumbru decor.

 

Durere și lacrimi, transformă în ploi,

Nori ce-au venit cu glas de război

Ochii mei triști nu vor să te vadă

Planetă Albastră, în fum scufundată.

 

 

 

 

ACELAȘI  NEAM

 

 

Ai mâncat măcriș, în vară... sau afine în pădure?

Ți-ai cules din tămâioară cel mai fin parfum din lume?

Te-ai scăldat, în iaz, la moară, dimineața-n răsărit,

Sau ai copt în vatră turta din aluatul cel dospit?

 

Ai mâncat mere pietroase, toamna...struguri ananas?

Ai mâncat alune coapte, lângă foc, șezând un ceas?

Ți-ai făcut cununi din spice, sânziene...prinse-n brâu?

Ai prins păstrăvii cu mâna în cascada de la râu?

 

Ți-amintești cumva de Horea sau de Mircea cel Bătrân?

Ți-amintești bunic la munte, cu o furcă-n car cu fân?

Ți-amintești de Eminescu sau de satul lui Coșbuc?

Ți-amintești doina de jale pe sub frunzele de nuc?

 

Ai în minte vechi hotare care ajungeau la Nistru

Și tezaurul de aur, de la daci...scris în registru?

În "Baladă", Porumbescu pune suflet de român,

Când pe frunte-austriacul avea titlu de stăpân.

 

Și acum, vorbind cu mine, întreb cu mâhnire-n glas

-Din ce am trăit odată, câtă fală ne-a rămas...?

Dacă simți la fel ca mine, suntem de același neam

Și te recunoaște mierla, ce zboară din ram...în ram.

 

Versuri din vol. „Trenuri în noapte”.

 

 

 

 

 

GÂND POETULUI NEPERECHE

Poet Maria OPREA

De privești spre noi poete, milă ți-e de ce-am ajuns

Peste țară cade bruma, se aude numai plâns,

Purtăm masca pe figură, frica ne ucide anii

Și vedem cum se adună, din vaccinuri, astăzi banii

Lumea toată nu mai știe unde să găsească drumul

Peste tot și peste toate se așează astăzi scrumul.

 

De ne vezi poete spune,cum ne găsim rădăcina?

Unde să ne poarte pașii, cine ne-aprinde lumina?

De atâta întuneric, rătăcim pe căi străine

Și doar sufletul mai poate să ajungă pân la tine.

Dă-ne tu un semn, trimite steaua ta cea sclipitoare.

Să o vadă și urmașii, să-i salveze din vâltoare.

 

Doina ta, cea pururi vie, să se-audă peste țară

S-alungăm de-a pururi frica, ce-o purtăm de ani povară

Să-nălțăm iar tricolorul cum ne-au învățat străbunii

Să simțim iarăși puterea, suptă de la sânul mumii

„Fala noastră și mândria”cum spuneai în poezie,

Să ridice națiunea, să țină speranța vie.

Tu Luceafăr ce străbați Universul, strigă tare,

Să te-audă România, peste munți, ape, hotare

Și să semene-pământul, plin acum de mărăcini

Doar sămânța de-altădată, să ne-adunăm din străini

Și-mpreună, mic și mare să eradicăm odată,

Boala asta ce ne arde și să ștergem orice pată.

 

Să nu lași ca peste toate să se-așeze-n straturi scumul

Și lumea să nu mai știe unde să găsească drumul.

Noi vedem cum se adună, din vaccinuri astăzi banii

Și purtând masca pe față, frica ne ucide anii

Peste țară cade bruma, se aude numai plâns

De privești spre noi poete, dă-ne astăzi un răspuns.

 

 

 

 

NOTĂ 

1. Iată și răspunsul  oferit „cu promptitudine”de poetul nostru național, la întrebările dumneavoastră și publicat în ziarul Timpul din 15 mai 1879:

„Oamenii care au comis infracțiuni, rămân somități, se plimbă pe stradă, ocupă funcțiuni înalte, în loc să-și petreacă viața la pușcărie. Trădătorii devin oameni mari și respectați și proștii devin administratori ai statului român. Trădătorul e geniu, plagiatorul e erou, pungașul devine bogat, panglicarul e om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei e om cu principii! Asta-i judecata poporului nostru.”

2. Doamna Maria Oprea este poetă și pictoriță binecunoscută  pe plan local și național. Activează în cadrul Cenaclului literar  al seniorilor băileșteni și are la activ un număr impresionant de picturi și volume de poezie. Noi îi adresăm „Bun venit” și „Felicitări” cu prilejul debutului în paginie revistei „Rezerva Oștirii Doljene!

Redacția

 

 

 

 

TEHNICĂ MILITARĂ

Redacția

 

Înzestrarea armatelor cu tehnică de luptă modernă  a fost și va rămâne și pe viitor o necesitate de prim ordin. Astăzi în condițiile unui „asalt” tehnologic fără precedent și a unor amenințări evidente la adresa suveranității statelor, acest deziderat major se impune cu și mai multă acuitate. Armata română nu putea desigur să facă excepție de la această regulă fundamentală.

Dar până la presupusa revigorare a industriei noastre de apărare și a cercetării asociate acestui domeniu vital, România va fi obligată să rămână în continuare dependentă de  importul de tehnică militară, cetățenii ei fiind conștienți de faptul că atât generațiile actuale, cât și cele viitoare vor avea de plătit pentru acesta un preț împovărător.

 

 

I  PIRANHA 5

Performanţe

 

Piranha 5 este un mijloc blindat de proveniență americană, intrat relativ recent în înzestrarea unităților noastre de infanterie. Are o greutate proprie de 30 de tone, putând transporta 3 membri ai echipajului plus o grupă de 8 soldaţi. Piranha 5 este configurată pe şasiuri 8 × 8 sau 4 × 4, fiind dotată cu un motor diesel codat MTU 6V 199, care  dezvoltă o putere de 586 CP şi 2 200 Nm.

Piranha 5

Vehiculul de luptă poate rula cu o viteză maximă de 100 de km/h pe șosea şi are o autonomie de  până 1000 de km. Transportorul blindat urcă pante cu un gradient de până la 60%, putând să treacă peste şanţuri cu o lungime de 2 metri şi adânci de  până la 1,5 metri.

         Transportoarele Piranha 5 care sunt destinate ca vehicule de luptă sunt echipate cu turele dotate cu un tun de cal 30 de mm, ori un aruncător cal 120 mm („Cardom Spear”) și o mitralieră de cal 7,62 mm. Transportoarele care sunt destinate ca puncte mobile de comandă, au în dotare turelă și o mitralieră de calibru  12,7 mm.

Livrare şi producţie în România

Primele 36 de transportoare blindate Piranha 5 care au intrat în dotarea unităților Armatei române au fost produse de americanii de la General Dynamics în colaborare cu firma elveţiană Mowag Gmb H.

Trageri de luptă în poligonul Cincu

Contractul încheiat cu americanii  a presupus achiziția de către MApN a 227 de vehicule Piranha 5, programul fiind structurat în trei etape:

Etapa 1:

Lotul 1 a presupus  achiziționarea a 96 de vehicule dintre care 36 deja au fost livrate ;

Lotul 2 cuprinde livrarea a 32 de vehicule, dintre care 12 sunt pe roți și vopsite în standard verde, urmând ca la UMB (Uzina Mecanică București), să fie vopsite în culori mozaic, montate turelele și echipamentele necesare. Alte 4 vehicule au fost livrate fără roți și echipamente asamblate, acestea urmând să fie montate la UMB, în cadrul transferului de tehnologie așa cum a fost prevăzut în contract. 

Etapa 2:  a  presupus ca 28 de vehicule blindate din etapa 1 să fie fabricate la UMB cu părți componete trimise de General Dynamics European Land Systems conform Hotărârii Guvernului 852/2017.

Etapa 3: prevede ca toate cele 131 de vehicule să fi fabricate integral la UMB. 

Să mai reamintim cititorului nostru că, programul esenţial de înzestrare „Transportor  blindat  pentru trupe 8 x 8” a fost iniţiat, în noiembrie 2017.  Prin Hotărârea Guvernului României au fost aprobate atunci circumstanţele şi procedura specifică aferente primei etape, în vederea atribuirii unui acord-cadru de furnizare a celor 227 de transportoare blindate şi derivate pe platforma Piranha 5 şi a suportului logistic iniţial către General Dynamics European Land Systems - Mowag Gmb H.

 

 

II  RACHETA ANTITANC „SPIKE”

 

Spike¹ de producție israeliană este considerată a fi una dintre cele mai eficiente arme antitanc aflate în înzestrarea subunităților din Armata română.

                                                      Instalația de lansare Spike LR

 

Introduse în dotare în urma cu câțiva ani, instalațiile Spike sunt considerate a fi la această dată, unele din cele mai moderne sisteme de rachete antitanc dirijate. Rachetele Spike își dovedesc eficacitatea în prezent în războiul din Ucraina, unde au reușit să anihileze numeroase tancuri rusești.

Produse de israelienii de la Rafael, rachetele fac parte din generația 4++, la noi fiind integrate în variantele:  portabil, pe elicopterul IAR 330 Puma Socat și pe MLI 84 M.

 

MLI 84 M dotat cu lansatorul dual Spike LR

 

Spike este o racheta de tipul fire-and-forget² dotată cu un un focos HEAT (High Explosive Antitank) tandem-charged³, putând fi dirijată  și prin fibră optică. O caracteristică importantă o reprezintă versalitatea dirijării , astfel că după lansarea  rachetei ghidată prin fibră optică, aceasta execută și cercetarea câmpului de luptă, transmițând imagini live” cu ajutorul camerei TV încorporată și astfel ținta poate fi aleasă după lansare, ori schimbată după caz. De reținut este și faptul că în cazul dirijării manuale, bruierea devine practic imposibilă, operatorul având posibilitatea lansării rachetelor din zone sigure (înapoia unor obstacole, la adapost de focul inamicului).

Spike LR⁴ are o bătaie de la 200 până la 4000 de metri. Această variantă este montată și pe MLI 84 M, în lansatoare duble (cu câte două rachete), putând fi folosită prin ghidaj sau fire-and-forget. RHA-ul raportat pentru Spike LR ar fi de +700 mm în blindaj, lovind partea superioară (cea mai vulnerabilă - turela) a tancului. Se estimează că toate  MLI-urile 84 M vor fi dotate cu lansatoare de tip Spike.

                                                                 Zborul rachetei Spike L R

 

 Să mai menționez că Spike înlocuiește cu succes în Armata română, rachetele Malyutka și Konkurs, posesoare a unor performanțe modeste, în raport cu evoluția tehnologică actuală, având de mult resursa tehnică epuizată. În cazul acestora, operatorul trebuia să facă  peste 2000 de lansări pe simulator, pentru a avea șanse reale să lovească ținta în poligon.

O altă problemă majoră la Malyutka și  Konkurs era determinata de faptul că, racheta trebuia menținută  pentru dirijare în câmpul vizual pe toată durata zborului, operatorul devenind astfel extrem de vulnerabil la focul inamic.

 

NOTE:

1.      Spike: suliță, vârf metalic ascuțit, țepușă, ghimpe, piron, ac;

2.      Trage și uită;

3.      Armă cu încărcare în tandem sau cu încărcare dublă, având un dispozitiv exploziv care are două sau mai multe etape de detonare, amplificând penetrarea armurii reactivă a unui vehicul blindat, ori a altor structuri puternice;

              4.    LR (Long Range) - rază lungă.

 

 

 

 

UMOR CAZON

I POEZII SATIRICE

Col (r) Ion MIHAI

MUCLES!

Numai am nimic de zis,

Cineva (acesta) mi-a interzis

Și-atunci mă exprim în scris,

Poate atunci mai scap de plictis.

 

-De făcut? Nu fac nimic

Mai mișc și eu câte-un pic,

Să nu zic, că stau degeaba

Oricum nu mă-mpinge graba.

 

Dar eu sunt vrednic din fire,

Boală fără lecuire,

Și ca să o lecuiesc

Mai stau, mă mai odihnesc!

 

Mai merg pe la vreo întâlnire

Mai ascult o convorbire

Ascult, însă nu vorbesc

De frică să nu greșesc.

 

Nu că aș spune prostii,

Sau că nu m-aș mai opri,

Dar mie mi-a zis muierea

Că tăcerea e ca mierea.

 

Când vorbesc roșesc, ca racu,

De cred c-o să mă ia  dracu,

Și atunci mă-nchin la Domnu’

Făr să vreau,  mă ia și somnu’!

 

Și în vis, așa-mi apare,

Cum că țin o cuvântare,

Și toată lumea-i vrăjită,

De vorba-mi mesteșugită.

 

-Vai ce bun ai fost Ionică,

De ce ai  zis că  îți este frică?

-Nu prea mi-e stimate domn,

Că vorbesc numai în somn.

 

Trezit la realitate

Tac și înghit, cât se mai poate.

Că degeaba țip și zic

Că nu m-aleg cu nimic .

 

-Și pe cine să mă-nfurii?

Și cui să-i aduc injurii ?

Oricât de mult te-ai stresa

Toate rămân tot așa.

 

Mă roade un gând ascuns,

Dar cred că v-am zis de-ajuns

Dacă m-a  ajuns năpasta

De vină-i  numai  nevasta !

 

 

 

GÂNDURI…….

 

Stau și aud, și văd, și scriu,

Parc-aș fi  înt-un pustiu,

Vremea  trece,  dacă vine

Nu știu Doamne ce-i cu mine!

 

Când aud minciuni sfruntate

Ce mereu sunt repetate,

Să ne-obișnuim cu lipsa

Că vine Apocalipsa .

 

Așa-mi vine -un dor de viață,

De numai merg nici la piață

Să mai mănânc, nu-mi mai vine

Vă n’treb pe voi, e de bine?

 

Veți zice c-a mea tristețe,

Vine de la bătrânețe

Că nu mă tratez destul,

Ca să zac și eu sătul.

 

Că boli n-am eu cine știe

Un pic de ipohondrie ,

Și oleacă de tensiune

Care pune presiune.

 

Am și-un pic de diabet

Nu c-aș fi analfabet,

Cunosc că sunt ale mele

Și nu mă mândresc cu ele.

 

Încă peste toate aceste

Mai auzi câte-o poveste.

Ce-au inventat-o   nebunii,

C-ar veni sfârșitul lumii.

 

Că doar unii or să rămână,

Pe toată lumea stăpână,

Dacă lumea o stârpiți,

Voi pe ei   cin-mai asupriți?

 

A, voi sunteți nemuritori,

Și în veci asupritori?

Dacă lumea se sfărșește

Veți muri și voi, firește.

 

Că Domnul stă uimit

Când vede cum v-ați tâmpit.

Și câte prostii  vorbiți

Sunteți niște aiuriți!

 

Iar acum mă spovedesc ,

Jur că lumea o iubesc,

Și n-aș vrea s-o părăsesc,

Dă Doamne să mai trăiesc !

 

 

II Din arhivele altor vremuri

(Extras din Memoriul cpt Drăgoi Ion/1888)

1. Deprinderi militare: Căpitanul Drăgoi (necăsătorit încă) este un ofițer destoinic și autoritar. Anul trecut s-a făcut remarcat cu compania la manevrele din toamnă. Mânuiește cu dibăcie sabia și călărește bine.  Trage drept la țintă cu pistolul, dar tot așa mai trage din când în când la cârciumă și cu țoiul.

2. Preocupări intelectuale: Vorbește corect franțuzește, dar în românește se exprimează uneori greoi, pentru că nu cetește cărțile, dar le joacă al dracului!

3. Starea de sănătate: Este sănătos tun.

4. Recomandațiuni: I se recomandă a se căsători de grabă, respectând întocmai „Protocolul căsătoriilor”.

5. Perspective în carieră: Propun a fi trimes la examenul de maiur.

Comandantul

SS indescifrabil

 

 

 

 

 

III CELE TREI ELEMENTE

De (după) Gheorghe BRĂESCU

În curtea nesfârșită a regimentului, vecină cu terenul de instrucție, soldații scoși pe întuneric se pregătesc febril de inspecție. Atmosfera umedă este parfumată cu un miros pătrunzător de ierburi coapte, udate în zorii zilei cu stropi de rouă. Din depărtare se aud  sunete slăbite de pitpalac și înjurături tari din apropiere. Puțin câte puțin, negurile se risipiră, iar oamenii și lucrurile ieșiră la iveală, ca din pământ. Soarele lumină deodată un furnicar de soldați în cămăși peticite, piramide de arme lucitoare și vrafuri de ranițe stivuite.

Un caporal așezat pe marginea hârdăului împărțea apă cu o cănuță și cu nuiaua – sceptrul micilor comandanți - o apă sălcie și plină de gunoaie. Soldații veneau unul câte unul, își umpleau gura cu apă și o lăsau să picure cu socoteală în palmele lor bătătorite de munci grele.

Mai la o parte, șezând pe tobă cu capul gol, în soarele strălucitor, gornistul cu un brici în mână, făcut probabil dintr-un vârf de coasă, își bărbierește camarazii în dureri ascunse. Încet, pe nesimțite, dezordinea se micșorează, zgomotul slăbește, răsună comenzi, oamenii se adună, companiile se rânduiesc și ofițerii încep instrucția. Apoi dintr-odată neliniștea pune stăpânire pe tot câmpul de instrucție:

-Vine generalul! Treceți repede drapelul la locul lui….Dați mai repede! Sună gornist!

Un semnal prelung, meșteșugit, a încremenit oamenii cu armele în mâini, punând capăt frământărilor. Apoi un răcnet pornit din sute de piepturi încordate cutremură văzduhul, fărâmițându-se în ecouri îndepărtate:

-         Săăă trăiți!

Într-o liniște solemnă,  generalul trecu prin fața frontului, calm, măsurat, îndreptă o curea, puse întrebări, făcu mici observații.

- Cam vechi ținutele.

- Domnule general……

- Nu te scuza… La ce?... Fac o constatare….Nu ești dumneata vinovat…Atât ne dă țara….Ce-mi arăți, ăsta e principalul….Am venit să văd ce ați învățat, asta mă interesează.

Reținut în zadar, smucindu-se cu încăpățânare furioasă, un soldat se repezi înaintea generalului și raportă într-o liniște dureroasă:

         -Să trăiți don' gheneral, mă bate.

         -Cin' te bate măi băiatule?

         -Toți mă bate, don' gheneral.

         -Așa…frumos….foarte frumos, n-am ce zice!

         -Domnule general……

         -Nu te scuza……Ce companie?

         -A patra.

         - Cine o comandă…. Drăgoi?

         -Drăgoi s-a mutat de la noi,……..l-a făcut maior. Acum e comandant căpitanul Mihăescu. Ieși domnule!

         -Așa va să zică! Tocmai dumneata cu Școala de Război?!….. Nu m-așteptam!

         -Domnule general permiteți……

         - Nu permit nimic domnule….știu ce ai să-mi spui…..că e un ticălos….

-Nu…..

-Nedisciplinat.

-Nu………..

-Hoț, dezertor…..

- Nu domnule general, dar nu pricepe nimic…..

-Asta nu se poate.

- Domnule general vă rog să mă credeți……

- Tocmai dumneata îmi spui mie asta, dumneata care ai Școala de Război? Mă rog,… ochi are să vază?

-Are.

-Urechi are să auză?

-Are.

-Minte are?

-N-are.

-Are căpitane, că altfel n-ar fi om…….Astea sunt cele trei elemente cerute astăzi de pedagogia modernă: ochi cu care să vază, urechi cu care să auză și minte ca să priceapă. Mai trebuie însă și altceva, care constat că dumneavoastră vă lipsește cu desăvârșire domnilor: răbdare, răbdare și iar răbdare! Răbdare multă, răbdare mare!

-Domnule general, dacă e greu de cap….. ?

- Ce vorbă e aia domnule? ..... Ce înseamnă greu de cap?

-Nu pricepe nimic.

-Da?!....Curios. Ia să vedem, să-ncercăm și noi.

Generalul rămase pentru o clipă gânditor, cu capul în pământ, apoi îndreptându-se către  soldat îi spuse cu blândețe:

         -Cine e comandantul tău de brigadă, măi băiatule?

         - Don' gheneral Popescu Ion.

         -Ascultă la mine băiete, generalul Popescu Ion care comanda brigada înaintea mea, a ieșit la pensie. Eu sunt acum în locul lui, generalul Bălănescu Alexandru, înțelegi tu? Ei, cine-i comandantul tău de brigadă?

         -Don' gheneral Popescu Ion.

         -Nu băiete, îl corectă cu omenie generalul. Doar ce ți-am spus că ăla  nu mai e în armată…….A muncit destul……Stă acasă, acum se odihnește……Eu, generalul Bălănescu Alexandru comand brigada în locul lui…..Ai înțeles? Pe cine ai comandant de brigadă?

         -Pe don' gheneral Popescu Ion.

-Mă, ăla a murit…..doarme sub pământ…s-a  isprăvit cu el…..nu mai vorbim de dânsul…eu, ăsta care pe care-l vezi tu dinaintea ta, generalul Bălănescu Alexandru comand brigada….Ei, cine-i comandantul tău de brigadă?

-Don' gheneral Popescu Ion.

Generalul se șterse puțin de nădușeală, apoi întorcându-se către ofițerii care se strânseseră în jurul lui și zise ce-i drept foarte calm:

-Prea l-am luat de sus….Să pornim mai de jos, de la treapta lui. Ascultă băiete: De azi înainte eu nu mai sunt general. Sunt soldat. Soldatul Bălănescu Alexandru. Deci tu cine ești mă camarade? îl întrebă vesel și blând generalul, bătându-l prietenește pe umăr.

-Soldatul Bălănescu Alexandru.

O pereche de palme zdravene asociate cu expresia neortodoxă „…paștele și grijania cui te-a închinat”, erau cât pe ce să fie urmate de altele, dacă n-ar fi intervenit repede căpitanul:

-Nu mai dați domnule general….îl bateți degeaba….de data asta are dreptate, că și pe dânsul tot Bălănescu Alexandru îl cheamă.

 

---

 

---